Marturii despre Parintele Arsenie Boca V

Pe cei ce furau îi descoperea; pe femeile vopsite le certa; pe fumatori îi oprea de la fumat; pe preotii care fumau îi certa aspru si le zicea: “Voi sunteti purtatori de Hristos ca va Împartasiti si-L aveti pe Hristos în voi, si voi îi puneti lui Hristos tigara în gura. Foc îi dati lui Hristos, foc va va da si El voua!” (Ierod. Dometie - Mân. Brâncoveanu)

Odata mi-a spus: “Mai, sa nu cumva sa judecati pe preoti, caci cei ce judeca pe preoti ajung la judecata lui Dumnezeu. Si ei gresesc, si ei sunt oameni. Daca zice cineva ceva rau de preoti, sa ma dai exemplu pe mine…”. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Eram la scoala normala când l-am cunoscut pe Parintele Arsenie. Ne ducea în padure si acolo ne adunam multi studenti, printre care multe fete care astazi sunt starete de manastiri. Traiam o viata foarte frumoasa. Parintele Arsenie zicea atunci când se duceau femeile la manastire:
- Mai Marie, de ce nu te duci la biserica în satul tau?
- Apoi vezi Parinte, parintele nostru mai pipa, mai bea, nu-i ca dumneata.
- Ai copii, ai fete maritate; sa te duci si sa spui la fetele tale sa zamisleasca copii care sa se faca preoti asa cum va place voua.

Au venit odata niste studenti de la teologie la Parintele Arsenie la Sâmbata: “Parinte, iesim si noi preoti daca Dumnezeu ne va rândui. Cu ce putem noi sa demonstram la lume ca exista Dumnezeu?” A zis Parintele: “Foarte bine, buna întrebare, dar sa-mi raspundeti voi mie cu ce demonstrati ca exista Dumnezeu”. S-au apucat, au luat dupa Scriptura, nu razbeau nicicum; i-a lasat Parintele pâna seara si n-au putut sa spuna raspunsul perfect. La care Parintele Arsenie le spune asa: “Ma, prezenta voastra trebuie sa demonstreze existenta lui Dumnezeu, când te vede lumea pe tine, sa zica ca exista Dumnezeu”. Mai zicea Parintele Arsenie: “Daca vezi un preot beat în sant, ridica-l si du-l acasa si a doua zi du-te si te spovedeste la el, ca harul nu i se ia”. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)

Odata a venit la Parintele un partizan, dintre aceia care au opus rezistenta comunismului în munti, si i-a spus Parintelui: “Parinte ce sa fac? Sa ma duc cu pusca în munti sau nu?”, la care Parintele îi spune ca nu poate lupta cu doua arme: ori cu pusca, ori cu crucea. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbata de Sus)

Despre legionari spunea ca-s oameni credinciosi, dar prea se jura; acesta era “salutul” lor: “Jur!” Juratul este un pacat. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Erau doua persoane din Orasul Victoria -mama si o fiica- si l-au întrebat pe Parintele Arsenie, ca nu stiau ce sa faca: Sa mearga la manastire sau sa se casatoreasca?  si l-au întrebat pe Parintele Arsenie. Parintele a zis: “e grea calugaria, dar e mai grea casatoria ca sa ti-o duci asa cum trebuie”.

În timpul razboiului, tata a fost pe front, în Rusia, iar la luptele de la Cotul Donului a fost luat prizonier si dus în lagar în Siberia. În acest timp, eu si mama mergeam regulat la manastire, rugându-ne pentru ocrotirea lui si întoarcerea acasa. Parintele Arsenie ne încuraja: „Ion are ce-i trebuie cu el. I-am dat eu. Stati linistite!”. Parintele se referea, evident, la credinta si nadejdea în Dumnezeu, pe care i le insuflase. Dupa încheierea razboiului, tata nu s-a mai întors. Vazând acestea, la vreo 2 ani, mama a început sa-i faca pomeni si parastase, împartindu-i de pomana si toate hainele. Mergând apoi la manastire, fara sa-i spuna Parintelui ce a facut, acesta a mustrat-o: „Victorio, de ce-l treci pe Ion la morti si-i faci si parastase? El nu e mort, traieste!”. Mamei parca nu-i venea sa creada, dar, totusi, o vreme, nu l-a mai pomenit la morti. Vazând, însa, ca tot nu se întoarce si nici nu da vreun semn de viata, a început din nou sa-l treaca la adormiti. Parintele a mustrat-o iarasi, de mai multe ori chiar, pâna când,în 1948- tata s-a întors acasa pe jos, din Siberia! Bietul de el, acasa nu-i mai ramasese nici macar o camasa pe care sa o îmbrace (mama i le-a împartit pe toate de pomana). De bucurie, m-am dus singura la Manastire, sa-i dau de veste si sa-i multumesc Parintelui. Era foarte multa lume acolo. Parintele nu a asteptat sa ajung la el, ci facându-si loc prin multimea de oameni, a venit în fata mea si mi-a spus: „No, Maria, mai plângi dupa taica-tau ca a murit si nu mai vine acasa? Vezi c-a venit?”. Tata venise doar de 4 zile si pe la manastire nu a trecut (venise dinspre Rasarit)… (Maria Clopotei, Poiana Marului, jud. Brasov)

Prin 1952-1953 când parintele a fost la canal, cei de acolo ca sa-si bata joc de Sfintia Sa, l-au bagat într-o baraca cu delicventi de rând. Rezultatul a fost ca delicventii s-au întors de la faptele lor rele, vazându-l si ascultându-l pe parintele, si l-au ocrotit. Când trebuiau sa lucreze la canal, sa sape si sa care cu roaba, ei îl scuteau pe parintele de munca pe care trebuia sa o faca, lucrând ei în locul lui. Erau cronometrati sa vada cât au lucrat. Iata ce influenta a avut asupra unor delicventi de rând un om al lui Dumnezeu! Multi preoti si credinciosi care au fost la Canal spuneau ca Parintele a fost deosebit, i-a impresionat pe toti prin puterea credintei, prin puterea si energia trupeasca, desi mâncarea, de multe ori, o dadea altora mai slabi trupeste. Chiar si cei care îl pazeau si îl chinuiau au regretat când Parintele a plecat de la Canal.

Privind viitorul, a spus odata: „Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi va dispare, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume”. (Cornea Elena, Hârseni)

Parintele le spunea celor care ziceau ca nu se prea pot ruga sa înceapa cu citirea Noului Testament; sa înceapa cu Evanghelia de la Matei si sa citeasca cu mare atentie Predica de pe Munte de mai multe ori pâna ce va patrunde si în minte ceva din Duhul Evangheliei. Parintele a zis despre sectari ca „se duc în iad cu Biblia în mâna”.

Au fost niste oameni de la noi din sat în Postul Pastilor la Parintele si i-a zis unuia în biserica -era plina biserica- „Ma, sa mai postesti!”. Unul de la noi din sat i-a zis: „Da, Parinte, postim”. Dar Parintele i-a zis: „Da, ma, chiar tu o sa postesti cu slana în traista!”.

Când am fost la Draganescu, unde picta Parintele, dânsul a stat de vorba cu fiecare, deci, a stat de vorba si cu mine. L-am întrebat: „Parinte, pe ce sa pun accent? Pe Psaltire, pe acatiste, pe «Doamne Iisuse…», pe carti sfinte…? Cam asta e rânduiala mea de rugaciune”. Parintele a zis: „Ma, dar cine  ti-a spus sa faci asta? Zii rugaciunea mintii si «Tatal nostru» la care te poti gândi toata ziua”. Dupa aceasta discutie si altele am plecat de la biserica - unde era foarte multa lume care dorea sa vorbeasca cu sfintia sa, în auzul tuturor - sa ajungem în Bucuresti ca sa venim înapoi. Mama mea a zis ca Parintele s-a urcat în trenul în care suntem noi. Am mers din vagon în vagon si am ajuns sa-l gasesc pe Parintele si eram bucuros ca acum pot sa stau de vorba cu dânsul. Dar n-am putut! Parintele era urmarit de Securitate; ei erau îmbracati civil si eu nu puteam sa stiu cine sunt. O putere ma tinea si nu puteam sa vorbesc un cuvânt. Vazând ca timpul trece si eu nu pot vorbi cu Parintele, m-am gândit sa pun în practica ceea ce mi-a zis si sa zic si eu „Tatal nostru”. Când am terminat „Tatal nostru”, Parintele a întors privirea la mine si a înclinat din cap, ca si cum a aprobat aceasta rugaciune. Acest lucru m-a facut pe mine sa-mi dau seama ca Parintele are darul clarviziunii, e înaintevazator.

Parintele Arsenie a vrut sa fie înmormântat la Manastirea Sâmbata, iar parintele Veniamin, care a fost staret, a acceptat acest lucru, dar nu de la început. Când s-a hotarât, Parintele i-a spus: “Acum e prea târziu. Sa ma înmormânteze la Prislop, ca e manastire saraca“- stia ca va veni multa lume în pelerinaj.

Unul din cei care au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus ca atunci când sapau groapa Parintelui, a aparut pe cer un nor alb, ca o ceata, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au vazut au spus ca a fost duhul lui Enoh în Parintele Arsenie. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Odata, am ajuns la manastire la Prislop si nu avea cine sa acopere cu sindrila acoperisul portii. Era numai meseriasul, domnul Vâlcea, care a facut si crucea Parintelui Arsenie, dupa cum i-a spus Parintele. Când a scris pe cruce anul mortii “1989″ i-a zis Parintelui Arsenie: “Nu grabim?”, si Parintele a zis: “Nici un ceas din 1990″.

În postul Pastilor, anul 1989, ma aflam cu fratele Andrei (fiul protopopului Galea din Sibiu) la Draganescu. Parintele Arsenie îl vede pe Andrei si batându-l pe umar îi spune ca este “ultimul calendar”. Noi ne gândeam ca urmeaza sfârsitul lumii dar, în realitate, urma sfârsitul Parintelui Arsenie: 28 XI 1989. (D-na M. A.)

În 1989 m-am gândit sa mai cercetez pe Parintele. În 27 octombrie 1989, cu o luna înainte de a-l chema Dumnezeu la cele vesnice, mi-a spus la despartire: “Este ultima data când ne vedem”. Eu am gândit ca e ultima data în luna aceea. Stiind gândul meu mi-a raspuns: “Nu, eu am sa plec pentru totdeauna”. Îmi parea rau, pentru ca ma legasem sufleteste de Parinte. Dar mi-a spus: “Ma duc, dar de acolo de unde ma voi duce, am sa va ajut mult mai mult decât am facut pâna aici”. În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot, caci am aflat ca Parintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut impresia puternica ca vad moastele unui sfânt si mi-am zis: “Parinte, ai fost mare în viata, mare te-a lasat si moartea aceasta”.  (Pr. Prof. Simion Todoran)

De câte ori mergeam la Draganescu, întâlneam o credincioasa, Mariana Dodi din Bucuresti, care pregatea pliculete cu mir si le împartea la credinciosi. La aceasta femeie Parintele îi spunea mereu ca ea are “sa scape din toate”. Acest lucru s-a adeverit si cu ocazia cutremurului din 1977. Locuind la un bloc cu noua etaje, foarte vechi, împreuna cu o femeie care urma sa nasca si pe care o gazduia, în timpul cutremurului au intrat sub tocul usii, asa cum se obisnuieste în asemenea situatii. Instalatiile fiind foarte vechi, blocul a explodat, aruncându-le pe amândoua în mijlocul strazii scapând astfel cu viata în timp ce restul locatarilor au murit.

Parintele Arsenie spunea ca sfârsitul lumii depinde de purtarea lumii, nu de Dumnezeu, ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se întoarca sa fie viu, dar noi prin faptele noastre îl fortam pe Dumnezeu sa ne gate odata, ca nu ne mai poate suporta.

La câtiva ani dupa ce l-am cunoscut pe Parintele, mama mea a paralizat ramânând imobilizata la pat. Am fost nevoita sa ma internez cu ea în spital. Dupa externarea din spital, într-o dimineata, au sunat la poarta casei noastre doua fete, spunând ca sunt din Bucuresti. Le-am pus mai multe întrebari pentru a putea sa le cunosc mai bine, dupa care le-am poftit în casa si le-am întrebat de scopul vizitei lor, la care ele m-au întrebat daca pot sa ramâna câteva zile pentru a-mi veni în ajutor la îngrijirea mamei. Surprinsa, le-am întrebat cine le-a trimis si de unde aveau adresa mea. Fetele s-au eschivat si nu au raspuns. Am acceptat sa ramana câteva zile, dar în aceste zile am fost anuntata de la Râmnicu Vâlcea ca tatal meu a murit. Abia dupa anuntarea mortii tatalui meu am realizat ca au fost trimise de Parintele Arsenie pentru a fi lânga mama, eu putând astfel sa particip la înmormântarea tatalui meu. Una din fete este maicuta la Tismana, cealalta locuieste în Turda.

Doua maici (surori) de la Schitul Cornet povesteau ca erau nehotârâte daca sa intre sau nu în monahism. S-au dus la biserica Draganescu, dar acolo era puhoi de lume. Stateau si se gândeau ce ar putea face caci peste o jumatate de ora pleca autobuzul si n-aveau cum ajunge la Parintele Arsenie. În acelasi timp, una din ele se gândea cum sa-i puna întrebarea: “Parinte, ce sa fac, sa ma casatoresc sau sa intru în monahism?”. Statea cu capul în jos gândindu-se cum sa întrebe, când, deodata, a simtit un gând clar, lucid. Simtea ca nu-i gândul ei, caci ea nu gândea asa de clar si de lucid: “Daca vrei sa fii monah trebuie sa duci si pacatele tale si ale neamului, ale neputinciosilor, este o cruce grea, etc. etc.”. Stia ca nu e gândul ei; era peste puterea ei de a gândi atunci. Acel gând i-a mai venit înca o data si atunci a ridicat capul si s-a uitat de departe la parintele Arsenie, care peste multime, i-a zis: “Ei, ai înteles? Acum du-te la autobuz”. Parintele Arsenie stia gândurile oamenilor, îi citea ca pe o carte. (Pr. Ciprian Negrean)

Ne-a povestit lelea Dâmboiu, care a visat noaptea ca trebuie sa mearga la parintele la închisoare, sa-i duca sapte bucati de pânza alba, o pâine si o bucata de slanina. Sa taie felii pâinea si slanina. S-a dus, si când a ajuns, i le-a bagat usor. Si i-a spus: „Tu sa te întorci repede, sa nu-ti întorci capul înapoi, ca o sa traga dupa tine”. Pe toti paznicii i-a adormit. Când o iesit din curtea închisorii, s-au trezit paznicii, si au început sa traga. Ea  s-a dus mai încolo, speriata, si nu s-a mai vazut.

„Exista Rai si iad”, sunt primele cuvinte pe care le-am auzit spuse de Parintele Arsenie, rostite cu o voce puternica si care nu admitea replica, în ziua de 1 iulie 1946. Mi s-a parut un raspuns la nedumerirea mea în privinta acestor doua notiuni: iad si rai, post mortem, pe care nu le puteam concepe nici ca o gradina frumoasa, nici ca un râu de foc, reprezentând fericirea si nefericirea vesnica. Cu aceasta afirmatie categorica si-a început Parintele Arsenie seria de predici tinute zilnic, uneori si de doua ori pe zi, între 1 si 20 iulie, de la altarul din padurea Manastirii Sâmbata.

Parintele hotarâse sa tina aceste predici în special pentru intelectuali, iar pe tarani îi sfatuia sa plece sa-si vada de gospodariile lor, caci, zicea Parintele: „Cu un intelectual am mai multa bataie de cap decât cu o mie de tarani”. Aceste predici pe care le ascultau fascinati, au fost o adevarata scoala revelatorie de spiritualitate crestina pentru majoritatea ascultatorilor, crestini prin traditie si Botez, dar nu si prin întelegerea mesajului lui Hristos în viata veacurilor pamântesti. Lipsa de întelegere si, mai ales, de acceptare fara cârtire a învataturilor vietii. La întrebarea: De ce este atâta suferinta în lume? Parintele a raspuns raspicat: „Evaziune de la suferinta nu cunosc: si Hristos a suferit. Rabda!”. Raspunsul era clar: Hristos a suferit ca Om, nu ca Dumnezeu, deci, si tu, omule, poti rabda si nu crucificat, toate celelalte dureri fizice sau morale, îndurate fara cârtire sau deznadejde.

Parintii mei au fost la o nunta în Sercaita (satul natal al mamei) si pentru ca eram rude apropiate mama a participat cu 3 zile înainte la ajutor la nunta. Într-una din zile a mâncat 2 ochiuri, ouale find tinute într-o zeama de var ca sa tina mai mult. Aceste oua i-au afectat tot organismul, în special ficatul. Dupa nunta, la vreo 2-3 zile, mama facea niste crize asemanatoare cu cele de epilepsie. Sâmbata s-a deplasat împreuna cu tata la Bucuresti la Draganescu, la Parintete Arsenie. L-au gasit pe Parintele pictând. Când au intrat pe usa bisericii Parintele si-a îndreptat privirea spre ei si a strigat catre mama: „Ce zic doctorii din Fagaras ca ai, ma?”. Mama i-a raspuns: „Epilepsie, Parinte”. Dânsul a zis: „Ma, astia te omoara cu zile. Nici ei nu stiu, dar nici tu nu stii. Stii de unde ti se trage ce ai?”. Mama a zis: „Nu stiu, Parinte”. Parintele a zis: „Adu-ti aminte când ai fost la nunta asta la tine acasa, ai mâncat doua ochiuri?”. „Da, Parinte, am mâncat”. „Ochiurile pe care le-ai mâncat au fost oua bagate în var. Sa te duci sa-i spui celei pe care le are sa le arunce pe toate ca sa nu mai îmbolnaveasca si pe altii. Tu ai fost mai sensibila si ti-a îmbolnavit ficatul. Ficatul tau fiind foarte bolnav nu-si mai poate reveni si nu se mai poate regenera decât daca mai faci un copil”. Apoi s-a uitat la tata si i-a spus: „Daca vrei ca fetele tale sa aiba mama în continuare trebuie sa mai faci înca un copil caci numai asa i se va regenera corpul”. Tatal meu a zis ca daca asta e situatia o sa mai faca un copil. La care Parintele i-a spus ca si a treia va fi tot fata, desi tata îsi dorea un baiat. I-a spus ca poate sa fie multumit de fete pentru ca-l vor asculta si vor fi în jurul parintilor. Au mai avut, într-adevar, înca o fetita, caci suntem trei surori. Mama si-a revenit si e sanatoasa.

La 14 ani am fost iarasi cu mama la Draganescu, unde curtea bisericii era plina de fagaraseni, de femei din Vistea de Jos, care si în ziua de astazi merg la Prislop si fac ce trebuie pentru parastasele Parintelui. La un moment dat, pe la ora 10 a iesit Parintele din biserica si a strigat: „Fagarasencelor împrastiati-va si luati-o pe sub râpa pe câmp pentru ca securistii au plecat din Bucuresti sa ajunga aici. Când vor ajunge o sa aiba treaba cu voi si o sa va bata”. Toata lumea a început sa se împrastie, inclusiv noi. Dupa vreo jumatate de ora, mergând noi pe câmp (cumva paralel cu soseaua) am vazut masinile securitatii, 4 masini negre care se îndreptau spre biserica. Dupa care, la vreun sfert de ora, aceste masini se întorceau la Bucuresti. Vreo 6-7 persoane, între care si eu cu mama mea, ne-am întors înapoi la biserica; am stat în curtea bisericii dupa crucile de acolo. Parintele a explicat clar ca nu vrea sa vorbeasca cu nimeni pentru ca securitatea l-a suparat si nu vrea sa faca greutati celor care eram acolo. Eu, copil fiind, am încercat sa ma apropii de biserica. Parintele picta unul dintre geamurile bisericii si, la un moment dat, a deschis geamul si m-a întrebat: „Ce vrei, ma?”. Am zis: „Parinte, va rog sa ma ajutati sa ajung cu bine acasa si vreau sa va întreb daca bunica mea sa se opereze sau nu ca mai are înca 6 operatii la burta si nu stie ce sa faca”. Parintele s-a uitat la mine si a zis: „Ma, sa-i spui asa: daca vrea sa mai traiasca si sa te vada pe tine si pe sora ta mireasa sa se opereze. Daca nu vrea sa mai traiasca sa nu se opereze”. Bunica s-a operat si a mai trait pâna dupa ce ne-am casatorit noi.

La vârsta de 7 ani am mers cu parintii mei la Draganescu, unde picta Parintele. Am început sa ma joc si sa alerg prin curtea bisericii. La un moment dat Parintele mi-a vazut dintii care erau foarte cariati. Mi-a întrebat parintii daca manânc lapte, mama spunându-i ca da. Parintele a zis: „Da, dar nu manânca lapte de vaca”. Mama i-a spus ca manânc de bivol pentru ca aveam acasa bivoli. Parintele a spus ca trebuie sa manânc lapte de vaca -un litru pe zi- pentru ca acesta are cel mai mult calciu care se fixeaza în dantura si în tot corpul pentru toata viata. Parintele s-a întors spre tata caruia i-a spus ca trebuie sa mearga acasa si sa cumpere vaca, chiar daca va trebui sa vina cu ea pe jos. I-a dat de înteles ca o va gasi la o distanta destul de mare. Asa a si fost: a cumparat-o de la o distanta de 20 km. Numai dupa ce si-a dat seama ca trebuie sa vina de la acea distanta si-a dat seama de ce l-a atentionat Parintele în acest sens. Am baut timp de un an l litru de lapte si am observat dupa câteva luni cum dintii se curata si într-un an de zile mi s-au curatat toti dintii si nu am mai avut probleme.

Bunica mea povestea foarte des de Parintele Arsenie. Foarte multa lume din jurul Fagarasului mergea la Manastire la Sâmbata pentru Sfânta Liturghie. Un om cu caruta cu cai a mers si el; a lasat calul la marginea padurii, cu hamul pe el, legat de car si a venit sa asculte Sfânta Liturghie. Când a revenit la car si-a gasit calul fara ham; s-a întors înapoi lânga altar; a asteptat sa se termine slujba si apoi i-a spus Parintelui Arsenie ca i-a furat cineva hamul de pe cal. Parintele a întins o privire peste toata lumea care era adunata si dintre toti a aratat cu degetul o persoana careia i-a spus: „Du-te, ma, si da-i hamul din carul tau ca-i acoperit cu patura”. Si asa a fost.

Zicea Parintele: „Ma, eu daca ma duc dincolo, sunt viu si acolo. Striga la mine ca te aud si te scot din orice boala si necaz”. Sau: „Ma, aici nu am timp de voi si nu am odihna, caci veniti toti aici de nu stiu ce sa ma mai fac cu voi. Dar când voi muri, de acolo de sus o sa am ragaz si va vad pe toti si va ajut”. Se ducea lumea la Parintele cu fel si fel de necazuri, iar dânsul le spunea ca nu s-au rugat destul, de aceea patesc atâtea.

Când a fost la închisoare, parintele era pazit noaptea ca sa vada ce face. Dânsul se ruga. Ziua era dus, împreuna cu alti preoti, la Dunare (la canal) ca sa munceasca. În Dunare era o stânca mare de piatra, iar comunistii le-au spus ca daca nu sfarâma si nu scot afara acea stânca din apa vor fi împuscati. Parintelui i-au spus ca el va fi primul. Parintele le-a spus ca sa-i dea un timp de 3 zile si 3 nopti si apoi vor vedea. În acest timp, Parintele cu preotii care erau acolo, au facut rugaciuni catre Dumnezeu. Dupa ce au terminat, în dimineata urmatoare, au venit toti pentru a merge la Dunare sa vada ce s-a întâmplat cu piatra. Când au ajuns au vazut ca nu mai era piatra în Dunare nici macar cât pumnul. Toata piatra a sfarâmat-o Dumnezeu.

Ne spunea Parintele despre oamenii bogati, ca au uitat de Dumnezeu, ca lucreaza si duminica, ei spun ca raiul e aici, pe pamânt, iar Dumnezeu le da toate ca sa-si petreaca aici, pe pamânt. Iar saracilor le da Dumnezeu, din când în când, necazuri, ca sa nu-L uite. Ca si Dreptul Iov, câte i-a dat Dumnezeu, dar nu si-a pierdut credinta; a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

Într-o familie barbatul a avut cancer si doctorii i-au mai dat putin de trait. S-a dus la Parintele care i-a zis: „Bine, ma, ca ai venit. Bine ca n-ai venit mai târziu!”. I-a spus sa se duca acasa sa se spovedeasca si el si familia lui, toate rudele, apoi sa mearga din nou la dânsul. S-a dus si s-a împartasit. Înainte de a se mai duce la Parintele s-a dus la medic ca trebuia sa-i mai dea tratament. Dar medicul i-a zis ca nu mai are cancer. Apoi s-a dus la Parintele care stia ca a fost mai întâi la doctor si i-a spus: „Sa va rugati, ma, sa va rugati, ma, sa va rugati, ma! Degeaba platiti la preoti sa se roage pentru voi daca voi nu va rugati”. Parintele a mai spus ca pomenile pentru morti nu se fac cu rudele si cu vecinii, ci cu cei saraci, care nu au.

Tatal meu a lucrat cu Parintele Arsenie saptamâni întregi la chilia din munte. Împreuna cu fratele meu mergeam pe jos, la fiecare sfârsit de saptamâna, la Manastirea Sâmbata. Mergeam de sâmbata si dormeam pe la grajduri si pe unde puteam. Stateam la slujba si Parintele predica, iar pe copii ne aduna pe toti. Parintele a facut lacurile care sunt si acum la Manastirea Sâmbata.

Au venit pe acolo regele si regina mama si au tras cu pistolul în flori si au facut galagie. Parintele s-a dus la ei - dânsul îi cunostea, dar ei nu-l cunosteau pe Parintele - si i-a întrebat ca de ce conturba linistea manastirii? Regele a întrebat-o pe regina ca cine este acesta care-i conturba. Atunci Parintele i-a raspuns pe franceza: „Acesta este staretul manastirii”. Pâna la urma s-au gasit de prieteni. Parintele i-a spus regelui ca nu o sa mai stea mult prin tara .

Parintele facuse atunci altarul din padure si într-o predica spusese: „Ma, întoarceti-va la Dumnezeu caci calul rosu bate la portile Rasaritului. Dar sa nu va întristati ca de acolo vine mântuirea. Prigoana vine de la Apus”. Adica, prigoana vine din Apus acum, în vremurile noastre.

Un om din Hârseni mi-a spus urmatoarele: „Cred ca era 12 noaptea si aveam la mine în buzunar 2300 de lei (bani pe vremea aceea). Neaparat trebuia sa trec un pod ca sa ajung acasa; când sa trec podul am vazut o ceata de tigani. N-am mai avut curaj sa trec podul. M-am gândit ca ei ma prind, ma omoara si ma arunca în apa. Am lasat bicicleta deoparte, m-am uitat spre cer si m-am rugat din toata inima mea ca Dumnezeu sa-mi dea putere sa trec cu bine podul. La un moment dat am simtit în preajma ca o multime de oameni si am prins un mare curaj; nu mi-a mai pasat de nimic, m-am urcat pe bicicleta si am trecut podul. Se uitau tiganii dupa mine, dar nu mi-a zis nici unul nimic. Dupa câtiva ani de la aceasta întâmplare ma înlâlnesc cu Parintele Arsenie Boca, care mi-a zis: „Ma, Matei, ma.., asa sa te rogi toata viata ta, cum te-ai rugat în noaptea aceea”. L-am întrebat pe Parintele: „Care noapte, Parinte?”. „Ma, Matei.. în noaptea aceea în care te-ai gândit ca daca treci podul astia ma omoara, îmi iau banii (2300 de lei) si ma arunca în apa”. Atunci am zis ca mor. „Parinte, în toata viata mea nu am întâlnit om ca dumneata. Eu cred ca sunteti singurul om în tara asta”. Si Parintele îi raspunde: „Ma, Matei, asa ma vezi tu”. „Ba nu, Parinte, dar asa sunteti. De unde sa stiti dumneavoastra ce am gândit eu atunci…”. Asta era de vreo 4-5 ani (când am patit atunci cu podul)”.

Fragmente din cartile aparute la Ed. Agaton:

Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca
Noi marturii despre parintele Arsenie Boca

Alte marturii despre parintele Arsenie Boca

Mai puteti citi:

Marturii despre Parintele Arsenie Boca I

Marturii despre Parintele Arsenie Boca II

Marturii despre Parintele Arsenie Boca III

Marturii despre Parintele Arsenie Boca IV

Arsenie Boca - Despre rugaciune

Marturii despre Parintele Arsenie Boca III

Odata, la Draganescu, am stat de vorba cu Parintele Arsenie în biserica si când sa ies catre poarta, cam pe lânga fântâna, Parintele s-a oprit în fata mea si mi-a zis: „Mai, hai sa-ti spun tie ceva, ca stiu ca tu nu ma spui la nimeni”. Si continua: „Hai, sa-ti spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte tari comuniste vor face pasnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca si când dai camasa de pe tine si iei alta camasa - numai România va face trecerea prin varsare de sânge si vor muri multi”. L-am întrebat pe Parintele daca voi muri si eu. Atunci, sfintia sa s-a asezat catre Rasarit, cu mâinile împreunate, ca si când s-ar fi rugat (nu cum fac preotii, cu mâinile în sus). A stat asa, cu fata catre cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, ca nu voi muri la revolutie, dar ca „asta” va muri în ziua de Craciun. L-am întrebat: „Care asta?”. „Asta, ma, care ziceti voi ca nu vi-l mai schimba Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceausescu, Parinte?”. Dânsul mi-­a zis: „Da, ma, asta. Si voi muri si eu, cu vreo 3 saptamâni înaintea lui”. (Biliboaca Matei, Savastreni)

Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloasa a granitei. Am fost cu sora mea, Nela, la Parintele Arsenie ca sa-i spunem. Parintele ne-a zis: „Sa-i para bine ca n-a fost puscat“. Apoi s-a întors catre lume si a zis: „Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori sa se întoarca si n-or mai putea, caci România va fi înconjurata de flacari”. Parintele nu prea era de acord sa-ti parasesti tara.

Înainte de revolutia din 1989 Parintele ne-a spus ca miroase a praf de pusca si asa a fost. Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri.

„Mergeti si la preotii vostri, ca ei stiu necazurile mirenilor si greutatile voastre. Voi aveti preoti buni la Sibiu. Nu mergeti la manastiri sa va spovediti, ca va dau canoane mari. Dar sa mergeti la manastiri pentru rugaciuni, liturghii si dezlegari” - a zis odata Parintele Arsenie. (Maria Matronea, Sibiu)

Spunea Parintele Arsenie sa ne spovedim si împartasim mai des, ca va sosi timpul când se va lua Sfânta Liturghie la cer si nu se va mai savârsi pe pamânt. (Septimia Manis, 80 ani, Codlea)

Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”. Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

O femeie din Gurahont venise pentru o slujba de pomenire, fiindca îi murise baiatul în armata, cu numai doua saptamâni în urma. Parintele a dojenit-o parca mai blând: „Aminteste-ti pacatele tineretii tale si sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ti-au mai ramas înca patru copii în viata, alaturi de tine, cu care te vei ajuta la batrânete. Nimic nu se petrece la întâmplare, cum crede omul. Raul se abate asupra noastra, dupa masura faptelor savârsite. Ce ramâne neplatit pe lumea asta, platim pe lumea cealalta”. Apoi s-a adresat tuturor celorlalti, care asteptau în biserica, ridicând vocea: „Rugati-va la Dumnezeu sa va pedepseasca în aceasta viata pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii vostri, caci în viata de apoi, amarnice sunt pedepsele Celui de Sus”. Parca ne-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a auzit, asa ca un murmur, printre oamenii ce se aflau în biserica… Ne înfricosaseram toti. Atunci am înteles, mai bine ca niciodata, de ce i se spunea Parintelui „Biciul lui Dumnezeu”, cum îmi povestise mama în copilarie. (Lucia Chima, Sinca Veche) 

Cu putin timp înainte de cutremurul din 1977, Parintele Arsenie ne-a spus o istorioara: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l tinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în alta parte, pentru niste probleme. Ucenicul, ramânând singur, s-a gândit sa mearga la o manastire, ca sa vada cum traiesc calugarii. Ajungând acolo, i-a placut nespus de mult, fiindca se cântau cântece de slava lui Dumnezeu. Dupa ce se întoarce înapoi, îi spune sfântului parinte cum a fost la manastire si ce a auzit, zicând:
- Parinte, sa stii ca noi nu ne mai mântuim.
- De ce, ma? - îl întreaba parintele.
- Parinte, dumneata te rogi numai atât: «Doamne miluieste-­ne!» ; ei acolo cânta frumos si sa stii ca eu ma duc acolo.
- Du-te! - i-a spus, iar dupa ce a plecat ucenicul, sfântul s-a pus în genunchi si a zis: «Doamne, arata-i adevarul».
Când ucenicul a ajuns la manastirea aceea, calugarii cântau, dar, iata ca, dintr-o data, începe un cutremur de pamânt si toti calugarii lasa cântarile, se pun în genunchi si încep sa se roage: «Doamne miluieste-ne». Atunci, ucenicul s-a întors înapoi la sfânt si i-a zis :
- Daca au lasat cântecele si se rugau «Doamne miluieste-ne», înseamna ca «Doamne miluieste-ne» e mai mare.”

„Si voi tot asa sa va rugati”- a zis Parintele. Nu dupa mult timp, când a fost cutremurul acela de pamânt (1977), Parintele Arsenie a auzit o voce care zicea: “Nu iesi, ca mori”. Dupa cutremur, fiind salvat, si-a facut o cruce si a spus: „Doamne, îti multumesc ca m-ai salvat!”. Aceasta ne-a spus-o sotia parintelui Bunescu, care stia de la Parintele Arsenie. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

O femeie venea pe la Sâmbata, la Parintele Arsenie. Odata, îi zice Parintele: „Nu te mai împartasesc daca nu-ti aduci sotul aici”. „O, vai, nici vorba de asa ceva. Parinte, sotul meu fumeaza”. Si Parintele spune: „N-am nimic cu tutunul lui”. Se duce femeia acasa si îi zice sotului sa mearga si el la Parintele. Scandal mare! Sotul zice ca nu merge, ca i-au stricat popii mintea, si altele, si altele. Femeia zice: „Daca nu vii, ma fac desfrânata”. Apoi au intervenit copiii si în sfârsit, au plecat. Pe drum, de la Voila pâna la manastire, tot ea a dus bagajul ca sa nu-i fie lui greu. Când au ajuns la manastire, au ascuns tigarile, lânga un stejar. Când l-a vazut Parintele, i-a zis: „Hai, ca de când te astept”. Apoi, l-a luat la spovedit trei ore. La urma, Parintele îi zice: „Ai spus tot?”, el zice: ,,Da!“. Dar parintele: „ Trei nu le-ai spus!” si i le zice Sfintia Sa: ,,Ai desfrânat în tren, la cutare drum si altadata, la alt drum, tot în tren. Si când erai copil si pasteai vitele pe lânga râul Gorjului, ati facut un foc si ati aruncat în foc o sopârla. Si ce mai râdeai si chiuiai când o vedeai ca se zbate în foc”. Atunci, omul zice: „Vai, Parinte, sunt în fata unui mare prooroc” si Parintele zice: „Un ciot de om, ma!”. Apoi omul a devenit un mare crestin si a suferit si prigoana. (Sârbu Elisabeta, 73 ani, Sibiu)

O crestina îi zice Parintelui: „Parinte, eu citesc noaptea rugaciuni”. Parintele i-a zis: „Daca îti pierzi mintea, nici lui Dumnezeu nu-i mai trebuiesti”. Tu n-ai voie sa citesti noaptea! La Judecata de Apoi trebuie sa ne prezentam cu mintea întreaga. (Sil­via Patrucean, Sibiu)

De obicei mergeam cu alte fete din sat la Mânastirea Brâncoveanu. Când era vremea buna, Parintele Arsenie facea slujba afara, la un altar construit de dânsul. Odata, în timpul slujbei, a zis catre doi cunoscuti de-ai mei: „Mai, voi de acolo, mergeti pe calea Dragusului, ca o femeie care vrea sa vina la slujba e oprita de niste dulai”. Cei doi au mers si mai jos de padure au întâlnit-o pe femeie înconjurata de mucari (sectari), care au oprit-o din calea spre biserica tinând-o de vorba cu ale lor rataciri, ei fiind adventisti de sâmbata. (Livia Jurcovan, Dragus)

Parintele Arsenie si maica Zamfira au trimis o echipa de mesteri din Prahova, prin anii 1984-1985, sa lucreze la renovarea Manastirii Prislop. În fruntea echipei era un maistru foarte bun, pe nume Vâlcea, din Comarnic. Acest maistru, mergând odata acasa, vede pe sotia sa bolnava si o duce la spitalul din Ploiesti. Acolo i s­-au facut toate analizele si i s-a spus ca are cancer. A dus-o si la Bucuresti, la spitalul Fundeni, unde sunt specialisti si aparatura cea mai buna din tara. Dupa ce i-au facut toate analizele i-au spus sa o duca acasa ca nu se mai poate vindeca si ca va muri cât de curând. Asa a si facut. Apoi, maistrul s-a întors la lucru, la Prislop. Era foarte suparat. Parintele l-a observat si l-a întrebat: „Ce ai, mai, de ce esti suparat ?”. El a spus ca necazuri trecatoare. Mai trec doua zile si iar îl întreaba Parintele: „Spune, mai, ce ai de esti suparat?”. Atunci i­-a spus ca a fost cu sotia la spitalele din Ploiesti si Bucuresti si ca toti medicii i-au spus ca are cancer si ca nu mai are mult de trait. Parintele i-a luat mâna dreapta si cu mâinile sale i-a sucit-o si pe-o parte si pe alta si la urma i-a spus: „Mai, sotia ta nu are nimic, nu moare. Tu trebuie sa stii ca noi avem mult de lucru aici. Vezi-ti de treaba si nu mai fi suparat”. Dupa câteva zile, se duce acasa si vede ca sotia sa nu mai este bolnava.

Parintele Dometie Moian, care a murit nu de mult, când era mic s-a gândit sa se faca calugar, dar dupa ce s-a maturizat a uitat de acest gând si a vrut sa se casatoreasca de mai multe ori si nu reusea nicicum. Dupa mai multe încercari s-a dus la Parintele: „Parinte, nu stiu ce sa ma fac ca nu pot sa ma casatoresc”. „ Ma, aminteste-ti ce i-ai fagaduit tu lui Dumnezeu când ai fost mic”.

Sa va povestesc despre Parintele Nicodim. Parintii mamei mele l-au botezat si el era cu lumea, la jocuri striga tot felul de strigaturi, era om de viata. Lucra tâmplarie si asa l-a chemat Parintele Arsenie la manastire, la Sâmbata, sa repare niste usi caci intra ursul si mânca vacile în grajd. L-a tinut Parintele câteva zile la manastire, dar el era necajit caci vroia sa se casatoreasca si nu reusea. Parintele Arsenie i-a pus mâna dupa cap si i-a spus: „ Mai, stai pe aici ca te linistesti “, si când a pus mâna, prin mâna Parintelui a simtit o energie si din momentul acela Parintelui Nicodim nu i-a mai trebuit nici casa, nici casatorie, numai manastire. A devenit ucenicul Parintelui Arsenie. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)

La prima întâlnire cu Parintele Arsenie Boca, la Draganescu, m-am trezit cu Parintele lânga mine, fara sa-l vad venind. Mi s-a adresat zicându-mi ca vin de la mare distanta si ca eu predau codul genetic, deci stia ca sunt profesoara de biologie. Mi-a atras atentia sa nu ma mai vopsesc pe par ca sa nu-mi pierd mântuirea si mi-a mai spus numarul copiilor pe care nu i-am adus pe lume si care ma vor striga pe lumea cealalta, acuzându-ma de fapta mea. M-a trimis apoi în biserica sa vad picturile facute de sfintia sa… Apoi m-a îndemnat sa plec la autobuz fiindca urma sa vina o furtuna foarte mare. Dupa ce m-am urcat în autobuzul de Bucuresti s-a pornit o furtuna, asa cum spusese Parintele. La o alta întâlnire cu Parintele mi-a zis sa plec repede ca vine securitatea si verifica oamenii gasiti aici; într-adevar în drum spre autobuz am întâlnit masina securitatii care era în drum spre biserica. Parintele nu vroia sa am necazuri cu securitatea, fiind înca la scoala, profesoara.

Alta data, o doamna îl abordeaza pe Parintele spunându-i ca are un baiat, de profesie inginer, care a plecat în Muntii Bucegi de sase saptamâni si nu s-a mai întors acasa. Parintele îi raspunde ca nu o sa mai vina pentru ca din cauza unei avalanse a cazut într-o prapastie si i-a indicat chiar si locul, dar sa-l lase pâna la primavara când “va iesi singur”, odata cu topirea zapezii. Lucrurile s-au petrecut întocmai, si locul a fost cel indicat de Parintele. (Prof. C.F.)

Doua inginere, prietene foarte bune, s-au dus la Parinte la biserica Draganescu sa vorbeasca cu dânsul. Una dintre ele vorbea cu Parintele Arsenie, când cealalta era în spatele Parintelui, privindu-i picturile din biserica. La un moment dat, inginera M.G. din spatele Parintelui, uitându-se la picturi a zis în gândul ei: “A, nu exista Dumnezeu”. Chiar atunci, Parintele Arsenie o lasa pe prietena acesteia vorbind, se întoarce cu fata spre aceasta si îi spune: “Si totusi ma, sa stii ca este Dumnezeu”, apoi s-a întors cu fata la cealalta si a continuat discutia cu ea. Povestea aceasta mi-a spus­-o inginera când a iesit din Biserica, spunându-mi ca dupa ce i-a spus Parintele ca totusi este Dumnezeu, a simtit ca i se face rau de emotie, minunându-se de unde i-a stiut Parintele Arsenie gândurile. Spunea sarmana de ea ca a simtit ca se duce în adâncul pamântului de rusine.

Tin minte ca, înainte de a vorbi cu mine, a vorbit cu o femeie care îi aratase fotografia cu fiica ei, dorind s-o marite. Când i-a aratat fotografia, Parintele a repezit-o, spunându-i ca nu-i ghicitor si nici vrajitor si i-a spus sa plece. Am ramas blocat pentru ca si eu aveam la mine o fotografie, unde eram eu, sotia si cei doi copii ai nostri. Dar cum sa mai îndraznesc sa i-o arat!? Când a ajuns în dreptul meu, s-a uitat undeva sus, într-un colt al bisericii cu o privire atât de dragastoasa si parca rugatoare în acelasi timp. Doamne, ce ochi frumosi avea, ce albastru curat si frumos! Nu am vazut niciodata în viata mea asa ochi minunati! Avea ceva dumnezeiesc în ei si în toata fiinta sa. Iar eu am gândit în acel moment, repet, am gândit doar, precis i s-a aratat cineva - vreun înger sau vreun sfânt - si vorbeste cu dânsul, spunându-i ca l-am visat si m-a chemat. Iar Parintele, fara sa coboare privirea aceea minunata, raspunse la gândul meu, în auzul tuturor, zâmbind usor: ”Nu ma, ma uit asa, ca pictor ma.” Stia ce am gândit! (Bogdan Juncu - Fagaras)

Într-o zi, când am mers la miruit, pe doua femei nu a vrut sa le miruiasca si sa le lase sa sarute crucea. Le-a zis: “Voi mergeti mai întâi sa va spalati pe buze… Am ceva sa va spun voua. Vreti sa va spun în public sau veniti fiecare la mine în casuta aceea?” S-au dus fiecare în parte. Când ieseau de acolo erau asa de ravasite, încât credeai ca le-a dezgropat din pamânt. Una din ele zice: “Vai de mine, Parintele asta-i sfânt! De unde stia el ce nu stiam decât eu si Dumnezeu? Când mi-a spus ce am facut am crezut ca o sa cada cerul pe mine si eu ma cufund în pamânt”. N-au vrut sa-mi spuna ce le-a spus Parintele, dar de atunci una din doamne venea mereu la manastire, tinea post, Biblia si Psaltirea nu-i lipseau acasa, de pe noptiera. (Beleana Ileana, Recea)

Pe când aveam 18 ani, am mers pentru prima data la Draganescu, împreuna cu tatal meu. Parintele obisnuia sa mearga printre oameni si întreba pe câte cineva cu ce problema a venit. A venit si la tata si l-a întrebat: „Mai, tu ce problema ai? ” Tata i-a spus ca eu doresc sa dau admitere la facultate. Mi-a spus ca nu o sa intru în primul an pentru ca sunt o fire emotiva si dupa ce o sa ies de la examen o sa-mi dau seama ce am gresit. Asa a si fost; am picat a patra. Odata, când am mers la Parintele, tot dând la facultate si nereusind, îmi încoltise un gând: sa merg la manastire. Atunci, Parintele adresându-mi-se, fara ca eu sa-i fi spus ceva, a spus: „Stii, ca sa mergi la manastire trebuie sa fii pentru asa ceva “. (Mariana P. - Fagaras)

Am venit la manastire si când am ajuns s-a tinut o predica. Am ramas foarte impresionat de predica pe care o tinut-o Parintele. Când am ajuns acasa, aveam trei frati si sareau prin casa, faceau toate minunile si eu ma uitam la ei si nu mi se parea firesc ceea ce faceau. Deja intrase în mine frica de Dumnezeu. Apoi nu l-am mai vazut pe Parintele pâna la 25-26 de ani. Aveam o urticarie cronica si am fost internat în spital la Bucuresti si acolo nu m-au putut vindeca. Trebuia sa-mi faca si o operatie sa-mi scot amigdalele din gât. În salon cu mine era un bucurestean care mi-a zis: „ Eu stiu un Parinte Arsenie, du-te la el “. L-am întrebat unde e si a zis ca e pe la Schitul Maicilor, ca pictor. Ma duc la el acolo, dar nu-l vazusem de la 12 ani. Tot asa tuns era, cu barba. La un moment dat a aparut: „ Ce vrei ma“; „Sunt bolnav, am venit la dumneavoastra sa va cer un sfat “; „ Du-te ma si fa-ti operatia si scoate-ti amigdalele ca doctorii au dreptate. Altceva ce mai ai? “; „Mai am o nedumerire. Eu nu cred ca exista Dumnezeu“. S-a uitat la mine si zice: „Ce profesie ai? “; „ Îs maistru mecanic “; ,,Ai citit multe carti”, „Am citit destule “; „Biblia ai citit-o vreodata? “; „Am citit ceva din Vechiul Testament, ceva din Noul Testament, dar nu am terminat niciodata Biblia “; „Vezi ma, atunci de unde stii tu ca nu exista Dumnezeu? Uita-te la mine, nu-s numai pictor. În lumea aceasta sunt atâtia oameni care s-au dus si au cercetat pe la Muntele Sfânt, peste tot locul si nu-s nebuni si cred, acum n-­am ce sa-ti spun mai mult. Ai de grija ca sunt aia de la securitate si ne urmaresc “.(Serban Alexe, 73 de ani, Lisa)

Eu l-am cunoscut când eram copil tata lucra cu Parintele Arsenie la chilia de sus din munte. La chilie, înainte sa doarma, mai povesteau si adesea venea Parintele la ei si le spunea: „ Faceti liniste ca eu trebuie sa ma rog! “. Când se ruga si ceasul de buzunar îl ascundea ca sa nu-l auda. Si în loc de perina avea o pietroaie la cap. Tata cu cumnatul sau (în total 12 insi) au lucrat acolo 2 saptamâni. Eu cu fratele meu plecam sâmbata pe jos si dormeam acolo. Parintele servea masa acolo si zicea: „ Cam cum suntem noi aici? ” si tata a zis: „Ca Domnul Hrisios cu apostolii “; „Asa mai, asa.” În ultima vineri a zis: „Acum coborâm jos. Va duceti sa va spalati si asteptati, ca s-ar putea sa nu mai urcam. Înaltul Mitropolit Balan nu prea e de acord cu ce facem noi. A zis ca, facem cuib de partizani. Si va spun eu duminica, dupa slujba, daca ne mai urcam sau nu. ” Asa s-a întâmplat si nu s-au mai dus. Nu a mai durat mult si pe Parintele l-au arestat si l-au dus în cetate, aici la Fagaras, prin 1948. L-au dus pe Parintele acolo, dar la 7 dimineata gaseau toate usile deschise. Si de aici, de frica, l-au dus la canal. O fata de colonel de securitate, îl simpatiza pe Parintele si s-­a rugat de tatal sau sa-l scoata pe Parintele de acolo de la canal. L-a scos. Si Parintele a zis. „Nu plec! Locul meu este aici. Sa le dau la oameni curaj.“ Acolo, la canal, duceau profesori universitari, ingineri, colonei, generali. Dar si acolo le era frica de Parintele.

Când era Parintele Arsenie se aduna foarte multa lume la Sâmbata. Parintele, când nu era slujba, ne aduna pe toata lumea si îi spunea la fiecare câte ceva. Parca-l citea, ca pe o carte. Am avut un fin si s-a gândit sa mearga si el sa se spovedeasca si sa se cuminece la Parintele Arsenie, dar el nici nu postise si fuma mult. Si când s-a dus i-a spus: „Tu sa gati slanina din traista si sa gati tigarile din scorbura de unde le-ai pus “. Apoi a zis: „ Mai stam putin ca trebuie sa mai vina unul de pe drum ca s-a bagat în capul Lisei într-o gradinuta si a luat câteva cepe “. Dupa ce a aparut si acela i-a spus: „Ai întârziat. Te-ai bagat în capul Lisei într-o gradinuta de ai luat ceva ceapa “. Era sa cada acela de rusine. (Dobrin Ioan, 67 ani, Savastreni)

Pe Parintele l-am cunoscut cu „ajutorul” unei tigari! M-a trimis mama prin 1933-1934 la manastire. Eram elev si aveam un frate care vroia sa se casatoreasca si, cum eram copii multi la parinti, fetele din sat îl refuzau. Îmi da într-o zi o prescura si niste banuti si zice: „ Du-te la manastire, la Sâmbata, ca e un calugar acolo, dragu’ mami, si roaga-l sa faca niste slujbe”. Pe atunci eram la Sibiu la o Scoala religioasa, care era patronata de mitropolie. M­-am îmbracat, mi-am luat si mâncarea si am pornit. Pe drum, prin Lisa m-am gândit sa-mi iau niste tigari. Ajungând, m-am dus lânga Parintele Arsenie si am zis: „Saru’ mâna Parinte! “; „Bai, de unde esti?”; „Sunt din Râusor”; „De ce ai venit aici?”; „Am adus o prescura si mi-a spus mama ca dumneavoastra sunteti mare slujitor si sa va rugati pentru fratele meu, care vrea sa se însoare”. A început sa râda si a zis: „Iei prescura asta si o duci acolo si tu te grabesti sa te duci acasa?”; ,,Nu ma grabesc”; „Bine. Hai ca te tin trei zile aici, îti da si de mâncare”. Când am vazut ca sunt bagat în seama, am început sa ma încred în mine (mândria, primul pacat) si simteam nevoia sa-­mi aprind o tigara. La Sâmbata e o alee cu un gard viu de brazi si cu o cadere de apa. Nu era nimeni, era dupa masa. Ma dau într-un colt sa-mi aprind o tigara. Deodata aud strigând pe cineva: „Bai, tu de acolo, arunca tigara!”. Mai stau putin si vad pe alee ca vine un om: „ Bai, ia arunca pachetul si gata ma, cu ele!”. Asa a fost întâlnirea mea cu Parintele. Apoi m-a dus cu el la masa si le zice celor de la bucatarie: „ La baiat îi dati mâncare cât îi trebuie, ca acasa la mama”, si apoi catre mine:,, Mâine dimineata te tii de mine”.

Acum, când ma gândesc, îmi dau seama ca Parintele Arsenie a fost ceva rar pe pamântul românesc. Iubitii mei, ne-am dus la biserica, a început utrenia, s-a facut liturghie si deodata a intrat un cetatean de la sat în biserica si-i striga Parintele: „ Bai Gheorghe, ce-ai avut cu vecinul tau azi dimineata?”; „Pai ne-am certat Parinte. Am facut un palan si el a zis ca m-am bagat la el, eu am zis ca nu…”; „Si ce-ai vrut ma, ai luat securea sa-i dai în cap?… Du securea aia acasa, ca altfel sa stii ca e rau de tine”. Si a iesit omul si a început sa plânga si ne spunea ca el, într-adevar, a vrut sa faca o crima.

Când a iesit Parintele din biserica, era o femeie de vreo 50 de ani, paralizata de mâna dreapta si zicea: „Ajuta-ma Parinte sa fac cruce!” si când a strigat Parintele odata la ea: „Duh mut si surd, iesi… Hai, fa-ti cruce odata!” si încet-încet si-a facut cruce. (Pr. Dâmboiu Victor, Râusor)

Catalina i-a aratat unui preot, în catedrala din Sibiu, un om cu o mâna ce o tinea nemiscata si i-a spus: « Omul acesta l-a batut pe Parintele Arsenie în închisoare, la Brasov. Mi-a spus-o chiar el. Când l-a lovit foarte tare, Parintele a spus: „De acum, mâna aceasta a ta nu va mai bate pe nimeni”. Si imediat a zbierat acela caci mâna i s-a facut moale. Si s-a întors catre Dumnezeu, el si familia lui ». Îl vedeam noi plângând în catedrala, dar nimeni nu stia taina lui. (Pr. Petru Vanvulescu)

Stiti ca a fost o buna vreme la Manastirea Sâmbata. Traia foarte modest, în multa rugaciune si lucra aproape zi si noapte. Acolo s­au adunat toate amintirile despre Parintele, ale satenilor nostri din tara Fagarasului, pentru ca de multe ori, oamenii acolo se spovedeau, acolo se împartaseau, acolo mergeau la manastire, de dragul Parintelui si de puterea sa dumnezeiasca. Însa totusi, Parintele îi trimitea sa se împartaseasca la preotul parohiei, deci nu-i atragea asa ca un magnet ca sa risipeasca parohia si lucrul acesta îl facea si când era la Draganescu; zicea: „Du-te ma si te spovedeste la preotul satului, la preotul paroh si sa-ti dea canon, eu ti-am spus cât ti-am spus…”.

Eram cu Parintele Arsenie si l-am întrebat: „Ce sa facem Parinte, ca acum este foarte rau”. Parintele zice: „Va veni si mai rau”. Zic: „Parca toate sunt otravite. Nici nu ne mai vine sa mâncam”. „Ma, face-ti semnul sfintei cruci pe tot ce mâncati: apa, ceai, cafea, prajitura, fructe, bautura, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar si cu otrava, Sfânta Cruce anuleaza tot ce este otravit”. (Maria Matronea, Sibiu)

Zicea Parintele Arsenie, parca pentru toti românii: „Îmi pare rau de voi ca sunteti slabiti în credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pâna la moarte. Vor cadea si cei alesi. Îmi pare rau ca sunteti cei pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte îngradiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Manis, 81 ani, Codlea)

Faceam serviciul în Brasov, la uzina Astra. Odata a venit Parintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujba. Atunci a spus: „Trebuie sa ne întarim spiritualiceste, ca altfel viata noastra este moarta, chiar daca ne merge numele ca traim. Luati exemplu de la Stefan cel Mare, care cu o mâna de oameni întariti spiritualiceste, tinea pe tatari la Nistru si pe turci la Dunare”. (Nicolae Streza, 84 ani, Fagaras)

Îmi spunea parintele Bunescu ca Parintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserica, îngenunchea în întuneric lânga masa sfântului altar si doua-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)

Când au venit securistii sa-l ia, sa-l aresteze, Parintele nu era pregatit sa plece. L-au luat cu forta si l-au urcat în masina. Zicea Parintele: „Lasati-ma putin, ca mergem imediat”. N-au vrut nicicum, dar nici masina nu pornea. El a zis: „V-am spus sa ma lasati putin si mergem”. Daca au vazut ca nu porneste, l-au lasat pe Parintele sa faca ce avea de facut, dupa care a venit, s-au urcat în masina si a zis Parintele: „Sa plecam”. Daca nu era îngaduit de Dumnezeu sa fie arestat, nu putea fi arestat de nicaieri.

Când era închis în celula, cei care îl pazeau îl vedeau cu cartea, cu lumânarea aprinsa, citea si se ruga. Când deschideau celula nu mai era nimeni. Închideau celula si iar îl vedeau si s-au înspaimântat. A ajuns pâna la mai marele închisorilor, care, stând mai mult de vorba cu el a zis: „Noi nu putem sa tinem asa ceva aici, cum de tinem un om nevinovat în puscarie?”.

Când era la canal, Parintele muncea din greu si îsi depasea întotdeauna norma si era foarte apreciat de cei care îl pazeau. Odata a terminat mult mai devreme norma si a zis celui ce-l pazea: „Îmi dai voie sa ma odihnesc putin?”. Acela l-a lasat sa se odihneasca. A vazut apoi ca trece o ora, trec doua si au intrat în panica cei cel pazeau pe Parintele. L-au cautat si nu l-au gasit nicaieri, le era frica de faptul ca, fiind pedepsiti pentru neatentie, o sa intre în locul lui. La un moment dat Parintele a aparut si i-a zis paznicului: „Ti-­am cerut voie sa ma odihnesc, mi-ai dat voie, de ce m-ai mai cautat?” Dar l-au chestionat paznicii mai în amanunt si pâna la urma Parintele a spus ca a fost la înmormântarea mamei sale! S­-au interesat si într-adevar la orele acelea Parintele fusese la înmormântare!

I-am spus Parintelui ca fratele e bolnav de nervi si a zis: “Mai, mosteneste pe un bunic betiv. Acestea sunt urmarile la betie iar educatia unui copil se da în timpul sarcinii. Cât este copilul în pântecele mamei, atunci se da educatie. Daca mama în timpul sarcinii fumeaza si bea, ala va iesi precis un destrabalat. Daca se duce la opera sigur îi place muzica, îi place arta. Daca va merge la biserica, copilul respectiv va merge la biserica”.

De multe ori veneau copii la 14 ani cu mustata si când îi vedea spunea ca în timpul sarcinii sotul nu are voie sa aiba relatii cu sotia. Daca în timpul sarcinii sunt relatii din astea, atunci ei nasc si cresc magari. Sunt expresii dure, dar asta e realitatea.

O cunostinta de a mea a înfiat un copil, un nepot. Era de vreo 5 anisori. Acest copil era foarte, foarte rau si doamna respectiva a luat copilul si s-a dus la Parintele si când a vazut Parintele copilul, a pus mâna pe capul lui si i-a spus asa: “Nu te mai chinui mai, acest copil a fost zamislit într-o zi de sarbatoare si asa va ramâne” si într-adevar acum este în vârsta si asa este de rau! (Ana Ritivoiu, Sibiu)

Parintele cunostea medicina si de multe ori ne spunea ca “transpiram” din cauza ca nu ne functioneaza bine rinichii. Îi spuneam ca îmi cade parul, iar el ne dadea remedii, ca si parul trebuie sa se hraneasca si ne spunea sa facem galbenus de ou cu ulei de ricin si sa ne spalam capul si sa-l clatim cu otet de mere. Totdeauna ne dadea solutii la probleme de sanatate. (Ana Ritivoiu, Sibiu)

La Draganescu o femeie a spus ca are un baiat bolnav, betiv, care face rele când se îmbata, Parintele i-a zis: “Stii de ce? Fiindca, n-ai fost atenta când ai ramas însarcinata cu sotul”. Barbatul ei a fost betiv. Alta femeie a spus ca baiatul ei a furat, Parintele zice: ,”Dar si tu ai furat când ai fost însarcinata cu el”. Se uita doar la om si spunea! Altcineva zice: “Eu am avut un necaz…”. Parintele zice: “Stii de ce? Fiindca tu ai iubit mai mult copilul decât pe Dumnezeu, în loc sa-i multumesti lui Dumnezeu de copilul pe care ti l-a dat”. (Milosan Vionela, Recea, 71 ani)

continuarea o gasiti AICI

Fragmente din cartile aparute la Ed. Agaton:

Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca
Noi marturii despre parintele Arsenie Boca

Alte marturii despre parintele Arsenie Boca

Mai puteti citi:

Marturii despre Parintele Arsenie Boca I

Marturii despre Parintele Arsenie Boca II

Arsenie Boca - Despre rugaciune

Marturii despre Parintele Arsenie Boca II

A venit un credincios la manastire si l-a muscat câinele manastirii. Atunci s-a dus la Parintele Arsenie si i-a spus: „Bine Parinte, sa venim la manastire si sa ne muste câinele manastirii!”. Parintele Arsenie l-a întrebat: „Cunosti câinele?”. „Cunosc”. „Hai si mi-l arata!” si i l-a aratat. Atunci, Parintele Arsenie i-a zis câinelui: „Sa pleci si sa nu te mai prind pe aici!”. Câinele a pus capul în pamânt, a plecat si nu l-a mai vazut nimeni de atunci. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

N-a trecut mult timp dupa ce plecase Parintele Arsenie în vesnicie, când, mergând eu iar la mormântul lui la Prislop, ma opresc niste maici: „Frate - îmi zic monahiile - stii tu cine strajuieste noaptea la mormântul Parintelui?”. „Nu, de unde sa stiu?“ - le-am zis. „Doua caprioare!!!”. „Cum?”. „Uite-asa: vin în fiecare noapte, se-aseaza si dorm încovrigate, cu boturile una în alta, pe mormântul Parintelui. De parca ar vrea sa-l încalzeasca!… Si când ne apropiem, pleaca, da’ încet, fara frica, si pe urma vin iar! În toata iarna lui ‘89-’90, caprioarele au strajuit noapte de noapte la mormântul Parintelui, ca doi îngeri tacuti, credinciosi si cuminti…”. (Valentin Iacob, în „Buletinul parohiei Sfânta Cruce” - USA, vol. XIII, nr. 9/ 2004)

În anul 1999 am mers la Prislop. Acolo, un om foarte serios mi-a povestit ca odata l-a dus cu caruta pe Parintele Arsenie, de la Lovnic la Fagaras. Pe drum, au trecut printr-o padure si Parintele i-a zis sa opreasca lânga o tufa. Omul opreste caii si Parintele zice: „Scoala, ma, lenesule, nu ti-e rusine sa te culci în drum?” Carutasul a crezut ca vorbeste cu vreun betiv adormit dupa tufa. Când colo, numai ce vede ca de dupa tufa iese o namila de lup, care se întinde cât era de mare! Parintele Arsenie i-a mai zis lupului: „Poti speria vreun trecator; nu ti-e rusine sa te culci pâna da soarele pe tine?” Dupa aceea lupul a plecat prin padure.

Mergând mai departe prin padure, omul a observat ca deasupra carutei se adunase un stol de pasarele care ciripeau vesele. Asa l-au petrecut pe Parintele pâna au iesit departe de padure. Atunci Parintele le-a zis: „Duceti-va înapoi la locul vostru” si pasarelele s-au întors în padure. Carutasul s-a gândit ca Parintele Arsenie Boca este cu adevarat omul lui Dumnezeu.

Când Parintele lucra la chilia din munte, avea 12 oameni care îl ajutau. Unul din ei mi-a spus ca odata, când urcau pe poteca, un urs le-a aparut în fata, chiar pe poteca. N-au mai îndraznit nici sa urce, nici sa coboare, desi aveau si securi la ei, si l-au asteptat pe Parintele Arsenie, care ramasese putin în urma. Când a ajuns, Parintele Arsenie le-a zis: „Ce faceti mai, fricosilor?”, apoi s-a dus la urs cu mainile goale, si spre uimirea lor, l-a luat de o ureche si i-a zis: „Du-te ma pe aici la vale. Tu nu vezi ca la astia le e frica de tine?”. Si ursul a plecat la vale! (Biliboaca Matei, Savastreni)

În timpul postului venea multa lume la manastire, cu carutele cu cai. Odata, unuia i s-a furat hamul de pe cal si i-a spus Parintelui Arsenie. Atunci, Parintele a zis sa se dea la o parte toata lumea, ca sa poata trece. S-a facut carare, dar un om nu a putut pleca din loc si aceluia i-a spus Parintele: „Mai, du-te si da hamurile omului de la care le-ai furat”. (Maria Dumitrascu)

Eram odata la Manastirea Cernica, în chilie la Parintele Nicodimn Bujor. Acolo a venit si Parintele Arsenie. Era îmbracat în alb si avea ochii albastri ca stelele. A zis: „Pentru amarâta asta am venit” si apoi: „Sa-ti iei crucea si sa-mi urmezi si sa nu ma parasesti toata viata ta. Dupa ce mor sa strigi la mine, ca eu am ,,clopotel” si te aud. Spune si la altii, ca atunci când dau de un necaz, sa zica de noua ori Tatal Nostru”. Apoi, Parintele Arsenie a disparut fara urma. L-am întrebat pe Parintele Nicodim unde-i Parintele Arsenie, dar Sfintia Sa a ridicat din umeri si m-a dus la masa. (Ana Bichi, Sibiu)

Pe vremea când eu înca nu ma nascusem, un unchi al mamei lucra împreuna cu o echipa de meseriasi la restaurarea unei parti a asezamântului mânastiresc de la Sâmbata. Într-o buna zi a mai fost adus înca un mester, chiar de la noi din sat. Când barbatul a intrat în curtea mânastirii, unde era dezordine ca într-un santier, s-a împiedicat de un capat de bustean, pe care l-a înjurat naprasnic. În aceeasi zi, spre sfârsitul amiezii, Parintele Arsenie, abia întors de la Sibiu, se grabea sa ajunga la biserica pentru slujba vecerniei. El s-a oprit lânga acel strain, în curte, de fata cu unchiul mamei si l-a mustrat: „Ma, Gheorghe, ce vina are lemnul ca tu te-ai împiedicat de el? Sa nu mai înjuri în sfânta manastire niciodata, ca sa nu te certe Dumnezeu în locul meu!”. Unchiul, împreuna cu cei aflati în preajma, au împietrit, iar mesterul vinovat se uita la tânarul calugar cu gura cascata. Parintele nu avusese de unde sa afle nici întâmplarea cu pricina, nici numele barbatului din Sinca, pe care îl vedea pentru prima oara în viata...

Altadata, îmi povestea mama, o familie de crestini din Tohan, s-a dus la Sâmbata pentru un maslu. Cu aceeasi ocazie, taranii s-­au plâns ca li se furasera caii de curând. Dupa ce i-a ascultat, Parintele le-a raspuns scurt: „Duceti-va pâna la Poiana Marului, la alde Ilie Tamadau, sa va luati caii înapoi, dar sa-mi promiteti ca nu va luati la harta! Sa-l iertati pentru fapta rea, ca sa va ierte si voua Cel de Sus alte pacate”. (Lucia Chima, Sinca Veche)

Am mers la Parintele cu o femeie din satul meu. Cu o zi înainte, se schimbase mersul trenurilor, dar noi nu stiam acest lucru. Ne gândeam ca trebuie sa ajungem la Bucuresti în Gara de Nord, dar trenul mergea în gara Baneasa. Când sa ne apropiem de Baneasa, vine la noi o persoana necunoscuta si ne zice sa coborâm în gara Baneasa si sa luam cursa cutare pâna la Draganescu. Când am ajuns la Parintele, dumnealui mi-a zis: „Mai, era sa ajungi la mare”. Am ramas muta de uimire. (Barbot Maria, Ucea de Sus)

Sora mea spunea ca odata, în timpul unei predici, Parintele a spus: „Tu, care ai intrat cu satana în Sfânta Biserica, scoate-l afara”. Nu s-a sesizat nimeni. Cel în cauza era un om batrân si cam surd. Atunci, Parintele s-a dus la el si i-a spus: „Mosule, scoate sticla cu rachiu afara”. Omul s-a conformat. (Dumitru Matronea, Sibiu)

Pe atunci eram tânara si ma dusesem la Parintele sa-i marturisesc dorinta de a avea un copil, desi medicii îmi spusesera sa-mi iau gândul de la asa ceva, fiindca sufeream de o boala. Abia m-am casatorit si tineam foarte mult sa devin mama. Înainte de-a apuca sa deschid gura, Parintele Arsenie m-a întrebat: „De ce te-ai dus la doi doctori?”. Desi fusesem martora la scenele petrecute înaintea mea cu alti crestini, parca tot nu-mi venea sa cred! Parintele a continuat blând: „Tine-te de un singur doctor, primul, acesta e mai bun si nu mai lua atâtea medicamente. Mergi doar la bai termale. Tu ai avut o raceala la 7 ani, dar o sa treaca totul. De ­abia te-ai cununat, asa ca fii încrezatoare. Peste câtiva ani ai sa nasti o, fetita blonda, de toata frumusetea, care îti va aduce multe bucurii în viata. Acum, da-mi plicul din geanta. Numai banii astia îi primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi l-ai adus de la consateanca ta, fiindca sunt trimisi cu mare credinta si nefericire”. În acea clipa am început sa plâng. Tremuram din tot trupul.

Într-adevar, aveam la mine un plic cu o hârtie de 100 de lei si un pomelnic, de la Nastuca Mustina, o fata foarte amarâta de la noi din sat. Era handicapata, vorbea gângav, se cocosase si parea îmbatrânita înainte de vreme, de aceea noi îi si spuneam “Tuca babii”. Traia de pe o zi pe alta mai mult din mila celorlalti. Când a auzit ca plec în pelerinaj sa-l întâlnesc pe Parintele Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care îi mai avea în casa si mi-a dictat un pomelnic cu toti mortii ei dragi, pe care si-i mai amintea. Eu am insistat sa-si pastreze banii, spunându-i ca îi voi plati eu pomelnicul, însa ea nu a vrut în ruptul capului. Dupa ce am ajuns la Parintele Arsenie si m-am asezat la rând în biserica, am observat ca el îi mustra pe cei care încercau sa îl plateasca, fie si sub forma de danii. Le spunea: „Dati la saraci, nu mie!”. Atunci m-am simtit rusinata si am ascuns plicul în geanta. Ma hotarâsem sa îl rog pe Parintele sa primeasca pomelnicul fara sa mai pomenesc ceva de bani. Când am auzit ca-mi cere plicul, am înghetat… Îmi dadeam seama ca el stia, pur si simplu, totul! Dar Parintele a adaugat: „Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura! Suta asta de lei este mai pretioasa decât un munte de aur. Asa se dovedeste credinta! Du-te si spune­-i ca pe lumea asta este cea mai amarâta fiinta, fiindca o mai asteapta si alte nenorociri, dar pe lumea cealalta îi promit ca va fi desfatata de fericire. Acolo se va întâlni cu mine, dupa cum tânjeste astazi”.

M-am întors la Sinca Noua coplesita de aceasta prima întâlnire cu Parintele Arsenie Boca. Parca eram fermecata. Timpul trecea, dar eu nu ma puteam desface de amintirea lui. Peste trei ani, am facut un alt pelerinaj, reîntâlnindu-ma cu marele duhovnic. Semnele prorocirilor sale se împlinisera. „Tuca babii” fusese omorâta de un hot, într-o noapte, iar eu am nascut o fetita blonda, ca un înger. Am plâns în fata Parintelui când l-am revazut, caci el îmi cunoscuse îndoiala! Abia la a doua întâlnire am simtit ca ma primise cu adevarat în turma fiilor sai duhovnicesti. Chiar si astazi circula vorba printre oameni ca Parintele tinea minte absolut toate numele crestinilor carora le-a dat binecuvântarea. La Judecata de Apoi îi va lua sub aripa sa ocrotitoare pe toti aceia care au crezut cu adevarat în puterea lui. (Lucia Chima, Sinca Veche)

M-am dus la Parintele Arsenie, la Draganescu si i-am cerut o explicatie la o pictura din partea stânga, de la intrare, pictura care se numeste “Calea contemplatiei si a nevointelor cu dreapta socoteala”. Dânsul mi-a raspuns: „Ma, macar de m-ar întreba multi de asta” si, aratându-mi pictura, a zis: “Daca tii aceste doua faclii ridicate în sus - dragostea si smerenia, te mântuiesti”. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Odata, un unchi de-al meu a calatorit în tren, împreuna cu Parintele. Au discutat ei de una, de alta, dar unchiul meu nu stia cine este. Când au ajuns la destinatie, Parintele i-a spus: „Hai sa coborâm, mai Petre!”. Unchiul meu a ramas uimit. Cum de stia Parintele cum îl cheama? Mai mult, dupa ce au coborât, Parintele i-a spus ca, în curând, sotia sa va cadea bolnava la pat, dar ca el, cum va vedea aceasta, sa vina cu ea la dânsul, ca de nu, femeia va zace 21 de ani pe pat. Când s-a îmbolnavit, unchiul meu nu l-a putut cauta pe Parintele, iar sotia lui a zacut 21 de ani pe pat, paralizata. (Stanciu Maria Georgeta, Sibiu)

Odata, Parintele era în biserica de la Draganescu si vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul si îi zicea pacatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un barbat de 46 de ani, cu femeia bolnava: „Câti copii aveti, mai?” Omul a zis ca are 3 copii. „Si ceilalti unde-s, mai? Ori i-ati aruncat pe gârla?” Omul i-a spus ca n-a aruncat nici un copil pe gârla. „Si atunci - zice Parintele - atunci unde sunt ceilalti? Stiu ca nu i-ati înecat în gârla, dar i-ati „aruncat ” asa cum faceti voi. Uite, ce-ti spun. Du-te si lamureste-­ti, femeia sa mai faca înca un copil si nu va mai fi bolnava. Daca va mai da nastere înca unui copil, va va ierta Dumnezeu o parte din pacate, dar sa stiti ca va mai ramân multe pacate. Ai înteles, mai?”„Am înteles Parinte” - a zis omul.

Odata, Parintele Arsenie i-a spus unui tânar care venise la el: „Daca vrei sa mai faci o facultate, promite-i lui Dumnezeu ca nu vei lua spaga de la nimeni. Si sa mai lasi femeile. Atunci îti va mai reveni vederea, ca vad ca porti ochelari si vei reusi sa ajungi doctor” (Biliboaca Matei, Savastreni)

Pe Parintele Arsenie, l-am cunoscut prima data la Draganescu, unde picta în biserica. Mai întâi, a vorbit cu sotia despre boli, cum ca toate bolile pe care le are sunt din cauza nervilor. I-a zis ca femeile ramân sanatoase prin nasterea de copii, iar cele care nu au înca copii sau nu au destui copii, se îmbolnavesc de nervi si le doare capul, de nu are nimeni ce sa le mai faca. Ne-am dus acasa si, în aproximativ o luna de zile, tot timpul îmi venea sa plâng si simteam o mângâiere, o bucurie si o pace în suflet, de nu se poate spune cuiva, în cuvinte. La fel a fost si cu sotia. Eu, din momentul acela si pâna la plecarea lui la cele vesnice, m-am dus mereu la dânsul. Îmi faceam drum si doream ca macar sa îl vad si dupa aceea sa plec acasa.

În timpul cât am fost în biserica, un om s-a dus la Parintel Arsenie si a zis: „Parinte, am un baiat care vorbeste cu o fata si eu as vrea sa nu se ia”. Parintele a zis: “Ma, tu esti o pacoste pe capul femeii tale. Tu trebuia sa ai sapte copii si nu ai decât doi. Sa stii ca, cu acestia doi, s-ar putea sa ajungi la bataie si sa fie mai iuti de mâna decât tine. Acestia doi razbuna pe ceilalti frati pe care nu i-ai facut. Tu nu mergi la biserica si daca ti-ar fi spus preotul vostru ce ti-am spus eu, l-ai fi batut. Dar mie nu mi-e frica de tine si ti-as spune si mai multe, dar s-ar putea sa mai fie aici, de la tine din sat, si sa-ti auzi vorbe”. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Parintele a facut Sfânta Liturghie într-o duminica, la Saliste. La sfârsit a miruit. A trecut prin fata lui o doamna cu fetita în brate. Parintele Arsenie îi zice: „N-ai rabdat pâna nu te-ai culcat cu barbatu-tau azi noapte. Du-te, du-te”. Si a miruit numai fetita.

În biserica la Draganescu, o cetateanca îi spune Parintelui: „Parinte, baiatul meu are 38 de ani si nu se poate însura”. Parintele i-a zis: „E si normal! Doar pe ceilalti copii i-ati trimis pe apa sâmbetei, iar acum, familia voastra se stinge. De aceea baiatul nu se poate însura“. (Silvia Patrucean, Sibiu)

Despre fetele tinere, Parintele Arsenie spunea ca „trebuie sa se marite, însa mai usor se mântuieste un barbat, decât se marita fericit o fata”. Mie îmi argumenta avantajele vietii de casnicie, dar atunci nu l-am înteles… (Pr. Bunea Victor, Sibiu)

Un crestin, stând de vorba cu preotul parohiei, îsi lauda fiul:
- Parinte, am un copil exceptional. Când vine de la facultate, dupa ce citeste ce îi recomanda din diferite ramuri ale medicinii profesorii, daca îi ramâne timp citeste istoria religiilor, citeste teologie dogmatica… E foarte destept.
- E bine ca citeste pentru facultate. Sa îl ajute Dumnezeu sa devina un medic bun, cu dragoste de oameni. Dar nu cred ca îi este de folos sa citeasca acum istoria religiilor sau teologie înalta. E normal sa îsi puna întrebari. Dar daca vrea sa gaseasca raspunsurile înainte de a duce viata crestina, va ajunge la concluzii gresite. Cine citeste istoria religiilor fara a trai în Hristos si fara a primi luminarea dumnezeiasca va ajunge la concluzii gresite. Numai omul care traieste în Biserica poate întelege asa cum trebuie istoria religiilor sau teologia academica. Altfel, fara a fi luminat de Dumnezeu, toate aceste cunostinte îl pot vatama. Îl pot pierde. Pe multi i-au pierdut. Zis-a iarasi un batrân: „Vorba cea multa de iscodire pentru dumnezeire si citirea cea cu multa cercare a cuvintelor celor pentru credinta usuca lacrimile si golesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor si prea cuviosilor parinti, si ele îti vor lumina sufletul”.

Mi-a mai povestit cineva ca Parintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, sa nu-i pedepseasca, sa-i ierte ca si ei sunt creatia Lui si sa aiba mila de ei. Si l-a dus Dumnezeu pe Parintele Arsenie sa vada ce e pe acolo - prin America - si a zis Parintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu stiu. Nu cred ca l-a dus cu trupul, L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a vazut cu duhul, Parintele a pictat la Draganescu, deasupra scenei Învierii, mai multe cladiri moderne (turn) în flacari, reprezentare care ar putea fi profetica (vezi cele doua turnuri din „11 septembrie”).

Prea Sfintitul Daniil, la înmormântarea ParinteluiArsenie, a spus ca ar fi zis Parintele Arsenie asa: „Vor veni necazuri mai mari decât Muntii Fagarasului”. Ne-om duce la muntii Fagarasului si la dealul Prislopului sa se pravaleasca peste noi ca nu mai putem rezista («Atunci vor începe sa spuna muntilor: Cadeti peste noi!, si dealurilor: Acoperiti-ne!» - Lc.23, 30). Si ne-om duce la morminte sa iasa afara si sa intram noi de vii ca nu mai putem rezista. Parintele a iubit mult Muntii Fagarasului; venea mereu pe la cabana Podragul si pe la Turnuri. Spunea Parintele: „Muntii Fagarasului si dealurile Prislopului va vor acoperi pe voi”.

Parintele a fost si este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Parinte, când o fi la judecata, sa ne treci cu gramada”. Parintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rau, mai”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunosteau, altii nu-l cunosteau, dar Parintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam rai, dar totusi, fac milostenie multa si asta îi ajuta”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)

Odata mi-a zis ca, într-o noapte, catre ziua, ne vor ocupa trei tari: Ungaria, Bulgaria si Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or sa ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Si pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chis Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mures)

Mi-a spus odata Parintele: „Bucurestiul are sa fie al doilea Ierusalim (dupa cele spuse în continuare nu rezulta ca acest lucru este neaparat bun, caci poate fi Ierusalimul - oras sfânt, dar poate fi si Ierusalimul în care nu mai ramâne „piatra peste piatra”! ). Sa nu va fie frica, caci Tara Fagarasului este pazita de Maica Domnului. Sta Maica Domnului în coate si genunchi si se roaga pentru Tara Fagarasului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum sa fim noi asa de vrednici, noi - niste pacatosi, ca sa stea Maica Domnului în genunchi sa se roage pentru noi!?”. Si mi-a raspuns: „Asculta aici, Silvia, la voi e manastire la Sâmbata, se face manastire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani si se mai face una… Deasupra la muntii vostri veti vedea o stea cu coada. Când o veti vedea se va întâmpla ceva (atunci a început revolutia). Si tot în Muntii Fagarasului se va arata o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacse Silvia, Copacel)

Ne-a marturisit ca nu va mai dura mult timp si va pleca spre Împaratia Tatalui Ceresc, dar ca va parasi aceasta lume datorita unui complot miselesc, al carui scop va fi acela de a-l otravi. Totusi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituala pe pamânt va fi deja terminata. Apoi a scos dintr-un cufar o carte groasa si foarte uzata, scrisa în greaca veche, care provenea de la sfintii crestini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus parintele Arsenie - se gaseste descrierea hidrei cu rasuflarea otravitoare, care va urmari prin toate mijloacele sa împiedice lumina si vointa dumnezeiasca… Veti vedea si veti întelege spurcaciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în institutiile statului, în conducerea lui si mai ales în politica. Din nefericire, ea va intra pe furis chiar si în sânul Bisericii, murdarind unele suflete de aici. Aproape ca oamenii îsi vor pierde speranta. Doar cei care îsi vor pastra credinta adevarata vor fi salvati si mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, parintele Arsenie a dezvoltat subiectul si a spus ca aceasta „lucrare diavoleasca” nu este ceva ce a aparut în vremurile noastre, ci ea dureaza din antichitate, de mii de ani, pregatind încetul cu încetul terenul pentru lupta finala care se apropie. Planul „lucrarii diavolesti” este minutios si, prin puterea banilor si a viciilor, între care minciuna, prefacatoria, intriga si omorul sunt cele mai importante, cei care o savârsesc au ajuns destul de aproape de telul lor principal, care este controlul si dominarea întregii lumi… Aici, însa, parintele a facut o afirmatie neasteptata, care a avut darul sa ne socheze într-o oarecare masura. El a spus ca, în mod paradoxal si într-un interval de timp scurt, atentia lumii se va concentra asupra tarii noastre, datorita schimbarilor extraordinare care vor avea loc si a semnelor specifice care vor depasi cu mult puterea limitata de întelegere a cunoasterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)

Spunea odata cineva: „Parinte, Ceausescu strica bisericile”. „Nu el, ma, ci pacatele omenirii“ - i-a raspuns Parintele. (Maria Matronea, Sibiu)

Fragmente din cartile aparute la Ed. Agaton:

Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca
Noi marturii despre parintele Arsenie Boca

Alte marturii despre parintele Arsenie Boca

 continuarea o gasiti AICI

Prima parte a marturiilor despre Parintele Arsenie Boca, o gasiti AICI

Parintele Arsenie Boca - "Despre rugaciune", puteti citi AICI