Interviu cu Stanislav Grof

"Singura solutie este intoarcerea catre interior"

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai Constiintei din secolul XX. Este fondatorul curentului transpersonal in psihologie si acela care a reusit sa introduca spiritualitatea ca dimensiune fundamentala a psihicului omenesc, in lumea psihologiei academice.
Este unul dintre pionierii studiilor privind forta vindecatoare a starilor de constiinta extinsa si creatorul unei tehnici de accesare a acestor stari, numita Respiratie Holotropica. Este profesor la Institutul de Studii Integrale din California, unde conduce catedra de Filosofie, Cosmologie si Constiinta. Este autorul a numeroase carti despre natura constiintei. Considerat un geniu in domeniul sau, Stanislav Grof este un om de o blandete, o simplitate si o generozitate extraordinare.

Am avut ocazia de a petrece doua zile impreuna cu el, care au fost un regal de idei si viziuni. Interviul de mai jos este o sinteza a nenumaratelor ore de discutie din acele zile. 

- Sunteti om de stiinta si totusi cartile dvs. infatiseaza un univers de natura spirituala. Cum se vede "criza" prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?
- Una dintre transformarile fundamentale prin care trecem este una de viziune. Stiinta tindea sa se opuna spiritualitatii, considerata ca fiind de nedovedit, pentru ca se baza pe perceptia subiectiva. Or, subiectivitatea nu era luata in considerare, neputand fi masurata.  Asa s-a intamplat ca experienta spirituala, mistica, veche de cand umanitatea, a fost exclusa din ecuatie. Dar, intre timp, stiinta incepe sa descopere ca subiectivitatea creeaza universul, la propriu. Numai ca pare tarziu. Lumea pe care am creat-o are atributele stiintei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculata, dura, guvernata de "legi" inguste, in care oamenii sunt considerati corpuri intr-un univers de corpuri si drept urmare se simt singuri si izolati.  Am creat o lume din care orice principiu mai inalt - il poti numi Dumnezeu, de pilda - a fost exclus. Suntem deci singuri, iar consecinta e frica. Compensam frica in fata unui Univers urias si gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face -  si cream o lume care raspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea "nevoilor". Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.

- Ce e de facut?
- In ultimii 40 de ani ani am fost implicat in cercetari asupra constiintei si am putut constata ca suferinta vine din modul de a percepe universul. Trairea unei expansiuni a constiintei conduce frecvent la transformari profunde ale individului, la reducerea semnificativa a agresivitatii, la cresterea intelegerii, a compasiunii si a tolerantei, dar, mai ales, la cresterea capacitatii de a se bucura de viata. Cu cat bucuria de a trai creste, cu atat scade credinta ca trebuie sa ai din ce in ce mai mult si apare o spiritualitate de natura universala bazata pe ideea ca toata creatia e un tot format prin legatura profunda cu alti oameni, cu alte specii, cu natura si cu intregul univers. Nu am nici o indoiala ca aceasta transformare este nu numai posibila, dar inerenta. Suntem condamnati sa ne intoarcem la Adevar. Intrebarea este daca se va intampla acest lucru inainte sa se strice ceva de nereparat in echilibrul vietii pe planeta. Multi oameni se afla in punctul in care realizeaza esecul filosofiei de viata pe care au urmat-o si incep sa caute alternativa spirituala care echivaleaza cu o intoarcere acasa, dupa o lunga ratacire. Am fost invatati ca trebuie sa facem mereu ceva ca sa fim fericiti, ca trebuie sa indeplinim ceva, sa vanam ceva, sa avem ceva, un obiect, o pozitie sociala, un partener anume, deci ca fericirea este mereu in viitor si in exterior. Aceasta conceptie ne plaseaza intr-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdanta pentru ca niciodata nu ne aduce ce dorim. Singura solutie este intoarcerea catre interior si descoperirea satisfactiei existentiale in dimensiunea spirituala a existentei.

- Care ar fi primul pas?
- Uneori acest prim pas il face fiinta noastra, prin declansarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficiala a tratat aceste crize drept crize psihotice, patologice si le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare, dar in realitate, fiinta noastra interioara declansa un mecanism de auto-vindecare, de auto-reglare in fata unei situatii in care lumea interioara ajungea sa fie in divergenta cu restul universului. Acum, intreaga umanitate se afla intr-o stare de urgenta spirituala care pune sub semnul intrebarii o intreaga perspectiva asupra vietii si descopera ca modul materialist de a vedea lumea nu este suficient.  Asa se explica intoarcerea catre meditatie, catre spiritualitate, catre credinta, catre medicina naturista si holistica, interesul imens pentru psihologia transpersonala. Omenirea pare ca face singura acest pas. Pentru fiecare dintre noi vine timpul sa privim in interior cu onestitate, atunci cand simtim "criza". Criza este semnul transformarii, ceva trebuie sa moara, pentru ca apoi sa renasca. La nivelul unei persoane, dar si la nivelul intregii umanitati.

- Vorbiti despre transformarea umanitatii ca despre o chestiune de timp. Ce crede despre anul 2012 un cercetator al constiintei ca Stanislav Grof?
- Este un subiect care ma pasioneaza pentru ca orice profetie are legatura cu o stare de constiinta extinsa. Au existat dintotdeauna mijloace pentru ca profetii, samanii, preotii, misticii sa intre in asemenea stari. Toate sistemele mistice ale planetei vorbesc despre aceeasi realitate. Asa se face ca profetiile tuturor continentelor despre "sfarsitul timpurilor" sunt aceleasi, inclusiv in crestinism, unde "apocalipsa", etimologic, inseamna nu sfarsit, ci "ridicarea valului". Profetiile mayase sunt remarcabile, nu pentru ca spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic si astrologic, calculat pe miliarde de ani inapoi in timp, dar care se opresc pe o anumita data a anului 2012. Faptul ca misticii lumii, separati de mii de kilometri si uneori de mii de ani in timp, vad aceleasi lucruri in incursiunile lor spirituale, este deja extrem de interesant pentru un cercetator al constiintei ca mine. Dar cand descoperi ca de fapt, un intreg calendar intins pe milioane de ani este de fapt un algoritm de evolutie al Constiintei, vazut ca esenta a universului, acest lucru este senzational. Nu incape nici o indoiala. Cunoasterea mayasa despre natura universului, a constiintei si a timpului depaseste cunoasterea stiintifica de azi. La acea data astronomica precisa, la care se trece intr-un nou ciclu galactic si cosmic, mayasii vorbesc despre sfarsitul timpului. Dar timpul, asa cum incepem sa ne dam si noi seama astazi, este creatia Constiintei. Sfarsitul timpului este, dupa parerea mea, sfarsitul unui tip de perceptie, sfarsitul unei lumi asa cum o cunoastem noi: o lume a violentei si a lacomiei, egotica, corupta, sfasiata de conflicte. Dupa parerea mea, mayasii vorbesc deci despre un proces de moarte/renastere, o transformare interioara masiva a umanitatii, dincolo de care timpul liniar nu mai exista, asa cum nu exista in starile de constiinta extinsa, sau in relatarile marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetari. Foarte pe scurt, am constatat ca starile prin care trece constiinta omeneasca sunt legate in mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experti in domeniu si am ajuns la concluzia ca evenimentele interioare si cele cosmice se reflecta total intre ele. Relatia intre Univers si Constiinta este o ecuatie. Universul este Constiinta. Evenimentele astronomice sunt intr-o relatie profunda cu evenimentele interioare ale constiintei omenesti individuale si colective, astfel ca, pentru mine, cu elementele pe care le am, nu incape nici un dubiu ca schimbarile majore au inceput deja si ca lumea acestui secol va fi spirituala sau deloc.

Nota: Am primit acest interviu si am dorit sa vi-l fac cunoscut intrucat am considerat ca ne ajuta sa ne redescoperim si sa privim din alta perspectiva vremurile pe care le traim in prezent.

PUTEREA RUGACIUNII

Rugaciunea are mare putere!
 

          Oamenii pot sa se vindece intr-adevar in biserici atunci cand ating sfintele moaste sau sanctuarele. Oamenii de stiinta din Petersburg au dovedit-o si au descoperit si mecanismul „material" al acestui fenomen divin.

         „O rugaciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, seful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica Bekhterev din Petersburg. „Rugaciunea nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, dar ea repara si structura grav afectata a constiintei. "
Profesorul Slezin a facut ceva de necrezut - a masurat puterea rugaciunii. El a inregistrat electroencefalogramele unor calugari in timp ce se rugau si a captat un fenomen neobisnuit - „stingerea" completa a cortexului cerebral. Aceasta stare poate fi observata numai la bebelusii de trei luni, atunci cand se afla langa mamele lor, in siguranta absoluta. Pe masura ce persoana creste, aceasta senzatie de siguranta dispare, activitatea creierului creste si acest ritm al biocurentilor cerebrali devine rar, numai in timpul somnului profund sau al rugaciunii, asa dupa cum a dovedit omul de stiinta. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscuta „trezie usoara, in rugaciune" si a dovedit ca are o importanta vitala pentru orice persoana. Este un fapt cunoscut ca bolile sunt cauzate mai ales de situatii negative si afronturi care ne raman infipte in minte.

          In timpul rugaciunii, insa, grijile se muta pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibila atat vindecarea psihica si morala cat si cea fizica.

Slujbele bisericesti ajuta si ele la ameliorarea sanatatii. Inginera si electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicala si Biologica a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sanatatii unor enoriasi inainte si dupa slujba. A rezultat ca slujba in biserica normalizeaza tensiunea si valorile analizei sangelui. Se pare ca rugaciunile pot sa neutralizeze chiar si radiatiile.

          Se stie ca dupa explozia de la Cernobil, instrumentele de masura pentru radiatii au aratat valori care depaseau capacitatea de masurare a instrumentului. In apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, insa, aflata la patru km de reactoare, valoarea radiatiilor era normala.

          Oamenii de stiinta din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, ca apa sfintita, semnul Crucii si batutul clopotelor pot sa aiba, de asemenea, proprietati vindecatoare. De aceea, in Rusia, clopotele bat intotdeauna in cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoara virusii de gripa, hepatita si tifos. Proteinele virusilor se incovoaie si nu mai poarta infectia, a spus Angelina Malakovskaia. Semnul crucii are un efect si mai semnificativ: omoara microbii patogeni (bacilul de colon si stafilococi) nu numai in apa de la robinet, ci si in rauri si lacuri. Este chiar mai eficienta decat aparatele moderne de dezinfectie cu radiatie magnetica.

          Laboratorul stiintific al Institutului de Medicina Industriala si Navala a analizat apa inainte si dupa sfintire. A rezultat ca daca se citeste rugaciunea Tatal Nostru si se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentratia bacteriilor daunatoare va fi de o suta de ori mai mica. Radiatia electromagnetica da rezultate mult inferioare. Astfel, recomandarile Ortodoxe de a binecuvanta orice mancare sau bautura nu au numai o valoare spirituala, ci si una preventiva. Apa sfintita nu este numai purificata, ci ea isi schimba si structura, devine inofensiva si poate sa vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.. Spectrograful indica o densitate optica mai mare a apei sfintite, ca si cum aceasta ar fi inteles sensul rugaciunilor si l-ar fi pastrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limita este ca vindeca numai pe cei credinciosi. „Apa „distinge" nivelul de credinta al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia.
          Atunci cand un preot sfinteste apa, densitatea optica este de 2,5 ori mai mare, atunci cand sfintirea este efectuata de o persoana credincioasa laica, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat si necredincios, fara cruce la gat, schimbarile au fost nesemnificative.

sursa - www.esoterism.ro

Materialism

Anatomistii, fiziologii si in general cei ce aprofundeaza stiintele naturii sunt des inclinati catre materialism. Fiziologul raporteaza totul la ceea ce vede. Orgoliul oamenilor ce cred ca stiu totul si nu admit ceva ce poate depasi intelegerea lor! Insasi stiinta lor le da infumurarea; ei gandesc ca natura nu poate avea nimic de ascuns pentru ei.
Materialismul nu este o consecinta a studiilor ce ar trebui, din contra, sa arate omului superioritatea inteligentei care guverneaza lumea - noi oamenii tragem aceasta falsa concluzie, pentru ca noi putem abuza de tot, chiar de cele mai bune lucruri. De altfel, neantul ne inspaimanta mai mult decat am voi sa para, si firile puternice sunt adesea mai mult laudaroase decat brave.
Majoritatea sunt materialisti pentru ca nu au nimic cu care sa umple abisul ce se casca in fata lor; daca li se arunca o ancora de salvare, ei se vor agata strans de ea.

"Printr-o aberatie a inteligentei, exista oameni care nu vad in fapturile organice decat actiunea materiei si raporteaza la ea toate actele noastre. Ei nu au vazut in corpul omenesc decat masina electrica; nu au studiat mecanismul vietii decat prin jocul organelor; au vazut adesea intinzandu-se prin ruptura un fir, si nu au vazut nimic altceva decat acest fir; au cautat daca ramane ceva, si cum nu au gasit decat materie devenita inerta, caci nu au vazut sufletul ce iesea si nu l-au putut sesiza, au conchis ca totul consta in proprietatile materiei si ca astfel dupa moarte nu exista decat neantul gandirii - trista consecinta daca ar fi fost asa, caci atunci binele si raul ar fi fost fara scop; omul ar fi fost cladit sa nu se gandeasca decat la el si sa puna deasupra tuturor satisfacerea placerilor sale materiale, legaturile sociale ar fi fost rupte, afectele cele mai sanatoase indepartate fara intoarcere. Din fericire, aceste idei sunt departe de a fi generale; se poate chiar spune ca ele sunt foarte circumscrise si nu constituie decat opinii individuale, caci nicaieri nu au fost ridicate la rangul de doctrina. O societate fondata pe aceste baze ar purta in sine germenele distrugerii sale si membrii sai s-ar sfasia intre ei ca animalele feroce.

Omul are in mod instinctiv gandul ca totul pentru el nu se sfarseste odata cu viata; el are oroare de neant; el se straduieste in zadar sa se opuna gandului despre viitor, cand vine momentul suprem, deoarece nu sunt putini cei care se intreaba ce se va alege de ei; caci ideea de a parasi viata fara intoarcere are in ea ceva dureros. Cine ar putea, intr-adevar, sa priveasca in fata cu indiferenta o despartire absoluta, eterna de tot ceea ce a iubit? Cine ar putea sa vada fara spaima deschizandu-se in fata sa abisul imens al neantului, unde ar fi inghitite pentru totdeauna toate talentele noastre, toate sperantele noastre si sa-si spuna: Cum! dupa mine, nimic, nimic mai mult decat vidul; totul este sfarsit, fara intoarcere; cateva zile si amintirea mea va fi stearsa din memoria celor ce-mi supravietuiesc; curand nu va mai ramane nicio urma din trecerea mea pe pamant; chiar si binele pe care l-am facut va fi uitat de ingratii pe care i-am indatorat; si nimic pentru a compensa acestea, nicio alta perspectiva decat aceea a corpului meu ros de viermi!
Acest tablou nu are ceva oribil, glacial? Religia ne arata ca nu poate fi asa, si ratiunea ne-o confirma; dar aceasta existenta viitoare, vaga si nedefinita, nu are nimic care sa satisfaca dragostea noastra de certitudine; este ceea ce, la unii insufla indoiala. Avem un suflet, fie, dar ce este acest suflet? Are o forma, o aparenta oarecare? Este o faptura limitata sau una nedefinita? Unii spun ca este un suflu al lui Dumnezeu, altii o scanteie, altii o parte a marelui TOT, principiul vietii si al inteligentei; dar stim noi oare ce sunt toate acestea? Ce importanta mai are sa ai un suflet daca dupa noi el se cufunda in imensitate ca si picaturile de apa in ocean! Pierderea individualitatii noastre nu este ca si neantul?

Religia ne invata de asemenea ca vom fi fericiti sau nefericiti, dupa binele sau raul pe care le vom face; dar ce este fericirea care ne asteapta la sanul lui Dumnezeu? Este o beatitudine, o contemplatie eterna, fara alta preocupare decat de a aduce laude Creatorului? Flacarile iadului sunt o realitate sau un simbol? Insasi biserica il accepta in aceasta ultima acceptie, dar care sunt aceste suferinte? Unde este acest loc de supliciu? Intr-un cuvant ce se face, ce se vede in aceasta lume care ne asteapta pe toti? Nimeni, se spune, nu a revenit pentru a ne da socoteala. Este o eroare, si misiunea spiritismului este tocmai de a ne lamuri asupra acestui viitor, de a ne face, pana intr-un anumit punct, sa-l atingem cu mana si ochiul, nu numai prin rationament, ci si prin fapte. Gratie comunicarilor spiritiste, aceasta nu mai este o prezumtie, o probabilitate asupra careia fiecare brodeaza dupa plac, pe care poetii o infrumuseteaza cu fictiunile lor sau raspandesc imagini alegorice care ne inseala, ci este realitatea ce ne apare, insasi entitatile de dincolo de moarte care vin sa ne descrie situatia lor, sa ne spuna ce fac, sa ne permita sa asistam pentru a povesti astfel peripetiile din noua lor viata si, prin acest mijloc, sa ne arate soarta inevitabila care ne este rezervata dupa meritele si faptele noastre rele. Exista aici ceva antireligios? Cu totul impotriva, de vreme ce incredulii gasesc aici credinta iar nepasatorii o reinnoire a fervorii si increderii. Spiritismul este deci cel mai puternic auxiliar al religiei. De vreme ce este acest lucru, Dumnezeu este cel care ingaduie, si il ingaduie tocmai pentru a reinsufleti sperantele noastre sovaielnice si pentru a ne readuce pe calea binelui din perspectiva viitorului."

Allan Kardec - Cartea spiritelor

Concordante biblice referitoare la creatie

"Oamenii si-au facut idei foarte divergente despre creatie, potrivit nivelului cunostintelor lor. Ratiunea aplecata spre stiinta a recunoscut neverosimilitatea anumitor teorii. Teoria oferita de spirite confirma opinia de mult timp admisa de catre oamenii cei mai luminati.
Obiectia ce se poate face acestei teorii este ca intra in contradictie cu textul cartilor sacre; dar o examinare serioasa faca sa se recunoasca faptul ca aceasta contradictie este mai mult aparenta decat reala, si ca rezulta din interpretarea data unui sens adesea alegoric.
Problema primului om in persoana lui Adam, ca unic stramos al omenirii, nu este singurul punct asupra caruia credintele religioase ar trebui sa se modifice. Miscarea pamantului a parut, intr-o anumita epoca, atat de opusa textului sacru, incat nu a existat persecutie in care teoria aceasta sa nu fi fost folosita ca pretext, si totusi pamantul se invarteste in ciuda tuturor anatemelor, lucru ce nu ar fi contestat nici astazi fara a ignora propria judecata.
Biblia spune de asemenea ca lumina a fost creata in sase zile si fixeaza data in jur de 4000 de ani inainte de era crestina. Inainte de aceasta pamantul nu exista; a fost scos din neant; textul este formal; iata ca stiinta pozitiva vine sa probeze contrariul. Formarea globului pamantesc este inscrisa in caractere imprescriptibile in lumea fosila si este dovedit ca cele sase zile ale creatiei sunt tot atat de bine perioade, fiecare putand insemna mai multe sute de mii de ani. Nu este pozitia unui sistem, a unei doctrine, a unei opinii izolate, este un fapt constatat ca si miscarea pamantului, si pe care teologia nu poate refuza sa-l admita, proba evidenta a erorii in care putem cadea luand ad litteram expresiile unui limbaj adeseori figurat.
Se poate conchide ca Biblia este o eroare? Nicidecum - doar ca oamenii s-au inselat in interpretarea ei.

Stiinta, cercetand prin arhivele pamantului, a admis ordinea in care diferitele fiinte au aparut pe suprafata lui, si aceasta ordine este in acord cu cea indicata de Geneza, cu diferenta ca aceasta opera, in loc de a fi iesit in mod miraculor din mainile lui Dumnezeu in cateva ore, s-a indeplinit, oricum din vointa sa, dar prin legea fortelor naturii, in cateva milioane de ani. Este atunci Dumnezeu mai putin mare sau mai putin puternic? Este astfel opera sa mai putin sublima neavand prestigiul instantaneitatii? Evident, nu. Ar trebui sa ne facem despre Divinitate o idee foarte redusa pentru a nu recunoaste atotputernicia sa in legile eterne pe care le-a stabilit in a conduce lumile. Stiinta, departe de a diminua opera divina, ne-o arata sub un aspect mai grandios si mai conform cu notiunile pe care le avem despre puterea si maretia lui Dumnezeu, in aceea ca a fost infaptuita fara abatere de la legile naturii.

Stiinta, ca si Moise de altfel, plaseaza omul ca fiind ultimul in ordinea creatiei fiintelor, dar Moise plaseaza potopul universal in anul 1654 de la facerea lumii, in timp ce geologia ne prezinta marele cataclism anterior aparitiei omului, dat fiind ca pana la acea data nu se gaseste in straturile primitive nicio urma de prezenta a sa, si nici a vreunui animal cu structura fizica asemanatoare; dar nimic nu dovedeste ca ar fi imposibil; cateva descoperiri au facut sa apara dubii in aceasta privinta - se poate deci, dintr-un moment in altul sa se obtina certitudinea materiala a anterioritatii speciei umane si atunci se va admite ca, si din aceste puncte de vedere, ca si din altele, textul biblic are un sens figurat. Problema este de a sti daca si cataclismul geologic este acelasi cu cel din vremea lui Noe; or, durata necesara formarii straturilor primitive nu permite a fi confundate, si din moment ce se vor regasi urmele existentei omului inainte de catasftrofa, se va demonstra ca Adam nu este primul om, iar facerea omului se pierde in noaptea timpului. Impotriva evidentei nu exista argumente, si va trebui sa se accepte aceasta, tot asa cum au fost acceptate miscarea pamantului si cele sase perioade ale formarii sale.

Existenta omului inainte de potopul universal este, intr-adevar, inca ipotetica, dar nu inseamna putin lucru. Admitand ca omul a aparut pe suprafata pamantului cu 4000 de ani inainte de Hristos, daca 1650 de ani mai tarziu specia umana a fost distrusa cu exceptia unei singure familii, rezulta ca popularea Terrei dateaza din vremea lui Noe, adica cu 2350 ani inaintea erei noastre. Or, in timp ce evreii emigrau in Egipt in secolul al optsprezecelea, ei gaseau tara foarte populata si foarte avansata ca civilizatie. Istoria dovedeste ca in aceasta epoca India si alte regiuni erau tot atat de infloritoare, fara a mai tine cont de cronologia anumitor popoare care trimit catre o epoca mult mai indepartata. Ar fi trebuit deci, ca intre secolele douazeci si patru si optsprezece, adica pe parcursul a 600 de ani, urmasii unui singur om sa fi putut popula toate tinuturile imense cunoscute atunci, presupunand ca altii nu o facusera pana atunci, si in acest scurt interval specia umana sa fi putut sa se ridice de la ignoranta absoluta a starii primitive la cel mai inalt grad de dezvoltare intelectuala, ceea ce contrazice toate legile antropologiei.

Diversitatea raselor vine in sprijinul acestei opinii. Climatul si obiceiurile produc fara indoiala modificari ale caracterului fizic, dar se cunoaste pana unde poate merge influenta acestor cauze, iar examenul fiziologic probeaza ca exista intre anumite rase diferente de constitutie mai profunde decat cele produse de climat. Incrucisarea raselor produce tipuri intermediare; tinde sa stearga caracterele extreme, dar nu le produce; nu creeaza decat varietati; or, pentru a se produce incrucisarea raselor, era nevoie sa existe rase distincte, si cum s-ar explica existenta lor daca li se atribuie o tulpina comuna si mai ales atat de apropiata in timp? Cum sa admiti ca in cateva secoleunii descendenti ai lui Noe s-au transformat in stramosi ai rasei etiopiene, de exemplu; o asemenea metamorfoza nu este mai admisibila decat ipoteza unei tulpini comune pentru lup si oaie, elefant si purice, pasare si peste. Inca o data, nimic nu ar sti sa prevaleze impotriva evidentei faptelor. Totul se explica, din contra, admitand existenta omului inainte de epoca ce i-a fost in mod obisnuit fixata; diversitatea stramosilor, Adam care traia acum 6000 de ani, populand un tinut nelocuit; potopul lui Noe ca o catastrofa partial confundata cu cataclismul geologic; tinand cont in sfarsit de forma alegorica in special in stil oriental, si care se regaseste in cartile sacre ale tuturor popoarelor.
De aceea este prudent a nu contesta cu foarte mare usurinta doctrinele ce pot mai devreme sau mai tarziu, ca de atatea ori, sa dea o dezmintire celor care le combat. Ideile religioase, departe de a se pierde, cresc odata cu stiinta."

Allan Kardec - Cartea spiritelor

Cunoasterea principiului lucrurilor

Omului nu-i este dat sa cunoasca principiul lucrurilor. Dumnezeu nu ingaduie ca totul sa-i fie revelat omului aici, pe pamant. Va patrunde intr-o zi misterul lucrurilor care acum ii sunt ascunse. Valul se ridica pe masura ce omul se purifica; dar pentru a intelege anumite lucruri, i-ar fi necesare facultati pe care el inca nu le poseda.
Omul nu poate, prin investigatiile stiintei, sa patrunda unele din secretele naturii. Stiinta i-a fost data pentru a progresa in toate privintele, dar el nu poate depasi limitele fixate de Dumnezeu. Cu cat ii este dat omului sa avanseze in aceste mistere, cu atat mai mult admiratia sa pentru puterea si intelepciunea Creatorului trebuie sa fie mare; dar fie datorita orgoliului, fie datorita slabiciunii, chiar inteligenta sa il transforma adesea intr-o jucarie a iluziei. El aduna teorii dupa teorii si fiecare zi ii arata cate erori a acumulat in loc de adevaruri, si cate adevaruri a respins ca fiind erori. Tot atatea deceptii pentru orgoliul sau.
In afara de investigatiile stiintei, ii este dat omului sa primeasca comunicarile unei instante mai inalte despre ceea ce scapa evidentei simturilor sale. Asta doar daca Dumnezeu crede ca este util - El poate revela ceea ce prin stiinta nu se poate afla.
Dumnezeu reveleaza prin acele comunicari pe care omul le ia, in anumite limite, drept cunoastere a trecutului sau si a soartei sale viitoare.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)