Dragostea materna si filiala

Dragostea materna este si o virtute dar si un sentiment instinctiv. Natura a dat mamei dragostea pentru copiii sai in scopul conservarii speciei dar la animal aceasta dragoste este limitata la nevoile materiale, ea inceteaza atunci cand ingrijirile devin inutile. La om persista intreaga viata si comporta un devotament si o abnegatie ce apartin virtutii. Ea supravietuieste chiar si mortii si insoteste copilul dincolo de mormant, deci totul este altceva decat la animal.

Cu toate ca dragostea materna exista in natura, exista si mame ce-si urasc copiii si aceasta chiar de la nastere. Asta este cateodata o proba aleasa de spiritul copilului sau o ispasire daca el insusi a fost un tata sau o mama rea, sau un fiu rau intr-o alta existenta. In orice caz, o mama rea nu poate fi animata decat de un spirit rau ce se sileste sa-l opreasca pe cel al copilului astfel incat acesta sucomba in proba aleasa - insa aceasta violare a legilor naturii nu va ramane nepedepsita si spiritul copilului va fi rasplatit pentru obstacolele depasite ulterior. Nici parintii care au copii care le pricinuiesc necazuri nu sunt scuzabili de a nu fi avut pentru acestia dragostea pe care ar fi manifestat-o in caz contrar. Aceasta este o sarcina ce le este incredintata si datoria lor este de a depune toate eforturile pentru a-i aduce pe calea binelui. Aceste necazuri sunt adesea urmarea unor rele apucaturi capatate inca din leagan - ei recolteaza atunci ceea ce au semanat.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)