Icoane facatoare de minuni

Iata cele mai puternice 22 de icoane facatoare de minuni din Romania

articol semnat de Gabriel Penes

Nu mai e mult până va începe sezonul vacanţelor de vară. Unii vor lua calea străinătăţii, dar alţii vor alege să rămână în ţară, căutând locuri frumoase pentru relaxare. Iar dacă drumul vă va duce în anumite zone de la noi, Libertatea vă propune să vă gândiţi şi la posibilitatea de a admira şi, cine ştie, chiar a încerca puterea pe care se spune că ar avea-o icoanele făcătoare de minuni. Astăzi vă prezentăm cele mai cunoscute 22 de astfel de icoane existente în România şi răspândite prin toată ţara. Deci, foarte posibil, şi pe traseul uneia dintre destinaţiile voastre de vacanţă.

Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Nămăieşti, jud. Argeş	Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Trivale, jud. Argeş	Icoana Maicii Domnului - Biserica Colţea, Bucureşti
Tradiţia spune că icoana a fost pictată chiar de Sfântul Evanghelist Luca. A fost înrămată în argint, în anul 1798. Este renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă la ea în speranţa că vor putea avea copii, pentru vindecările miraculoase ale unor afecţiuni grave, dar şi pentru aplanarea conflictelor familiale.	Povestea icoanei spune că ea a fost găsită, în 1930, în podul bisericii, de preotul paroh Dumitru Georgian, după ce acestuia îi apăruse în vis chiar Maica Domnului, care i-ar fi spus unde se află. A fost restaurată şi îmbrăcată în argint, vechimea ei fiind estimată la două sute de ani.	Donată bisericii în anul 1786 de domnitorul Nicolae Mavrogheni, icoana cu ferecătură lucrată manual, din argint poleit cu aur, poate fi admirată în partea din stânga catapetesmei.
Icoana Sfântului Antonie cel Mare - Biserica “Buna Vestire”, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului - Biserica Olari, Bucureşti	Icoana Sf. Mina - Biserica Sf. Mina, Bucureşti
În urma incendiului din 1847, biserica a ars în întregime, singurul lucru care s-a păstrat fiind tocmai icoana Sfântului Antonie cel Mare, care de atunci a devenit patronul acestui lăcaş de cult, alături de Maica Domnului.	A fost adusă în biserică de preoţii refugiaţi de la Mănăstirea Arnauchiul, din Turcia, prin anul 1810. În 1864 i s-a schimbat ferecătura de argint aurit, cea nouă având pe margini 24 de mici medalioane care ilustrează minunile săvârşite de Maica Domnului.	În anul 1847, când un incendiu a mistuit o parte din Bucureşti, a ars în întregime şi Biserica Sf. Mina, dar icoana Marelui Mucenic Mina a rămas intactă în catapeteasmă, în mijlocul flăcărilor. E de mare ajutor pentru femeile ce vor a se căsători, dar şi pentru păgubiţii de orice fel.
Icoana Maicii Domnului - Biserica Doamnei, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului - Biserica “Mihai Vodă”, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului - Biserica Icoanei, Bucureşti
Icoana, a cărei provenienţă este necunoscută, o reprezintă pe Maica Domnului în veşmânt negru şi este realizată în stil apusean. Este renumită pentru vindecările trupeşti şi sufleteşti.	Icoana are o vechime considerabilă , datând cel puţin din vremea domniei lui Mihai Viteazul, când a fost adusă de la muntele Athos de către monahul Ioan pe cheltuială proprie, ca un semn de mulţumire faţă de domnitorul român. Se spune că ajută femeile să rămână însărcinate şi să nască uşor.	Conform tradiţiei, acum câteva secole, un trecător a aţipit în parcul aflat pe locul actualei biserici. Trezindu-se, a văzut icoana cu chipul Maicii Domnului, care i-a cerut să ridice o biserică acolo. E unica icoană care pare a vorbi cu cel care se roagă la ea.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Biserica Zlătari, Bucureşti	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Putna, jud. Suceava	Icoana Sf. Parascheva - Biserica Sf. Gheorghe Nou, Bucureşti
A fost adusă în 1987 de preoţimea strămutată la Zlătari de la Biserica Bradului, care urma a fi demolată. Este îmbrăcată în foiţă de argint, lucrată manual, şi datează din 1826. E renumită pentru ajutorul dat împotriva farmecelor, a vrăjilor şi a blestemelor.	A fost adusă, după cum spune tradiţia, de către Doamna Maria de Mangop, soţia domnitorului Ştefan cel Mare, în anul 1472, din Constantinopol. Este onorată în fiecare an, pe data de 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan.	Această icoană e vestită pentru miracolele înfăptuite. Ea provine din fosta biserică Sf. Vineri - dărâmată în timpul comuniştilor -, motiv pentru care nu figurează în istoricul bisericii. Se spune că vindecă boli şi ocroteşte contra pericolelor de moarte.
Icoana Maicii Domnului - Biserica Madona Dudu, jud. Dolj	Icoana Maicii Domnului - Biserica Letca Nouă, jud. Giurgiu	Icoana Maicii Domnului - Sf. Mănăstire Căldăruşani, jud. Ilfov
Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o dăruiască, dar a dispărut iar. Găsind- o a treia oară, a hotărât să ridice biserica.	Cu o vechime de peste două secole, icoana a început să lăcrimeze în urmă cu câţiva ani. Mai întâi au curs bobiţe de mir din ochiul stâng al Maicii Domnului, apoi, timp de câteva zile la rând, au curs şuvoaie de mir din ambii ochi.	În anul 1940, când Basarabia a fost invadată de ocupanţii sovietici, călugării de la Mănăstirea Dobrusa, din judeţul Socola, conduşi de stareţul lor, s-au refu- giat la Căldăruşani, aducând cu ei şi icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. De atunci, ea a rămas aici.
Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Pasărea, jud. Ilfov	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Tigăneşti, jud. Ilfov	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Durău, jud. Neamţ
Se spune că preotul slujitor de la Mănăstirea Pasărea ar fi primit de trei ori, în vis, îndemnul de a merge într-un loc anume pentru a lua icoana şi a o aduce în mănăstire. În prezent, icoana este aşezată la loc de cinste în biserica mare, fiind vizitată de mii de credincioşi.	Tradiţia spune că icoana făcătoare de minuni ocroteşte mai ales mamele şi copiii. Un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii. Maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia.	Conform tradiţiei, icoana cea mare, argintată, a Maicii Domnului ar fi fost realizată în secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioadă se spune că ar data şi primele minuni săvârşite de această icoană de o frumuseţe deosebită.
Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Neamţ, jud. Neamţ	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Ghighiu, jud. Prahova	Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Pissiota, jud. Prahova
După ce icoana a stat în Imperiul Bizantin, la Constantinopol, timp de 555 de ani, în anul 1400 este trimisă Mitropolitului Iosif, de către Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu, pentru a o proteja de persecuţiile împotriva sfintelor icoane.	În 1958 a fost adusă din Siria, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de episcopul Vasilios Samaha. Se spune că icoana i-a cerut Preafericitului Patriarh Teoctist, în vis, să o ducă la Ghighiu. E cunoscută sub numele de Siriaca. E de mare ajutor femeilor ce vor să aibă copii, dar şi pentru sănătate.	Icoana, zugrăvită pe lemn de stejar, a fost pictată de portretistul Eustaţiu Stoienescu, în prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă maniera de realizare nu este cea clasică, bizantină, ea impresionează atât prin puterea harului ei, cât şi prin senzaţia că ochii Maicii Domnului te urmăresc, indiferent de unde ai privi icoana.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Dintr-un Lemn, jud. Vâlcea
	Nu sunt cunoscute cu exactitate date despre autorul acestei icoane, anul realizării sau condiţiile în care a ajuns la mănăstire. Se spune că icoana a fost descoperită în trunchiul copacului din care a fost ridicată Biserica Dintr-un Lemn. De asemenea, se crede că această icoană e o reproducere după originalul atribuit Evanghelistului Luca.

Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului

 

  Ioan 2, 12-22

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul "Izvorul Tamaduirii". 

La sarbatoarea de astazi mergem cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (aghiasma mica), dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului. Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

  

Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica. In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea:

Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

- Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin izvorul ei tamaduitor.

- La Manastirea Dervent pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.

- Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este Manastirea Horaicioara. 

* Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

Izvorul Tamaduirii - Traditii si credinte populare

In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

Hristos Cel inviat, Izvor nesecat de daruri pentru noi, sa fie pururi in mijlocul nostru. Amin.

surse: Crestin Ortodox si Credo.ro