Inima de mama

Care-i cel dintai si cel mai de folos gand al omului in viata asta si ce-i trebuie omului ca sa se mantuiasca ? 

Pe langa credinta dreapta ii trebuie aceste trei lucruri, dupa invatatura Sfintilor Parinti : sa aiba catre Dumnezeu inima de fiu, catre sine minte de judecator, iar catre aproapele sa aiba inima de mama. 

Iata, asa trebuie sa fim noi, fiii lui Dumnezeu dupa dar ! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a nascut pe toti prin apa si prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul infierii, fii dupa dar, ai lui Dumnezeu, nu dupa fiinta, ca dupa fiinta numai unul este, Hristos. Dar daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si daca zicem lui Dumnezeu: "Tatal nostru, Care esti in ceruri", apoi cum este un fiu adevarat al unui parinte pe pamant ? Un copil adevarat, care intr-adevar iubeste pe tatal sau si nu cu viclenie, ci cu toata inima, el se teme tare sa nu-l mahneasca pe tatal sau, nu de frica, ci ca nu cumva sa-l supere pe cel care i-a dat fiinta si l-a nascut si l-a crescut. Indata ce a gresit acest copil, alearga la tata si isi cere iertare. "Iarta-ma, tata, ca am gresit !" Si-i foarte bucuros cand tata il iarta si-i spune: " Dragul tatei, fii atent, sa nu mai gresesti !" Asa trebuie sa avem si noi grija fata de Tatal nostru cel din ceruri. Noi suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar, fiii Tatalui Ceresc. Avem un Parinte acolo Care priveste spre toate popoarele lumii, cum zice psalmul: Ochii Lui spre neamuri privesc. Genele Lui cerceteaza pe fiii oamenilor (Psalm 10, 4). Iar Mantuitorul ne invata: Voi tata sa nu numiti pe pamant ! De ce ? Unul este Tatal vostru, cel din ceruri (Matei 23, 9). Ai auzit ca Tatal are toata zidirea cea de sub cer si cea din cer; Tatal, Care a facut toate din cer si de pe pamant ? Deci cand il suparam, macar atat respect sa avem, cum are un copil cuminte catre tatal sau, ca, indata ce-a gresit, isi cere iertare. Aceasta ne trebuie si noua ca o conditie a mantuirii.

Sa avem catre noi minte de judecator. Cum? Sa ne judecam pe noi totdeauna: "Ce gandim noi, ii place lui Dumnezeu? Ce vorbim noi, ii place lui Dumnezeu? Ce facem noi acum, ii place lui Dumnezeu? Ce intentionam noi, oare ii place lui Dumnezeu?" Si daca constiinta, care este oglinda sufletului, ne spune ca nu, atunci sa incetam de a gandi aceste lucruri, de a le vorbi si de a le pune in plan sa le facem. Aceasta inseamna sa se judece omul pe sine, ca auzi ce spune dumnezeiasca Scriptura: De se va judeca omul pe sine, nu mai cade in judecata lui Dumnezeu (1 Corinteni 11, 31). Si daca iti spune constiinta ca da, atunci este bine, caci avem marturia constiintei noastre bune. Apoi sa avem stiinta gandului curata despre ceea ce gandim sau vorbim sau facem. 

Al treilea plan spre mantuire si datorie prea mare si sfanta este sa avem catre aproapele inima de mama. Asa se cere, sa iubim pe toti oamenii din lumea asta, precum o mama isi iubeste pe toti copiii la fel. O mama buna, care-i adevarata mama, daca ar avea si zece copii, ea tine la toti deopotriva. O mama buna este ca o closca, care, ati vazut, chiar daca are 30 de pui, si numai unul daca i-l iei, iti sare in cap. De ce ? Este tot al ei. Asa face si o mama buna ! Ea cand pune mana pe varga si loveste copilul, mai tare o doare pe dansa decat pe copil. Ea il loveste cu atata mila! Si, ca sa nu se faca rau, il bate cu varguta. Si nu-l bate din ura, ci din dragoste il bate, ca sa se faca bun. Este un proverb crestinesc: "Unde da mama, creste!" Ea din dragoste cearta pe copii si foarte mult ii iubeste. Uneori se manie, se face ca-i ocaraste, pune mana pe varga, in tot chipul, ca sa-i faca buni. Cearta si pe cei buni si pe cei rai, dar in vreme de primejdie uita toate. Care este adevarata mama, isi pune sufletul pentru toti. Si daca ar avea unul betiv, rau, injurator si n-o asculta, Doamne fereste, daca l-ar vedea ca a intrat in apa si se ineaca, sau in foc, sare dupa dansul ! Moare odata cu dansul ca sa-l scoata. Nu mai tine minte ca l-a suparat. Uita toate, uita ca a necajit-o. Moare pentru dansul. Cand striga:  "Mama, nu ma lasa," ea uita totul. Pentru ce ? Ca-i mama adevarata, iar copilul este rupt din inima ei si nu poate sa-l lase, cand il vede in necaz. Iata asa trebuie sa facem si noi. Tot omul din lume este aproapele nostru. Cum face o mama buna, care isi pune sufletul pentru copii, asa trebuie sa iubim si noi pe toti deopotriva si sa ne punem sufletul pentru ei. Sa fim exact ca o mama buna cu toti, si cu cei buni si eu cei rai; sa nu facem deosebire, sa-i iubim pe toti ca pe noi insine. In aceasta privinta o sa va spun o istorioara cu inima de mama, ca sa vedeti pana unde merge inima de mama. 

Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca. A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericii si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul. Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei. Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei. Dar, o, rautatea lumii ! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii: "Maica Domnului, pazeste-l!" Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, il zicea :

- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut ? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.

Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva:

- Mama, lasa-ma in pace ! Ce ma pazesti ca pe copii ? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume!

Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.

- Vai de mine, dragul mamei! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta? Eu te iubesc ! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde ! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu!

Sa vedeti ce s-a intamplat. In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.

- Unde te duci tu? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta!

El, in loc sa asculte, a zis :

- Lasa-ma, mama! Ce ma pazesti? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum!

Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus :

- Ia asculta, mai! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult? Pe mine sau pe mama ta? 

El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice:

- Pe tine te iubesc mai mult!

- Eu nu cred! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine! Faci asa sau nu? 

A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis :

- Si aceasta o fac!

Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui! Ce contrast era aici? Ce faradelege nemaipomenita? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima. Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale :

- Dragul mamei, dar acum se vine? Vai, multa grija am avut de tine!

El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima. Biata mama s-a dus! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el! Ce-a facut? Auzi pana unde l-a dus satana! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult. Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui. Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba: "Puiul mamei, te doare rau?" Atunci de abia s-a trezit el! "Vai, mama, cum am ajuns pana aici? Unde sunt eu? Unde ma duc? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu?" Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima: "Puiul mamei, te doare rau?" A venit acasa - mai era un ceas-doua pana la ziua - a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.

- Ce-i, mai Ioane?

- A murit mama!

- Dar cum se poate?

- Mama mea a murit! Mama mea a murit!

A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei: "Puiul mamei, de ce m-ai omorat?" Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el! Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila: "Puiul mamei, de ce m-ai omorat?" Ce s-a intamplat ? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima :

- Mai Ioane, mama ta a fost junghiata !

El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea: "Iata cat de mult a iubit el pe mama lui!" Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea: "Dragul mamei, de ce m-ai omorat?" Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa: "Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur". Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui ? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca: "Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci! Ma duc eu!"

A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant:

- Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal! Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis:

- Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine!

- Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice: "Pulul mamei, de ce m-ai omorat?"

Si a zis duhovnicul:

- Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo!

- Cum sa ma pocaiesc, parinte?

- Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani!

- Ma duc! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu!

- Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu!

- Ma duc, parinte!

A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.

- Ce doresti, frate?

- Am venit sa-mi plang pacatele! Oare ma primeste parintele staret aici?

- Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos!Manastirea ii vindeca pe toti!

L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama. Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus:

- Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta! Ea tot mama a ramas!

- Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede?

- Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.

- Fac, parinte !

Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte zile manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon. Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui: "Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange!"

La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus:

- Frate Ioane, cum mai stai? Mama te mai cerceteaza?

- Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude! El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul:

- Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine. Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.

- Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.

- Dar ce sa fac, parinte?

- Du-te in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.

El s-a dus in chilie - nu mancase de la Florii nimic - s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage: " Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele!" Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat. Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas: "Puiul mamei, te-am iertat!" Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas ! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas. 

Iubiti credinciosi, v-am spus aceasta ca sa va fie mila unul de altul. Acestea sa le tineti: Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi , minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama! Oricine ne-ar gresi, sa-l iertam; si cum este o mama buna care iarta pe toti, asa sa iertam si noi. Daca ar fi asa, pe fata pamantului, sa se iubeasca toti unii cu altii cum iubeste mama pe copii, pamantul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecati, n-ar mai fi morti, n-ar mai fi razboaie, n-ar mai fi tulburari, ci ar fi mila si indurare si bucurie in toata lumea. 

Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si cu ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca, sa ne ajute si noua pacatosilor sa tinem minte aceasta invatatura, ca sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi sa avem minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama. Amin. 

Parintele Cleopa

sursa: Sfaturi Ortodoxe

Pogorarea Sfantului Duh - Rusaliile

Duminica Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor si Duminica mare, este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc (II, 1-4) si cu care se incheie descoperirea fata de lume si creatie  a lui Dumnezeu, Cel in treime. Ea cade totdeauna la 10 zile dupa Inaltare sau la 50 de zile dupa Pasti, cand a avut loc evenimentul sarbatorit si cand evreii isi serbau si ei praznicul. E totodata sarbatoarea intemeierii Bisericii crestine, caci in aceeasi zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism circa 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai  comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tarziu.

Nu incape indoiala ca Rusaliile este cea mai veche sarbatoare crestina impreuna cu cea a Pastilor, fiind praznuita inca din vremea Sfintilor Apostoli, ca o increstinare a sarbatorii iudaice corespunzatoare. Despre ea amintesc si Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) si Sf. Luca (Fapte XX, 16). E numarata si in Constitutiile Apostolice, printre sarbatorile in care sclavii se cuvine sa fie eliberati de muncile obisnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c.300), Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreste ingenuncherea in ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie s.a. Marii predicatori din secolele IV si V ne-au lasat o multime de panegirice in cinstea acestei sarbatori, iar in a doua jumatate a secolului IV pelerina apuseana Egeria ne descrie modul cum era sarbatorita pe atunci la Ierusalim. Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V Cincizecimea era o dubla sarbatoare: a Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, inca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am aratat la sarbatoarea inaltarii, aceasta a fost fixata, de pe la 400 inainte, in ziua a 40-a dupa Pasti, cum este pana astazi, Cincizecimea ramanand numai ca sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh.

Nu numai ca vechime, ci si ca importanta, sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa Pasti. In timpul privegherii din ajun, se facea odinioara botezul catehumenilor. Ca si la Pasti, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc. Se impodobeau casele, in semn de bucurie, cu flori si ramuri verzi, indeosebi de nuc sau de tei, asa cum se face pana azi, obicei mostenit de la evrei, la care Cincizecimea era si sarbatoarea premitiilor din flori si fructe. In biserici se aduc si azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

PREDICA LA DUMINICA CINCIZECIMII 

Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica Cincizecimii, numita si Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare. Astazi, la 50 de zile de la Inviere si la zece zile de la Inaltarea Domnului la cer, a fost trimis pe pamant in chip de limbi de foc Duhul Sfant Mangaietorul, a treia persoana a Preasfintei Treimi, "Care din Tatal purcede", cum marturisim in Crez. El a fost trimis de catre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desavarsi opera de rascumparare si mantuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce. Mai inainte de patima Sa, Mantuitorul spunea ucenicilor Sai: "De ma iubiti, paziti poruncile Mele si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu poate sa-L primeasca, pentru ca nu-L vede, nici nu-L cunoaste. Voi il cunoasteti, ca ramane la voi si in voi va fi. Nu va voi lasa orfani. Voi veni la voi..." (Ioan 14, 15-18).

In alt loc Mantuitorul iar fagaduieste Apostolilor, si prin ei tuturor celor ce vor crede in El, pe Duhul Sfant, zicand: "Iar cind va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine" (Ioan 15, 26). Iar scopul trimiterii Sfantului Duh pe pamant ni-l descopera Domnul nostru Iisus Hristos, zicand: "Iar cind va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul; caci nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi, va vorbi si cele viitoare va va vesti. Acela Ma va slavi pentru ca din al Meu ia si va vesteste voua" (Ioan 16, 13-14).

Deci ce trebuie sa stim noi despre Sfantul Duh? Ca este a treia persoana a Preasfintei Treimi, ca purcede de la Tatal si ca a fost trimis in lume prin Fiul, dupa inaltarea Sa la cer. Dar de ce a venit pe pamant la zece zile dupa Inaltarea Domnului? Pentru ca Fiul lui Dumnezeu, cand S-a inaltat la cer, a zabovit cate o zi la fiecare din cele noua cete ingeresti pentru a le innoi si bucura prin Invierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinti Parinti, dupa ce Fiul S-a asezat de-a dreapta Tatalui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfant in lume.

De ce se numeste Sfantul Duh "Mangaietorul" si "Duhul Adevarului"? Pentru ca Duhul Sfant mangaie pe crestini cat sunt pe pamant. El mangaie mamele care nasc si cresc copii, mangaie pe copiii orfani, pe saraci, pe infirmi, pe vaduve si pe cei bolnavi si pe batrani. Duhul Sfant mangaie si intareste in credinta si in rabdare pe mucenicii care rabda grele chinuri si isi dau viata pentru Hristos. Duhul Sfant mangaie pe credinciosi, pe calugari si pe slujitorii Bisericii in timpul rugaciunii si al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii rai si din firea lor inclinata spre pacat. Duhul Sfant mangaie inimile celor smeriti si ravnitori pentru Hristos si mustra prin constiinta pe cei pacatosi care nu se pocaiesc.

Duhul Sfant se numeste "Duhul Adevarului" pentru ca prin El se marturiseste si se apara dreapta credinta pe pamant, se intaresc dogmele ortodoxe, se vesteste Sfanta Evanghelie in lume, se inspira sfintii, proorocii, ierarhii, preotii si cuviosii care pastoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare si povatuiesc sufletele pe calea mantuirii. Pe toate le sfinteste, le indrepteaza si le calauzeste "la tot adevarul" Duhul Sfant, care ramane cu noi "in veac", adica si pe pamant si in cer, dupa mutarea noastra la cele vesnice. Duhul Sfant "va marturisi" despre Hristos ca este Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul si Judecatorul lumii si "va vesti", adica va descoperi celor alesi tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfant va mustra si va vadi necredinta celor lepadati de Dumnezeu, eresul si reaua credinta a sectelor rupte din sanul Bisericii, ca si rautatea pacatosilor robiti de pacate si nepocaiti.

Dar de ce a venit Sfantul Duh Duminica si in chip de limbi de foc s-a asezat pe capetele Sfintilor Apostoli aflati in foisorul Cinei din Ierusalim? Domnul a inviat Duminica, in ziua cea dintai a saptamanii, si tot Duminica pe la orele noua dimineata S-a coborat Duhul Sfant peste Apostoli, ca sa sfinteasca aceasta zi, ca zi de odihna vesnica a crestinilor in locul sabatului Legii Vechi si sa ne indemne Duminica dimineata, mai ales la biserica, pentru a asculta Sfanta Liturghie si cuvantul de invatatura din Evanghelie.

Limbile de foc ce s-au asezat peste Apostoli ca un vuiet si suflare de vant ce vine repede (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfant ce avea sa arda toata necredinta, tot eresul si pacatul in lume.

Prin limbile de foc ale Duhului Sfant s-au sfintit cei doisprezece Apostoli, s-a intemeiat in lume Biserica si urma sa se hirotoneasca diaconi, preoti si episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau sa se savarseasca cele sapte Taine ale Bisericii si sa se reverse peste crestini harul mantuitor al Duhului Sfant.

Iubiti credinciosi,

Iata cat de mare este praznicul de astazi! S-a inaltat Hristos la cer de-a dreapta Tatalui, dar a venit la noi Duhul Sfant Mangaietorul, ca sa ne sfinteasca, sa ne calauzeasca, si sa lucreze mantuirea sufletelor noastre. Noi toti care ne inchinam cu dreapta credinta Preasfintei Treimi, ne impartasim cu harul Duhului Sfant prin cele sapte Sfinte Taine intemeiate de Hristos. Prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu dupa dar si fii ai Bisericii Ortodoxe. Prin taina Ungerii cu Sfantul Mir primim pecetea harului Duhului Sfant.

Prin spovedanie ne spalam si ne dezlegam de pacatele facute dupa botez, tot cu puterea harului dumnezeiesc, care impreuna cu Botezul si Mirungerea revarsa peste noi cel mai mult harul mantuitor al Duhului Sfant. La fel si ultimele trei Taine si mai ales Preotia, ne impartasesc in viata harul mantuirii, prin care ne curatim, ne iluminam si ne sfintim in Hristos.

Datoria noastra principala este sa nu intristam pe Duhul Sfant care este in noi de la botez, prin pacate. Nici sa alungam pe Sfantul Duh de la noi prin necredinta, mandrie, desfranare, ucidere si mai ales prin caderea in cursele sectelor. Am gresit? Sa ne pocaim de indata ca sa nu ne paraseasca Duhul Sfant. Spovedania si Sfanta Impartasanie ne ajuta in viata cel mai mult la mantuire. Sa nu le amanam la batranete, ca sa nu murim asa, ca nu ne putem mantui fara dezlegarea pacatelor si fara Trupul si Sangele lui Hristos.

Sa fugim de pacate, ca pacatul indeparteaza Duhul Sfant de la noi. Sa ne ferim de adunari si invataturi sectare, ca acelea nu au Biserica nici harul Duhului Sfant. Vrem sa stim tainele credintei? Sa citim carti sfinte si sa cerem sfatul preotilor. Vrem sa vorbim limba ingerilor, care este cea mai frumoasa? Sa ne rugam din inima cu smerenie si lacrimi si sa laudam pe Dumnezeu acasa si in Biserica.

Prin rugaciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu sfintii din cer si cu oamenii de pe pamant. Rugaciunea este cea mai pretioasa vorbire duhovniceasca in limba Duhului Sfant. Vrem sa biruim rautatea lumii si a diavolului? Sa iubim curat pe toti oamenii, sa iertam si sa ajutam dupa putere pe toti. Vrem sa laudam pe Duhul Sfant? Sa rostim zilnic rugaciunea "Imparate ceresc Mangaietorule". Vrem sa laudam cu toti ingerii si cu toti sfintii pe Preasfanta Treime? Sa cantam adesea "Sfinte Dumnezeule", laudind pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant. Amin.

Parintele Cleopa

OBICEIURI, TRADITII DE RUSALII

De sarbatoarea Rusaliilor apartin o sumedenie de datini, credinte si rituri religioase populare, legate si de pomenirea generala a mortilor din sambata precedenta (Sambata mortilor sau Mosii de vara).

Duminica Mare care incheie Ciclul Pascal, cunoscuta si sub denumirea de Pogorarea Sfantului Duh, se suprapune peste sarbatoarea populara a Rusaliilor, sincretismul lor ingreunand disocierea obiceiurilor si practicilor crestine de cele precrestine.

In traditia populara, Rusaliile sunt niste fiinte fantastice, malefice, inzestrate cu puteri magice, umbla prin vazduh incepand cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi dupa Pasti) si provoaca mult rau oamenilor: ii pocesc, ii schimonosesc si ii innebunesc pe toti cei care nu le respecta zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic in toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii pana la Duminica Mare. Pentru a apara gospodaria de invazia acestor spirite, in sambata Rusaliilor oamenii obisnuiesc si astazi, in virtutea traditiei, sa arboreze la porti, in foisoare, pe ganguri sau la intrarile in case, ramuri verzi de tei, planta considerata a avea proprietati apotropaice.

Rusaliile, Ielele, au atributele unor Nimfe, Elfe, Sirene, Naiad, nu li se cunoaste numele, numele lor este tainic si inaccesibil si de aceea au fost inlocuite cu simboluri cum ar fi Fetele Codrilor, Imparatesele vazduhului, Ielele Noptilor Magice, Maiestrele, Izmele Pesterilor si padurilor, Fetele lui Rusalin Imparat, Elfele padurilor si grotelor…

Rusaliile salasluiesc in vazduh, munti, pesteri, paduri si pe malul apelor si cascadelor. Pe timpul noptii, in lumina lunii, Rusaliile se scalda goale in izvoare, despletite si dezlantuite. Sunt temute mai ales dansurile si din vremuri indepartate se cunoaste ca dansul lor este numit Hora Ielelor, ele adorand sa danseze cu sanii goi in cerc, avand parul despletit, clopotei la glezne, picioare si purtand voaluri subtiri, transparente, dansul lor fiind unul magic, bogat in taine si simboluri de neinteles pentru muritori. Ele nu fac rau celor ce care le evita, ele devin rele numai daca sunt provocate sau daca dansul lor este privit. Atunci se spune ca  se razbuna pe ” vinovat ” luandu-i mintile definitiv. Rusaliile, pedepsesc si pe aceia care lucreaza in aceasta zi considerata a dansului lor, si nu o pretuiesc si sarbatoresc cum se cuvine.

Legat de Rusalii este si faimosul  joc al Calusarilor, dans ritual care vine de la saritul peste foc pentru a scapa de iele, zanele rele.  Dansul Calusarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit Dansul Ielelor ce i-a luat mintile, acesta fiind singurul leac. Dansul Calusarilor este un dans pastrat din vechimi si care urmareste sa indeparteze vraja picurata peste cel sedus si sa puna pe fuga ielele.

In vremuri vechi barbatii care umblau singuri noaptea, drumetii care riscau sa fie prinsi de magia noptii de Rusalii, de Iele, purtau la brau usturoi, frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, pentru indepartarea puterii misterioase a Ielelor . Se mai spune si ca nu este de dorit sa te prinda in Noapte de Rusalii, noaptea tainica a dansului Ielelor, nici la rascruci de drumuri, nici la marginea padurii, nici in munti, nici pe malul intunecat al apelor, caci aceia au sanse mari de a surprinde dansul Ielelor si de a-si pierde mintile.

 

Se spune ca daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri.

Mosii de vara, tinuti in sambata Rusaliilor, sunt unul dintre cele mai importante momente ale  cultului mortilor. Doua dintre sambetele din cursul anului bisericesc sunt consacrate in chip special, in toate Bisericile Ortodoxe, pomenirii generale a mortilor, prin cantari si rugaciuni inscrise in randuiala de slujba din cartile liturgice respective (Triod si Penticostal), si anume :

a)  Sambata dinaintea Duminicii lasatului  sec de  carne (a  infricosatoarei Judecati)

b)  Sambata  dinaintea  Duminicii Pogorarii Duhului Sfant (Sambata Rusaliilor).

Inainte se credea ca sufletele mortilor, dupa ce au parasit mormintele in Joia Mare si au zburat slobode timp de 50 de zile, se intorc in lumea subterana in sambata Rusaliilor. Pentru ca aceasta reintoarcere sa se desfasoare fara incidente, oamenii savarseau rituri de induplecare si de imbunare a spiritelor mortilor: impodobeau gospodariile si mormintele cu ramuri de tei si faceau pomeni fastuoase, practici ce s-au pastrat pana astazi in satele bucovinene.

De Rusalii se dau de pomana vase de lut sau de portelan, cani, strachini si vase de lemn (cofe, cofaiele), impodobite cu flori si umplute cu lapte, vin sau apa. In unele sate bucovinene Mosii de vara incep inca in dimineata sambetei de Rusalii, cand pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales in cimitire, unde mormintele sunt curatate si impodobite din timp iar lumanarile ard intreaga perioada in care se desfasoara ceremonialului de pomenire. Impacarea sufletelor mortilor si intoarcerea lor fara incidente in morminte depinde de bogatia ofrandelor (pomenilor) si de respectarea ritualului. In aceste zile, la portile cimitirelor, se intind mese pline cu colaci si sticle de vin impodobite cu verdeata si flori si au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, dupa care acesta parcurge intregul cimitir pentru a sfinti fiecare mormant. Dupa incheierea ceremonialului, satenii isi daruiesc unii altora ofrandele sfintite de catre preot sau le impart saracilor.

Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii. Alta data, preotul si satenii ieseau in camp, in ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinti apa si a stropi campul, crezandu-se ca, astfel, nu va bate grindina.

Aceste crengute de tei sau frunzele de nuc se agata apoi la strasina caselor sau la icoane. Se spune ca acestea te vor apara de cele rele si in plus, se mai spune ca acestea ar capata puteri miraculoase pentru vindecarea celor care sufera de surzenie.

Duminica Mare a asimilat si elemente specifice renovarii timpului. Acum se deschidea sezonul culegerii plantelor de leac ce se considerau a fi contaminate, pana la aceasta data, de catre Rusalii.

In ziua de Rusalii exista si obiceiul numit “udatul nevestelor“. Conform traditiei se spune ca numai femeile care vor fi udate vor fi sanatoase tot anul si vor si mai frumoase.

Despre rugaciune si Sfanta Liturghie - Parintele Cleopa

 

 

 

 

Parinte Cleopa, ce intelegem prin fapta buna si cum putem sti ca faptele noastre sunt bune sau rele inaintea lui Dumnezeu?

Fapta cea buna este "roada dreptatii" (Filipeni 1, 11; Matei 5, 16; Iacob 3, 18). Fapta buna se mai zice si "roada vrednica de pocainta" (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20). Iisus Hristos a fost intru toate pilda de adevarata fapta buna (Ioan 10, 32; Fapte 10, 38). Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu (Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23). Nimeni nu se poate mantui numai cu faptele sale cele bune, daca nu va completa mila lui Dumnezeu neajungerile si datoriile sale cele sufletesti ( Efeseni 2, 8-9; II Timotei 1, 9; Tit 3, 4-5 ). Fiecare din noi trebuie sa stie ca toate faptele bune se infaptuiesc de Dumnezeu in cei credinciosi, deoarece "Dumnezeu este cel ce lucreaza" intru noi, atat ca sa voim, precum sa si savarsim faptele cele bune dupa a Lui bunavointa ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21 ).

 

Care este cea dintai virtute, considerata cea mai mare inaintea lui Dumnezeu?

Cea dintai si cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu (Matei 22, 37-38; Marcu 12, 30-31). Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh (Romani 5, 5; Galateni 5, 22; II Tesaloniceni 3, 5). A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine (Matei 22, 39). 

 

Se poate mantui omul numai prin unele fapte bune, pentru ca nimeni nu poate implini toate faptele bune?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit "sa pazim toate Lui" (Matei 28, 20). Sfantul Apostol Iacob arata ca "de vom calca o singura porunca, ne-am facut calcatori ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu" (Iacob 2, 10) . Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem clar ca suntem datori a pazi toate poruncile pentru a ne mantui. Dar, pentru ca Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32), "cine face fapte vrednice de pocainta" (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20), unul ca acela completeaza prin pocainta lipsa faptelor bune care trebuie sa le faca si prin adevarata pocainta se mantuieste. Acest lucru il arata Sfantul Isaac Sirul, zicand: "A te mahni in minte si a te cai covarseste pe toata osteneala trupului" ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 34 ). Iar cum ca ajunge si un singur suspin din adancul inimii spre mantuire arata dumnezeiasca Scriptura, zicand: "Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui" (Isaia 61, 3; II Corinteni 7,10). Alta mare si cuprinzatoare fapta buna spre mantuire este smerenia. Acest lucru il spune mai intai proorocul David, zicand: "Smeritu-m-am si m-am mantuit! " ( Psalm 114, 6 ). Il spune si Mantuitorul in fericirea cea dintai "Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor" (Matei 5, 3). Iar Sfantul Ioan Scararul, in Cuvantul 25 - Pentru smerita cugetare - zice: "N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit si degraba si in scurt Domnul m-a mantuit pe mine" (Filocalia, vol. IX). Tot acolo arata el ca "smerenia este poarta imparatiei cerurilor". Si Sfantul Isaac Sirul spune acelasi lucru: "Smerenia fara fapte bune poate multe pacate sa ierte, iar faptele cele bune fara de smerenie sunt ca niste nefolositoare" (Scolia 39 din Scara, la Cuvantul 25, Pentru smerita cugetare). La fel, in Psalmul 50 zilnic citim ca "Inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2). Iar dumnezeiescul parinte Efrem Sirul adauga si el: "Daca vei suspina, cela ce ai pacatuit, impreuna cu suspinul si greutatea balaurului a iesit si usurandu-ti-se mintea, pe norul nestiintei il izgoneste si se face intru alinare ochiul sufletului tau si indata pacea intra si il povatuieste pe el spre mantuire" (Tomul III, Cuvant pentru pocainta). Dupa a noastra slaba putere sa ne silim, deci, a ne impartasi noi din toate faptele bune, completand cu smerenia si cu mila Domnului toate lipsurile noastre. 

 

Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti?

"Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii", spune Evagrie Ponticul (Filocalia, vol. I, pag. 74-77). Si iarasi: "Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor" (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor...). "Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor", zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ), iar Sfantul Teofan Zavoratul (sec.XIX ) spune ca "rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu". 

 

Rugaciunea are trei trepte: treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii. 

 

In cate feluri se imparte rugaciunea dupa lucrare?

Dupa lucrare, rugaciunea se imparte in trei feluri si anume: rugaciunea de lauda, adica de preamarire; rugaciunea de multumire si rugaciunea de cerere. 

 

Cand cunoaste cineva ca s-a rugat cu adevarat lui Dumnezeu?

Simtirea lui Dumnezeu in noi este rugaciune, chiar daca cineva nu rosteste nimic prin cuvinte. De aceea, cand cineva va duce cuvintele sale pana la simtirea nimii, unul ca acela va cunoaste cu incredintare ca s-a rugat lui Dumnezeu. 

 

Cunoaste credinciosul cand trece de la o treapta a rugaciunii la alta?

Trecerea rugatorului de la rugaciunea de cantitate la cea de calitate, ca si cresterea lui in cea duhovniceasca, adica urcarea lui pe cele trei trepte ale urcusutui duhovnicesc, dupa mai multi Sfinti Parinti nu este cunoscuta de cel ce se roaga. Cresterea, adica sporirea in rugaciune se aseamana cu o planta ce creste fara sa stie si fara sa inteleaga clipa, sau momentul cresterii sale. Este asemenea unui copil ce creste, trecand de la o varsta la alta, fara sa stie timpul exact cand a sporit cresterea sa. Aceasta crestere si sporire a crestinului in rugaciune, ca si cresterea lui in cele duhovnicesti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al darului si al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsa aceasta crestere si sporire a sa, fie in rugaciune, fie in cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiasca, ca sa nu cada omul in parerea si inchipuirea de sine. (A se vedea Sbornicul, vol. I, Editura Manastirii Valaam). "Suirea catre desavarsire este necunoscuta in ravnitor" , zice un mare rugator. Totusi dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul arata unele semne prin care cineva poate sa priceapa in ce masura se afla, adica in care treapta sta. Iata ce zice el: "Omul cand se afla in lenevire, se infricoseaza de ceasul mortii; iar cand se va apropia de Dumnezeu, se teme de intampinarea judecatii. Iar cand cu totul va veni inainte intru dragoste, acestea doua se inghit, adica se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 38). 

 

In general, credinciosii nostri se roaga putin, dar cu multa smerenie. Pot avea ei nadejde de mantuire cu rugaciune putina ? Dar cei bolnavi si care nu pot citi, cum trebuie sa se roage?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis: "Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, carora li se pare ca in multa lor vorbire vor fi ascultati. Deci, nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de ce aveti trebuinta, mai inainte de a cere voi de la El" (Matei 6, 7-8). Deci, i-a invatat sa se roage cu rugaciunea Tatal nostru. Asadar, insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a invatat pe noi rugaciunea scurta. Oricine va zice rugaciuni scurte, dar cu smerenie, cu umilinta si simtirea inimii, se va mantui. Sa ne aducem aminte de acel batran care, timp de patruzeci de ani, zicea aceasta scurta rugaciune: "Doamne eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu ma iarta" (Pateric, ed. 1930). La fel sa faca si bolnavii. Sa se roage lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte si sa multumeasca pentru boala. 

 

Care este cel mai sfant loc si timp pentru rugaciune?

Oricare loc si orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa marturia care zice: "Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea" (Psalm 33, 1). Si iarasi: "In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul" (Psalm 102, 22). Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a se aduce jertfa cea de rugaciune (Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32). Iar timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna. 

 

Care rugaciune este mai puternica? Cea orala, psalmul, acatistul, Tatal nostru sau rugaciunea lui Iisus?

Rugaciunea cea mai puternica este rugaciunea scurta, care se face din adancul inimii, cu suspine si lacrimi, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: "Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu" (Psalm 129,1 ). Cu aceasta rugaciune smerita s-au rugat talharul pe cruce ( Luca 23, 42 ); femeia canaaneanca (Matei 15, 22); apostolii, in vremea furtunii pe marea Galileii (Matei 8, 25); orbii din Ierihon (Matei 20, 30-33); leprosul (Marcu 1, 40-41 ), etc. Deci, cea mai puternica rugaciune este rugaciunea scurta cu suspinul inimii, dupa marturia ce zice: "Racnit-am din suspinarea inimii mele..." (Psalm 37, 8). Este buna si rugaciunea cea lunga, citirea Psaltirii, Ceaslovului etc., dar aceasta se potriveste mai ales celor sporiti in cele duhovnicesti, iar nu celor incepatori. 

 

Ce fel de rugaciune recomandati credinciosilor ? Dar calugarilor si preotilor?

Credinciosilor mireni, de obicei le dau sfaturi sa nu le ramana rugaciunile de dimineata, de seara si din timpul mesei, iar in timpul zilei si la lucru le dau sa zica in taina rugaciunea lui Iisus si alte rugaciuni scurte. Apoi, le recomand mergerea cat mai des la Sfanta Biserica, rugaciunea Tatal nostru, Crezul, Psalmul 50, pe care sunt datori sa le stie pe de rost. Apoi, citirea Sfintei Scripturi si a altor carti sfinte. Celor mai ravnitori le dau sa citeasca Psaltirea, acatiste si alte rugaciuni din Ceaslov. Calugarilor din manastiri, care au ascultari grele, le recomand mai ales, paza mintii si rugaciunea lui Iisus, caci acestea au legatura intre ele ca trupul cu sufletul. Apoi, le recomand mergerea regulata la biserica, mai ales la Utrenie si Sfanta Liturghie. Celor ce nu pot veni la biserica din cauza ascultarilor, le randuiesc sa faca ascultare cu dragoste si sa citeasca cele sapte laude. Iar de nu pot sa le citeasca, sa aiba cat mai des pomenirea lui Iisus in mintea lor, sa faca toate cu bucurie si fara impotrivire, sa nu le ramana rugaciunile de dimineata si de seara, sa citeasca la Psaltire dupa putere, sa citeasca din invataturile Sfintilor Parinti, si mai ales Regulile mari ale vieti monahale de Sfantul Vasile cel Mare, precum si Cuvintele Sfantului Teodor Studitul. Acesti Sfinti Parinti ne invata ca "cine face ascultare cu dragoste si fara cartire in manastire, liturghie si mucenicie savarseste si intocmai ca mucenicii se va incununa" (Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 8). 

 

Rugaciunea cu lacrimi a saracului sau a vaduvei, facuta din inima, poate fi considerata rugaciune puternica ca si rugaciunea lui Iisus?

Atat rugaciunea saracului si a vaduvei, cat si a monahului, daca se face cu umilinta, cu lacrimi si cu statornicie este puternica si roditoare de pocainta adevarata. Plansul "este bold de aur al sufletului", spune Sfantul Ioan Scararul (Cuvantul 7) , si "cela ce se roaga cu lacrimi de cainta pentru pacatele sale si cu durere in inima ca a intristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curateste de toata intinaciunea cea simtita si cea gandita, prin aceasta rugaciune, de va fi statornica "(Scara, Cuvantul 7). Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roaga cu intristarea mintii si a inimii, cu osandire de sine, cu mahnire si parere de rau pentru pacatele savarsite in viata, ajung la aceeasi masura de curatie, de luminare si de fericire duhovniceasca (Ibidem).  

 

Ce importanta au lacrimile in rugaciune si cum putem dobandi darul lacrimilor?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, lacrimile de dupa Sfantul Botez au mai mare putere decat Botezul. Caci Botezul curata pacatele cele facute de noi mai inainte, iar izvorul lacrimilor curata si pacatele de dupa Botez (Scara, Cuvantul 7, Pentru plans). La fel si Sfantul Isaac Sirul zice: "Lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a invrednicit sufletul intru pocainta sa "(Cuvantul 33; Filocalia, vol. X). Inca trebuie sa stim ca lacrimile cele bune, unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea mortilor, altele din frica muncilor iadului si a judecatii de apoi, (Ibidem). Mai sunt si altfel de lacrimi numite mijlocii, adica firesti si altele rele si patimase, anume cele din patima, din ura, din manie, din razbunare etc. 

 

De cate feluri este plansul dupa Sfintii Parinti si care este plansul cel mai folositor?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, plansul este de doua feluri. Intai, plansul cu lacrimi de pocainta, care este si cel mai bun. Al doilea plans este intristarea mintii dupa Dumnezeu, cu mahnire si suspine de cainta pentru cele gresite de om inaintea lui Dumnezeu (Scara Cuvantul 7). 

 

Care este deosebirea intre plans si intristarea inimii si cum ajunge omul la cainta si mustrarea de sine ?

Deosebirea intre ele numai atata este ca plansul cel dintai este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adica mustrarea inimii, este fara lacrimi. Pentru a ajunge omul la cainta si la mustrarea de sine, mai intai trebuie a se sili cu mare cercare a constiitei sa ajunga a-si cunoaste neputinta, nimicnicia si greutatea pacatelor sale, si mai ales, robia patimilor sufletesti care-l stapanesc, cum ar fi: iubirea de sine, nesimtirea, trufia, ura, rautatea, tinerea minte de rau, fatarnicia si altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtiratatii lor. Daca omul va ajunge la adevarata cunostinta de sine, a ajuns la adevarata fericire, dupa marturia care zice: "Fericit este omul care-si cunoaste neputinta sa, ca cunostinta aceasta i se face lui temelie si radacina si incepatura de toata bunatatea" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 25). 

 

Cum poate cineva sa sporeasca in rugaciunea cea duhovniceasca?

La aceasta raspundem ca fiecare crestin si monah poate sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale rugaciunii daca se va sili in toata vremea a se ruga, caci dascalul cel mai mare care invata si ajuta pe om sa sporeasca in rugaciune este insasi osteneala rugaciunii. Acest adevar il arata Sfantul Macarie cel Mare care zice: "Vrei sa dobandesti rugaciunea. Osteneste-te in rugaciune, ca Dumnezeu, vazand cu cata osteneala o cauti, iti va darui-o tie" ( Sbornicul, vol. I). 

 

Ce este rugaciunea mintii si ce este rugaciunea inimii?

Rugaciunea mintii este rugaciunea cugetarii, cand mintea s-a deprins sa se reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei fara risipire. In vremea acestei rugaciuni, mintea se topeste, se uneste laolalta cu cuvintele scrise si le rosteste ca si cum le-ar fi cugetat ea insasi. Rugaciunea inimii este rugaciunea simtirii, cand prin luarea aminte inima se incalzeste si, ceea ce in rugaciunea mintii era gand, acum de la gand ajunge la simtire. Insa aici simtirea este ca nevoie si cerinta duhovniceasca. Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii in rugaciune. Pe aceasta treapta citirea poate sa inceteze, precum si staruinta gandului, dar sa se pastreze petrecerea in aceasta simtire cu semnele proprii ale rugaciunii. Asadar, din cele spuse pana aici, trebuie sa tinem minte ca "intelegerea si simtirea sunt puterile rugaciunii" dupa Sfantul Teofan Zavoratul. 

 

Prin ce se deosebesc aceste doua rugaciuni una de alta si care este semnul ca a dobandit cineva rugaciunea cea curata a inimii?

Deosebirea rugaciunii mintii de a inimii consta in aceasta, ca cel ce se roaga cu mintea petrece in cap, iar cel ce se roaga cu inima petrece in inima, adica se pogoara cu mintea in inima. Caci numai atunci cand mintea se va uni cu inima ne putem astepta la o sporire in aducerea aminte de Dumnezeu si la simtirea lui Dumnezeu, dupa acelasi Sfant Teofan Zavoratul.

 

In ce consta unirea mintii cu a inimii?

Unirea mintii cu a inimii consta in unirea gandurilor celor duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii (Ibidem). 

 

Care sunt roadele rugaciunii lui Iisus?

Primul rod al rugaciunii lui Iisus este instrainarea gandurilor mintii de la lucrurile cele frumoase ale lumii, dupa Sfantul Diadoh care zice: "Cela ce intra de-a pururi in inima sa, se instraineaza de toate cele frumoase ale viietii" ( Filocalia, vol. I, pag. 36l ). Al doilea rod al rugaciunii lui Iisus este "vedera grozaviei celei ticaloase a sufletului cu care s-a intinat prin simtiri si prin ganduri rele". Prin aceasta vedere castiga omul smerenie, plans, lacrimi, dupa marturia Sfantului Grigorie Palama. Al treilea rod al rugaciunii celei gandite a inimii este ca prin intoarcerea mintii in inima, atat mintea cat si inima omului se fac ca o oglinda curata in care nevoitorul isi cunoaste miscarile cele viclene ale gandurilor sale, si asa cheama pe Iisus spre ajutor (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28). Al patrulea rod al rugaciunii celei ganditoare a inimii este curatirea firii, precum si lucrarea pentru curatirea firii, data mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfantului Duh. Al cincilea rod al rugaciunii inimii este ca, intrand mintea in inima ca sa vorbeasca acolo cu Cuvantul cel inauntru asezat, nu ramane fara de mare bucurie si veselie duhovniceasca, dupa cum despre aceasta arata Iosif Vrinie si Nichita Monahul cel din singuratate. Al saselea rod al rugaciunii celei duhovnicesti este ca prin aceasta rugaciune se afla darul lui Dumnezeu cel ascuns in inima. Al saptelea rod al rugaciunii lui Iisus este ca prin pomenirea cea necurmata a numelui lui Iisus, se naste in suflet dragostea cea catre Hristos (A se vedea Paza celor cinci simtri, de Sfantul Nicodim Aghioritul). Alte roade ale rugaciunii celei gandite sunt si acestea: adunarea cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilinta, frica de Dumnezeu, pomenirea mortii, linistea inimii despre ganduri, concentrarea atentiei in inima si caldura cea duhovniceasca (A se vedea pe larg in Sbornicul vol. I). 

 

Care este deosebirea intre rugaciunea mintii si lucrarea mintii?

Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva, intarindu-se cu atentia in inima, inalta de acolo rugaciune catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand, cineva stand cu luare aminte si cu pomenirea lui Dumnezeu in inima, taie orice alt gand care incearca sa patrunda in inima (Ibidem). 

 

Este si o alta rugaciune catre Dumnezeu care se indeplineste prin lucrarea faptelor bune?

Da, este. Acest lucru ni-l arata Sfantul Pavel cand zice: "Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti"(Coloseni 3, 17). Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. De aceea si Sfantul Teodor Studitul, sfatuind pe ucenicii sai, le spunea ca "cel ce face fapte bune si ascultare cu smerenie si fara de cartire, liturghie si preotie savarseste" (Cuvantul 4, Despre dragostea in Hristos si despre sarguinta la cantarile si slujbele bisericesti, ed. 1940, pag. 59-65). 

 

Dar rugaciunea care se face cu gura, are vreun temei in Sfanta Scriptura?

Atat rugaciunea pe care o facem cu buzele si cu limba, cat si aceea care o zicem cu glas tare, au destule marturii in Sfanta Scriptura. Astfel Sfantul Apostol Pavel zice: "Aduceti Domnului roada buzelor voastre" (Efeseni 6, 18). David proorocul, iarasi spune: "Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta" (Psalm 50, 16). In alt loc tot el spune: "Si L-am inaltat pe El cu limba mea" (Psalm 65, 16). Sau "Auzi Dumnezeule rugaciunea mea si strigarea mea la Tine sa vina" (Psalm 101, 1). In alt loc, iarasi zice: "Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat" (Psalm 141, 1). In toate acestea, despre rugaciunea gurii si a glasului se vorbeste. 

 

Ce putere duhovniceasca are rugaciunea vorbita, orala, pe care o fac, in general, credinciosii?

Nu mare putere are rugaciunea facuta numai cu limba si cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului in vremea rugaciunii mai mult inima sa decat cuvintele gurii si ale limbii. Ca, auzi ce zice: "Da-mi, fiule, inima ta" (Pilde 23, 26). Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul si rugaciunea facuta cu gura, tare sau incet, ci mai ales suspinul si graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice: "Tie a grait inima mea" (Psalm 26, 13). Si iarasi: "Racnit-am din suspinarea inimii mele" (Psalm 37, 8). Iar marele prooroc Isaia, avand in vedere ca poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu si cu inima, zicea: "Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor" (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Sfantul Grigorie de Nyssa zice "ca rugaciunea gurii si a limbii este granita cea mai departata a rugaciunii" (Comentariu la viata lui Moise ). Alti Sfinti Parinti numesc rugaciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugaciunii celei duhovnicesti. Acestea avandu-le in vedere noi, sa ne rugam Prea Bunului Dumnezeu sa ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugaciunii verbale ca sa-L laudam si "sa cantam in inimile noastre Domnului". Cum pot crestinii de astazi sa indeplineasca porunca Sfantului Apostol Pavel care zice: "Neincetat sa va rugati"? (I Tesaloniceni 8, 17). Poate oricine a se ruga neincetat daca va umbla pururea inaintea lui Dumnezeu cu mintea si inima sa. Cu mainile poate sa lucreze, iar cu mintea si cu inima sa sa fie gandindu-se la Dumnezeu. Atat doar mai adaug, ca rugaciunea duhovniceasca, cea mai de capetenie aceasta este: sa fim noi nedespartiti cu mintea si cu inima de Dumnezeu, ori in ce vreme si ori in ce loc vom fi. Principalul in aceasta este sa avem noi intotdeauna simtirea, adica prezenta lui Dumnezeu. "Acest lucru inlocuieste toate randuielile de rugaciune si se socoteste o rugaciune neincetata", cum spune Sfantul Teofan Zavoratul (Sbornicul, vol. I, ms). Aceasta simtire si privire duhovniceasca cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul prooroc David cand a zis: "Pururea vedeam pe Dumnezeu inaintea mea ca sa nu ma clatesc..." (Psalm 15, 8). Asadar, trebuie sa intelegem ca viata omului credincios este o rugaciune neintrerupta, daca este el neincetat cu mintea la Dumnezeu. 

 

Mai este vreo treapta a rugaciunii, dupa rugaciunea inimii?

Este rugaciunea cea duhovniceasea, contemplativa, in extaz, care se zice si vedere duhovniceasca si care se face mai presus de hotarul rugaciunii. Cel ce a ajuns la aceasta treapta nu se roaga cu rugaciunea, ci cu simtirea; sufletul lui simte lucrurile cele duhovnicesti. De aceasta vedere si rugaciune duhovniceasca de-abia unul din neam in neam se invredniceste, cu darul lui Dumnezeu (Filocalia, vol. X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 85). 

 

Numai rugaciunea propriu-zisa se poate socoti rugaciune sau si alte lucrari dubovnicesti ale mintii?

Am aratat mai sus ca viata crestinului poate fi o rugaciune necontenita, prin lucrarea faptelor bune. Iar daca intrebi de lucrarile cele duhovnicesti ale mintii, care intra in hotarele sfintei rugaciuni si care se pot zice rugaciune, la aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfantului Isaac Sirul care zice: "Orice vorbire duhovniceasca ce se face in ascuns in mintea sau inima omului, toatagrija mintii cea buna dupa Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti,  rugaciune se hotaraste. Ori felurimea citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu mahnire intru Domnul, ori inchinari ale trupului, ori cantarea de psalmi prin rostire de stihuri, rugaciune este si rugaciune se socoteste" (Ibidem, Cuvantul 35). 

 

Cum trebuie sa stea credinciosii la sfintele slujbe, si ce datorii au cei care merg la biserica?

Crestinii trebuie sa stea la sfintele slujbe ale Bisericii cu credinta, cu frica de Dumnezeu si cu luare aminte. Ei sunt datori, dupa putere, a se ruga fara raspandirea mintii si eu simtirea inimii. Datoriile crestinilor celor ce merg la Sfanta Biserica sunt acestea:

- Sa mearga la biserica regulat. Cine lipseste mai mult este oprit de la Sfintele Taine, afara de cel bolnav;
- Sa fie impacati cu toti oamenii si sa ceara iertare de la toti;
- Sa tina curatenie trupeasca cel putin doua zile mai inainte de a merge la biserica si o zi cel putin, dupa ce vin de la biserica;
- Sa mearga la slujba mai de dimineata spre a avea timp sa se inchine in liniste si sa asculte slujba Utreniei;
- Fiecare crestin sa duca dupa a sa putere un dar cat de mic Domnului, ca jertfa din osteneala mainilor sale;
- Sa dea pomelnicul din timp si sa ceara preotului sa i se scoata particele pentru cei vii si morti ai familiei;
- In biserica crestinii sa stea cu buna-cuviinta, barbatii in partea dreapta, iar femeile in partea stanga;
- Credinciosii sa fie imbracati curat si cat mai cuviincios, iar femeile sa aiba capul acoperit si chipul smerit;
- In timpul slujbei este pacat a se vorbi in Sfanta Biserica, afara de mare nevoie;
- Dupa ce s-a dat binecuvantare de Sfanta Liturghie credinciosii sunt datori sa stea fiecare la locul sau si sa nu se mai inchine pe la sfintele icoane;
- Sa asculte Sfanta Liturghie cu mare evlavie, silindu-se fiecare a urmari rugaciunile si cantarile la strana;
- Sa asculte cu luare aminte citirea Apostolului, a Sfintei Evanghelii, precum si cuvantul de invatatura - predica;
- Sa nu iasa afara din Sfanta Biserica mai inainte de terminarea Sfintei Liturghii, afara de mare nevoie;
- Credinciosii spovediti si pregatiti pentru Sfanta Impartasanie sa citeasca din timp rugaciunile necesare si sa-si ceara iertare de la toti cand se apropie de cele sfinte;
- Dupa Sfanta Impartasanie, credinciosii sunt datori sa asculte cu bucurie duhovniceasca rugaciunile de multumire, petrecand in acea zi cu bucurie duhovniceasca si pazindu-se de orice ispita;
- Parintii sunt datori sa-si duca si copiii la Sfanta Biserica si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos;
- Dupa terminarea sfintelor slujbe, crestinii sa se intoarca cu evlavie la casele lor, petrecand restul zilei in cugetarea si citirea celor sfinte si in cercetarea bolnavilor;
- Credinciosii sunt datori sa spuna si celorlalti de acasa ce au auzit si au invatat la Sfanta Biserica din cantarile, din citirile si predica rostita.

Acestea sunt cele mai importante datorii ale credincinsilor care merg in duminici si sarbatori la Sfanta Biserica. 

 

Care este intelesul tainic, mistic si dogmatic al Sfintei Liturghii?

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, in intelesul ei mistic ne pune noua inainte "intreaga comoara dogmatica si morala a Bisericii Ortodoxe". Primul si cel mai insemnat caracter al Sfintei Liturghii este acela ca jertfa liturgica este cu totul identica cu jertfa de pe Golgota, cu singura deosebire ca jertfa lui Hristos a fost sangeroasa, iar jertfa liturgica este nesangeroasa. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a savarsit o singura data si a avut destula putere sa ispaseasca toate pacatele lumii, in timp ce jertfa liturgica se savarseste necontenit pana la sfarsitul veacurilor, scopul ei principal fiind de a da fiecarui crestin in parte mantuirea intreaga castigata de Domnul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa sangeroasa. Sfanta Liturghie are caracter de jertfa si de cina. In cadrul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac prin harul Duhului Sfant in Trupul si Sangele Domnului, care apoi se impart in dar celor vrednici. De aceea Sfanta Impartasanie se mai numeste Euharistie, Cina Domnului, Paharul Binetuvantarii, ospatul Dragostei, Sfanta Cuminecatura etc. ( A se vedea pe larg Explicarea Sfintei Liturghii de N. Cabasila; Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952; Marturisirea Ortodoxa etc. ). 

 

Sfanta Liturghie se aduce numai pentru iertarea celor pomeniti, vii si morti, sau si pentru iertarea si mantuirea tuturor oamenilor?

Sfanta Liturghie se aduce ca jertfa numai pentru cei dreptcredinciosi. In prima parte a Sfintei Liturghii pot sa stea la biserica si cei nebotezati, adica catehumenii. In cadrul Sfintei Liturghii "se fac rugaciuni de obste pentru mantuirea tuturor oamenilor" cum ne invata Sfantul Apostol Pavel. Nominal insa, la Sfanta Liturghie se pomenesc numai cei dreptcredinciosi si cei carora le ingaduie Sfintele Canoane, care nu au oprire canonica de a li se scoate miride (Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952, cap. 278; Pavila Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie). 

 

Ce ne invata Sfintii Parinti despre efectele si importanta Sfintei Liturghii?

Nu este ceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru ca ea este lucrarea Mantuitorului si invierea oamenilor si partasania Lui cu noi. Sfanta Liturghie este mai presus decat toata rugaciunea si lauda si se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiasca, caci pentru ea este toata rugaciunea ce se face in Biserica si aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viietii noastre. (Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului). Sfanta Liturghie "este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul", numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta "are se impartasesc in chip nevazut" de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.

Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii si morti?

La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu si cei care se impotrivesc Adevarului cu stiinta si vointa. Nu pot fi pomeniti la Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii si copiii morti inaintea botezului ca si cei avortati (A se vedea Pidalionul si Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940). 

 

Ce fapte bune ajuta sfanta rugaciune si ce fapte bune se nasc din sfanta rugaciune?

Pe rugaciune o ajuta mult milostenia, deoarece "milostenia este aripa a rugaciunii" (Scara, Cuvantul 28) . Iarasi, pe rugaciune o ajuta linistea si infranarea, dupa cuvantul ce zice: "Din samanta sudorii postului creste spicul intregii intelepciuni si linistea este varf al desavarsirii celor ce se roaga". Si iarasi: "cela ce de frumusetea rugaciunii s-a atins, va fugi de multime ca un asin salbatic" (Ibidem). Pe rugaciune o ajuta smerenia, deoarece, dupa Sfintii Parinti, "cela ce nu se socoteste pe sine ca este un pacatos, rugaciunea lui nu este primita la Dumnezeu", zice Sfantul Isaac Sirul. Si iarasi pe rugaciune o ajuta umilinta, dupa acelasi sfant parinte care zice ca "lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 33). Sunt inca multe alte fapte bune care ajuta sfanta rugaciune, dar acestea sunt cele mai importante. Iar faptele bune care se nasc si sporesc prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum: credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea etc. Cea mai mare virtute care odrasleste din sfanta rugaciune este insa dumnezeiasca dragoste, dupa cum spun cei mai multi Sfinti Parinti. 

 

Ce este postul si de cate feluri este?

 

Postul este infranarea totala sau partiala a gandurilor rele si a simturilor trupului de placeri si de hrana buna si imbelsugata si mai ales de hrana cea de provenienta animala. Postul este o jertfa trupeasca care se cere a fi unita cu milostenia si cu darurile ce se aduc la Sfantul Altar. Postul impreuna cu milostenia, cu darurile aduse la Biserica, cu inchinarile si metaniile facute de credincios, toate laolalta alcatuiesc inchinarea datorata de trup, ca jertfa Domnului. Postul este randuit "pentru a smeri sufletul". Postul este infranare de toate mancarurile sau la caz de boala, numai de unele: infranarea de bauturi, de toate desfatarile lumesti si de toate poftele cele rele, trupesti. Postul este numit de Sfintii Parinti "aripa rugaciunii", care impreuna cu milostenia ridica pe om la tronul lui Dumnezeu. Postul ajuta pe crestin sa faca rugaciunea mai cu usurinta, impaca pe om cu Dumnezeu si ajuta mult la despatimirea sufletului, omorand poftele trupesti si mijlocind dobandirea harului Duhului Sfant. Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri: post desavarsit (total, negru), post de o zi, post de mancaruri de dulce, si post "imparatesc", adica mancare zilnica cu infranare, odata pe zi, nu pana la saturare. 

 

Cei ce postesc de nevoie au vreo plata ? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele sau a lipsei, ce trebuie sa faca?

Cei care postesc de nevoie, daca vor multumi lui Dumnezeu pentru aceasta si nu vor carti inaintea Lui, vor avea plata pentru rabdarea lor, intrucat este scris: "In lupta aceasta grea aveti nevoie de multa rabdare" (I Timotei 6, 11). Si iarasi: "intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre" si "cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13). Cei care nu pot posti din cauza bolii sunt dezlegati de Sfintele Canoane sa manance unele mancaruri de dulce de care au nevoie. (Canoanele 8 si 10 ale Sfantului Timotei al Alexandriei; canonul 69 Apostolic, etc.) . Pentru cei care nu pot posti din cauza muncilor grele, nu am gasit in canoane dezlegarea postului pentru ei, doar de vor fi ostasi sau detinuti. Acestia, prin cainta si alte fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre aceasta dezlegare, cel mai bine se cuvine a intreba pe episcopul locului si pe preotul respectiv care, de la caz la caz, pot randui alte fapte bune in locul postului. 

 

Care este cel mai mare si mai placut post inaintea lui Dumnezeu?

Nu orice post este post religios si placut lui Dumnezeu. Numai acela este post placut si bine primit care se face intru numele Domnului si dupa legea lui Dumnezeu, asa cum a primit-o Adam, cum au invatat-o proorocii si cum au practicat-o toti sfintii (Facere 2, 16-17; 3, 26; Levitic 19, 29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Exod 14, 18; Matei 4, 2 etc.  . Sfantul Ioan Botezatorul a postit toata viata; Mantuitorul a aratat luminat ca sa postim si cum trebuie sa postim (Matei 6, 16-18; Luca 21, 24) ; Apostolii au postit si s-au rugat (Fapte 13, 3; 14, 23; I
Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 27). Asadar, cel mai mare si mai placut post este acela care se face dupa invatatura Sfintei Scripturi, adica sa fie insotit de smerenie, de milostenie, de curatenie, de pocainta, si unit cu postul cel duhovnicesc, infranarea simturilor si a gandurilor. Asa ne invata si Sfintii Parinti. "Postul cel adevarat, zice Sfantul Teodor Studitul, si bine primit lui Dumnezeu este infranarea de rautati..." .