Utilizarea sacrificiilor umane s-a practicat din cele mai vechi timpuri. Omul a crezut ca astfel de practici puteau fi placute lui Dumnezeu deoarece nu-l intelegea pe Dumnezeu ca izvor al bunatatii. La popoarele primitive materia domina spiritul, oamenii nu abandonau instinctele brutale, erau in general cruzi, deoarece nu aveau inca dezvoltat simtul moral. Apoi, oamenii primitivi trebuie sa fi crezut in mod natural ca o creatura insufletita avea mai mare pret in ochii lui Dumnezeu decat un corp material. Aceasta i-a facut sa sacrifice mai intai animale, si mai tarziu oameni, deoarece conform falsei lor credinte gandeau ca pretul sacrificiului era in raport cu importanta victimei. In viata materiala, cea pe care o practicam in majoritate, daca vrem sa oferim un dar cuiva, il alegem de o asemenea valoare dupa cum vrem sa-i aratam persoanei mai multa consideratie si mai mult atasament. La fel trebuie sa fie si cu oamenii ignoranti in privinta lui Dumnezeu.
Sacrificile umane isi au originea in ideea falsa de a fi pe placul lui Dumnezeu. Oamenii au abuzat de ea sacrificand pe dusmanii lor, chiar si pe dusmanii lor personali. De altmiteri, Dumnezeu nu a cerut niciodata sacrificii, nici animale si nici omenesti; El nu poate fi adorat prin distrugerea inutila a propriei creatii.
Sacrificiile umane, chiar indeplinite cu o intentie pioasa, nu au fost placute niciodata lui Dumnezeu. Oamenii fiind ignoranti puteau crede ca realizau un act laudabil sacrificand pe unul din semenii lor; in acest caz, Dumnezeu nu o atribuia decat gandului si nu faptei. Oamenii, imbunatatindu-se, trebuiau sa-si recunoasca greselile si sa dezaprobe aceste sacrificii ce contraveneau ideii de spirite luminate; luminate deoarece spiritele erau atunci acoperite cu un val material. Dar, prin liberul arbitru, ele puteau sa aiba o intelegere a originii si finalitatii lor, si multe intelegeau deja, prin intuitie, raul ce-l faceau, dar asta nu inseamna ca savarseau mai putin rau pentru a-si satisface propriile porniri.
Ce trebuie sa gandim despre razboaiele numite sacre? Sentimentul ce impinge popoarele fanatice la exterminarea totala a celor ce nu impartasesc aceeasi credinta, pentru a se face placute lui Dumnezeu, ar parea sa aiba aceeasi origine ca si cel ce le incita odinioara la sacrificarea semenilor lor.
Popoarele si indivizii sunt indemnati de spiritele rele si ajungand la razboi cu semenii lor, actioneaza impotriva vointei lui Dumnezeu, care spune ca trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Toate religiile, sau mai degraba toate popoarele, adorand un acelasi Dumnezeu, indiferent de numele ce-l poarta, duc razboaie de exterminare deoarece religia lor este diferita sau n-a atins nivelul credintei popoarelor luminate. Popoarele sunt scuzabile ca nu cred cuvantul celui ce a fost animat de Spiritul Domnului si trimis de el insusi, mai ales daca nu l-a vazut si nu au fost martorii faptelor sale; si cum vrem sa creada in acest cuvant de pace, cand noi mergem si le punem armele in maini. Ele trebuie mai intai sa se lumineze si de aceea este bine sa le facem cunoscuta invatatura lui Dumnezeu prin convingere si blandete, si nicidecum prin forta si sange. De ce am vrea ca strainii sa ne creada pe cuvant cand actele noastre dezmint doctrina pe care o predicam?
Dumnezeu judeca intentia omului iar fapta are mica importanta pentru El. In mod evident, este mai placut lui Dumnezeu de a vedea oferindu-i-se fructe decat sangele victimei. Dar, rugaciunea spusa din adancul inimii este de o mie de ori mai placuta lui Dumnezeu decat toate ofrandele pe care i le putem aduce.
Dumnezeu binecuvanteaza intotdeauna pe cei care fac binele, iar a ajuta pe saraci si pe cei indurerati este cel mai bun mijloc de a-l cinsti. Dumnezeu nu dezaproba ceremoniile pe care le facem pentru rugaciune, dar sunt multi bani ce ar putea fi folositi mult mai util. Dumnezeu iubeste simplitatea in toate. Omul se ataseaza de suprafata si nu de inima; este un spirit cu vederi inguste.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
