Deceptiile care ne fac sa incercam ingratitudinea si fragilitatea legaturilor de prietenie sunt pentru omul sincer un izvor de amaraciune. Dar, trebuie sa-i deplangem pe ingrati si pe prietenii infideli: ei vor fi mai nefericiti decat noi. Ingratitudinea este fiica egoismului, iar egoistul va gasi mai tarziu inimi insensibile ca si a lui.
Sa ne gandim la toti cei care au facut mai mult bine decat noi, care valoreaza mai mult decat noi si care au fost rasplatiti prin ingratitudine. Sa ne gandim ca insusi Iisus, in timpul vietii sale, a fost batjocorit si dispretuit, tratat ca inselator si impostor, si sa nu ne miram, ca va fi la fel si in ceea ce ne priveste. Caci binele pe care l-am faptuit va fi recompensa noastra in aceasta lume si sa nu luam in seama ce vorbesc cei care l-au primit de la noi. Ingratitudinea este o incercare pentru perseverenta noastra in a face bine - se va tine cont de aceasta , si cei care ne-au nemultumit vor fi pedepsiti din pricina ingratitudinii lor.
Omul sincer este fericit prin binele facut. El stie ca daca nu se aminteste de binele facut de el in aceasta viata, atunci el va fi pomenit intr-o viata viitoare, si ca ingratul va avea parte de rusine si de remuscari.
Deseori ne gandim ca am fi fost mai fericiti daca eram mai putin sensibili dar asta ar insemna ca preferam fericirea egoismului; trista fericire. Daca stim ca prietenii ingrati nu sunt demni de prietenia noastra si daca ne-am inselat asupra lor, noi trebuie de indata sa nu-i mai regretam. Mai tarziu, ii vom descoperi pe cei care vor sti sa ne inteleaga mai bine. Sa-i plangem pe cei care au apucaturi rele fata de noi, desi nu meritam, caci pentru ei vor exista o trista reciprocitate. Sa nu ne lasam impresionati de aceasta: este un mijloc de a ne situa deasupra lor.
Natura a daruit omului nevoia de a iubi si de a fi iubit. Una dintre cele mai mari bucurii ce i-a fost acordata pe pamant este aceea de a intalni inimi ce simpatizeaza cu a sa. Natura ii da astfel premisele fericirii care ii este rezervata in lumea spiritelor perfecte unde totul este dragoste si bunavointa; este o bucurie refuzata celui egoist.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Sa ne gandim la toti cei care au facut mai mult bine decat noi, care valoreaza mai mult decat noi si care au fost rasplatiti prin ingratitudine. Sa ne gandim ca insusi Iisus, in timpul vietii sale, a fost batjocorit si dispretuit, tratat ca inselator si impostor, si sa nu ne miram, ca va fi la fel si in ceea ce ne priveste. Caci binele pe care l-am faptuit va fi recompensa noastra in aceasta lume si sa nu luam in seama ce vorbesc cei care l-au primit de la noi. Ingratitudinea este o incercare pentru perseverenta noastra in a face bine - se va tine cont de aceasta , si cei care ne-au nemultumit vor fi pedepsiti din pricina ingratitudinii lor.
Omul sincer este fericit prin binele facut. El stie ca daca nu se aminteste de binele facut de el in aceasta viata, atunci el va fi pomenit intr-o viata viitoare, si ca ingratul va avea parte de rusine si de remuscari.
Deseori ne gandim ca am fi fost mai fericiti daca eram mai putin sensibili dar asta ar insemna ca preferam fericirea egoismului; trista fericire. Daca stim ca prietenii ingrati nu sunt demni de prietenia noastra si daca ne-am inselat asupra lor, noi trebuie de indata sa nu-i mai regretam. Mai tarziu, ii vom descoperi pe cei care vor sti sa ne inteleaga mai bine. Sa-i plangem pe cei care au apucaturi rele fata de noi, desi nu meritam, caci pentru ei vor exista o trista reciprocitate. Sa nu ne lasam impresionati de aceasta: este un mijloc de a ne situa deasupra lor.
Natura a daruit omului nevoia de a iubi si de a fi iubit. Una dintre cele mai mari bucurii ce i-a fost acordata pe pamant este aceea de a intalni inimi ce simpatizeaza cu a sa. Natura ii da astfel premisele fericirii care ii este rezervata in lumea spiritelor perfecte unde totul este dragoste si bunavointa; este o bucurie refuzata celui egoist.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
