luni, 29 martie 2010

Semnificatia zilelor din Saptamana Mare



Interviu cu Parintele Teofil Paraian, difuzat in Vinerea Mare (1998) la Radio Romania Actualitati
  
 - In aceasta seara crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cantarile Prohodului se sting usor si urmeaza ceasuri de meditatie pentru fiecare din noi. Avand aceste cateva momente de asteptare a Invierii Domnului, Parinte Teofil Paraian, sa incercam sa rememoram ultimul drum al Domnului. Sa parcurgem impreuna cu ascultatorii nostri acest urcus prin pogorare, plecand din Duminica Floriilor, cand am vazut intrarea in Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecand cu gandul prin fiecare zi a Saptamanii Patimilor. Lunea cea mare, cand am facut pomenire de Sfantul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, cand am pomenit pe cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea mare, in care s-a facut pomenire de femeia cea pacatoasa care a uns cu mir pe Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfanta si marea joi, in care am praznuit patru lucruri: spalarea picioarelor, cina cea de taina, rugaciunea din Ghetsimani si vanzarea Domnului. Sa incepem asadar cu Duminica Floriilor ca punct de inceput al acestei privegheri.

- Duminica Floriilor este punct de inceput al privegherii pentru adancirea in gandurile praznuitoare ale evenimentelor care tin de mantuirea noastra. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stalparilor este precedata de sambata lui Lazar, in care Biserica pomeneste invierea lui Lazar facuta de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legatura si cu Duminica Stalparilor, in intelesul ca primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata cumva si de invierea Sfantului si dreptului Lazar, de minunea premergatoare primirii triumfale a Domnului in Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si in sambata premergatoare Duminicii Floriilor, si in Duminica Floriilor, zice exprimand prin alcatuirea Bisericii urmatoarele cuvinte: "Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai inviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului". Aducem in actualitatea noastra un eveniment petrecut in vremea propovaduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participam si noi la el in vremea noastra. Il avem in fata pe Mantuitorul care intra in Ierusalim, calare fiind pe manzul asinei, cum spune proorocia. Si noi il intampinam pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi inverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos sa nu intre numai in Ierusalimul cel pamantesc, ci mai ales in Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim insemnand cetatea pacii sfinte, pacea sfanta. Aducem si noi Mantuitorului lauda, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim cand au zis: "Osana celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a indreptat spre Templul din Ierusalim unde a facut minuni. Asteptam ca si in sufletul nostru sa intre Mantuitorul nostru Iisus Hristos ca intr-un lacas al Sau, ca intr-un templu si sa vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: "Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai inviat Hristoase Dumnezeule". Si din partea noastra spunem: "Pentru aceasta si noi ca pruncii" - se intelege de odinioara - "semnele biruintei purtand", - semnele Invierii, aratata in viata cea noua din crengile pe care le avem in mana sau macar in constiinta - "Tie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului". Si adaugam: Vino si in viata noastra, in constiinta noastra, vino si ne ajuta sa-Ti aducem tot mai multa marire, sa constientizam tot mai mult binefacerile Tale.


- Parinte Teofil, de ce se numeste acest rastimp Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare?

- Rastimpul acesta pana la Sfintele Pasti, pana in Sambata cea Mare inclusiv, se numeste Saptamana Patimilor sau poate ca mai corect Saptamana Patimilor Domnului Hristos, pentru ca in acest rastimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mantuitorului si evenimente premergatoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mantuirea noastra, lucruri de o importanta deosebita. De aceea saptamana aceasta se mai numeste si Saptamana Mare, saptamana in care ne gandim la lucruri mari si minunate, de importanta pentru fiecare dintre noi. Credinciosii in aceasta saptamana sunt cu mai multa grija in ceea ce priveste randuiala Postului, sunt cu mai multa luare aminte la slujbele dumnezeiesti care se fac in mod deosebit in aceasta saptamana, slujbe mai lungi, slujbe mai adanci parca decat in alta vreme, slujbe mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, in dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fata de Mantuitorul care pentru noi si pentru a noastra mantuire s-a rastignit in vremea lui Pontiu Pilat si a patimit si s-a ingropat, ca dupa aceea sa urmeze Invierea cea de-a treia zi, propovaduita de Scripturi si praznuita de noi la Sfintele Pasti. In primele zile ale Saptamanii Sfintelor Patimiri ale Domnului Hristos este randuit ca in Sfanta Biserica sa se spuna in chip de marturisire si de rugaciune urmatorul text liturgic: "Camara Ta Mantuitorule o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma miluieste".


SFANTA SI MAREA LUNI

- In Sfanta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

 - Luni, in Saptamana Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresioneaza pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu implinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat inaintea lui Dumnezeu prin faptul ca a fost bun si binevoitor cu fratii sai care l-au vandut in Egipt. El este o preinchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vandut de Iuda, unul dintre ucenicii sai, este o preinchipuire a Domnului Hristos, care a tinut sa implineasca intru toate voia Parintelui Ceresc si sa ne fie noua pilda de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate cate s-au intamplat cu el. A fost iubit de parintii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vandut in Egipt. A ajuns in Egipt si asezarea sufletului sau a fost probata intr-o ispita peste care a trecut. A ajuns in inchisoare invinuit fiind de pacate, el, care a tinut sa ramana fara de pacat, apoi ca talcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, insa a fost gasit drept intelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte prin infometare pe concetatenii sai si pe conationalii sai, pe care dupa aceea i-a adus in Egipt. De aceea Sfanta noastra Biserica il pomeneste cu cinstire ca un preinchipuitor al Mantuitorului.
Tot in aceasta zi de Luni binecuvantata, pomenim si o minune pe care a facut-o Domnul Hristos, o minune spre inteleptirea credinciosilor, pentru ca negasind smochine intr-un smochin neroditor, l-a blestemat sa se usuce si s-a uscat, iar Sfanta noastra Biserica pomenind aceasta intamplare, are in vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atragandu-le atentia ca suntem toti chemati spre rodire si ca Domnul Hristos asteapta ceva de la noi, si noi suntem datori sa-i oferim Mantuitorului virtutile noastre in loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mantuitorul este un fel de pilda pentru noi, ca sa stim ca Domnul Hristos rasplateste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci rasplateste si pedepseste si indaratniciile lor, si neangajarile lor spre bine. Se spune in Sinaxarul de la slujba de Luni, din Saptamana Patimilor ca Domnul Hristos nu si-a aratat niciodata puterea pedepsitoare asupra oamenilor - sa intelegem in vremea propovaduirii Sale - dar si-a aratat-o asupra unui smochin, ca sa se inteleaga din aceasta ca El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii sa se sileasca sa fie, nu sub blestem, ci sub binecuvantarea Mantuitorului nostru Iisus hristos cum reiese si dintr-o alcatuire din Postul Sfintelor Pasti, in care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne indemnam pe noi insine sa nu dormitam, ci sa ne trezim si sa lucram pentru Slava lui Dumnezeu si pentru binele nostru vremelnic si vesnic.
"Camasa Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita, si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste" (Luminanda).


SFANTA SI MAREA MARTI

- In Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie. 

- In Martea Saptamanii celei Mari am facut pomenire, tot indrumati de Sfanta noastra Biserica, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele intelepte si despre fecioarele neintelepte. Este o pilda spusa de Domnul Hristos si pe care Sfanta noastra Biserica ne-o pune in fata constiintei in Martea cea Mare. Si noi, parcurgand Saptamana Sfintelor Patimiri, am pomenit marti pilda cu cele zece fecioare si pe cele zece fecioare, luand aminte si prin textele liturghice din ziua respectiva la cele cinci fecioare intelepte, care au avut untdelemn in candelele lor si care l-au intampinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el in camara nuntii si s-au bucurat de ospatul mirelui, in timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de intalnirea cu Mirele pentru ca au mers sa-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Aceasta pilda, Domnul Hristos ne-o pune in fata ca sa ne gandim la faptul ca trebuie sa fim intotdeauna pregatiti prin fapte bune pentru intampinarea Mirelui ceresc, sa fim alcatuiti prin faptele nostre cele bune ca sa putem lua parte la ospatul cel vesnic. Domnul Hristos ne indeamna la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si va rugati ca nu stiti cind vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfanta noastra Biserica ne invata in fiecare zi de marti din Saptamana Sfintelor Patimiri, ne-a invatat si in aceasta saptamana in ziua de marti, sa fim cu luare aminte la noi insine, la datoriile noastre, sa asteptam pe mirele ceresc cu inima iubitoare si cu fapte bune, ca si intru aceasta sa se preamareasca Tatal Nostru cel din ceruri.

In aceasta zi de marti, ca si in celelalte zile din Saptamana Sfintelor Patimiri, pana miercuri inclusiv, la slujba de dimineata, la utrenie, se spun urmatoatrele cuvinte:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iara netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".


SFANTA SI MAREA MIERCURI

- In Sfanta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Parinti au hotarat sa se pomeneasca femeia cea pacatoasa care a uns cu mir pe Domnul, pentru ca aceasta s-a intamplat cu putin inainte de mantuitoarea Patima. 

- In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri, pomenire s-a facut si se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfanta noastra Biserica o prezinta si ca pe o femeie pacatoasa. In Sinaxarul zilei respective insa se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfanta noastra Biserica se opreste in mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca avand pretul mai mare decat 300 de dinari, ceea ce insemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a aratat cinstirea ei fata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos turnand peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie. Este de observat ca in Sfanta Evanghelie nu se spune ca acea femeie a fost pacatoasa. Sfanta noastra Biserica insa face o legatura intre femeia cinstitoare a Mantuitorului si femeia pacatoasa despre care istoriseste Sfantul Evanghelist Luca si despre care se poate citi in capitolul al saptelea din Sfanta Evanghelie de la Luca. Cantarile, textele liturgice care impodobesc slujba din Miercurea Saptamanii celei Mari se refera la aceasta femeie ca la o femeie pacatoasa, si sfantul Ioan Gura de Aur face o legatura intre vinderea lui Iuda, intre faptul ca Iuda l-a vandut pe Mantuitorul, si femeia careia i s-au dezlegat pacatele de catre Domnul Hristos. Iar Sfanta noastra Biserica face si ea aceeasi legatura, iar in legatura cu femeia pacatoasa ne spune ca acea femeie a luat randuiala de mironosita. "Doamne", zicem noi catre Domnul Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci fiind miscata de darul lui Dumnezeu ca sa cunoasca ceva din maretia Mantuitorului, "si luand randuiala de mironosita", deci facand ceea ce voiau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Domnului Hristos, a anticipat cumva inmormantarea Mantuitorului si pregatirea lui cu miresme, "aducand mir de mult pret", dar si-a adus si inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega pacatele, pentru ca zicea femeia: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul." Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apa din mare prin nori. E o alcatuire extraordinar de frumoasa si minunata, o alcatuire impresionanta pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o maretie unica si ar fi bine sa il avem mai mult in vedere si sa-i ascultam cuprinsul si-n aceasta zi in care ne gandim la ceea ce s-a intamplat cand femeia pacatoasa a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a randuit apoi ca fapta ei sa fie pomenita si sa fie propovaduita spre pomenirea ei oriunde se va propovadui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).

"Doamne, femeia ceea ce cazuse in pacate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se a adus Tie mir mai inainte de ingropare, zicand: Vai mie! Ca noapte imi este mie infierbantarea desfraului, si intunecata si fara de luna pofta pacatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii apa din mare; pleaca-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecaciune. Ca sa sarut preacuratele Tale picioare si sa le sterg pe ele iarasi cu parul capului meu. Al caror sunet auzindu-l cu urechile Eva in Rai in miazazi, de frica s-a ascuns. Cine va cerceta multimea pacatelor mele si adancurile judecatilor Tale, Mantuitorule de suflete, Izbavitorul meu? Sa nu ma treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemasurata mila" (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcatuire a Casianei monahia, Triod).


SFANTA SI MAREA JOI

- In Sfanta si Marea Joi, dumnezeiestii Parinti care au randuit pe toate bine, urmand predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat sa praznuim patru lucruri: sfanta spalare a picioarelor, Cina cea de taina, adica predarea infricosatoarelor Taine, rugaciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vanzarea Domnului. 

- Dupa evenimentele pe care le-am pomenit in primele trei zile din Saptamana Sfintelor Patimiri, am ajuns sa ne gandim si la cele petrecute si in Joia premergatoare patimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au randuit Parintii cei duhovnivesti sa fie pomenite in Biserica si de catre toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a intelege maretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spalat picioarele ucenicilor Sai. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spala picioarele omului si care a randuit ca si noi sa facem la fel. Pentru ca a zis apoi: "Voi ma numiti pe mine Invatatorul si Domnul si bine ziceti caci sunt. Deci daca Eu Domnul si Invatatorul v-am spalat voua picioarele voastre, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora, pilda v-am dat voua ca si voi sa faceti la fel" (In. 13, 14). Este o porunca a Mantuitorului ca sa fim unii fata de altii cinstitori, de a ne smeri unii in fata altora, de a fi curatitori ai fratilor nostri. Pentru ca duhovniceste asta inseamna si la asta suntem chemati de catre Domnul Hristos.

Am pomenit apoi Cina cea de taina, ultima cina pe care a avut-o Domnul Hristos impreuna cu ucenicii sai inainte de Sfintele Sale Patimiri, cand a randuit ca cele ce le-a facut El atunci, acolo, sa se faca in continuare spre pomenirea Lui, caci luand paine in sfintele, preacuratele si fara prihana mainile sale a sfintit, a binecuvantat, a frant si a dat ucenicilor sai, zicand: "Luati, mancati, acesta este trupul Meu care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor. Asemenea si paharul dupa cina zicand: Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Mt. 26, 26-27). In Sfanta Evanghelie de la Luca si in Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel se afirma ca Domnul Hristos dupa ce a spus aceste cuvinte a randuit: “Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfanta Liturghie cand ne aducem aminte de aceasta porunca mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatalui si de cea de-a doua slavita iarasi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mantuitorului, si le oferim lui Dumnezeu in general, zicand: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfanta Liturghie dar le pomenim in chip deosebit in Joia cea Mare, cand pomenim Cina cea de taina in pomenirea cea de peste an. Am facut si aceasta in Joia cea Mare.

Noi pomenim si am pomenit in Joia cea Mare si rugaciunea din Gradina Ghetsimani cand Domnul Hristos L-a rugat pe Tatal ceresc sa treaca paharul suferintelor de la El daca este cu putinta si a precizat ca vrea sa implineasca voia Parintelui ceresc, pentru ca a zis: "Nu voia Mea, ci voia Ta sa se implineasca" (Mt. 26, 39). Este rugaciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi in Joia cea Mare, si la care e bine sa ne gandim si noi, si ne gandim de fapt, si cand putem sa ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi datator de orientare, in sensul ca si rugaciunea noastra trebuie sa fie o rugaciune cat mai adanca, o rugaciune totala. Mai pomenim si prinderea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui in gradina Ghetsimani, cand Iuda l-a sarutat si i-a zis" "Bucura-te, Invatatorule" (Mt. 26, 49), si cand cei care au venit impreuna cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus sa-l chinuiasca. In fata Sfantului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta".

In aceasta Joi minunata si vrednica de tinut minte, Sfanta noastra Biserica ne conduce sa vorbim cu Mantuitorul si sa zicem:
"Cand maritii ucenici, la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubire de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara de lege pe Tine, Judecatorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spanzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele care acestea asupra Invatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, marire Tie".


SFANTA SI MAREA VINERI

- In Sfanta si Marea Vineri se praznuiesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face inca pomenire si de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator, care a fost rastingnit impreuna cu El. 

- Astazi, in Vinerea cea Mare, Vinerea Patimirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastra mantuire, de scuiparile, de bataile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de rastignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au facut pentru noi si pentru a noastra mantuire. Ne-am pregatit vreme indelungata pentru aceste intampinari, pentru aceste ganduri si simtaminte care ne pun in legatura cu iubirea Mantuitorului aratata pe cruce, ne pune in legatura cu jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos adusa pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem sa apreciem aceste patimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mantuirea noastra si in masura in care le intelegem sau intelegem ceva din ele, stam si noi in fata Domnului Hristos, in fata crucii, stam impreuna cu Sfantul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului in apropierea crucii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si invatam de la El sa iertam pe vrajmasii nostri. Caci Domnul Hristos a zis: "Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac" (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre rastignitorii Sai. Invatam de la Domnul Hristos sa ne incredintam toate ale noastre in mainile lui Dumnezeu, caci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis catre Dumnezeu: "Parinte, in mainile Tale imi dau duhul meu" (Lc. 23, 46). Invatam de la Domnul Hristos sa implinim toate lucrurile pana la deplinatatea lor. Caci il auzim pe Domnul Hristos zicand: "Savarsitu-s-a" (In. 19, 30). Invatam de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre maretia pocaintei, pentru ca talharul cel bine cunoscator, care si-a dat seama ca pentru pacatele lui patimeste, ca pentru ale lui pacate este rastignit impreuna cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis catre Mantuitorul: "Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta", iar Domnul Hristos i-a raspuns: "Adevar graiesc tie, astazi vei fi cu mine in Rai" (Lc. 23, 42-43).

Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca sa intelegem cat mai bine cele ce s-au facut pentru noi si intelegandu-le, recunostinta noastra sa fie cat mai deplina. Condusi de Sfanta noastra Biserica in aceasta zi de Vinere Mare, in aceasta zi de Vineri intunecata si luminata Intunecata pentru ca s-a intunecat soarele si s-a cutremurat pamantul, dar si luminata, pentru ca-i luminata de iubirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in care se arata Dumnezeu Insusi, Cel ce este iubire; intru aceasta zi binecuvantata de Dumnezeu ne indemnam unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem:
"Pe cel ce S-a rastignit pentru noi veniti toti sa-L laudam ca pe acesta L-a vazut Maria - e vorba de Maica Domnului - pe cruce si a zis: Desi rabzi rastignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu".


SFANTA SI MAREA SAMBATA

- In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea dumnezeiasca si trupeasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricaciune a fost mutat spre viata vesnica. 

Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu in Sambata cea Mare inmormantarea Domnului Hristos, petrecerea in mormant a Mantuitorului nostru. Vom avea in vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastra mantuire in aceasta zi. Si anume, il vom avea in vedere pe Mantuitorul Cel ce a fost cu trupul in mormant, si cu sufletul in iad, si impreuna cu talharul cel mantuit in Rai. E o zi in care ne aratam nedumerirea si totodata convingerea ca moartea s-a intamplat in viata, ca Viata a primit moartea. Caci zicem: "In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si imparatia iadului Tu ai zdrobit". Ne gandim la Mantuitorul nostru Iisus Hristos in care se intalnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despartirea sufletului de trup si viata prin faptul ca vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea. Pentru ca noi aducem aminte de moartea celui fara de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fara sa moara cu dumnezeirea, si in cazul acesta ne minunam de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uitam de invierea Lui. "Desi rabzi rastignire", am zis in vinerea cea mare, "Tu esti Fiul si Dumnezeul meu". Si putem spune in continuare: "Desi esti in mormant, Tu esti Dumnezeul meu".

In aceasta sambata a tacerii suntem chemati de Sfanta noastra Biserica in cuprinsul Sfintei Liturghii sa tacem cu gandurile noastre iscoditoare si sa zicem:
"Sa taca tot trupul omenesc si nimica pamantesc in sine sa nu gandeasca, caci Imparatul Imparatilor si Domnul Domnului merge sa se junghie si sa se dea de mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui puterile ingeresti cu toata domnia si stapania, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".

Asa se spune la Sfanta Liturghie. Asa trebuie sa spunem si noi in constiinta noastra, asa trebuie sa gandim si noi despre tainele mai presus de intelegere. Sa taca firea omeneasca cu gandurile ei pamantesti si sa auda, sa asculte, sa vada pe cei care il insotesc pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in moarte si prin moarte spre invierea cea de a treia zi, pe care o asteptam si pentru care ne-am rugat sa o ajungem ca sa ne inchinam Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos fara de osanda si sa ne impacam cu toti. Sa le zicem frati celor ce ne urasc pe noi si asa, in ziua Invierii sa strigam: “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul intregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite rugaciune catre Dumnezeu: "Da-ne noua, Bunule sa luptam lupta cea buna, calea postului sa o savarsim, credinta nedespartita sa o pazim, capetele nevazutilor balauri sa le sfaramam, biruitori asupra pacatului sa ne aratam si fara de osanda sa ajungem a ne inchina si Sfintei Invieri". Am ajuns in ziua Sfintei Invieri, am ajuns sa ne inchinam Sfintei Invieri. Biserica insa ne cere ceva anume si zice:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

Intrebarea fireasca pentru fiecare dintre noi este: Ne inchinam cu adevarat Sfintei Invieri? Le zicem frati celor ce ne urasc pe noi? Suntem binevoitori fata de toti oamenii? Daca da, atunci suntem fericiti, pentru ca traim Ziua Invierii intru care dorim sa ne luminam. Spunem ca Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viata si de pe pamant la cer. Chemam cerul si pamantul sa se veseleasca si zicem: "Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure, si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta ca Hristos a inviat, veselia cea vesnica". Pentru ca stim ca "praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si inceputul altei vieti vesnice". Si de aceea "laudam pe Pricinuitorul, adica pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvantat, Dumnezeul parintilor si preamarit". 

Avem bucuria sa vedem pe "Soarele dreptatii tuturor viata rasarind", ne gandim la lumina Invierii, la bucuria izvorata din mormantul cel datator de viata al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucuram si noi impreuna cu uncenicii Mantuitorului, care s-au bucurat vazandu-l pe Domnul (In. 20, 20) si raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur, care zice:
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".

In aceasta atmosfera traind, suntem cu adevarat oameni care praznuim Invierea Mantuitorului si dam slava celui ce a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand.


 


 


 

 

duminică, 28 martie 2010

Predica la Duminica Floriilor - Parintele Ilie Cleopa


Daca citim in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate proorociile care au fost spuse despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au implinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfantul Duh, au aratat cu mii de ani inainte ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din samanta femeii (Facere 3, 15) ; ca Se va naste din samanta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).

La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, vedem implinindu-se proorocia Sfantului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Imparatul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fratii mei, ce simbolizeaza manzul asinei despre care a proorocit Zaharia atit de aratat, iar Domnul sezind pe el a implinit proorocia? Manzul asinei, ca orice manz, este salbatic si anevoie de imblanzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit intre cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamantului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de imblanzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Sederea lui Iisus Hristos pe manzul asinei insemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus manzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncandu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si inchipuiri aratate cum ca Apostolii, intinzand propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania impreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mantuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a invierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazare, vino afara!, a iesit inaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a intampinat cu stalpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta evlavie si credinta l-au primit pe Mantuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura impotriva Mantuitorului si, auzind despre preaslavita minune cu invierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunand sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede in El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeti, fratii mei, cata orbire si rautate era in mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor impotriva lui Iisus? Cata deosebire era intre popor si intre conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atita evlavie si cinste il primea pe Mantuitorul. Inca si multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut in El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El, ci in graba pregateau si planul de a-L omori. Cata dreptate avea Mantuitorul cand ii mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: Nebuni si orbi! (Matei 23, 17). Cata orbire sufleteasca si cata ura si zavistie era in mintea si in inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! In loc sa creada in preaslavita minune a invierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si impietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele proroc Isaia, zicand: Ca s-a invirtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si sa-l vindece (Isaia 6, 10).


Iubiti credinciosi,

Cauzele impietririi si orbirii sufletesti a arhiereilor si fariseilor erau ura si zavistia, pe care le aveau impotriva Mantuitorului. De aceea cautau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit sa vorbim cate ceva despre blestemata pricina a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfintilor Parinti.
Ascultati ce zice Sfantul Vasile cel Mare despre zavistie: "Bun este Dumnezeu si de bine datator celor vrednici. Rau este numai diavolul si izvoditor a tot felul de rautati si precum la cel bun lipseste zavistia, asa la diavol exista zavistia.” Sa ne pazim, fratilor, de patima zavistiei ca sa nu ne facem partasi lucrurilor diavolului si potrivnicului si sa ne aflam osanditi intru aceeasi osanda cu el. Ca daca cel ce se mandreste, cade in osanda diavolului, cum zavistnicul va scapa de munca cea gatita diavolului? Ca nici o patima mai pierzatoare decat zavistia nu ramane in inimile oamenilor, care preaputin mahneste pe cei de afara, dar este cea intai si mai aproape rautate la cel ce o are.

Caci precum rugina roade in fier, asa zavistia mananca in sufletul celui ce o are. Precum viperele mananca pantecele celor ce le poarta ca sa se nasca, asa si zavistia are putere a manca sufletul celui ce o are. Pentru ca zavistia este mahnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodata scarbele si intristarile nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit tarina aproapelui sau, este indestulata casa lui cu toate cele necesare vietii. Bucurii de la barbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sunt hrana bolii si sporesc suferintele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeste de omul gol care de toti se raneste. Este cineva viteaz? Este sanatos? Acestea ranesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la fata. Alta rana a zavistnicului. Cutare intrece mult darurile sufletesti si pentru intelepciunea si puterea cuvintelor este vazut si ravnit. Altul este bogat, da multe daruri celor saraci si se lauda de cei ce dobandesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sunt batai si rani care patrund in inima celui zavistnic. Si ce este mai rau la patima aceasta este ca nici a o spune nu poate. Ci cauta cu privirea in jos si este posomorat si se tulbura, carteste, si se pagubeste de raul acesta si amintindu-i-se de patima sa, se rusineaza sa-si arate necazul, ca este zavistnic si amarit si se chinuie de bunatatile prietenului si de veselia fratelui si nu poate suferi bunatatile si indestularea aproapelui. Deci nevoind a-si spune patima, tine boala intru adanc care roade si mananca cele dinlauntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecatoare nu poate afla, macar ca sunt pline Scripturile de leacuri pentru ea..." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Sa auzim si pe Sfantul Ioan Gura de Aur vorbind despre zavistie. "Nu este alt pacat mai rau care desparte pe om de Dumnezeu si de ceilalti oameni ca zavistia, adica pizma. Aceasta boala rea este mai cumplita decat iubirea de argint. Pentru ca iubitorul de argint atunci se bucura cind dobandeste banii; iar invidiosul si zavistnicul atunci se bucura cand altul patimeste si pagubeste si isi pierde munca lui si socoteste castig primejdiile si pagubele altora.

Deci care alta patima este mai rea decat aceasta? Ca rautatile lui nu le cerceteaza, iar de binele altora se topeste pe sine si se lipseste de rai. Nici in lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Caci in ce chip cariul maninca lemnul si molia roade lina, asa si pizma roade cu totul sufletul si oasele omului zavistnic si pizmas, caci aceste patimi sunt mai rele decat fiarele, care pentru hrana, sau din fire se pornesc spre manie. Iar oamenii zavistnici si pizmasi, cand le face cineva bine, ca si cand le-ar face o strambatate, asemenea demonilor, sunt nemilostivi si amari vrajmasi. Zavistnicii si pizmasii fug de adunarea si vorbirea cea fireasca si nici mantuirea lor nu o doresc. Pentru ca pizma nu stie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca acestia pururea se afla plini de tulburari si de mahnire si sufletele lor merg la iad. Ca nu este alt pacat mai rau decat pizma si zavistia".


Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica Floriilor cand Mintuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfanta Evanghelie cu cata bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.

Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamana Mare a Sfintelor si mantuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pana acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfanta Impartasanie, mai aveti numai cateva zile pana la Sfintele Pasti. Nu mai amanati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnului necuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamana aceasta preotii sunt foarte ocupati.

Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cantari de peste an. Veniti seara de seara cat mai multi la sfanta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cand Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa radem si sa bem cand Fiul lui Dumnezeu este dat in mainile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mancam acum cand Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cand Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vandut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?

Sa mergem saptamana aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mantuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mantui.

Iata astazi Hristos intra triumfal in Ierusalim insotit de multime de oameni cu ramuri de finic in maini. Sa-L intampinam si noi pe Hristos cu stalpari de fapte bune. Hristos blesteama smochinul fara roade care se usuca. Sa ne temem si noi, ca sintem ca niste pomi fara roade pe pamant, lipsiti de multe bunatati duhovnicesti. Hristos primeste pe femeia pacatoasa sa-I spele picioarele. Sa ne apropiem si noi de Domnul si cu lacrimi de pocainta sa-I udam picioarele si sa I le sarutam.

Hristos este vandut de Iuda la iudei pe 30 de arginti. Sa ne fereasca Dumnezeu sa-L tradam si noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frica. Hristos spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina, ca sa ne invete smerenia pe toti. Hristos Mantuitorul nostru savarseste prima Sfanta Liturghie la Cina cea de Taina, intemeiaza deci jertfa liturgica si impartaseste pe ucenici, inainte de patima Sa. Sa pretuim toata viata biserica, sa mergem regulat la Sfanta Liturghie si sa ne apropiem cu evlavie si pregatire de Sfanta Impartasanie, mai ales la marile praznice si sarbatori crestine. Numai Iuda, vanzatorul, cand s-a impartasit "a intrat satana in el", caci a primit cu nevrednicie Trupul si Sangele Domnului. Asa vor patimi toti cei ce se impartasesc cu necredinta si cu pacate mari pe suflet. Vai de cei ce zac in pacate grele si nici macar in sfintele posturi nu se pocaiesc si nu se impaca cu Mantuitorul.

Iata, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit intre doi talhari, pentru mantuirea noastra. Sa mergem cu sfintele femei mironosite sa plangem pe Iisus Hristos si mai ales sa ne plangem pacatele noastre langa Crucea Lui. Hristos isi da duhul si apoi este pus in mormant. Sa ingenunchem cu mare credinta la Mormantul Domnului, sa-L tamaiem, sa ne rugam si sa ne cerem iertare, sa ne impacam unii cu altii si in noaptea sfanta a Sfintelor Pasti sa asteptam clipa de taina a Invierii Domnului si a invierii noastre.
De vom face asa, ne vom bucura cu totii de lumina invierii Mintuitorului si vom putea canta cantarea ingereasca de biruinta asupra mortii si a iadului. Amin.

Parintele Ilie Cleopa



LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CARE AU NUME DE FLORI!

sâmbătă, 27 martie 2010

Duminica Floriilor


Cel dintai dintre praznicele imparatesti cu data schimbatoare, din cursul anului bisericesc, este Duminica Stalparilor sau a Floriilor, numita in popor si Floriile, cu o saptamana inainte de Pasti (duminica ultima din postul Pastilor). Este sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi (Matei 12, 1-10; Ioan 12, 12-18).
Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare de origine ierusalimica provin din secolul al IV-lea. Nu o gasim intre sarbatorile enumerate in Constitutiile Apostolice, dar pomenesc despre ea: Sf. Epifanie, caruia i se atribuie doua predici la aceasta sarbatoare, pelerina apuseana Egeria (Silvia sau Etheria), care in insemnarile ei de calatorie, descrie chipul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim, spre sfarsitul secolului al IV-lea cand ea viziteaza Tara Sfanta, precum si mari predicatori din secolul al IV-lea de la care au ramas predici tinute in cinstea acestei zile, ca: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Ambrozie si Sf. Chiril al Alexandriei. In Apus, mentiuni mai tarzii despre existenta acestei sarbatori se gasesc la Sf. Isidor de Sevilla.

In vechime, Duminica Floriilor era inceputul saptamanii numite pe atunci a Pastilor. De aceea este numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credintei. Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei imparatii acordau gratieri.

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in secolul al IV-lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin cu care multimile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii, castigata de Domnul prin invierea lui Lazar, savarsita cu o zi mai inainte (Sambata Floriilor sau a lui Lazar) si apoi prin Invierea Sa insusi.
Atat in Bizant, cat si la curtile domnesti din Tarile Romanesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu multa solemnitate. Luau parte imparatii cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti. In seara acestei duminici incep in biserici frumoasele slujbe ale deniilor din saptamana Sfintelor Patimi.



Obiceiuri in prag de Florii
  • In Banat si Transilvania, in ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune oglinda, impreuna cu o camasa curata, sub un par altoit, trebuind neaparat ca, a doua zi de dimineata, la rasaritul soarelui sa le gaseasca acolo, oglinda fiind apoi intens folosita la farmecele de dragoste, sanatate
  • Femeile fac tot felul de bunatati la cuptor, si in special placinte, pe care le impart mai ales saracilor de pomana (Mosii de Florii), ca sa nu pateasca si ele cum a patit mama lui Lazar, care a murit de dor de placinte;
  • Sunt curatate si impodobite cu ramuri de salcam mormintele
  • Se fac pomeni pentru odihna sufleteasca a celor morti

Superstitii in jurul sarbatorii Floriilor
  • In Duminica Floriilor, numita si a florilor, stalparilor sau a vlastarilor, s-ar fi umplut ciubarasul cu florile ce urmau a fi folosite la inflorirea oualor pentru Pasti.
  • Despre cel care se impartasea in Duminica Floriilor se spunea ca orice dorinta isi punea cand se apropie de preot, se implineste
  • Despre cei care indrazneau sa se spele pe cap se credea ca vor albi ca pomii; uneori era voie sa te speli doar folosind apa descantata.
  • Despre vremea din ziua de Florii se crede ca se va repeta in prima zi de Pasti
  • Despre urzici se spune ca infloresc nemaifiind bune de mancat
  • Cine nu serbeaza ziua lui Lazar se umple de pistrui
  • Vitele manaca cateva ramuri de salcie pentru a se inmulti si a fi sanatoase tot anul
  • In pomii fructiferi sau butucii de vie sunt si ei la randul lor impodobiti pentru a da rod bogat si manos.
  • Acum se aerisesc hainele
  • Aceasta sarbatoarea este si un prilej de petrecere pentru romani

Obiceiuri pagane de Florii
  • In vreme de furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a imprastia norii si grindina
  • Cu ramurile de salcie, apicultorii inconjoara in ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de efectul miraculos al acestor muguri, ii ingropa sub brazda.
  • Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora;
  • Putem spune ca aceasta sarbatoare a Floriilor are o strabunica pagana. In zilele noastre insa, Floriile simbolizeaza intrarea Mantuitorului in Ierusalim
sursa: Util 21

joi, 25 martie 2010

Buna Vestire

Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit la 18 decembrie. Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683), la inceput ca o sarbatoare locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a durat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica de atunci. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).



In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot la 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea. Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta. 

Temeiul scripturistic al sarbatorii Bunei Vestiri

„Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui, Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea." (Luca I, 26-38).

A fost mai usor pentru Apostoli sa creada ca Hristos a inviat, de vreme ce L-au vazut inviat. A fost usor pentru crestini sa creada in Invierea lui Hristos, pentru ca au avut marturia Apostolilor. Dar Maica Domnulu, a crezut pe baza unei simple fagaduinte ca se va petrece cu ea un fapt ce depaseste legea firii. A crezut posibil, imposibilul. Si prin aceasta l-a facut posibil, dupa cum sustine parintele Dumitru Staniloaie. E o lege a firii sa nu poata zamisli cele ce si-au ales viata fecioriei. De aceea Maica Domnului intreaba: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?". Insa, dupa ce ingerul ii comunica modul zamislirii minunate - "Duhul Sfant se va cobori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri", Fecioara nu s-a mai indoit de vestirea ingerului. In clipa in care declara ca se increde cu desavarsire in minunea ce se va savarsi cu ea, Fiul lui Dumnezeu se si salasluieste in ea, zamislindu-Se Om.

Buna Vestire in calendarul popular

Buna Vestire este cunoscuta in calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru ca in aceasta zi are loc primul sau cantec, prin care anunta vestirea primaverii.
Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"
Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait.
Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: "Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?" Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.
Adrian Cocosila
sursa: Crestin Ortodox


Iata principale, datini, obiceiuri, traditii si superstiti ale zilei de Bunavestire:

- Este ziua in care se spune ca va canta pentru prima data cucul, cel care vesteste lucruri importante in viata omului, el fiind perceput ca o pasara cu stramos mitic, cu puternic substrat erotic si ce care anunta venirea primaverii
- Este bine sa iei in aceasta zi bani in buzunar, sa fii imbracat in haine curate, pentru a te gasi asa cantatul cucului, caci daca te prinde cantatul altfel, nu vei beneficia de aceste lucruri tot anul.
- Nu este bine ca sa te prinda cantatul cucului cu stomacul gol 
- Nu ai voie sa te certi ca este mare pacat, iar cine se cearta in aceasta zi, va avea necazuri tot anul
- Pentru ca roadele sa fie bogate in livezi, pomii se ameninta cu toporul si se stropesc cu tuica
- Nu se pun ouă sub closca fiindca  puii vor iesi cu cate doua capete si patru picioare; ouale ouate in ziua de Bunavestire se spune ca nu sunt bune de mancat
- Este bine sa se puna sare si paine pe pragul usii, pentru a aduce liniste in casa si a da hrana ingerilor
- Se face foc in livada, ca sa se dezmorteasca pomii
- Se fac focuri mari cu toate lucrurile de prisos adunate de prin case si focurile dureaza pana in zori.
- Casele si lucrurile sa afuma pentru a alunga blestemele si gandurile negre.
- Se topeste zapada si, cu apa obtinuta se spala pe cap, caci se spune ca vei fi aparat de toate racelile iar durerile o sa-ti treaca, de parca ar fi luate cu mana
- Daca ziua de Bunavestire este o zi cu ceata, primavara va fi calduroasa.
- Se spune ca asa cum este ziua de Bunavestire, asa va fi si in ziua de Pasti.
- Este bine sa mananci peste ca sa fii sanatos si vioi, ca pestele in apa.
- Pescarii nu trebuie sa arunce in aceasta zi mamaliga la pesti, caci vor murii pestii.
Se spune ca vrajitoarele au putere mare in ziua de Bunavestire. Ele pot sa faca o mamaliga cu porumb rasnit proaspat, iar cu aceasta mamaliga pot ucide pestii din lacuri, pot opri rodul pomilor si lua laptele vacilor.
Pentru a preintampina toate aceste necazuri, trebuie sa afumati toata casa cu tamaie de la pastele trecut sau de la o sarbatoare mare. Un alt efect in combaterea vrajilor il are si lenjeria purtata in aceasta zi pe dos, sau o ceapa aruncata pe fereastra, in timp ce se spune: ,, Na, uite, ia de aici de pomana sufletului vrajitoarelor’’.


miercuri, 24 martie 2010

Poezia profetica a Parintelui Iosif Vatopedinul



Auziţi Neamuri şi Popoare din Lumea întreagă
şi tu cititorule ia aminte la ceea ce vei citi.

Sunt dureroase şi triste, dar sunt destinate
să se întâmple câte în Scripturi sunt scrise.

Le-au scris Parinţii noştri ca lumea să afle
ce din acest război urmează să păţească.

Ca la Dumnezeu să meargă şi să se pocăiască
dacă doreşte a se salva şi fericit să trăiască.

Deodată focul se v-aprinde din cauză prea mică
strigare de război din Bulgaria vine.

Iar deodată Rusia intră în Turcia
şi ca un torent puternic mătură Persia (Iran).

Şi înaintează neîncetat ajunge-n Palestina
Dumnezeu vrea Antihristul lumii să vină.

Atunci coboară împreună ţările din Apus
vai de Neamurile din Nord toate devin cenuşă.

Cu turbare se apără puternic ursul (Rusia) în Turcia
ce a neîndreptăţit pe Grecia şi toată se aprinde şi arde ca lumânarea.

Zadarnic se luptă ursul să menţină
cunoscutele Strâmtori (Suez)
până la sfârşit

Pentru că de la Răsărit, Koreea, Manciuria
intră America şi cu Japonia
şi înaintează cu viteză în Siberia
în timp ce-n partea de Apus învinge Germania
şi atunci e imposibil să se ţină Rusia
şi părăseşte strâmtorile, Egipt şi Turcia.

Este lovit ursul peste tot şi pleacă
cum se risipeşte o turmă dezordonată.

Atunci şi Turcia cea înşelătoare
Pentru că va înfăptui cu vicleşug mare trădare.

Pentru că după ce va fi cucerită toată de către Rusia
Se va alia cu ea şi cu Bulgaria.

De aceea câţi creştini se află în Cetate
şi în împrejurimile ei, trebuie să plece toţi.

Pentru că Cetatea (Constantinopolul) va arde şi niciun
locuitor nu va rămâne viu în interiorul ei.

Numai Biserica va rămâne
(casa aceasta şi Biserica Înţelepciunii lui Dumnezeu (Sf. Sofia)

încât va rămâne farul pururea luminos al Bisericii Ortodoxe
de unde se va răspândi în toată lumea
a Împărăţiei lui Hristos pe care lumea o aşteaptă).

Prima parte a groaznicului război s-a încheiat
atâtea suferinţe de cinci luni nu-s suficiente Dumnezeul meu?
şi iarăşi nou război va începe să se stârnească
vai de om ce are să tragă

Problema Cetăţii iarăşi va fi în centru
şi lumea se va încurca şi nu se va mai descurca.

Imediat discordia intră în Creta
şi imediat se vor aprinde ura şi patimile.

Dupa ce puternicii pământului vor fi dezamăgiţi
atunci va fi război ce nu a fost niciodată.

Vai de cei necredincioşi niciunul nu va scăpa
Atunci Grecia neutră şi mereu neîndreptaţită
îşi va cere dreptatea
şi pregătită va aştepta fără să se amestece.

Şi va vorbi atunci când trâmbiţa lui Dumnezeu
din cer va trâmbiţa pentru a i se face dreptate.

Atunci Neamurile sălbatic se vor măcelări
la marginea Cetăţii pentru Strâmtori în principal.

Atunci va înota şi se va îneca în sânge viţelul
atunci se va curăţa grâul de pleavă.

În mare oriunde se va afla vas nu va rămâne
şi de la sânge marea va deveni roşiatică.

Cetatea va fi arsă şi nici urmă nu va exista
mai mult omul materialist pentru că multe a făcut.

Singura va rămâne Biserica Înţelepciunii lui Dumnezeu
podoaba Miresei Lui a Sfintei Lui Biserici.

Trei zile şi trei nopţi lupta va ţine
oricine iese viu mare noroc va avea.

Optsprezece ţări furioase cu încăpăţânare
se vor măcelări ieşite din minţi, în sânge afundate.

Exact a treia zi toţi istoviţii
de luptă vor vedea surprinşi
acolo sus pe cer în partea dreaptă
că străluceşte mai mult decât soarele o mare stea.

Şi de la stea dedesubt o cruce ce fulgeră
mai roşu decât focul şi surprinse Ţările
vor auzi din cer o voce ca de tunet
a îngerului neaşteptat căruia vor sta la picioare.

Vom arunca armele la pământ şi speriaţi
vom privi steaua ca înmărmuriţi fiind.

Staţi se va auzi voce. Staţi pe loc
pentru că mult s-a rugat sângele omului.

Alergaţi acolo în partea dreaptă
urmaţi arcul ce iese din stea.

Şi acolo veţi găsi om sfânt de-al meu.
Păstor pe acesta am ales pentru a mea turmă.

Pe acesta şi voi aţi ales păstor să păstorească
oile mele ce colindă pustiuri fără stână.

Noaptea se va auzi vocea mea şi lumea speriată
din sunetul trâmbiţei va rămâne dezorientată.

Şi direct arcul se va întoarce spre sud spre Grecia
ce din lumina cea cerească luminează ca lumânarea.

Atunci vor veni Ambasadori în Grecia
Grecia cea plină de har, cu violenţă şi rapiditate.

Atunci prima se va ridica Grecia cu armata ei
Să împlinească sfânt scopul ei.

Va ocupa neînvinsă teritoriile ei
ce i le-au luat duşmanii ei, ce lumea-ntreagă ştie.

Atunci refugiaţi împreună de bucurie sărind
vor alerga la glia lor ca vulturi zburând.

Atunci Regele grec, alesul Domnului
în toate va fi excelent şi de sus
va stăpâni şi conduce cu dreptate
şi pământul se va bucura de pace îndelungată.

Armele de luptă vor deveni unelte
şi pluguri agricole şi pace şi fericire.
va împărăţi peste tot şi ca fraţii vor trăi
oamenii pe pământ fără să întrebe
unul pe altul dacă nu cumva este străin
ci se va numi frate şi din neamul lui Adam.

Greci treziţi-vă ăsta-i adevărul
să nu vă înşele necredincioşii cum că sunt poveşti.

Toate acestea se vor întâmpla timpul vine
pământul se cutremură şi pe voi nu vă sperie:

Nenorocirea ce vine pe necredincioşi să rănească
şi de pe pământ fără milă să-i şteargă.

Luaţi hotărârea şi raţional gândiţi
toţi pocăiţi-vă întorceţi-vă la cele sfinte
pentru că în niciuna din astea nu este mântuire.

Războiul ce vine niciodată nu a fost
atât de mare şi groaznic şi pace nu va fi.

Dacă nu se va curăţa grâul de pleavă
şi neghina nu va arde ca iarba uscată.

Nota:
Dintr-o altă mărturia a unei monahii care l-a cunoscut pe Părintele Efrem Filotheitul ucenic al lui Gheronda Iosif am înţeles că în momentul în care Rusia va cucerii Turcia, aceasta va fi aliatul S.U.A.

În textul grec acolo unde se face referire la strâmtori este menţionat în paranteză canalul (Suez) dinEgipt. Nu ştiu dacă această paranteză a fost adăugată de altcineva sau dacă în primă fază poezia Părintelui Iosif includea şi această paranteză. Oricum am lăsat textul cu tot cu paranteza respectivă unde apare (Suez).

Este foarte posibil însa, să fie vorba despre Strâmtorile Bosfor şi Dardanele deoarece în poezie apare cuvântul "strâmtori" deci la plural ci nu "strâmtoare" la singular. Iar canalul Suez fiind unul singur personal cred ca nu poate fi vorba despre el. Tot în poezie Părintele Iosif face referire la bătălia de la marginea cetăţii (adică Constantinopol/Istambul) care se va da pentru strâmtori în special [a se vedea punctul. La marginea Constantinopolului nu există alte strâmtori decât Bosfor care traverseazâ oraşul Istambul (Constantinopol) şi puţin mai departe strâmtoarea Dardanele.

Strâmtorile Bosfor şi Dardanele leagă Marea Neagră prin Marea Marmara cu Marea Mediterană. Pentru aceste strâmtori s-au dus lupte sângeroase, începând cu renumitul Război Troian Mai târziu au urmat războaiele dintre turci şi Imperiul Bizantin şi războaiele dintre Imperiul Otoman şi Veneţia. Marile descoperiri geografice au fost determinate, între altele, de blocarea drumului maritim spre est de către Imperiul Otoman care stăpânea aceste strâmtori.

Marea Neagră prin sistemul de strâmtori Bosfor-Marea Marmara-Dardanele comunică cu Marea Mediterană.Strâmtoarea Bosfor (cunoscută şi ca Strâmtoarea Istanbul) o leagă de Marea Neagră, iar Strâmtoarea Dardanele de cea Egee. Strâmtoarea Bosfor separă totodată Istanbulul în partea sa asiatică şi cea europeană.


marți, 23 martie 2010

Părintele Iosif Vatopedinul (1921-2009)


Gheron Iosif Vatopedinul - model exemplar al vieţii isihaste, un înnoitor al duhului Mănăstirii Vatopedu, dar şi ucenic apropiat al marelui ascet Iosif Sihastrul, monahul Iosif Vatopedinul rămâne în istorie ca un nevoitor al rugăciunii şi al practicii ascetice. Ne-au rămas de la el numeroase lucrări, în care a descris viaţa, faptele şi întâmplările din viaţa lui Iosif Sihastrul, unele din ele traduse şi publicate şi în limba română. Mulţi teologi şi părinţi duhovniceşti l-au considerat pe drept cuvânt un sfânt contemporan.

Viaţa monahului Iosif Vatopedinul


La data de 1 iulie 1921, în localitatea Giolos (din Cipru) s-a născut la numai 7 luni pruncul Socratis, cel care mai târziu avea să devină cunoscut sub numele de călugărie Iosif. Gheronda Iosif s-a născut la 1 Iulie 1921 în grădina Mânăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi atunci când pe mama sa, însărcinată în 7 luni şi venită la slujba de hram si a apucat-o durerile facerii. Tatăl lui avea mare evlavie la Sfântul Pantelimon, protectorul familiei lor – a şi adormit, de altfel, de praznicul acestui Sfânt: dimineaţa mersese la slujbă, se împărtăşise, apoi a făcut o plimbare prin ţarină, s-a întors acasă şi a murit şezând pe scaun. 
Cât a fost în lume, Gheronda Iosif a purtat numele de Socratis. In anul 1946, la varsta de 25 de ani, a ajuns in Sfantul Munte Athos, fiind unul dintre puţinii ucenici de chilie ai Cuviosului Iosif Sihastrul (Spileotul sau Iosif al Pesterii), a cărui sfinţenie şi viaţă ascetică o ştim cu toţii. Despre perioada petrecută în Preajma Cuviosului, Gheronda Iosif mărturieşte: “Nici severitatea programului, nici privaţiunea de cele strict necesare, nici locul abrupt şi neodihnitor, nici munca necesară pentru întreţinerea a 7-8 persoane nu ne-a micşorat râvna, deoarece ne mângâia mila lui Dumnezeu şi Harul, împreună cu rugăciunile Bătrânilor”.
După întemeierea obştii, chilia de la Nea Skiti a fost renovată şi lărgită. Aici a rămas până în anul 1988, când toată obştea s-a stabilit la Mănăstirea Vatopedu, oferind astfel un suflu nou acestei mănăstiri. Până în 1990 s-a ocupat de cârmuirea duhovnicească la Mănăstirea Vatopedu, apoi conducerea mănăstirii a fost luată de unul din ucenicii săi, monahul Efrem. Ca o pronie de sus, monahul Iosif Vatopedinul a plecat la Domnul la data de 1 iulie 2009, când a împlinit exact 88 de ani.


 Vindecat miraculos de nădejdea în Maica Domnului şi în pronia lui Dumnezeu  
Întrebat de către unii ucenici la cine are mare evlavie, gheronda Iosif va spune răspicat numele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, precum şi numele Doctorilor fără de arginţi, Cosma şi Damian. Motivul ni l-a oferit chiar smeritul monah vatopedin. În primul rând, Sfântul Pantelimon era protectorul familiei sale. Tatăl gherondei Iosif, care purta numele Sfântului Pantelimon, a trecut la Domnul în ziua de prăznuire a Sfântului Pantelimon, când după slujba de la biserică a plecat să îşi viziteze ţarina, s-a întors acasă, s-a aşezat într-un scaun şi a adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci. După mutarea la Nea Skiti, unde clima era mai blândă, gheronda Iosif a plecat la Tesalonic pentru nişte examene medicale, deoarece deseori expectora sânge. S-a întors cu avizul doctorilor că singura lui scăpare este numai prin operaţie. Bătrânul Teofilact i-a spus că a văzut că va fi bine, numai cu condiţia să aibă încredere în Maica Domnului şi în Sfântul Pantelimon. Aşa a şi făcut, iar la următorul control medical, medicii nu au putut observa decât o mică cicatrice pe care o avea. Boala se vindecase în mod miraculos, prin nădejdea în Maica Domnului şi în pronia lui Dumnezeu.
 Ne mângâia mila lui Dumnezeu şi harul Lui…“  
În decursul anilor s-a format ca monah în jurul vestitului sihastru Iosif, cunoscut pentru viaţa sa sfântă şi exemplară pe care a dus-o la Nea Skiti. Ca un dar adus de către ucenic faţă de părintele său, gheron Iosif Vatopedinul a publicat numeroase lucrări în care a descris viaţa şi faptele minunate petrecute alături de îndrumătorul său spiritual, Iosif Sihastrul. O parte din aceste opere au fost traduse şi publicate, precum: Cuviosul Iosif Sihastrul. Nevoinţe-experienţe-învăţături (2001) şi Trăiri ale dumnezeiescului har. Gheron Iosif Isihastul: epistola (2008). Ca martor ocular, monahul Iosif Vatopedinul ne-a lăsat o mărturie vie a ceea ce înseamnă şi presupune cu adevărat viaţa monahală, precum şi percepţiile de ordin ascetic ale predecesorilor săi. Despre perioada petrecută în preajma avvei Iosif Spileotul, monahul Iosif Vatopedinul preciza adeseori: „Nici severitatea programului, nici privaţiunea de cele strict necesare, nici locul abrupt şi neodihnitor, nici munca pentru întreţinerea a 7-8 persoane nu ne-a micşorat râvna, deoarece ne mângâia mila lui Dumnezeu şi harul, împreună cu rugăciunile bătrânilor“.
Harul lui Dumnezeu şi libertatea omului, în gândirea lui Iosif Vatopedinul
Monahul Iosif Vatopedinul a urmat mereu spusele şi sfaturile bătrânului său. A continuat şi pus în practică cele învăţate prin experienţă. Vorbea foarte mult despre iubirea omului faţă de Dumnezeu, care are la temelie conlucrarea harului divin şi libertatea fiecărui om de a dori unirea cu Dumnezeu, prin eliberarea de lucruri care nu-i sunt de reală trebuinţă. Iată cât de frumos descrie aceste aspecte: „Ca să iubească omul pe Dumnezeu trebuie încet-încet să se arate deasupra oricărui lucru de care se ocupă, până la starea la care au ajuns Părinţii, încât şi la starea biologică să-l refuze, fapt care ajunge să fie şi astăzi de necrezut. Şi totuşi este real. Cu această tăgăduire absolută şi cu această grijă exclusivă a ascultării faţă de voia dumnezeiască, începe dumnezeiescul har, care este înăuntrul nostru, să acţioneze. Harul nu are putere dacă nu este precedat de libertatea personalităţii umane; dacă libertatea personalităţii umane nu se mişcă, dumnezeiescul har, cu toate că se găseşte prezent, nu acţionează. Omul trebuie să dovedească de bună-voie ce preferă. Preferă să iubească pe Dumnezeu şi să dovedească aceasta prin faptă? Atunci acţionează dumnezeiescul har, care distruge pe omul cel vechi şi modelează pe cel nou, după Hristos“.
  Zâmbetul de după moarte  
După mărturisirile vieţuitorilor Mănăstirii Vatopedu, adormirea lui gheron Iosif s-a petrecut astfel: în ultima lună de viaţă, în timp ce dormea, gheron Iosif spunea cu gura rânduielile de slujbă. Monahul care îi slujea a venit în dimineaţa de marţi, 30 iunie 2009, cam pe la ora 10, să vadă ce face bătrânul. Gheron Iosif i-a spus că astăzi se va duce, deoarece simte moartea. Monahul i-a răspuns: „Bine, gheronda, cum vrea Domnul“. După masă, rămas singur în chilie, a săvârşit Vecernia. Seara, pe la 8, gheronda l-a întrebat pe fratele ce era cu el: „Ce vor demonii ăştia, de ce au venit ?“. Apoi, la ora 9:00: „Sfinţii care au venit vor rămâne cu noi, să ne ajute“. Gheronda Iosif era liniştit şi împăcat cu sine. Pe la ora 10:00 s-a ridicat, în pat fiind, şi a întrebat: „Cum este troparul în continuare? Că nu ştiu cum urmează…“. Fratele nu i-a răspuns nimic, căci nu ştia despre ce anume este vorba. Noaptea, a respirat adânc de trei ori şi a adormit.
Părinţii Mănăstirii Vatopedu susţin că după moartea sa, bătrânul Iosif „a zâmbit“ timp de 45 de minute, după care buzele au revenit la poziţia iniţială.
Fără nici o îndoială, sfinţii Bisericii sunt modele vii de urmat. Într-o societate confuză, în care cele pământeşti, trecătoare joacă un rol parcă prea important, în care viaţa roieşte doar în jurul bunurilor de ordin material, cuviosul Iosif Vatopedinul ne arată atât de limpede că viaţa noastră nu este altceva decât un dar al lui Dumnezeu făcut nouă de a ne bucura. În faţa bunurilor materiale, gheronda Iosif ne-a învăţat că cel mai important lucru este căutarea lui Dumnezeu şi a împărăţiei Sale, la care ne-a făcut moştenitori prin Fiul Său cel Unul Născut. Monahul Iosif Vatopedinul nu rămâne doar o simplă personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe din Grecia şi a Sfântului Munte Athos, ci este o personalitate a întregii Biserici, un model vrednic de urmat de noi toţi, cei ce permanent străbatem popasuri în drumul nostru către înviere. Iată cum îl caracteriza un teolog grec pe marele Iosif Vatopedinul: „Un sfânt contemporan care a ştiut să adune în jurul lui o mare grupare cu binecuvântarea lui Iosif Sihastrul, al cărui fiu duhovnicesc a fost. La Sfânta Mănăstire Vatopedu au venit mii de credincioşi ca să asculte cuvântul lui şi să ia binecuvântarea sa. Să fie amintirea lui în veac“. 
Despre Profetia Parintelui iosif Vatopedinul, puteti citi AICI