sâmbătă, 5 iunie 2010

Icoane facatoare de minuni



Iata cele mai puternice 22 de icoane facatoare de minuni din Romania

articol semnat de Gabriel Penes


Nu mai e mult până va începe sezonul vacanţelor de vară. Unii vor lua calea străinătăţii, dar alţii vor alege să rămână în ţară, căutând locuri frumoase pentru relaxare. Iar dacă drumul vă va duce în anumite zone de la noi, Libertatea vă propune să vă gândiţi şi la posibilitatea de a admira şi, cine ştie, chiar a încerca puterea pe care se spune că ar avea-o icoanele făcătoare de minuni. Astăzi vă prezentăm cele mai cunoscute 22 de astfel de icoane existente în România şi răspândite prin toată ţara. Deci, foarte posibil, şi pe traseul uneia dintre destinaţiile voastre de vacanţă.


Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Nămăieşti, jud. Argeş  Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Trivale, jud. Argeş  Icoana Maicii Domnului - Biserica Colţea, Bucureşti
Tradiţia spune că icoana a fost pictată chiar de Sfântul Evanghelist Luca. A fost înrămată în argint, în anul 1798. Este renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă la ea în speranţa că vor putea avea copii, pentru vindecările miraculoase ale unor afecţiuni grave, dar şi pentru aplanarea conflictelor familiale. Povestea icoanei spune că ea a fost găsită, în 1930, în podul bisericii, de preotul paroh Dumitru Georgian, după ce acestuia îi apăruse în vis chiar Maica Domnului, care i-ar fi spus unde se află. A fost restaurată şi îmbrăcată în argint, vechimea ei fiind estimată la două sute de ani. Donată bisericii în anul
1786 de domnitorul
Nicolae Mavrogheni,
icoana cu ferecătură
lucrată manual, din argint
poleit cu aur,
poate fi admirată în partea
din stânga catapetesmei.
Icoana Sfântului Antonie cel Mare - Biserica “Buna Vestire”, Bucureşti  Icoana Maicii Domnului - Biserica Olari, Bucureşti  Icoana Sf. Mina - Biserica Sf. Mina, Bucureşti
În urma incendiului din 1847, biserica a ars în întregime, singurul lucru care s-a păstrat fiind tocmai icoana Sfântului Antonie cel Mare, care de atunci a devenit patronul acestui lăcaş de cult, alături de Maica Domnului. A fost adusă în biserică de preoţii refugiaţi de la Mănăstirea Arnauchiul, din Turcia, prin anul 1810. În 1864 i s-a schimbat ferecătura de argint aurit, cea nouă având pe margini 24 de mici medalioane care ilustrează minunile săvârşite de Maica Domnului.  În anul 1847, când un
incendiu a mistuit o parte din Bucureşti, a ars în întregime
şi Biserica Sf. Mina, dar
icoana Marelui Mucenic
Mina a rămas intactă în catapeteasmă, în mijlocul
flăcărilor. E de mare ajutor
pentru femeile ce vor a
se căsători, dar şi pentru
păgubiţii de orice fel.
Icoana Maicii Domnului - Biserica Doamnei, Bucureşti  Icoana Maicii Domnului - Biserica “Mihai Vodă”, Bucureşti  Icoana Maicii Domnului - Biserica Icoanei, Bucureşti
 Icoana, a cărei provenienţă este necunoscută, o reprezintă pe Maica Domnului în veşmânt negru şi este realizată în stil apusean. Este renumită pentru vindecările trupeşti şi sufleteşti.  Icoana are o vechime considerabilă , datând cel puţin din vremea domniei lui Mihai Viteazul, când a fost adusă de la muntele Athos de către monahul Ioan pe cheltuială proprie, ca un semn de mulţumire faţă de domnitorul român. Se spune că ajută femeile să rămână însărcinate şi să nască uşor. Conform tradiţiei, acum
câteva secole, un trecător
a aţipit în parcul aflat pe
locul actualei biserici.
Trezindu-se, a văzut icoana
cu chipul Maicii Domnului,
care i-a cerut să ridice o
biserică acolo. E unica
icoană care pare a vorbi cu cel care se roagă la ea.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Biserica Zlătari, Bucureşti  Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Putna, jud. Suceava  Icoana Sf. Parascheva - Biserica Sf. Gheorghe Nou, Bucureşti
A fost adusă în 1987 de preoţimea strămutată la Zlătari de la Biserica Bradului, care urma a fi demolată. Este îmbrăcată în foiţă de argint, lucrată manual, şi datează din 1826. E renumită pentru ajutorul dat împotriva farmecelor, a vrăjilor şi a blestemelor. A fost adusă, după cum spune tradiţia, de către Doamna Maria de Mangop, soţia domnitorului Ştefan cel Mare, în anul 1472, din Constantinopol. Este onorată în fiecare an, pe data de 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan. Această icoană e vestită
pentru miracolele înfăptuite.
Ea provine din fosta biserică
Sf. Vineri - dărâmată în
timpul comuniştilor -,
motiv pentru care nu
figurează în istoricul bisericii.
Se spune că vindecă boli
şi ocroteşte contra pericolelor
de moarte.
Icoana Maicii Domnului - Biserica Madona Dudu, jud. Dolj  Icoana Maicii Domnului - Biserica Letca Nouă, jud. Giurgiu  Icoana Maicii Domnului - Sf. Mănăstire Căldăruşani, jud. Ilfov
Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o dăruiască, dar a dispărut iar. Găsind- o a treia oară, a hotărât să ridice biserica. Cu o vechime de peste două secole, icoana a început să lăcrimeze în urmă cu câţiva ani. Mai întâi au curs bobiţe de mir din ochiul stâng al Maicii Domnului, apoi, timp de câteva zile la rând, au curs şuvoaie de mir din ambii ochi. În anul 1940, când
Basarabia a fost invadată
de ocupanţii sovietici,
călugării de la Mănăstirea
Dobrusa, din judeţul Socola, conduşi de stareţul lor,
s-au refu- giat la Căldăruşani, aducând cu ei şi icoana
Maicii Domnului, făcătoare
de minuni. De atunci, ea a
rămas aici.
Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Pasărea, jud. Ilfov  Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Tigăneşti, jud. Ilfov  Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Durău, jud. Neamţ
Se spune că preotul slujitor de la Mănăstirea Pasărea ar fi primit de trei ori, în vis, îndemnul de a merge într-un loc anume pentru a lua icoana şi a o aduce în mănăstire. În prezent, icoana este aşezată la loc de cinste în biserica mare, fiind vizitată de mii de credincioşi. Tradiţia spune că icoana făcătoare de minuni ocroteşte mai ales mamele şi copiii. Un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii. Maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia. Conform tradiţiei, icoana
cea mare, argintată, a
Maicii Domnului ar fi
fost realizată în secolul
al XVIII-lea. Tot din acea perioadă se spune că ar
data şi primele minuni
săvârşite de această icoană
de o frumuseţe deosebită.
Icoana Maicii Domnului - Mănăstirea Neamţ, jud. Neamţ  Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Ghighiu, jud. Prahova  Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Pissiota, jud. Prahova
După ce icoana a stat în Imperiul Bizantin, la Constantinopol, timp de 555 de ani, în anul 1400 este trimisă Mitropolitului Iosif, de către Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu, pentru a o proteja de persecuţiile împotriva sfintelor icoane. În 1958 a fost adusă din Siria, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de episcopul Vasilios Samaha. Se spune că icoana i-a cerut Preafericitului Patriarh Teoctist, în vis, să o ducă la Ghighiu. E cunoscută sub numele de Siriaca. E de mare ajutor femeilor ce vor să aibă copii, dar şi pentru sănătate. Icoana, zugrăvită pe lemn
de stejar, a fost pictată de portretistul Eustaţiu Stoienescu,
în prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă maniera
de realizare nu este cea
clasică, bizantină, ea impresionează atât prin
puterea harului ei, cât şi prin senzaţia că ochii Maicii
Domnului te urmăresc,
indiferent de unde ai privi icoana.
  Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Mănăstirea Dintr-un Lemn, jud. Vâlcea
Nu sunt cunoscute cu exactitate date despre autorul acestei icoane, anul realizării sau condiţiile în care a ajuns la mănăstire. Se spune că icoana a fost descoperită în trunchiul copacului din care a fost ridicată Biserica Dintr-un Lemn. De asemenea, se crede că această icoană e o reproducere după originalul atribuit Evanghelistului Luca.


9 comentarii:

C-ta spunea...

Intradevar sunt icoane facatoare de minuni ,personal anul trecut am fost la Curtea de Arges si schimbarea a venit in scurt timp.
Pace si Credinta.

Anonim spunea...

Foarte inspirativ si plin de credinta si spiritualitate este intreg continutul blogului.Felicitari!Multa implinire iti doresc!

AMIRA spunea...

Multumesc pentru aprecieri. Iti doresc multa lumina si iubire!

Anonim spunea...

Câte multe alte Sfinte Icoane sunt în lumea asta a nostră creştin-ortodoxă.Multora, la o minune,ne pare că dacă vorbim lumea ne va lua de.... Pe 16 iulie 2010, după săvârşirea Sf.Maslu la Biserica Sf.Gheorghe din Botoşani am sărutat icoana Sf.Gheorghe- de pe vremea domnitorilor (pe sf.Icoană se văd 2 dâre uscate)şi am sesizat pe ea un strop de mir. Mir ce nu avea cum să fie dat de vre-un Sf.Părinte. Am făcut atentă pe o doamnă de lângă mine, am muiat degetul şi am dat pe frunte la fel făcând şi doamna de lângă mine.Aş fi spus unuia din Părinţi dar mi-a fost ruşine ştiindu-mă cât sunt de păcătoasă.Din spusele Părintelui Danion (pe net) aş spune că trebuia să spun.

tanase mariam spunea...

Am aflat despre icoana facatoare de minuni de la Namaiesti. cine imi confirma? Ne rugam pentru o colega cu cancer spre vindecare. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

valentina spunea...

in dobrogea stie cineva ce icoane facatoare de minuni sunt si unde?multumesc si sanatate si credinta va doresc tuturor.doamne ajuta.

Anonim spunea...

Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a vreunui lucru SA NU TE INCHINI LOR si nici sa le slujesti!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! cum puteti crede ca niste lucruri facute de mana omeneasca au putere sa faca minuni singurul care POATE SA FACA MINUNI E DL DUMNEZEU CACI TOATA PUTEREA IA FOST DATA IN CER SI PE PAMANT

Anonim spunea...

Nimeni nu e sf decit TATĂL, FIUL ŞI DUHUL SFÎNT Amin doar lui trebue să ne închinăm în duh şi adevăr nu la sfinti şi icoane doar lui DUMNEZEU sfinţi nu mai ştie nimic ei va fi treziţi la vremea potrivită.

Anonim spunea...

ATI UITAT DE ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA NICULA SI NU-I VORBA CARE-I MAI PUTERNICA CREDINTA TREBUIE SA FIE PUTERNICA