Minunea serpilor din Kephalonia la Adormirea Maicii Domnului
In fiecare an, la Sfanta Sarbatoare a Maicii Domnului, la Biserica din Kephalonia apar de nicaieri serpii care se inchina Maicii Domnului. Pe 15 August, o multime de serpi se aduna in una (Lagouvarda) din multele biserici din insula Kefalonia (satul Markopoulo - Grecia) si se opresc la icoana Fecioarei Maria. Specia de serpi - Telescopus fallax - este in general agresiva si nocturna, veninul lor poate ucide rapid o soparla, iar asupra omului poate produce neplaceri timp de minim 3 ore (dureri locale, ameteli etc). Dupa ce se termina slujba se retrag si revin la comportamentul normal. Serpii au o cruce pe cap, ca semn distinctiv (parca aminteste de minunea savarsita de Moise in pustie). Ei se pare ca ies de sub rocile ce sustin turnul clopotnitei, apoi urca pana sus si coboara in biserica prin orificiile special create pentru actionarea clopotelor. Fiind sarbatoare, clar ca biserica nu este goala. Cu toate acestea serpii nu se tem si nici nu fac vreun rau.
Daca si noi uitam uneori sa ajungem la ziua cuiva (serpii nu uita de 15 August), ce sa mai spunem daca mai trec si cateva generatii... recunoastem ca avem de a face cu un miracol. Cu exceptia perioadei 6-16 August aceasta specie de serpi nu este de gasit pe insula. Din pacate cea mai veche fotografie nu are decat putin peste 30 de ani.
Biserica Sf. Maria cu serpi din Markopoulo, Kefalonia
Kefalonia este cea mai mare si mai muntoasa insula ionica ( muntele Enos, 1628 m). Soseaua pe care am mers din port spre Markopoulo, in sudul insulei, este strajuita pe stanga de munti si pe dreapta de mare, urmarind tarmul terasat. Toate satele sunt asezate in panta, de-a lungul tarmului. Am ajuns la biserica din Marcopoulo pe la pranz, dupa ce se terminase slujba, biserica era inchisa. Dar curand a aparut un barbat care ne-a deschis, lasandu-ne nu doar sa ne inchinam la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu serpi, ci rabdandu-ne si sa facem Paraclisul Maicii Domnului.
Minunea aparitiei serpilor in fiecare an este indeobste cunoscuta in lumea crestina, desi ea intriga in continuare. In data de 6 august – la sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului – o anume specie de serpi de aprox 60 cam lungime, care au semnul crucii pe cap si pe limba, apar la baza vechii clopotnite a bisericii din Markopoulo, pentru ca sa dispara in ziua de 15 august, dupa slujba inchinata Adormirii Maicii Domnului, Este un miracol, unul dintre multele pe care Maicuta Domnului le face pentru a intari credinta oamenilor. Nu se stie de unde apar acesti serpi prietenosi si nici unde dispar dupa sarbatoarea Maicii Domnului, dar in timpul slujbei serpii intra in biserica si urca pe icoane, preotii slujesc tinandu-i in mana si uneori se urca pe credinciosii care isi doresc atingerea lor, ca pe un semn de binecuvantare, pentru rezolvarea problemelor lor de viata si de sanatate. Localnicii asteapta in fiecare an cu infrigurare aceste aparitii, pentru ca in singurii ani in care serpii nu au iesit din pamant – 1940 si 1953 – s-au produs catastrofe: razboi, cutremur devastator.
In anul 1924, cand Grecia a adoptat calendarul pe stil nou/gregorian, localnicii au fost foarte curiosi sa vada la care data vor apare serpii, dar acestia au venit dupa noul calendar, intarind astfel credinta oamenilor ca trebuie sa faca ascultare la hotararile Sfantului Sinod Grec.
Legenda spune ca pe la anul 1400 pe locul actualei biserici se afla o manastire de maici, inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Secole de-a randul, la atacurile piratilor sositi pe mare, calugaritele s-au rugat Fecioarei Maria sa le protejeze. In anul 1705, cand piratii lui Barbarossa au invadat insula, calugaritele s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, pentru a nu fi capturate si pentru a salva astfel manastirea si insula. Maicuta Domnului le-a ascultat ruga, multimea de serpi pe care piratii i-au gasit in zona manastirii determinandu-i sa paraseasca insula, de frica. De aceea, biserica se numeste a Maicii Domnului cu serpi.
Minunea Crinilor infloriti ai Maicii Domnului, Pastra, Kefalonia
La biserica din Marcopoulo am intrebat unde este localizata biserica in care, in fiecare an, tot de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, in 15 august, infloresc crinii uscati pusi la icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Mare ne-a fost mirarea afland ca acesta minune, despre care se stie foarte putin, are loc la doar doua sate departare, la 3 km distanta de biserica cu serpi, in satul Pastra. Binecuvantata Kefalonie, aflata sub obladuirea Maicii Domnului!
2 comentarii:
Inca o dovada ca Preasfanta Fecioara e mereu cu noi.
Cu blandul Isus sa te binecuvanteze Fecioara de Sus!
„Singura libertate
care nu ne poate fi ingradita
este libertatea spiritului”.
Există și altă Libertate
decât cea a Spiritului?
Pot exista doar libertăți iluzorii...
Trimiteți un comentariu