marți, 9 iunie 2009

Egalitatea in fata mortii


Dorinta de a perpetua propria memorie prin fenomene funerare este un ultim act de orgoliu.
Somptuozitatea monumentelor funerare nu este o fapta a rudelor ce vor sa onoreze memoria defunctului, adesea este orgoliul rudelor ce vor sa se glorifice pe ele insele. Aceste demonstratii nu sunt intotdeauna pentru cel decedat; este pentru amorul propriu, pentru lume si pentru a face parada de bogatia lor. Credem oare ca amintirea unui suflet drag este mai putin durabila in inima celui indurerat daca acesta nu poate pune pe mormant decat o floare? Credem ca marmura salveaza de la uitare pe cel ce a fost nefolositor pe pamant?

Cand se onoreaza intr-adevar memoria unui om de bine, este justa si ofera un exemplu bun.
Mormantul este locul de intalnire al tuturor oamenilor; aici sfarsesc inevitabil toate deosebirile dintre oameni. In zadar vrea bogatul sa-si perpetueze memoria prin monumente fastuoase, timpul le va distruge asa cum distruge corpurile. Amintirea faptelor sale bune si a celor rele va fi mai putin perisabila decat mormantul sau, pompa funerariilor sale nu-i va spala pacatele si nu-l va ridica pe o treapta superioara in ierarhia spirituala.