Adevaratul om de bine este cel care practica legea dreptatii, a dragostei si caritatii in toata puritatea sa. Daca isi intreaba constiinta cu privire la actele savarsite, va intreba daca nu cumva a incalcat intr-un fel aceasta lege; daca nu cumva a facut rau, daca a facut tot binele pe care-l putea face, daca nimeni nu se plange de el si in sfarsit daca a facut aproapelui ceea ce ar fi dorit sa i se faca lui. Omul patruns de sentimentul caritatii si dragostei pentru ceilalti face binele pentru bine, fara a spera ceva, si isi sacrifica interesul propriu pentru dreptate. El este bun, omenos, binevoitor cu toata lumea, caci ii vede frati pe toti oamenii fara deosebire de rasa sau credinta. Daca Dumnezeu i-a dat putere si bogatie, el priveste aceste lucruri ca pe o avere de care se foloseste pentru a face binele; nu face din ele un motiv de mandrie, caci stie ca Dumnezeu asa cum i le-a dat, asa i le poate lua. Daca ordinea sociala a asezat oameni sub influenta sa, el ii trateaza cu bunatate si bunavointa, deoarece sunt egalii sai inaintea lui Dumnezeu; el se foloseste de autoritatea sa pentru a-i ridica din punct de vedere moral si nu pentru a-i umili cu orgoliul sau.
Omul de bine este indulgent cu slabiciunile aproapelui, deoarece stie ca el insusi are nevoie de indulgenta si isi repeta acest cuvant al lui Iisus: Cel ce se stie fara pacat sa arunce primul piatra. El nu este deloc razbunator, dupa exemplul lui Iisus el iarta jignirile amintindu-si numai facerea de bine, caci el stie ca i se va ierta lui asa cum si el a iertat. El respecta la semenii sai toate drepturile date de legile naturii, asa cum ar dori sa-i fie si lui respectate.
Prin ce trasaturi se poate recunoaste la un om progresul real ce trebuie sa-i inalte spiritul? - Spiritul probeaza elevatia sa atunci cand toate actele vietii sale corporale vadesc practicarea legii lui Dumnezeu si cand intelege cu anticipatie viata spirituala.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
