Minunile din Kephalonia

Minunea serpilor din Kephalonia la Adormirea Maicii Domnului

In fiecare an, la Sfanta Sarbatoare a Maicii Domnului, la Biserica din Kephalonia apar de nicaieri serpii care se inchina Maicii Domnului. Pe 15 August, o multime de serpi se aduna in una (Lagouvarda) din multele biserici din insula Kefalonia (satul Markopoulo - Grecia) si se opresc la icoana Fecioarei Maria. Specia de serpi - Telescopus fallax - este in general agresiva si nocturna, veninul lor poate ucide rapid o soparla, iar asupra omului poate produce neplaceri timp de minim 3 ore (dureri locale, ameteli etc). Dupa ce se termina slujba se retrag si revin la comportamentul normal. Serpii au o cruce pe cap, ca semn distinctiv (parca aminteste de minunea savarsita de Moise in pustie). Ei se pare ca ies de sub rocile ce sustin turnul clopotnitei, apoi urca pana sus si coboara in biserica prin orificiile special create pentru actionarea clopotelor. Fiind sarbatoare, clar ca biserica nu este goala. Cu toate acestea serpii nu se tem si nici nu fac vreun rau.

Daca si noi uitam uneori sa ajungem la ziua cuiva (serpii nu uita de 15 August), ce sa mai spunem daca mai trec si cateva generatii... recunoastem ca avem de a face cu un miracol. Cu exceptia perioadei 6-16 August aceasta specie de serpi nu este de gasit pe insula. Din pacate cea mai veche fotografie nu are decat putin peste 30 de ani.

Minunea serpilor din Kephalonia la Adormirea Maicii Domnului pe video.crestinortodox.ro

Biserica Sf. Maria cu serpi din Markopoulo, Kefalonia

Kefalonia este cea mai mare si mai muntoasa insula ionica ( muntele Enos, 1628 m). Soseaua pe care am mers din port spre Markopoulo, in sudul insulei, este strajuita pe stanga de munti si pe dreapta de mare, urmarind tarmul terasat. Toate satele sunt asezate in panta, de-a lungul tarmului. Am ajuns la biserica din Marcopoulo pe la pranz, dupa ce se terminase slujba, biserica era inchisa. Dar curand a aparut un barbat care ne-a deschis, lasandu-ne nu doar sa ne inchinam la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu serpi, ci rabdandu-ne si sa facem Paraclisul Maicii Domnului.

Minunea aparitiei serpilor in fiecare an este indeobste cunoscuta in lumea crestina, desi ea intriga in continuare. In data de 6 august – la sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului – o anume specie de serpi de aprox 60 cam lungime, care au semnul crucii pe cap si pe limba, apar la baza vechii clopotnite a bisericii din Markopoulo, pentru ca sa dispara in ziua de 15 august, dupa slujba inchinata Adormirii Maicii Domnului, Este un miracol, unul dintre multele pe care Maicuta Domnului le face pentru a intari credinta oamenilor. Nu se stie de unde apar acesti serpi prietenosi si nici unde dispar dupa sarbatoarea Maicii Domnului, dar in timpul slujbei serpii intra in biserica si urca pe icoane, preotii slujesc tinandu-i in mana si uneori se urca pe credinciosii care isi doresc atingerea lor, ca pe un semn de binecuvantare, pentru rezolvarea problemelor lor de viata si de sanatate. Localnicii asteapta in fiecare an cu infrigurare aceste aparitii, pentru ca in singurii ani in care serpii nu au iesit din pamant – 1940 si 1953 – s-au produs catastrofe: razboi, cutremur devastator.

In anul 1924, cand Grecia a adoptat calendarul pe stil nou/gregorian, localnicii au fost foarte curiosi sa vada la care data vor apare serpii, dar acestia au venit dupa noul calendar, intarind astfel credinta oamenilor ca trebuie sa faca ascultare la hotararile Sfantului Sinod Grec.

Legenda spune ca pe la anul 1400 pe locul actualei biserici se afla o manastire de maici, inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Secole de-a randul, la atacurile piratilor sositi pe mare, calugaritele s-au rugat Fecioarei Maria sa le protejeze. In anul 1705, cand piratii lui Barbarossa au invadat insula, calugaritele s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, pentru a nu fi capturate si pentru a salva astfel manastirea si insula. Maicuta Domnului le-a ascultat ruga, multimea de serpi pe care piratii i-au gasit in zona manastirii determinandu-i sa paraseasca insula, de frica. De aceea, biserica se numeste a Maicii Domnului cu serpi.

Minunea Crinilor infloriti ai Maicii Domnului, Pastra, Kefalonia

La biserica din Marcopoulo am intrebat unde este localizata biserica in care, in fiecare an, tot de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, in 15 august, infloresc crinii uscati pusi la icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Mare ne-a fost mirarea afland ca acesta minune, despre care se stie foarte putin, are loc la doar doua sate departare, la 3 km distanta de biserica cu serpi, in satul Pastra. Binecuvantata Kefalonie, aflata sub obladuirea Maicii Domnului!

Rugaciunea de dimineata - Parintele Arsenie Boca

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant. In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos. Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul. Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.

Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

sursa: CrestinOrtodox.ro

Ajutorul ingerilor (partea a 2-a)

Rugaciunea catre Arhanghelul Mihail ajuta pentru protectia impotriva spiritelor legate de pamant si fata de alte spirite intunecate si pentru reamintirea si indeplinirea Menirii in Viata;


Rugaciunea pentru vindecarea efectelor unei agresiuni psihice

"Arhanghele Rafael, te rog patrunde in trupul meu si vindeca orice dezechilibru sau impuritate ce ar putea proveni din gandurile de furie sau teama. Arhanghele Mihail, te rog inlatura pe oricine din lumea spiritelor sau din lumea materiala care nu actioneaza pentru binele meu suprem. Ingeri pazitori ai persoanei sau persoanelor care m-au atacat psihic, va cer sa ajutati sa readuceti armonia si pcea in aceasta situatie si sa inlocuiti toata suferinta cu pace. Cer ca toate efectele greselilor care au fost facute in toate timpurile sa fie anulate de catre si pentru toti cei implicati. Va multumesc."


Taierea cordoanelor eterice

"Arhanghele Mihail, te chem acum in ajutor. Te rog sa tai cordoanele de teama care ma golesc de energie si vitalitate."

Anularea surselor de teama si dependenta a altor persoane fata de tine: ex. teama ca o vei parasi, convingerea ca esti sursa ei de energie si fericire etc. Pentru efectuarea unei purificari fata de alta persoana trebuie mai intai sa cerem voie, apoi: ramanem tacuti cateva clipe, respiram si inspiram linistit si cerem ajutor Arhanghelului Mihail.  Probabil vei simti cum cordoanele sunt taiate sau smulse din tine. Se poate sa simti schimbari in presiunea aerului sau alte semne palpabile ca aceste cordoane sunt taiate. Persoanele de la celalalt capat al cordonului se vor gandi la tine in clipa in care li se taie cordonul, fara sa stie de ce. Ba chiar pot sa iti trimita o multime de telefoane se mesaje de genul "Tocmai ma gandeam la tine."


Vindecarea unei neintelegeri

"Dragi ingeri pazitori ai lui X, am inima grea de suferinta, suparare si vinovatie. Vreau sa fiu sigur(a) ca ma port bine cu X si ma rog la voi pentru ajutor si indrumare. Va rog sa vorbiti cu X si sa-l(o) ajutati sa ma inteleaga mai bine. Va rog sa ne ajutati sa trecem peste mandria si orgoliile noastre si sa ne exprimam adevarata iubire reciproca. Va cer ajutorul pentru a aduce pace in aceasta situatie. Va multumesc."


Anularea urmarilor unei greseli

"Doamne Dumnezeul meu, recunosc ca am facut o greseala si te rog ca toate urmarile acelei greseli sa fie anulate in toate directiile din timp - prezent, trecut si viitor - pentru toti cei afectati. Iti multumesc."


Cititi si Ajutorul ingerilor (partea I)

Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie nu imbatraneste. Secretul? Ni‑l spune tot dansul: sa ai la tinerete putina batranete, ca atunci sigur vei avea la batranete multa tinerete. Un sfat pe care nu ai cum sa nu il urmezi daca cel care ti‑l da e nonagenar, dupa o experienta de decenii in puscariile comuniste.

 

 Ce le recomandati in primul rand crestinilor care doresc sa sporeasca in viata duhovniceasca?

   

Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. O stare de veselie adevarata, degajata de problemele vietii, de problemele cararilor vietii, ale unuia si ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Daca‑i intristare, se clocesc ouale diavolului. E o stare de absenta, de intunecare. Daca un om nu moare de pe pozitia de traire, de inaltare, de steag, toata creatia sufera. Noi traim intr‑o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despartim de marea unitate, suntem pe pozitie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o pozitie de traire. Pentru ca tragedia intregii lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate. Si starea de rugaciune inseamna o stare de prezenta. Eu ca duhovnic ce toata ziua stau de vorba cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevointe. Recomand o stare de prezenta permanenta, care inseamna recunoasterea fortelor de bine din tine.

 

Ati cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenta continua?

 

Asta este o intrebare la care nu se poate raspunde intru totul. Oamenii isi pastreaza ascunsa viata lor. Am trait in puscarii 14 ani; am stat cu fel de fel de conducatori ticalosi. Eram intr‑o anumita relatie si cu Parintele Dumitru Staniloae, bineinteles respectand proportiile, caci eram un prichindel pe langa el. La procesul Rugului Aprins – am fost amandoi in acelasi lot – el s‑a purtat cam sovaielnic. Dar cand a intrat in temnita, cand a intalnit acolo mari traitori care erau de 20 de ani in inchisoare, care cunosteau Noul Testament aproape pe de rost – putini erau care nu stiau toate scrierile sfantului Ioan Evanghelistul – parintele Staniloae a ramas impresionat. Eu am multe arestari, iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Staniloae, Alexandru Mironescu si toti ceilalti au primit cate 15 ani. Mie mi‑au dat 40 de ani. Sigur ca m‑am distrat cand m‑au condamnat, dar m‑a costat. Ca ma tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un capitan m‑a intrebat in timp ce ma dezbraca si ma tundea: „Ce‑ai facut, ma?” „N‑am facut nimica, ma!”, i‑am zis eu. „Ma, daca nu faceai nimic te condamna la 10‑15 ani, dar 40 de ani…” Vedeti, daca nu faceam nimic, tot ma condamna la 10‑15 ani. S‑a dat de gol, stiti. Iata cu cine‑aveam de‑a face. Iata cine te dezbraca, iata cine te omora… Important este ca tu sa ai o pozitie de prezenta. Nu m‑au omorat, desi ma urmareau, ma bagau pe la racitor, la camere frigorifice. In trei zile mureai, dupa socoteala lor. N‑am murit in trei zile. Mi‑au dat cinci. N‑am murit in cinci zile. Mi‑au dat sapte, n‑am murit. N‑a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde esti, sa fii prezent! Si, fie ce‑o fi, de acum. Om sunt, un pai in vant. Nu mai conta moartea, fratilor. Moartea era salvare! Dar exista un duh, o linie, o raza de viata in om care nu cedeaza. Si n‑avem alt ideal decat de‑a ne harazi Dumnezeu fericirea sa murim chinuiti si sfartecati pentru scanteia de adevar ce stiam c‑o avem in noi, pentru a carui aparare vom porni la inclestare cu stapanitorii puterilor intunericului, pe viata si pe moarte. Asta‑i deviza fiecarui crestin. Daca nu‑i asa, atunci „mortua est”! In tinerete eram singurul din sat care mergeam la biserica. Nu baba, nu mos, nu nimica, eram eu singur. Si a zis preotul: „Am si eu unul care vine la biserica, dar nici el nu sta pan’ la sfarsit”. Eu cand am auzit vorba asta… Nu stiam, eram un copil. Cand incepea predica, credeam ca s‑a terminat totul. Nu stiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n‑am mai iesit din biserica pana nu iesea si preotul, sa fiu sigur ca s‑a terminat. Eu sunt macedonean dupa tata. Tatal bunicului meu a fost preot in Macedonia, de unde si numele de Papacioc. La origine, ne‑a chemat Albu. In sfarsit… nu facultati, nu academii, nimic nu te formeaza cat o stare de prezenta continua: ca inchisorile, ca suferinta. Este o mare greseala daca o ignora cineva. Cand Mantuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Sa mergem pe tarmul celalalt”. S‑a culcat in corabie – in timpul asta valurile cresteau. „Doamne, Doamne, scoala ca pierim!”, au strigat apostolii. „Va si vedeati pe fundul marii cu Mine cu tot!”. Adica: „N‑am spus Eu bine, sa mergem pe malul celalalt? Voiati fara valuri? Voiati fara incercari?” Pai nu se poate. Pentru ca, practic, toate astea iti topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.

 

Cu alte cuvinte, Preacuvioase Parinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!

 

Toti Sfintii Parinti spun lucrul acesta. Asa ca nu ignorati, nu refuzati suferinta. Nu cautati Crucea, dar daca vine, tineti‑o! Mantuitorul Hristos n‑a vrut Crucea, dar cand I S‑a dat n‑a mai lepadat‑o. N‑a cedat deloc. L‑au jupuit, dar n‑a cedat. N‑a zis deloc precum vroiau dusmanii Lui. Asa ca numai si numai prin Cruce putem ajunge la inviere, In concluzie, trebuie sa stii sa mori si sa inviezi in fiecare zi. Pentru ca viata inseamna moarte continua. Nu se intampla nimic, absolut nimic, niciodata, fara voia lui Dumnezeu. Caci zice Mantuitorul: „Nu se misca fir de par fara voia Mea”. Suntem condusi, guvernati de Dumnezeu in toata miscarea noastra. Deci trebuie sa fim atenti. in inchisoare erau oameni de rugaciune. Am trait cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L‑am avut pe Virgil Maxim chiar in celula. Am stat impreuna, mi‑a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp in doi, in celula, la Aiud. Pe mine m‑au tinut ani de zile la zarca. Zarca era la Aiud o inchisoare in inchisoare. Nu stiti! Facuta de unguri pentru romani. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afara zece minute pe luna. Va dati seama, erai cu totul suspendat de tot ce‑i materie! In asemenea conditii, toti crestinii acestia se rugau. Dar care era intensitatea rugaciunii, asta e greu de apreciat – ca sa satisfacem noi acum lumea curioasa de astazi. Va mai spun inca o data: eu recomand o stare de veselie care inseamna rugaciune neincetata. 

Preacuvioase Parinte Duhovnic, de ce Sfanta Liturghie este considerata cerul coborat pe pamant?

 

Sfanta Liturghie face abstractie de la orice fel de comparatie. Sfanta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. In mana omului, bineinteles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Si de multe ori ma gandesc ce cinste are omul. Pentru ca Dumnezeu a creat doua lucruri nemaipomenite, care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsa care L‑a nascut pe Dumnezeu si a creat preotia care‑L coboara de sus si il naste din nou pe Sfanta Masa. Ce ziceti de lucrul acesta? Nu e o coaja de paine acolo, este un Dumnezeu, este o creatie intreaga! Cum as indrazni sa o compar, cu cine, cu ce rugaciune, cu ce sfintenie? Este chiar Dumnezeu, intru totul pe Sfanta Masa. Si lucrarea aceasta o savarseste omul! Pentru ca fiinta umana – asa cum zice si Sfantul Grigorie de Nyssa – este coplesitoare, de neinteles. Dumnezeu are inca taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici ingerii. Omul este cu totul superior in creatie. Lupta Satanei, asidua si chiar finala, este sa nu recunoastem ca putem fi in asemanare cu Dumnezeu. Da, suntem creati asa. Recunoastem, nu recunoastem, asa suntem creati. Nimeni din creatie nu‑i ca omul. El este singura veriga posibila de legatura intre Dumnezeu si creatie. Omul! Lui i s‑a incredintat marea raspundere sa supravegheze intreaga creatie, el este stapanul creatiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu in iad! Pe tine, adica, atunci cand mergi pe calea pierzarii. Asa ca Liturghia, in sfarsit, nu‑i o lucrare omeneasca, ea este peste ingeri si peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici si acum! Invierea lui Iisus Hristos s‑a facut… Nu numai El a inviat. Toata creatia a avut un moment de recucerire si de reinviere. Dar toata gloria acestei nemaipomenite intamplari, de care ne e si frica sa amintim, n‑ar fi fost asa de valoroasa daca n‑ar fi fost crucea mai intai. Deci pozitia aceasta este: intai suferinta si pe urma plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfantul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decat un pic de trezvie. Dumnezeu nu‑i suparat pe noi atat de mult pentru anumite greseli, pe cat este de suparat ca suntem nepasatori. Sa nu amanam trezirea duhovniceasca. In ierarhia din Biserica nu imparatul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, acela este mai mare in Biserica, in Imparatia cerurilor. Sa stiti ca smerenia este singura cale de salvare.

 

Preacuvioase Parinte Arsenie, despre anii pe care i‑ati petrecut in viata de pustie, ce ne puteti spune?

 

Viata de pustie e atat de suspendata, incat n‑ai putinta sa vezi ceva cu picioarele pe pamant, asa ca nu poata sa inteleaga cineva din afara, ce se petrece la pustie. E o prezenta si o creatie intreaga in inima si in miscarea pustnicului. Am avut in acei ani si spaima, dar m‑a ajutat Dumnezeu sa imi tin prezenta. Lupii erau foarte indrazneti. Nu ma temeam de ursi ca de lupi. Pentru ca lupii sunt flamanzi si ataca in ceata. In padure e mai usor pentru tine ca lupul nu are gatul flexibil ca sa se uite asa, stanga‑dreapta. Are privirea directa. In padure copacii il pacalesc, el crede c‑ar fi oameni. Si are o teama. Am vazut la toate animalele ca au o teama de om. Au o teama de moarte. Fie ca faceam o miscare sa gonesc ursii, fie ca faceam o miscare sa gonesc lupii, dar toti se temeau. Chiar lupii astia obraznici. Da, nu a fost o problema grea, asta. Dar te tinea prezent. Te uitai in toate partile, insa, fara discutie, trebuie sa recunosc – nu stiu in ce masura puteti sa ma‑ntelegeti – ca ne tinea puterea lui Dumnezeu. Era o viata suspendata, desprinsa si de cuvinte si de intelegerea oamenilor care n‑au trait cat de cat, cu mare daruire, mantuirea vietii lor. Este greu sa vorbesti despre niste lucruri de inaltime… Nu mai erai viu. Si totusi erai viu. Imi amintesc multe: zapada, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi si noapte. S‑a acoperit orice carare, orice drum. Aveam un izvor la o distanta cam de doua sute de metri de coliba unde stateam. Pana la izvor erau si lupi care pandeau caprioarele ce veneau sa se adape. Dar eram si eu tot o capra, stiti… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problema, ca era zapada si topeai zapada. Cateodata cand o topeai, ti se infigeau acele de brad in gat. Si era atat de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum sa exemplific, cum sa le materializez? M‑am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Daca nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi in viata, dar mai ales in puscarie si in pustie, n‑o duci.

 

Unde credeti sfintia voastra ca a fost mai greu: la pustie sau in inchisoare?

 

Acum, va dati seama, in inchisoare nu credeau in Dumnezeu, nenorocitii de paznici. Si erau foarte salbaticiti, indarjiti. La Aiud am avut un sef de gardieni acolo, la zarca, se numea Biro. Pe ungureste inseamna primar. Era rau de tot. Sa revin: cei de la puscarie nu credeau in Dumnezeu. Si erau primejdiosi. In pustiu luptai cu dracul. Dracul credea in Dumnezeu. Se temea de El. Puteai sa‑l ti pe diavol la distanta, de aceea nu ma speriam. Ca te tragea, tragea haina de sub tine, o blana de piele pe care stateam lungit noaptea. Se intamplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totusi liber. Si oamenii nu pretuiesc viata de libertate. Mai mult, nu pretuiesc suflarea si rasuflarea, ca tot de la Dumnezeu sunt. Nu‑i suparat Dumnezeu pe noi atat de mult pentru pacate, cat este suparat ca suntem nepasatori. Asta trebuie propovaduit la toata lumea. Si va spun si eu voua, acum, tot asa. Faceti act de prezenta la Dumnezeu: „Doamne, Tu m‑ai facut, Tu ma iei”. Ne‑a creat singuri numai pentru El, nu si pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucam cu timpul vietii noastre. Am avut ocazie sa fiu chemat de multe ori la capatai de morti. Ca eu, peste cinci ani, implinesc o suta de ani de viata pe acest pamant. Am avut o viata traita cu adevarat: puscarii, viata intensa, viata care masura suflarea si rasuflarea zi de zi, clipa de clipa chiar. Deci te obliga sa iei o atitudine. Caci nu puteai sa cedezi: era proba de credinta sau de necredinta. Nu te jucai. Dar nu m‑am folosit asa, pana in adancul deliberativ al lucrurilor, ca la capataiul mortilor. Tipete… sentimente omenesti… muribunzii vedeau draci, asa cum stim ca vin. Vedeau pacatele asa cum le‑au facut, nu cum le‑au spovedit. Și vroiau sa le spovedeasca, dar nu mai puteau… Inapoi nu se mai putea, caci venise aia, moartea. Moartea nu vine sa‑i faci o cafea. Va dati seama ce spaima era, ca erau suflete trezite acum, inainte de moarte, si intrau intr‑un necunoscut si incepeau sa apara toate asa cum ni se arata in Scripturile divine. Spune asa un Sfant Parinte: „As vrea sa intelegeti: daca chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua mortii, este destul”. Este groaznic. Si uite, toti doreau sa mai traiasca o zi. Si zicem noi, care ne scaldam in ani: „Ce faci intr‑o zi?” Nu intr‑o zi, intr‑o clipa! Poti sa faci mult! Ca Dumnezeu n‑are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastra. Si putem sa I‑o dam intr‑o clipa.

sursa: Editura For You