Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie, dupa o perioada de post, care variaza ca durata, in functie de data Sfintelor Pastilor.
Sfantul Apostol Petru - fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.
Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma. Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie.
Sfantul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfantul Pavel a fost elevul invatatului Gamaliel. Pavel locuia in Tars si lupta impotriva crestinilor. Sfantul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arata Hristos intr-o lumina orbitoare si il mustra: "Saule, Saule de ce ma prigonesti?”. Se converteste si primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. A fost decapitat din porunca imparatului Nero, in anul 67.
Intrucat Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita, au fost luati ca ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania.
Maine, serbam Soborul Sfintilor 12 Apostoli si facem pomenirea Sfantului Ierarh Ghelasie de la Ramet.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
2 comentarii:
La multi ani tuturor sarbatoritilor! :)
Se mai spune ca Sf.Petru este ocrotitorul pescarilor si agricultorilor.
Trimiteți un comentariu