Se afișează postările cu eticheta pilde. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pilde. Afișați toate postările

duminică, 13 iunie 2010

Inima de mama




Care-i cel dintai si cel mai de folos gand al omului in viata asta si ce-i trebuie omului ca sa se mantuiasca ? 

Pe langa credinta dreapta ii trebuie aceste trei lucruri, dupa invatatura Sfintilor Parinti : sa aiba catre Dumnezeu inima de fiu, catre sine minte de judecator, iar catre aproapele sa aiba inima de mama. 

Iata, asa trebuie sa fim noi, fiii lui Dumnezeu dupa dar ! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a nascut pe toti prin apa si prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul infierii, fii dupa dar, ai lui Dumnezeu, nu dupa fiinta, ca dupa fiinta numai unul este, Hristos. Dar daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si daca zicem lui Dumnezeu: "Tatal nostru, Care esti in ceruri", apoi cum este un fiu adevarat al unui parinte pe pamant ? Un copil adevarat, care intr-adevar iubeste pe tatal sau si nu cu viclenie, ci cu toata inima, el se teme tare sa nu-l mahneasca pe tatal sau, nu de frica, ci ca nu cumva sa-l supere pe cel care i-a dat fiinta si l-a nascut si l-a crescut. Indata ce a gresit acest copil, alearga la tata si isi cere iertare. "Iarta-ma, tata, ca am gresit !" Si-i foarte bucuros cand tata il iarta si-i spune: " Dragul tatei, fii atent, sa nu mai gresesti !" Asa trebuie sa avem si noi grija fata de Tatal nostru cel din ceruri. Noi suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar, fiii Tatalui Ceresc. Avem un Parinte acolo Care priveste spre toate popoarele lumii, cum zice psalmul: Ochii Lui spre neamuri privesc. Genele Lui cerceteaza pe fiii oamenilor (Psalm 10, 4). Iar Mantuitorul ne invata: Voi tata sa nu numiti pe pamant ! De ce ? Unul este Tatal vostru, cel din ceruri (Matei 23, 9). Ai auzit ca Tatal are toata zidirea cea de sub cer si cea din cer; Tatal, Care a facut toate din cer si de pe pamant ? Deci cand il suparam, macar atat respect sa avem, cum are un copil cuminte catre tatal sau, ca, indata ce-a gresit, isi cere iertare. Aceasta ne trebuie si noua ca o conditie a mantuirii.

Sa avem catre noi minte de judecator. Cum? Sa ne judecam pe noi totdeauna: "Ce gandim noi, ii place lui Dumnezeu? Ce vorbim noi, ii place lui Dumnezeu? Ce facem noi acum, ii place lui Dumnezeu? Ce intentionam noi, oare ii place lui Dumnezeu?" Si daca constiinta, care este oglinda sufletului, ne spune ca nu, atunci sa incetam de a gandi aceste lucruri, de a le vorbi si de a le pune in plan sa le facem. Aceasta inseamna sa se judece omul pe sine, ca auzi ce spune dumnezeiasca Scriptura: De se va judeca omul pe sine, nu mai cade in judecata lui Dumnezeu (1 Corinteni 11, 31). Si daca iti spune constiinta ca da, atunci este bine, caci avem marturia constiintei noastre bune. Apoi sa avem stiinta gandului curata despre ceea ce gandim sau vorbim sau facem. 

Al treilea plan spre mantuire si datorie prea mare si sfanta este sa avem catre aproapele inima de mama. Asa se cere, sa iubim pe toti oamenii din lumea asta, precum o mama isi iubeste pe toti copiii la fel. O mama buna, care-i adevarata mama, daca ar avea si zece copii, ea tine la toti deopotriva. O mama buna este ca o closca, care, ati vazut, chiar daca are 30 de pui, si numai unul daca i-l iei, iti sare in cap. De ce ? Este tot al ei. Asa face si o mama buna ! Ea cand pune mana pe varga si loveste copilul, mai tare o doare pe dansa decat pe copil. Ea il loveste cu atata mila! Si, ca sa nu se faca rau, il bate cu varguta. Si nu-l bate din ura, ci din dragoste il bate, ca sa se faca bun. Este un proverb crestinesc: "Unde da mama, creste!" Ea din dragoste cearta pe copii si foarte mult ii iubeste. Uneori se manie, se face ca-i ocaraste, pune mana pe varga, in tot chipul, ca sa-i faca buni. Cearta si pe cei buni si pe cei rai, dar in vreme de primejdie uita toate. Care este adevarata mama, isi pune sufletul pentru toti. Si daca ar avea unul betiv, rau, injurator si n-o asculta, Doamne fereste, daca l-ar vedea ca a intrat in apa si se ineaca, sau in foc, sare dupa dansul ! Moare odata cu dansul ca sa-l scoata. Nu mai tine minte ca l-a suparat. Uita toate, uita ca a necajit-o. Moare pentru dansul. Cand striga:  "Mama, nu ma lasa," ea uita totul. Pentru ce ? Ca-i mama adevarata, iar copilul este rupt din inima ei si nu poate sa-l lase, cand il vede in necaz. Iata asa trebuie sa facem si noi. Tot omul din lume este aproapele nostru. Cum face o mama buna, care isi pune sufletul pentru copii, asa trebuie sa iubim si noi pe toti deopotriva si sa ne punem sufletul pentru ei. Sa fim exact ca o mama buna cu toti, si cu cei buni si eu cei rai; sa nu facem deosebire, sa-i iubim pe toti ca pe noi insine. In aceasta privinta o sa va spun o istorioara cu inima de mama, ca sa vedeti pana unde merge inima de mama. 

Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca. A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericii si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul. Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei. Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei. Dar, o, rautatea lumii ! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii: "Maica Domnului, pazeste-l!" Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, il zicea :
- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut ? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.
Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva:
- Mama, lasa-ma in pace ! Ce ma pazesti ca pe copii ? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume!
Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.
- Vai de mine, dragul mamei! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta? Eu te iubesc ! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde ! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu!
Sa vedeti ce s-a intamplat. In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.
- Unde te duci tu? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta!
El, in loc sa asculte, a zis :
- Lasa-ma, mama! Ce ma pazesti? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum!
Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus :
- Ia asculta, mai! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult? Pe mine sau pe mama ta? 
El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice:
- Pe tine te iubesc mai mult!
- Eu nu cred! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine! Faci asa sau nu? 
A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis :
- Si aceasta o fac!
Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui! Ce contrast era aici? Ce faradelege nemaipomenita? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima. Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale :
- Dragul mamei, dar acum se vine? Vai, multa grija am avut de tine!
El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima. Biata mama s-a dus! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el! Ce-a facut? Auzi pana unde l-a dus satana! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult. Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui. Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba: "Puiul mamei, te doare rau?" Atunci de abia s-a trezit el! "Vai, mama, cum am ajuns pana aici? Unde sunt eu? Unde ma duc? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu?" Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima: "Puiul mamei, te doare rau?" A venit acasa - mai era un ceas-doua pana la ziua - a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.
- Ce-i, mai Ioane?
- A murit mama!
- Dar cum se poate?
- Mama mea a murit! Mama mea a murit!
A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei: "Puiul mamei, de ce m-ai omorat?" Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el! Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila: "Puiul mamei, de ce m-ai omorat?" Ce s-a intamplat ? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima :
- Mai Ioane, mama ta a fost junghiata !
El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea: "Iata cat de mult a iubit el pe mama lui!" Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea: "Dragul mamei, de ce m-ai omorat?" Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa: "Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur". Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui ? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca: "Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci! Ma duc eu!"
A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant:
- Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal! Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis:
- Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine!
- Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice: "Pulul mamei, de ce m-ai omorat?"
Si a zis duhovnicul:
- Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo!
- Cum sa ma pocaiesc, parinte?
- Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani!
- Ma duc! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu!
- Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu!
- Ma duc, parinte!
A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.
- Ce doresti, frate?
- Am venit sa-mi plang pacatele! Oare ma primeste parintele staret aici?
- Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos!Manastirea ii vindeca pe toti!
L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama. Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus:
- Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta! Ea tot mama a ramas!
- Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede?
- Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.
- Fac, parinte !
Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte zile manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon. Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui: "Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange!"
La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus:
- Frate Ioane, cum mai stai? Mama te mai cerceteaza?
- Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude! El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul:
- Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine. Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.
- Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.
- Dar ce sa fac, parinte?
- Du-te in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.
El s-a dus in chilie - nu mancase de la Florii nimic - s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage: " Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele!" Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat. Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas: "Puiul mamei, te-am iertat!" Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas ! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas. 

Iubiti credinciosi, v-am spus aceasta ca sa va fie mila unul de altul. Acestea sa le tineti: Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi , minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama! Oricine ne-ar gresi, sa-l iertam; si cum este o mama buna care iarta pe toti, asa sa iertam si noi. Daca ar fi asa, pe fata pamantului, sa se iubeasca toti unii cu altii cum iubeste mama pe copii, pamantul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecati, n-ar mai fi morti, n-ar mai fi razboaie, n-ar mai fi tulburari, ci ar fi mila si indurare si bucurie in toata lumea. 

Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si cu ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca, sa ne ajute si noua pacatosilor sa tinem minte aceasta invatatura, ca sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi sa avem minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama. Amin. 

Parintele Cleopa

joi, 15 aprilie 2010

Marturii despre Parintele Arsenie Boca IV



Parintele spunea despre viata de dincolo: de ceea ce nu te poti lasa în viata pamânteasca, când te duci dincolo pofta creste si nu mai exista posibilitatea stapânirii si nu mai poti sa te duci sa-ti cumperi tigari, spre exemplu. Astea sunt chinurile de dincolo, ca doresti un lucru cu care ai fost obisnuit aici pe pamânt. Te duci dincolo si doresti lucrul asta, dar zice ca dorinta e asa de mare încât te arde. Doresti sa ai lucrul asta si nu-l poti obtine, ca nu mai exista materia. Chinul asta nu e usor, e ca si când ti-ar fi sete. Vii pe o caldura asa mare si ti-e sete asa de tare, de simti ca ai bea o fântâna întreaga, dar nu ai de unde sa o bei.

Spunea ca oamenii care sunt credinciosi cred si fara sa vada, dar care sunt necredinciosi chiar daca vad focul iadului tot nu cred pâna ce nu ajung, acolo. Spunea ca oamenii cred ca Dumnezeu e numai o poveste. “Dumnezeu nu e o poveste, e o realitate. Acum e pe crezute, atunci va fi pe vazute!”. (Ierod. Ierortim Coldea)

Parintele ne cerea post si rugaciune, dar nu era exagerat. Ne sfatuia sa ne odihnim, ca trupul e templul sufletului si daca e obosit nici rugaciunea nu e facuta bine. Cel târziu la ora 10 seara sa te pui în pat sa te odihnesti. Niciodata sa nu te culci dupa 12 (24.00) ca acela nu e somn odihnitor. Ca daca te culci înainte de 10 te poti trezi si la 3 si la 4 si esti om, dar daca te culci dupa 12 te trezesti si la 10 si la 12 ziua. Eu ziceam: “Parinte, ma doare stomacul de la varza, de la cartofi”; “Mai, nu mânca, pentru ca bolnavii nu au post”. Spunea sa mâncam tot timpul lapte ca sa avem echilibru de calciu în organism sa nu se produca dereglari. Recomanda la majoritatea sa consume brânza de vaci, lapte crud si zicea ca din moment ce calciul scade încep sa apara dereglari si tot felul de boli.(Ana Ritivoiu, Sibiu)

Îmi amintesc ca am mers la Parintele si pentru a ne ruga sa faca rugaciuni pentru ploaie, dar nu am apucat sa-i spunem. Parintele a stiut însa si iesind în fata Sfântul Altar ne-a spus: “Mai, eu stiu ca voi ati venit cu gând sa va fac rugaciuni pentru ploaie si am deschis cartea sa fac rugaciuni, dar o mâna nevazuta mi-a închis cartea, si am auzit o voce care mi-a spus: «Nu te ruga de Mine sa le dau ploaie, Eu stiu ce sa le dau. Roaga-te de ei sa faca voia Mea»“. Ne-a mai zis ca “mersul vremii este dupa purtarea oamenilor”. (Maria Streza, 86 ani, Voila)

Parintele Dometie a vazut ceva deosebit când se spovedea o femeie la Parintele Arsenie. A vazut cum ieseau serpi din gura ei, ieseau putin si se dadeau înapoi, si pâna la urma s-au tras înapoi si când a iesit afara i-a zis: “De ce n-ai spus ce aveai de spus acolo, tot”; “Am spus! ", “Cum ai spus, eu am vazut ca nu ai spus! ” si s­-a întors înapoi la Parintele Arsenie si i-a marturisit ultimul pacat si a dat afara toti serpii. Aceasta s-a întâmplat tot prin Parintele Arsenie, el i-a deschis ochii sufletesti parintelui Dometie sa vada cu sufletul, caci cu ochii astia fizici nu vedem nimic si s-o întoarca pe femeia asta sa spuna si ultimul pacat, cel mai greu pacat al ei.

Parintele îi selectiona pe care sa-i spovedeasca si pe care sa nu-i spovedeasca. Unul spunea ca a omorât un om si ca Parintele nu vrea nicicum sa-l spovedeasca. Insista însa spunând ca se caieste si de ce nu-l spovedeste. “No hai ma, daca tu chiar vrei asa de mult.” Dar când l-a întrebat: “Ma, îti pare rau ca l-ai omorât pe omul acela? “, “Nu-mi pare rau, Parinte!”, “Pai vezi, nu ti-am spus ca degeaba vorbesc cu tine?” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Unui tânar din Brasov, care l-a cautat pe Parinte înainte de a merge în armata, Parintele i-a spus sa fie serios si sa nu-si faca de lucru cu fete pâna la casatorie. În armata fiind, acesta n-a ascultat povata Parintelui si a avut o aventura cu o fata pe care n-a mai întâlnit-o dupa aceea. Venit din armata s-a angajat gestionar la o întreprindere. Magazia pe care o gestiona a fost sparta, iar paguba i-a fost imputata lui, în urma cercetarilor urmând a merge si la închisoare, negasindu-se adevaratii hoti. Disperat, acesta merge din nou la Parintele, prefacându-se ca vine pentru prima data si i­-a povestit necazul. Parintele l-a recunoscut, dar amintindu-i ce-i spusese înainte de armata îi reproseaza ca nu l-a ascultat si i-a spus: “Tu nu stii, dar fata aceea a facut crima (avort) si tu te duci acum la puscarie nu pentru lipsa din gestiune, ci ca sa plalesti crima ei!” (Maica Adriana - schitul Cornet)
(n.edit. sa ne gândim acum cât mai are de ispasit poporul român, daca tinem cont ca din 1989 pâna acum s-au facut 20 milioane de pruncucideri, cam un milion pe an!)

Din comuna Daesti - jud. Vâlcea, a venit într-o zi la Parintele o femeie care avea trei fete. Mama fetelor luase un batrân pentru a avea grija de el, dar si-a batut joc de el si i-a luat toata averea. Între timp femeia aude de existenta Parintelui Arsenie, care atunci era la manastirea Sâmbata de Sus si se hotaraste sa-i ceara ajutorul pentru casatoria fiicelor ei. Ajungând la manastire, slujba fiind în plina desfasurare la Altarul de vara si terminându-se slujba, Parintele a chemat-o din multimea de oameni spunându-i ca are trei fete si ca daca le va casatori, toate trei vor muri pentru pacatul savârsit cu acel batrân. Netinând însa cont de sfatul primit, fetele au murit pe rând, dupa casatorie. (D-na M.A.)

Ne spunea odata: “Vin oameni la mine pentru ca au necazuri. Le spun: Ziceti dupa mine «Asa ne trebuie!». Nu vroia sa zica nici unul, dar asta-i adevarul. Daca nu vrem de buna voie, vrem de nevoie. Trebuie sa platim pentru pacatele noastre… Ce ne da, asa ne trebuie” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

I-a spus Parintele cuiva care avea un mare necaz: “Ce te mai minunezi de necazul asta al tau, caci al 14-lea stramos al tau a facut cutare pacat”- si i-a spus ce pacat a facut. E drept ca în Evanghelie spune ca se lasa numai pâna la al 3-lea neam. Dar pacatul pe care l-a facut, înaintasii lui n-au putut sa-l ispaseasca, au facut în schimb alte pacate, si radacina pacatului de acolo s-a tras.

A venit o femeie la Parintele, la Draganescu, sa-i ceara sfat privind împartirea averii. Parintele i-a spus sa se duca sa se împace cu sora ei. Trei ore Parintele i-a tot spus acest lucru, dar ea o tinea una si buna: “Nu o iert. Nu ma împac”. Dupa 3 ore lumea a început sa vocifereze, caci toti venisera sa primeasca sfatul Parintelui. Când a plecat, dupa ce s-a închinat la icoane, Parintele a întrebat-o pentru ultima data: “O ierti pe sora ta?”. “Nu o iert ” “Daca n-o ierti te va calca o masina”. Lucru ce s-a si întâmplat dupa o vreme. (Balan Silvica - Fagaras)

Eu am venit în decembrie 1963 la manastire si în 1968-’70 l-am cunoscut pe Parintele. Prima data am auzit de Parintele Arsenie de la un cetatean din Idici, Ionel, care mergea la Prislop. Ne povestea ca Parintele Arsenie i-a dat o putere mare spunându-i: “Daca este cineva bolnav si crede în Dumnezeu si vrea sa se faca bine, numai sa te gândesti la mine si eu îl ajut“.

Ionel a mers odata la Prislop si i-a spus Parintele Arsenie:
- Mai Ionele, tu ai tot venit aici si n-am stat înca de vorba. Ar fi bine sa stam putin de vorba.
- Parinte, eu as mai sta, dar daca nu ma duc acasa mama se supara, gândeste ca am patit ceva.
- Lasa ca îi dau eu un telefon.
Asta a fost duminica. Luni au mers sa faca un gard si au sapat gropi unde au pus apoi stâlpii de gard si pe la ora 10 zice Parintele Arsenie:
- Eu ma duc sa dau un telefon la mama ta.
Si dupa ce a plecat Parintele vine o maicuta si Ionel o întreaba:
- Maica, voi aveti telefon aici?.
- Nu avem.
A stat acolo, a lucrat si gândea ca Parintele s-a dus cu calul sau cu caruta pâna în Silvasul de Sus, unde avea cineva telefon. Dar dupa o jumatate de ora Parintele a venit. În Silvasul de Sus nu putea ajunge si întoarce într-o jumatate de ora. Parintele i-a zis:
- Am vorbit cu mama ta si i-am spus ca joi te duci acasa.
Ajungând acasa joi, mama sa era în fata portii si râdea. El credea ca mama lui este suparata ca a stat atât de mult, dar ea era vesela si primul lucru ce i-a spus a fost:
- L-am vazut si eu pe Parintele tau. Luni pe la 10 mi-a venit un somn de n-am putut sa mai stau treaza si m-am dus si m-am culcat. Imediat am adormit si a venit Parintele si mi-a spus care-i treaba.
Ea a fost încredintata ca ceea ce a visat si ce i-a spus Parintele e adevarat si asa a fost. Deci Parintele i-a spus în vis totul, ca la telefon.

Eu am un frate preot care se ducea mereu la Parintele Arsenie si acum se duce mereu la Prislop, la mormânt. Odata Parintele le-a spus: „Când îmi dati “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine “telefonul” , dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gândeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva îi cere ajutor. (Ierod. Ieronim Coldea)

Era la noi unul Toader, caruia Parintele i-a zis ca are în pod niste carti de la pocaiti si sa le dea jos, sa le distruga. Toader a recunoscut ca are într-adevar aruncate prin pod acele carti. Apoi Parintele i-a zis ca, drept rasplata ca l-a scapat de acele carti, sa-l duca duminica la manastire pe vecinul lui Gheorghe. Acesta era un om gras care mereu spunea ca el este un om tare, puternic. Cu greu a reusit Toader sa-l duca pe Gheorghe la manastire. Dupa Liturghie, Parintele a iesit din biserica si i-a luat pe cei doi, ducându-i spre lacuri pâna au ajuns lânga un bolovan rotund, foarte mare si i-a spus lui Gheorghe sa-l ridice. N-a reusit nici împreuna cu Toader, nici macar sa-l miste putin din loc. “Pai întoarce-l mai, daca esti asa de tare”, zice Parintele. Apoi s-a aplecat si l-a întors el. Lui Gheorghe i s-a facut frica când a vazut. “În primul rând sa te rogi la Dumnezeu si nu sa spui ca esti tare”, i-a zis Parintele. “Sa ai credinta tare!”(Paraschiva Anghel, Dejani)

Într-o zi de “Duminica Ortodoxiei” Parintele vorbea despre Cruce, despre icoane si altele. Erau si doi pocaiti în acea multime venita din toata tara care spuneau ca icoanele sunt chipuri cioplite si ca e pacat sa te închini lor. Erau departe de Parintele, dar acesta a strigat: “Tu, ala de acolo. Taci din gura ca-ti cos gura cu drotul!”. Si a continuat a vorbi despre icoane. Aceia iar au comentat între ei, iar Parintele a zis: “Ma, n-ati înteles? Va cos gura cu drotul!”. Aceia au înteles ca despre ei este vorba si au plecat. Erau din Uragus. Celor ce se uitau dupa ei le-a spus: “Nu va mai uitati dupa ei ca si pe voi va voi vedea în curând umblând pe alte carari”. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Parintele Arsenie nu-i suferea pe pocaiti. Odata a stat mai mult de vorba cu unul din ei si apoi ne-a spus: “Câte i-am spus. Pe aici a intrat, pe aici a iesit. N-a tinut nimic minte din toate ce i-am spus”. Parintele Arsenie zicea:”sectele sunt proorocul mincinos”. (Nelu Bica, 76 de ani)

Zicea sa nu ne prindem mintea cu sectantii pentru ca nu putem sa reusim cu ei, caci sunt atât de înraiti încât: “Mie, au sarit si mi-au rupt cartea”. Parintele a hotarât sa le argumenteze din Biblie si ei daca au vazut ca nu pot sa-i raspunda au sarit sa-i rupa cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)

Niste oameni din Vistea l-au invitat pe Parintele sa faca vecernia în Vistea de Sus. Erau multi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Parintele a zis: “Dar ce vad aici? O multime de persoane care nu-si pot face Sfânta Cruce. Sa iasa toti afara!”. Încet-încet, desi se codeau, au iesit. Le-a spus Parintele: “Eu va cunosc pe voi caci aveti pecetea satanei pe frunte si va arat cu degelul”. Dupa ce au iesit toti, Parintele si-a rostit cuvântul. (Beleaua Ileana, Recea)

Pocaitilor le spunea ca, daca nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului si în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mâna! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

În ‘48 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Parintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunati si catolicii si ortodocsii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o cearta de nu se mai întelegea om cu om. Ai nostri (ortodocsii), cautau sa-i lamureasca, ceilalti se opuneau si bineînteles a iesit un scandal mare în Biserica. Parintele parca nu avea nici un cuvânt sa-i lamureasca. A iesit afara din biserica, si nu departe era o padure si a chemat lupii din padure, si a început sa-i mângâie, asa cum Daniil îi mângâia pe lei. Si cineva a zis “Mai, Parintele asta Arsenie a chemat lupii din padure?! Ia vedeti, ce face acolo?”. Si când au iesit din biserica a început sa-i mângâie si a zis: “Mai, si cu lupii astia ma înteleg, numai cu voi nu ma pot întelege” si din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Parintele si-a spus cuvântul si revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

Doi ingineri, sot si sotie din fabrica unde am lucrat si eu, au divortat din vina parintilor lui. Când l-a vazut pe Parintele Arsenie, femeia (Elena G.) a început sa plânga si sa-i spuna de situatia ei, ca a divortat de sotul ei din vina socrilor si ca are si o fetita si nu stie ce sa faca. Parintele Arsenie îi spune, zâmbind: “Lasa, ma, nu mai plânge, ca dupa 7 ani, va veti împaca”. Nu stiu daca inginera l-a crezut sau nu pe Parintele Arsenie, pentru ca 7 ani, nu sunt 7 zile sau 7 saptamâni, sau 7 luni, ci …7 ani. Cert este ca exact la 7 ani s-au împacat, au mai facut un copil, iar astazi traiesc în pace si buna armonie. (Bogdan Juncu - Fagaras)

În 1939 ma aflam la Mânastirea Brâncoveanu, de Izvorul Tamaduirii. Vad si acum acea scena când o femeie îsi ducea în brate copilul handicapat, apropiindu-se de Parintele Arsenie. Parintele, înainte de a o întreba cum o cheama si de unde este, i-a zis: “Ei, ce sa-ti fac maica draga. Ai zamislit acest copil în noaptea de Pasti. Asa este?”. “Asa“ a zis femeia.

Au venit doi concubini la Parintele sa-l ispiteasca, întrebându-l daca se potrivesc. Le-a spus Parintele: “Ma, tu du-te la sotia ta, ca ai patru copii. Iar tu du-te la sotul tau, ca ai trei copii“. Au ramas aceia uimiti: De unde stie!? (Pr. Nicolae Boboia)

Un coleg de serviciu, Radu C., s-a dus la Parintele Arsenie pentru ca avea mari probleme cu sotia lui, fiind foarte nervoasa. Si i-a spus Parintelui Arsenie ca nu stie ce sa mai faca cu ea. Parintele îi spune:
- Ma, câti copii aveti?
- Unul Parinte, ca viata îi grea si nu am cu ce sa-i cresc.
- Ma, nu unu-doi, ci patru-cinci copii sa ai ma, ai înteles?!
Omul a plecat suparat fara sa spuna un cuvânt, si când a ajuns în dreptul usii bisericii sa dea sa iasa afara, Parintele i-a strigat tare:
- Lasa ma copiii sa vina, nu unu-doi, ci patru-­cinci ma, ca daca nu, va înnebuni, ma. Sa tii minte ce ti-am spus!
Desigur ca acest avertisment l-a îngrozit. Ajuns acasa, i-a spus nevestei ce i-a spus Parintele. Astazi, au cinci copii, iar sotia lui este cât se poate de linistita, de calma, se înteleg foarte bine si au si cu ce sa îi hraneasca pe copii. Au tot ce le trebuie. (Bogdan Juncu - Fagaras)

S-a dus la Parintele o femeie însarcinata care nu vroia sa aiba copii. Parintele i-a zis: “Daca tu nu faci copilul asta, fata asta, omori mama a doi preoti”. Peste vreo 20 de ani fata a nascut la rândul ei doi gemeni. Nu am aflat daca au ajuns preoti, dar sigur asa este. (Taflan Maria, com. Mândra)

Ne spunea Parintele: “Daca vreti sa aveti copii curati, sa aveti împreunare cu barbatul numai marti si joi, pentru ca celelalte sunt zile oprite; sa nu fiti bauti. Odata ce ai ramas gravida sa nu mai ai împreunare cu barbatul. Nici cât timp alaptezi”.

Fata mea cea mica avea un suflet bun, dar nu se putea lega de nimeni. Si cântareata si desteapta, cunostea baieti buni, dar la toti le gasea vina. Îmi spunea: “Mama, stau de vorba cu el cât stau si de-abia astept sa plece, sa nu-l mai vad”. M-am dus la Parintele la biserica Draganescu si i-am spus ca fata mea are 30 de ani si nu se poate lega de nici un baiat si l-am întrebat daca sa se mai casatoreasca sau nu. Mi-a spus ca o sa se casatoreasca. S-a casatorit, dar acela era betiv si dupa o luna a batut-o; era hotarâta sa divorteze, dar am fost sa-l întreb si pe Parintele care mi-a zis: “Sa-l lase! Câti betivi care se lasa de baut ai vazut? Poti sa-i numeri pe degete!”. Fata spunea ca îi este mila de el, ca va ajunge un mare betiv si va dormi prin santuri amarât ca vai de capul lui. Si ne-am rugat pentru el si s-a rugat si Parintele Arsenie ca s-a lasat de baut si de fumat si nu mai era nici rau ca înainte, ca un câine. Acum e foarte cumsecade. Dupa 6 ani au avut o fetita. (Parashiva Anghel, Dejani)

Parintele Arsenie se bucura foarte mult de tineri, sa-i uneasca, sa-i binecuvânteze, sa le dea povete ce sa faca ca sa aiba copilasi curati, sa mearga pe calea lui Dumnezeu. Pentru asta a luptat mult Parintele. Mi-a zis odata: “M-am silit mult si cu rugaciunea si cu predica si cu toate, dar tot n-am putut face ce-am vrut eu. Omul asculta, dar tot cum stie el face”. (Cismas Gheorghe, Fagaras)

O vecina avea un copil handicapat si s-a gândit sa se duca la Parintele Arsenie la biserica Draganescu. Parintele Arsenie i-a zis cu blândete: “Ce vreti mai de la mine sa va spun?”. I-a spus de copil si Parintele i-a raspuns: “Ginerele a trait cu soacra-sa. De aceea a dat Dumnezeu palma aceasta. Du-te acasa si mai adu pe lume un copil ca sa aiba cine sa aiba grija de amarâtul acela”. Si a mai nascut o fata. (Dobrin Rosalia, Arpasu de Jos)

Era clarvazator Parintele! Spunea la femei: tu ai umblat rau sau ai facut avorturi. O vecina de aici, nu avea copii, se simtea dreapta. Zicea: “Eu copii n-am avut asa ca n-am facut pacate, am stiut un singur barbat”. Ea nu s-a cununat însa cu barbatul ei: “Barbatul se mutase la mine si am stiut ca asta e barbatu’ meu”. Si s-a dus si ea la manastire cu gândul ca Parintele nu are ce sa-i spuna. Era multa lume acolo si a aratat-o Parintele cu degetul si i-a spus: “Tu traiesti cu barbatul tau în faradelege, în curvie”, ca ea n-a fost cununata cu el si a divortat. A gasit-o mai pacatoasa ca toate. (Mailat Elena, 87 de ani, Dejani)

Dânsul era împotriva avorturilor. I-a spus unuia: “Du-te repede acasa, ca nevasta ta vrea sa mearga acuma sa-si faca chiuretaj (avort), du-te repede ca înca o prinzi si sa nu faca pacatul acesta”.

A mers odata la sfintia sa o femeie cu un copil bolnav, si i-a zis femeii: “Copilul asta te chinuieste cât ceilalti 9 pe care i-ai omorât”. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

În privinta avorturilor era mai aspru! A fost cineva la Parintele si a zis:
- Parinte, am necazuri, copiii fac asa si asa.
- Ce te miri ma, câti copii ai?
- Doi parinte
- Ceilalti pâna la cinci unde sunt? Pe cei care erau buni i-ai omorat si i-ai tinut pe astia care te chinuie.

S-a dus un barbat la Parintele:
- Parinte, ma bate copilul.
- Ma, tu gândeste-te ce i-ai facut lui când era el în pântece. Acuma îti da înapoi! 
Deci copiii se aduc pe lume în curatenie. Iubea copiii, dar le spunea la parinti ca pentru faptele lor o sa fie copilul bolnav. Pacatele parintilor le trag ei, copiii. Le spunea ce pacat au facut si ce sa faca pentru a-l ispasi mai usor. Vorbea pe întelesul tuturor. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)


Povestea o batrânica ca atunci când a murit mitropolitul Mladin (era bolnav) dupa chinuri mari, a venit multa lume la manastire deoarece a fost foarte îndragit, alaturi de Parintele Serafim Popescu si Parintele Arsenie. Înaltul Mladin spunea predici foarte frumoase despre Maica Domnului si venea multa lume sa asculte. Când acesta a murit, Parintele Arsenie era la Draganescu, controlat de Securitate. Si batrâna povesteste ca a luat o plasa cu mere si altele, ca sa dea de pomana. Dupa înmormântare a vazut undeva, mai la margine, un batrân mai amarât si i-a spus: “Uite, ia astea pentru sufletul lui Mladin.” Omul i-a zis “Multam” si a plecat cu tot cu plasa. Ea nu intentiona sa-i dea si plasa, care era greu de gasit, era tesuta din lâna. Da, daca omul nu i-a dat-o, i-a lasat-o si nici nu l-a mai vazut pe acolo. Dupa cam un an, femeia s-a dus la Parintele Arsenie, la Draganescu. Dupa ce a spovedit-o, Parintele a scos de sub scaun o traista si i-a spus: “Ia-ti traista!” (Pr. Ciprian Negrean)

Stiti cum a ajuns piatra aceea mare de la Manastirea Sâmbata? Un om din Calbor s-a dus la Parintele ca sa-l roage sa faca niste slujbe pentru sotia lui care era la pat, grav bolnava. Dar când a ajuns, Parintele i-a luat-o înainte si i-a spus:
- Mai omule, ia vino-ncoace. Te duci acasa si nevasta ta ce te va astepta în portita…
- Pai e-n pat Parinte… e în pat, e bolnava.
- Asculta ce-ti spun eu. Ea te asteapta în portita. Tu ai o piatra mare în curte. Am nevoie de piatra asta. Pui boii la car si o pui în car.
- Dar cine o pune în car?
- Tu cu nevasta, unul de un cap, celalalt de altul.
- Dar Parinte, are sute de kile!
- Mai, de ce nu vrei sa întelegi? Crezi în Dumnezeu? Puterea lui Dumnezeu te ajuta.
S-a dus acasa, a pus boii si a pus mâna pe piatra cu toata încrederea, au ridicat-o, au pus-o în car si au dus-o la Sâmbata. (Lazar Rudolf- Rudi, Ucea de Sus)

O femeie din familia noastra a mers la Parintele si nu prea avea curaj sa se apropie de el sa-i spuna pentru ce a mers si a stat, a stat si dintr-o data a zis Parintele: “Hai tu Leano, hai ca tu ai nacaz”. A început sa plânga si îi era frica sa se duca. “Hai ca sunt aici femei foarte pacatoase si mint, dar le-am spus eu adevarul” si s-a dus acolo si i-a spus: “Parinte uite, am baiatul ala bolnav de…” iar Parintele i-a raspuns: “Sa stii ca daca mai traieste pâna la 7 ani si nu moare, atunci sa stii ca mai traieste în continuare”. Traieste pâna astazi! (Pria Ludovica, 80 de ani)

Regelui Mihai i-a spus ca pentru nelegiuirile tatalui sau va pierde coroana. (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

Am avut o matusa care era foarte bolnavicioasa, a avut vreo 5 operatii la stomac. Unchiul era un om cât un munte si a mers la Parintele într-o zi si i-a zis: “Parinte, am amarul asta de femeie, se mai face bine?” si Parintele îi spune: “Vezi tu, brazii aia din vârful muntelui, aia cad mai repede decât tufele astea care se ascund asa de vânt, totdeauna vântul bate-n brazi nu-n tufe“, n-a durat mult si unchiul a paralizat, 3 ani a stat pe pat, apoi a murit si matusa a trait 80 si ceva de ani; era numai o mâna de femeie, foarte energica si foarte puternica si bineînteles ca îl pomenea mereu pe Parintele Arsenie.

Când predica odata, acolo în padure, a început sa se faca de ploaie, cum vine ploaia la munte, repede; toata lumea a început sa se miste pe acolo cu umbrelele. Parintele le-a spus: “Puneti mai umbrelele, ca nu ploua“. Era furtuna, dar acolo nu ploua. Parintele avea si puterea asta de la Dumnezeu, sa stapâneasca natura.

Unui om din Sâmbata de Sus i-a zis Parintele: “Tu când mori o sa fii anuntat”. Si el zice: “Dar cine ma va anunta”. “Lasa ca o sa vezi tu atunci”. Dupa vreo 20 de ani a venit la manastire ca paznic si o data spune: “Ma duc pâna la Parintele ca nu ma simt chiar bine, sa ma ajute putin”. Si când s-a dus, Parintele l-a recunoscut si i-a spus: “Sa te pregatesti de o cale lunga”, dar el n-a întrebat ce fel de cale si când a venit acasa mi-­a zis: “N-o fi asta anuntul de care mi-a spus Parintele?” Peste 2 saptamâni a murit omul. (Ierod. Ieronim Coldea)

Erau la manastire doi oameni, Gheorghe si Gheorghe, cu acelasi nume; pe drum, unul din ei aprinse o tigara de la celalalt si Parintele când i-a întâlnit le-a zis: “Gheorghe a dat, Gheorghe a luat” si au ramas oamenii asa mirati. Nu accepta patimile astea!

A venit odata un om batrân, mai necajit, a venit cu putina faina si cu un pomelnic si bani. Si zice: “Am adus si eu Parinte, sa-mi faci si mie o rugaciune”; “O, mosule, du faina acasa si banii si adu pomelnicul”.

În Brasov, mi-a spus cineva ca e o femeie care deschide cartea si de fiecare data când am vrut sa ma duc la ea, s-a întâmplat câte ceva de nu m-am putut duce. Si Parintele mi-a spus: “Unde ai vrut sa te duci? La o femeie care stie si spune? Sa nu lasi Biserica pe femei si pe ghicituri si altele de felul acesta. La biserica sa te duci.” (Streza Maria)

L-am cautat pe Parintele la Draganescu cu o problema mare. Si a zis Parintele: “Stiu ca aveti un necaz mare, dar nu trebuie sa va suparati, stiu ca baiatul vostru este închis. Sa nu va fie teama, el nu are vina nici în valoare de 50 de bani, el a fost mult mai în urma ca ceilalti”. Doar un avocat din Pitesti, singurul, la rugamintea mea l-a sustinut pe fiul nostru, dupa puterea lui. Nici un avocat nu vroia. A fost un proces cu usile închise (Popa Gica a fost presedintele Congresului de Judecata, care l-a judecat si condamnat pe Ceausescu la moarte. Atunci îi judeca pentru ani grei de puscarie pe cei care erau împotriva lui Ceausescu si apoi îl judeca si pe Ceausescu!). (Serban Ioan - Voila)

Tatal meu povesteste ca într-o duminica dimineata a pornit, împreuna cu înca cineva, spre manastirea Sâmbata de Sus, cu bicicletele; însa drumul este lung si greu din satul sau natal, Hârseni. Plecasera si cam târziu de cum procedau de obicei si sperau sa ajunga macar la predica. Din satul Lisa, urcusul fiind si mai greu, aveau tendinta de a renunta, însa simteau un îndemn sa se sileasca înca. Parintele terminase Sfânta Liturghie si le spusese oamenilor ca o sa mai întârzie cu predica caci trebuie sa mai ajunga cineva de pe drum. De abia dupa ce au ajuns, a început predica. Bunica, care era de fata la slujba, s-a mirat mult când a vazut pe cine a asteptat Parintele cu predica.

Tot tatal meu povesteste, ca a fost de fata când s-a întors de pe front un tânar, pe care-l spovedise Parintele cu o luna înainte de a pleca si îi spusese sa vina la împartasit dupa o luna de la întoarcerea de pe front. Marturiseste ca avea mantaua toata ciuruita de gloante si din buzunarul de la piept a scos un glont pe care i l-a aratat Parintelui si i-a spus ca se oprise acolo. Parintele i-a raspuns: “Dumnezeu nu se lasa împuscat de gloante!”(Maica Adriana Serb - Schitul Cornet)
continuarea AICI

Fragmente din cartile aparute la Ed. Agaton:
Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca
Noi marturii despre parintele Arsenie Boca
Alte marturii despre parintele Arsenie Boca


Mai puteti citi:

miercuri, 14 aprilie 2010

Marturii despre Parintele Arsenie Boca III



Odata, la Draganescu, am stat de vorba cu Parintele Arsenie în biserica si când sa ies catre poarta, cam pe lânga fântâna, Parintele s-a oprit în fata mea si mi-a zis: „Mai, hai sa-ti spun tie ceva, ca stiu ca tu nu ma spui la nimeni”. Si continua: „Hai, sa-ti spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte tari comuniste vor face pasnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca si când dai camasa de pe tine si iei alta camasa - numai România va face trecerea prin varsare de sânge si vor muri multi”. L-am întrebat pe Parintele daca voi muri si eu. Atunci, sfintia sa s-a asezat catre Rasarit, cu mâinile împreunate, ca si când s-ar fi rugat (nu cum fac preotii, cu mâinile în sus). A stat asa, cu fata catre cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, ca nu voi muri la revolutie, dar ca „asta” va muri în ziua de Craciun. L-am întrebat: „Care asta?”. „Asta, ma, care ziceti voi ca nu vi-l mai schimba Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceausescu, Parinte?”. Dânsul mi-­a zis: „Da, ma, asta. Si voi muri si eu, cu vreo 3 saptamâni înaintea lui”. (Biliboaca Matei, Savastreni)

Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloasa a granitei. Am fost cu sora mea, Nela, la Parintele Arsenie ca sa-i spunem. Parintele ne-a zis: „Sa-i para bine ca n-a fost puscat“. Apoi s-a întors catre lume si a zis: „Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori sa se întoarca si n-or mai putea, caci România va fi înconjurata de flacari”. Parintele nu prea era de acord sa-ti parasesti tara.

Înainte de revolutia din 1989 Parintele ne-a spus ca miroase a praf de pusca si asa a fost. Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri.

„Mergeti si la preotii vostri, ca ei stiu necazurile mirenilor si greutatile voastre. Voi aveti preoti buni la Sibiu. Nu mergeti la manastiri sa va spovediti, ca va dau canoane mari. Dar sa mergeti la manastiri pentru rugaciuni, liturghii si dezlegari” - a zis odata Parintele Arsenie. (Maria Matronea, Sibiu)

Spunea Parintele Arsenie sa ne spovedim si împartasim mai des, ca va sosi timpul când se va lua Sfânta Liturghie la cer si nu se va mai savârsi pe pamânt. (Septimia Manis, 80 ani, Codlea)

Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”. Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

O femeie din Gurahont venise pentru o slujba de pomenire, fiindca îi murise baiatul în armata, cu numai doua saptamâni în urma. Parintele a dojenit-o parca mai blând: „Aminteste-ti pacatele tineretii tale si sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ti-au mai ramas înca patru copii în viata, alaturi de tine, cu care te vei ajuta la batrânete. Nimic nu se petrece la întâmplare, cum crede omul. Raul se abate asupra noastra, dupa masura faptelor savârsite. Ce ramâne neplatit pe lumea asta, platim pe lumea cealalta”. Apoi s-a adresat tuturor celorlalti, care asteptau în biserica, ridicând vocea: „Rugati-va la Dumnezeu sa va pedepseasca în aceasta viata pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de duhovnicii vostri, caci în viata de apoi, amarnice sunt pedepsele Celui de Sus”. Parca ne-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a auzit, asa ca un murmur, printre oamenii ce se aflau în biserica… Ne înfricosaseram toti. Atunci am înteles, mai bine ca niciodata, de ce i se spunea Parintelui „Biciul lui Dumnezeu”, cum îmi povestise mama în copilarie. (Lucia Chima, Sinca Veche) 


Cu putin timp înainte de cutremurul din 1977, Parintele Arsenie ne-a spus o istorioara: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l tinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în alta parte, pentru niste probleme. Ucenicul, ramânând singur, s-a gândit sa mearga la o manastire, ca sa vada cum traiesc calugarii. Ajungând acolo, i-a placut nespus de mult, fiindca se cântau cântece de slava lui Dumnezeu. Dupa ce se întoarce înapoi, îi spune sfântului parinte cum a fost la manastire si ce a auzit, zicând:
- Parinte, sa stii ca noi nu ne mai mântuim.
- De ce, ma? - îl întreaba parintele.
- Parinte, dumneata te rogi numai atât: «Doamne miluieste-­ne!» ; ei acolo cânta frumos si sa stii ca eu ma duc acolo.
- Du-te! - i-a spus, iar dupa ce a plecat ucenicul, sfântul s-a pus în genunchi si a zis: «Doamne, arata-i adevarul».
Când ucenicul a ajuns la manastirea aceea, calugarii cântau, dar, iata ca, dintr-o data, începe un cutremur de pamânt si toti calugarii lasa cântarile, se pun în genunchi si încep sa se roage: «Doamne miluieste-ne». Atunci, ucenicul s-a întors înapoi la sfânt si i-a zis :
- Daca au lasat cântecele si se rugau «Doamne miluieste-ne», înseamna ca «Doamne miluieste-ne» e mai mare.”

„Si voi tot asa sa va rugati”- a zis Parintele. Nu dupa mult timp, când a fost cutremurul acela de pamânt (1977), Parintele Arsenie a auzit o voce care zicea: “Nu iesi, ca mori”. Dupa cutremur, fiind salvat, si-a facut o cruce si a spus: „Doamne, îti multumesc ca m-ai salvat!”. Aceasta ne-a spus-o sotia parintelui Bunescu, care stia de la Parintele Arsenie. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)


O femeie venea pe la Sâmbata, la Parintele Arsenie. Odata, îi zice Parintele: „Nu te mai împartasesc daca nu-ti aduci sotul aici”. „O, vai, nici vorba de asa ceva. Parinte, sotul meu fumeaza”. Si Parintele spune: „N-am nimic cu tutunul lui”. Se duce femeia acasa si îi zice sotului sa mearga si el la Parintele. Scandal mare! Sotul zice ca nu merge, ca i-au stricat popii mintea, si altele, si altele. Femeia zice: „Daca nu vii, ma fac desfrânata”. Apoi au intervenit copiii si în sfârsit, au plecat. Pe drum, de la Voila pâna la manastire, tot ea a dus bagajul ca sa nu-i fie lui greu. Când au ajuns la manastire, au ascuns tigarile, lânga un stejar. Când l-a vazut Parintele, i-a zis: „Hai, ca de când te astept”. Apoi, l-a luat la spovedit trei ore. La urma, Parintele îi zice: „Ai spus tot?”, el zice: ,,Da!“. Dar parintele: „ Trei nu le-ai spus!” si i le zice Sfintia Sa: ,,Ai desfrânat în tren, la cutare drum si altadata, la alt drum, tot în tren. Si când erai copil si pasteai vitele pe lânga râul Gorjului, ati facut un foc si ati aruncat în foc o sopârla. Si ce mai râdeai si chiuiai când o vedeai ca se zbate în foc”. Atunci, omul zice: „Vai, Parinte, sunt în fata unui mare prooroc” si Parintele zice: „Un ciot de om, ma!”. Apoi omul a devenit un mare crestin si a suferit si prigoana. (Sârbu Elisabeta, 73 ani, Sibiu)

O crestina îi zice Parintelui: „Parinte, eu citesc noaptea rugaciuni”. Parintele i-a zis: „Daca îti pierzi mintea, nici lui Dumnezeu nu-i mai trebuiesti”. Tu n-ai voie sa citesti noaptea! La Judecata de Apoi trebuie sa ne prezentam cu mintea întreaga. (Sil­via Patrucean, Sibiu)

De obicei mergeam cu alte fete din sat la Mânastirea Brâncoveanu. Când era vremea buna, Parintele Arsenie facea slujba afara, la un altar construit de dânsul. Odata, în timpul slujbei, a zis catre doi cunoscuti de-ai mei: „Mai, voi de acolo, mergeti pe calea Dragusului, ca o femeie care vrea sa vina la slujba e oprita de niste dulai”. Cei doi au mers si mai jos de padure au întâlnit-o pe femeie înconjurata de mucari (sectari), care au oprit-o din calea spre biserica tinând-o de vorba cu ale lor rataciri, ei fiind adventisti de sâmbata. (Livia Jurcovan, Dragus)

Parintele Arsenie si maica Zamfira au trimis o echipa de mesteri din Prahova, prin anii 1984-1985, sa lucreze la renovarea Manastirii Prislop. În fruntea echipei era un maistru foarte bun, pe nume Vâlcea, din Comarnic. Acest maistru, mergând odata acasa, vede pe sotia sa bolnava si o duce la spitalul din Ploiesti. Acolo i s­-au facut toate analizele si i s-a spus ca are cancer. A dus-o si la Bucuresti, la spitalul Fundeni, unde sunt specialisti si aparatura cea mai buna din tara. Dupa ce i-au facut toate analizele i-au spus sa o duca acasa ca nu se mai poate vindeca si ca va muri cât de curând. Asa a si facut. Apoi, maistrul s-a întors la lucru, la Prislop. Era foarte suparat. Parintele l-a observat si l-a întrebat: „Ce ai, mai, de ce esti suparat ?”. El a spus ca necazuri trecatoare. Mai trec doua zile si iar îl întreaba Parintele: „Spune, mai, ce ai de esti suparat?”. Atunci i­-a spus ca a fost cu sotia la spitalele din Ploiesti si Bucuresti si ca toti medicii i-au spus ca are cancer si ca nu mai are mult de trait. Parintele i-a luat mâna dreapta si cu mâinile sale i-a sucit-o si pe-o parte si pe alta si la urma i-a spus: „Mai, sotia ta nu are nimic, nu moare. Tu trebuie sa stii ca noi avem mult de lucru aici. Vezi-ti de treaba si nu mai fi suparat”. Dupa câteva zile, se duce acasa si vede ca sotia sa nu mai este bolnava.


Parintele Dometie Moian, care a murit nu de mult, când era mic s-a gândit sa se faca calugar, dar dupa ce s-a maturizat a uitat de acest gând si a vrut sa se casatoreasca de mai multe ori si nu reusea nicicum. Dupa mai multe încercari s-a dus la Parintele: „Parinte, nu stiu ce sa ma fac ca nu pot sa ma casatoresc”. „ Ma, aminteste-ti ce i-ai fagaduit tu lui Dumnezeu când ai fost mic”.

Sa va povestesc despre Parintele Nicodim. Parintii mamei mele l-au botezat si el era cu lumea, la jocuri striga tot felul de strigaturi, era om de viata. Lucra tâmplarie si asa l-a chemat Parintele Arsenie la manastire, la Sâmbata, sa repare niste usi caci intra ursul si mânca vacile în grajd. L-a tinut Parintele câteva zile la manastire, dar el era necajit caci vroia sa se casatoreasca si nu reusea. Parintele Arsenie i-a pus mâna dupa cap si i-a spus: „ Mai, stai pe aici ca te linistesti “, si când a pus mâna, prin mâna Parintelui a simtit o energie si din momentul acela Parintelui Nicodim nu i-a mai trebuit nici casa, nici casatorie, numai manastire. A devenit ucenicul Parintelui Arsenie. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)


La prima întâlnire cu Parintele Arsenie Boca, la Draganescu, m-am trezit cu Parintele lânga mine, fara sa-l vad venind. Mi s-a adresat zicându-mi ca vin de la mare distanta si ca eu predau codul genetic, deci stia ca sunt profesoara de biologie. Mi-a atras atentia sa nu ma mai vopsesc pe par ca sa nu-mi pierd mântuirea si mi-a mai spus numarul copiilor pe care nu i-am adus pe lume si care ma vor striga pe lumea cealalta, acuzându-ma de fapta mea. M-a trimis apoi în biserica sa vad picturile facute de sfintia sa… Apoi m-a îndemnat sa plec la autobuz fiindca urma sa vina o furtuna foarte mare. Dupa ce m-am urcat în autobuzul de Bucuresti s-a pornit o furtuna, asa cum spusese Parintele. La o alta întâlnire cu Parintele mi-a zis sa plec repede ca vine securitatea si verifica oamenii gasiti aici; într-adevar în drum spre autobuz am întâlnit masina securitatii care era în drum spre biserica. Parintele nu vroia sa am necazuri cu securitatea, fiind înca la scoala, profesoara.


Alta data, o doamna îl abordeaza pe Parintele spunându-i ca are un baiat, de profesie inginer, care a plecat în Muntii Bucegi de sase saptamâni si nu s-a mai întors acasa. Parintele îi raspunde ca nu o sa mai vina pentru ca din cauza unei avalanse a cazut într-o prapastie si i-a indicat chiar si locul, dar sa-l lase pâna la primavara când “va iesi singur”, odata cu topirea zapezii. Lucrurile s-au petrecut întocmai, si locul a fost cel indicat de Parintele. (Prof. C.F.)


Doua inginere, prietene foarte bune, s-au dus la Parinte la biserica Draganescu sa vorbeasca cu dânsul. Una dintre ele vorbea cu Parintele Arsenie, când cealalta era în spatele Parintelui, privindu-i picturile din biserica. La un moment dat, inginera M.G. din spatele Parintelui, uitându-se la picturi a zis în gândul ei: “A, nu exista Dumnezeu”. Chiar atunci, Parintele Arsenie o lasa pe prietena acesteia vorbind, se întoarce cu fata spre aceasta si îi spune: “Si totusi ma, sa stii ca este Dumnezeu”, apoi s-a întors cu fata la cealalta si a continuat discutia cu ea. Povestea aceasta mi-a spus­-o inginera când a iesit din Biserica, spunându-mi ca dupa ce i-a spus Parintele ca totusi este Dumnezeu, a simtit ca i se face rau de emotie, minunându-se de unde i-a stiut Parintele Arsenie gândurile. Spunea sarmana de ea ca a simtit ca se duce în adâncul pamântului de rusine.

Tin minte ca, înainte de a vorbi cu mine, a vorbit cu o femeie care îi aratase fotografia cu fiica ei, dorind s-o marite. Când i-a aratat fotografia, Parintele a repezit-o, spunându-i ca nu-i ghicitor si nici vrajitor si i-a spus sa plece. Am ramas blocat pentru ca si eu aveam la mine o fotografie, unde eram eu, sotia si cei doi copii ai nostri. Dar cum sa mai îndraznesc sa i-o arat!? Când a ajuns în dreptul meu, s-a uitat undeva sus, într-un colt al bisericii cu o privire atât de dragastoasa si parca rugatoare în acelasi timp. Doamne, ce ochi frumosi avea, ce albastru curat si frumos! Nu am vazut niciodata în viata mea asa ochi minunati! Avea ceva dumnezeiesc în ei si în toata fiinta sa. Iar eu am gândit în acel moment, repet, am gândit doar, precis i s-a aratat cineva - vreun înger sau vreun sfânt - si vorbeste cu dânsul, spunându-i ca l-am visat si m-a chemat. Iar Parintele, fara sa coboare privirea aceea minunata, raspunse la gândul meu, în auzul tuturor, zâmbind usor: ”Nu ma, ma uit asa, ca pictor ma.” Stia ce am gândit! (Bogdan Juncu - Fagaras)


Într-o zi, când am mers la miruit, pe doua femei nu a vrut sa le miruiasca si sa le lase sa sarute crucea. Le-a zis: “Voi mergeti mai întâi sa va spalati pe buze… Am ceva sa va spun voua. Vreti sa va spun în public sau veniti fiecare la mine în casuta aceea?” S-au dus fiecare în parte. Când ieseau de acolo erau asa de ravasite, încât credeai ca le-a dezgropat din pamânt. Una din ele zice: “Vai de mine, Parintele asta-i sfânt! De unde stia el ce nu stiam decât eu si Dumnezeu? Când mi-a spus ce am facut am crezut ca o sa cada cerul pe mine si eu ma cufund în pamânt”. N-au vrut sa-mi spuna ce le-a spus Parintele, dar de atunci una din doamne venea mereu la manastire, tinea post, Biblia si Psaltirea nu-i lipseau acasa, de pe noptiera. (Beleana Ileana, Recea)

Pe când aveam 18 ani, am mers pentru prima data la Draganescu, împreuna cu tatal meu. Parintele obisnuia sa mearga printre oameni si întreba pe câte cineva cu ce problema a venit. A venit si la tata si l-a întrebat: „Mai, tu ce problema ai? ” Tata i-a spus ca eu doresc sa dau admitere la facultate. Mi-a spus ca nu o sa intru în primul an pentru ca sunt o fire emotiva si dupa ce o sa ies de la examen o sa-mi dau seama ce am gresit. Asa a si fost; am picat a patra. Odata, când am mers la Parintele, tot dând la facultate si nereusind, îmi încoltise un gând: sa merg la manastire. Atunci, Parintele adresându-mi-se, fara ca eu sa-i fi spus ceva, a spus: „Stii, ca sa mergi la manastire trebuie sa fii pentru asa ceva “. (Mariana P. - Fagaras)


Am venit la manastire si când am ajuns s-a tinut o predica. Am ramas foarte impresionat de predica pe care o tinut-o Parintele. Când am ajuns acasa, aveam trei frati si sareau prin casa, faceau toate minunile si eu ma uitam la ei si nu mi se parea firesc ceea ce faceau. Deja intrase în mine frica de Dumnezeu. Apoi nu l-am mai vazut pe Parintele pâna la 25-26 de ani. Aveam o urticarie cronica si am fost internat în spital la Bucuresti si acolo nu m-au putut vindeca. Trebuia sa-mi faca si o operatie sa-mi scot amigdalele din gât. În salon cu mine era un bucurestean care mi-a zis: „ Eu stiu un Parinte Arsenie, du-te la el “. L-am întrebat unde e si a zis ca e pe la Schitul Maicilor, ca pictor. Ma duc la el acolo, dar nu-l vazusem de la 12 ani. Tot asa tuns era, cu barba. La un moment dat a aparut: „ Ce vrei ma“; „Sunt bolnav, am venit la dumneavoastra sa va cer un sfat “; „ Du-te ma si fa-ti operatia si scoate-ti amigdalele ca doctorii au dreptate. Altceva ce mai ai? “; „Mai am o nedumerire. Eu nu cred ca exista Dumnezeu“. S-a uitat la mine si zice: „Ce profesie ai? “; „ Îs maistru mecanic “; ,,Ai citit multe carti”, „Am citit destule “; „Biblia ai citit-o vreodata? “; „Am citit ceva din Vechiul Testament, ceva din Noul Testament, dar nu am terminat niciodata Biblia “; „Vezi ma, atunci de unde stii tu ca nu exista Dumnezeu? Uita-te la mine, nu-s numai pictor. În lumea aceasta sunt atâtia oameni care s-au dus si au cercetat pe la Muntele Sfânt, peste tot locul si nu-s nebuni si cred, acum n-­am ce sa-ti spun mai mult. Ai de grija ca sunt aia de la securitate si ne urmaresc “.(Serban Alexe, 73 de ani, Lisa)


Eu l-am cunoscut când eram copil tata lucra cu Parintele Arsenie la chilia de sus din munte. La chilie, înainte sa doarma, mai povesteau si adesea venea Parintele la ei si le spunea: „ Faceti liniste ca eu trebuie sa ma rog! “. Când se ruga si ceasul de buzunar îl ascundea ca sa nu-l auda. Si în loc de perina avea o pietroaie la cap. Tata cu cumnatul sau (în total 12 insi) au lucrat acolo 2 saptamâni. Eu cu fratele meu plecam sâmbata pe jos si dormeam acolo. Parintele servea masa acolo si zicea: „ Cam cum suntem noi aici? ” si tata a zis: „Ca Domnul Hrisios cu apostolii “; „Asa mai, asa.” În ultima vineri a zis: „Acum coborâm jos. Va duceti sa va spalati si asteptati, ca s-ar putea sa nu mai urcam. Înaltul Mitropolit Balan nu prea e de acord cu ce facem noi. A zis ca, facem cuib de partizani. Si va spun eu duminica, dupa slujba, daca ne mai urcam sau nu. ” Asa s-a întâmplat si nu s-au mai dus. Nu a mai durat mult si pe Parintele l-au arestat si l-au dus în cetate, aici la Fagaras, prin 1948. L-au dus pe Parintele acolo, dar la 7 dimineata gaseau toate usile deschise. Si de aici, de frica, l-au dus la canal. O fata de colonel de securitate, îl simpatiza pe Parintele si s-­a rugat de tatal sau sa-l scoata pe Parintele de acolo de la canal. L-a scos. Si Parintele a zis. „Nu plec! Locul meu este aici. Sa le dau la oameni curaj.“ Acolo, la canal, duceau profesori universitari, ingineri, colonei, generali. Dar si acolo le era frica de Parintele.

Când era Parintele Arsenie se aduna foarte multa lume la Sâmbata. Parintele, când nu era slujba, ne aduna pe toata lumea si îi spunea la fiecare câte ceva. Parca-l citea, ca pe o carte. Am avut un fin si s-a gândit sa mearga si el sa se spovedeasca si sa se cuminece la Parintele Arsenie, dar el nici nu postise si fuma mult. Si când s-a dus i-a spus: „Tu sa gati slanina din traista si sa gati tigarile din scorbura de unde le-ai pus “. Apoi a zis: „ Mai stam putin ca trebuie sa mai vina unul de pe drum ca s-a bagat în capul Lisei într-o gradinuta si a luat câteva cepe “. Dupa ce a aparut si acela i-a spus: „Ai întârziat. Te-ai bagat în capul Lisei într-o gradinuta de ai luat ceva ceapa “. Era sa cada acela de rusine. (Dobrin Ioan, 67 ani, Savastreni)

Pe Parintele l-am cunoscut cu „ajutorul” unei tigari! M-a trimis mama prin 1933-1934 la manastire. Eram elev si aveam un frate care vroia sa se casatoreasca si, cum eram copii multi la parinti, fetele din sat îl refuzau. Îmi da într-o zi o prescura si niste banuti si zice: „ Du-te la manastire, la Sâmbata, ca e un calugar acolo, dragu’ mami, si roaga-l sa faca niste slujbe”. Pe atunci eram la Sibiu la o Scoala religioasa, care era patronata de mitropolie. M­-am îmbracat, mi-am luat si mâncarea si am pornit. Pe drum, prin Lisa m-am gândit sa-mi iau niste tigari. Ajungând, m-am dus lânga Parintele Arsenie si am zis: „Saru’ mâna Parinte! “; „Bai, de unde esti?”; „Sunt din Râusor”; „De ce ai venit aici?”; „Am adus o prescura si mi-a spus mama ca dumneavoastra sunteti mare slujitor si sa va rugati pentru fratele meu, care vrea sa se însoare”. A început sa râda si a zis: „Iei prescura asta si o duci acolo si tu te grabesti sa te duci acasa?”; ,,Nu ma grabesc”; „Bine. Hai ca te tin trei zile aici, îti da si de mâncare”. Când am vazut ca sunt bagat în seama, am început sa ma încred în mine (mândria, primul pacat) si simteam nevoia sa-­mi aprind o tigara. La Sâmbata e o alee cu un gard viu de brazi si cu o cadere de apa. Nu era nimeni, era dupa masa. Ma dau într-un colt sa-mi aprind o tigara. Deodata aud strigând pe cineva: „Bai, tu de acolo, arunca tigara!”. Mai stau putin si vad pe alee ca vine un om: „ Bai, ia arunca pachetul si gata ma, cu ele!”. Asa a fost întâlnirea mea cu Parintele. Apoi m-a dus cu el la masa si le zice celor de la bucatarie: „ La baiat îi dati mâncare cât îi trebuie, ca acasa la mama”, si apoi catre mine:,, Mâine dimineata te tii de mine”.

Acum, când ma gândesc, îmi dau seama ca Parintele Arsenie a fost ceva rar pe pamântul românesc. Iubitii mei, ne-am dus la biserica, a început utrenia, s-a facut liturghie si deodata a intrat un cetatean de la sat în biserica si-i striga Parintele: „ Bai Gheorghe, ce-ai avut cu vecinul tau azi dimineata?”; „Pai ne-am certat Parinte. Am facut un palan si el a zis ca m-am bagat la el, eu am zis ca nu…”; „Si ce-ai vrut ma, ai luat securea sa-i dai în cap?… Du securea aia acasa, ca altfel sa stii ca e rau de tine”. Si a iesit omul si a început sa plânga si ne spunea ca el, într-adevar, a vrut sa faca o crima.

Când a iesit Parintele din biserica, era o femeie de vreo 50 de ani, paralizata de mâna dreapta si zicea: „Ajuta-ma Parinte sa fac cruce!” si când a strigat Parintele odata la ea: „Duh mut si surd, iesi… Hai, fa-ti cruce odata!” si încet-încet si-a facut cruce. (Pr. Dâmboiu Victor, Râusor)


Catalina i-a aratat unui preot, în catedrala din Sibiu, un om cu o mâna ce o tinea nemiscata si i-a spus: « Omul acesta l-a batut pe Parintele Arsenie în închisoare, la Brasov. Mi-a spus-o chiar el. Când l-a lovit foarte tare, Parintele a spus: „De acum, mâna aceasta a ta nu va mai bate pe nimeni”. Si imediat a zbierat acela caci mâna i s-a facut moale. Si s-a întors catre Dumnezeu, el si familia lui ». Îl vedeam noi plângând în catedrala, dar nimeni nu stia taina lui. (Pr. Petru Vanvulescu)

Stiti ca a fost o buna vreme la Manastirea Sâmbata. Traia foarte modest, în multa rugaciune si lucra aproape zi si noapte. Acolo s­au adunat toate amintirile despre Parintele, ale satenilor nostri din tara Fagarasului, pentru ca de multe ori, oamenii acolo se spovedeau, acolo se împartaseau, acolo mergeau la manastire, de dragul Parintelui si de puterea sa dumnezeiasca. Însa totusi, Parintele îi trimitea sa se împartaseasca la preotul parohiei, deci nu-i atragea asa ca un magnet ca sa risipeasca parohia si lucrul acesta îl facea si când era la Draganescu; zicea: „Du-te ma si te spovedeste la preotul satului, la preotul paroh si sa-ti dea canon, eu ti-am spus cât ti-am spus…”.

Eram cu Parintele Arsenie si l-am întrebat: „Ce sa facem Parinte, ca acum este foarte rau”. Parintele zice: „Va veni si mai rau”. Zic: „Parca toate sunt otravite. Nici nu ne mai vine sa mâncam”. „Ma, face-ti semnul sfintei cruci pe tot ce mâncati: apa, ceai, cafea, prajitura, fructe, bautura, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar si cu otrava, Sfânta Cruce anuleaza tot ce este otravit”. (Maria Matronea, Sibiu)

Zicea Parintele Arsenie, parca pentru toti românii: „Îmi pare rau de voi ca sunteti slabiti în credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pâna la moarte. Vor cadea si cei alesi. Îmi pare rau ca sunteti cei pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte îngradiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Manis, 81 ani, Codlea)

Faceam serviciul în Brasov, la uzina Astra. Odata a venit Parintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujba. Atunci a spus: „Trebuie sa ne întarim spiritualiceste, ca altfel viata noastra este moarta, chiar daca ne merge numele ca traim. Luati exemplu de la Stefan cel Mare, care cu o mâna de oameni întariti spiritualiceste, tinea pe tatari la Nistru si pe turci la Dunare”. (Nicolae Streza, 84 ani, Fagaras)

Îmi spunea parintele Bunescu ca Parintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserica, îngenunchea în întuneric lânga masa sfântului altar si doua-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)

Când au venit securistii sa-l ia, sa-l aresteze, Parintele nu era pregatit sa plece. L-au luat cu forta si l-au urcat în masina. Zicea Parintele: „Lasati-ma putin, ca mergem imediat”. N-au vrut nicicum, dar nici masina nu pornea. El a zis: „V-am spus sa ma lasati putin si mergem”. Daca au vazut ca nu porneste, l-au lasat pe Parintele sa faca ce avea de facut, dupa care a venit, s-au urcat în masina si a zis Parintele: „Sa plecam”. Daca nu era îngaduit de Dumnezeu sa fie arestat, nu putea fi arestat de nicaieri.

Când era închis în celula, cei care îl pazeau îl vedeau cu cartea, cu lumânarea aprinsa, citea si se ruga. Când deschideau celula nu mai era nimeni. Închideau celula si iar îl vedeau si s-au înspaimântat. A ajuns pâna la mai marele închisorilor, care, stând mai mult de vorba cu el a zis: „Noi nu putem sa tinem asa ceva aici, cum de tinem un om nevinovat în puscarie?”.

Când era la canal, Parintele muncea din greu si îsi depasea întotdeauna norma si era foarte apreciat de cei care îl pazeau. Odata a terminat mult mai devreme norma si a zis celui ce-l pazea: „Îmi dai voie sa ma odihnesc putin?”. Acela l-a lasat sa se odihneasca. A vazut apoi ca trece o ora, trec doua si au intrat în panica cei cel pazeau pe Parintele. L-au cautat si nu l-au gasit nicaieri, le era frica de faptul ca, fiind pedepsiti pentru neatentie, o sa intre în locul lui. La un moment dat Parintele a aparut si i-a zis paznicului: „Ti-­am cerut voie sa ma odihnesc, mi-ai dat voie, de ce m-ai mai cautat?” Dar l-au chestionat paznicii mai în amanunt si pâna la urma Parintele a spus ca a fost la înmormântarea mamei sale! S­-au interesat si într-adevar la orele acelea Parintele fusese la înmormântare!


I-am spus Parintelui ca fratele e bolnav de nervi si a zis: “Mai, mosteneste pe un bunic betiv. Acestea sunt urmarile la betie iar educatia unui copil se da în timpul sarcinii. Cât este copilul în pântecele mamei, atunci se da educatie. Daca mama în timpul sarcinii fumeaza si bea, ala va iesi precis un destrabalat. Daca se duce la opera sigur îi place muzica, îi place arta. Daca va merge la biserica, copilul respectiv va merge la biserica”.

De multe ori veneau copii la 14 ani cu mustata si când îi vedea spunea ca în timpul sarcinii sotul nu are voie sa aiba relatii cu sotia. Daca în timpul sarcinii sunt relatii din astea, atunci ei nasc si cresc magari. Sunt expresii dure, dar asta e realitatea.

O cunostinta de a mea a înfiat un copil, un nepot. Era de vreo 5 anisori. Acest copil era foarte, foarte rau si doamna respectiva a luat copilul si s-a dus la Parintele si când a vazut Parintele copilul, a pus mâna pe capul lui si i-a spus asa: “Nu te mai chinui mai, acest copil a fost zamislit într-o zi de sarbatoare si asa va ramâne” si într-adevar acum este în vârsta si asa este de rau! (Ana Ritivoiu, Sibiu)


Parintele cunostea medicina si de multe ori ne spunea ca “transpiram” din cauza ca nu ne functioneaza bine rinichii. Îi spuneam ca îmi cade parul, iar el ne dadea remedii, ca si parul trebuie sa se hraneasca si ne spunea sa facem galbenus de ou cu ulei de ricin si sa ne spalam capul si sa-l clatim cu otet de mere. Totdeauna ne dadea solutii la probleme de sanatate. (Ana Ritivoiu, Sibiu)

La Draganescu o femeie a spus ca are un baiat bolnav, betiv, care face rele când se îmbata, Parintele i-a zis: “Stii de ce? Fiindca, n-ai fost atenta când ai ramas însarcinata cu sotul”. Barbatul ei a fost betiv. Alta femeie a spus ca baiatul ei a furat, Parintele zice: ,”Dar si tu ai furat când ai fost însarcinata cu el”. Se uita doar la om si spunea! Altcineva zice: “Eu am avut un necaz…”. Parintele zice: “Stii de ce? Fiindca tu ai iubit mai mult copilul decât pe Dumnezeu, în loc sa-i multumesti lui Dumnezeu de copilul pe care ti l-a dat”. (Milosan Vionela, Recea, 71 ani)

continuarea o gasiti AICI

Fragmente din cartile aparute la Ed. Agaton:
Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca
Noi marturii despre parintele Arsenie Boca
Alte marturii despre parintele Arsenie Boca

Mai puteti citi: