Rugaciune pentru tara

In fiecare zi de joi, la ora 22:30, ne rugam pentru tara.

 

Spunem rugaciunea Tatal Nostru, apoi Rugaciunea pentru tara:

"Doamne, iarta-ne Doamne pe noi si pe stramosii nostri din cele mai vechi timpuri pana astazi, caci Lumina si Puterea ta e mare si Tu stii bine unde sa duci aceasta rugaciune de iertare. Amin!"

Citeste si transmite mai departe pentru a se alatura mai multi romani la aceasta initiativa.

http://groups.yahoo.com/group/infinitaiubire/

Parintele Arsenie Papacioc - Despre suferinta

Parintele Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul  Misleanu, comuna Perieti, judetul Ialomita) este un duhovnic ortodox roman. Din anul 1976, este duhovnicul Manastirii Sfanta Maria din Techirghiol Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Parintele Iustin Parvu, Ioan Ioanolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescy şi alţii. A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenenţa la Miscarea Legionara. S-a călugarit în 1946, după eliberare şi s-a nevoit la Manastirea Antim din Bucureşti până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952-1958 a fost preot la Manastirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul " Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la inchisoarea Aiud. - Wikipedia

Marturii despre Parintele Arsenie Boca IV

Parintele spunea despre viata de dincolo: de ceea ce nu te poti lasa în viata pamânteasca, când te duci dincolo pofta creste si nu mai exista posibilitatea stapânirii si nu mai poti sa te duci sa-ti cumperi tigari, spre exemplu. Astea sunt chinurile de dincolo, ca doresti un lucru cu care ai fost obisnuit aici pe pamânt. Te duci dincolo si doresti lucrul asta, dar zice ca dorinta e asa de mare încât te arde. Doresti sa ai lucrul asta si nu-l poti obtine, ca nu mai exista materia. Chinul asta nu e usor, e ca si când ti-ar fi sete. Vii pe o caldura asa mare si ti-e sete asa de tare, de simti ca ai bea o fântâna întreaga, dar nu ai de unde sa o bei.

Spunea ca oamenii care sunt credinciosi cred si fara sa vada, dar care sunt necredinciosi chiar daca vad focul iadului tot nu cred pâna ce nu ajung, acolo. Spunea ca oamenii cred ca Dumnezeu e numai o poveste. “Dumnezeu nu e o poveste, e o realitate. Acum e pe crezute, atunci va fi pe vazute!”. (Ierod. Ierortim Coldea)

Parintele ne cerea post si rugaciune, dar nu era exagerat. Ne sfatuia sa ne odihnim, ca trupul e templul sufletului si daca e obosit nici rugaciunea nu e facuta bine. Cel târziu la ora 10 seara sa te pui în pat sa te odihnesti. Niciodata sa nu te culci dupa 12 (24.00) ca acela nu e somn odihnitor. Ca daca te culci înainte de 10 te poti trezi si la 3 si la 4 si esti om, dar daca te culci dupa 12 te trezesti si la 10 si la 12 ziua. Eu ziceam: “Parinte, ma doare stomacul de la varza, de la cartofi”; “Mai, nu mânca, pentru ca bolnavii nu au post”. Spunea sa mâncam tot timpul lapte ca sa avem echilibru de calciu în organism sa nu se produca dereglari. Recomanda la majoritatea sa consume brânza de vaci, lapte crud si zicea ca din moment ce calciul scade încep sa apara dereglari si tot felul de boli.(Ana Ritivoiu, Sibiu)

Îmi amintesc ca am mers la Parintele si pentru a ne ruga sa faca rugaciuni pentru ploaie, dar nu am apucat sa-i spunem. Parintele a stiut însa si iesind în fata Sfântul Altar ne-a spus: “Mai, eu stiu ca voi ati venit cu gând sa va fac rugaciuni pentru ploaie si am deschis cartea sa fac rugaciuni, dar o mâna nevazuta mi-a închis cartea, si am auzit o voce care mi-a spus: «Nu te ruga de Mine sa le dau ploaie, Eu stiu ce sa le dau. Roaga-te de ei sa faca voia Mea»“. Ne-a mai zis ca “mersul vremii este dupa purtarea oamenilor”. (Maria Streza, 86 ani, Voila)

Parintele Dometie a vazut ceva deosebit când se spovedea o femeie la Parintele Arsenie. A vazut cum ieseau serpi din gura ei, ieseau putin si se dadeau înapoi, si pâna la urma s-au tras înapoi si când a iesit afara i-a zis: “De ce n-ai spus ce aveai de spus acolo, tot”; “Am spus! ", “Cum ai spus, eu am vazut ca nu ai spus! ” si s­-a întors înapoi la Parintele Arsenie si i-a marturisit ultimul pacat si a dat afara toti serpii. Aceasta s-a întâmplat tot prin Parintele Arsenie, el i-a deschis ochii sufletesti parintelui Dometie sa vada cu sufletul, caci cu ochii astia fizici nu vedem nimic si s-o întoarca pe femeia asta sa spuna si ultimul pacat, cel mai greu pacat al ei.

Parintele îi selectiona pe care sa-i spovedeasca si pe care sa nu-i spovedeasca. Unul spunea ca a omorât un om si ca Parintele nu vrea nicicum sa-l spovedeasca. Insista însa spunând ca se caieste si de ce nu-l spovedeste. “No hai ma, daca tu chiar vrei asa de mult.” Dar când l-a întrebat: “Ma, îti pare rau ca l-ai omorât pe omul acela? “, “Nu-mi pare rau, Parinte!”, “Pai vezi, nu ti-am spus ca degeaba vorbesc cu tine?” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Unui tânar din Brasov, care l-a cautat pe Parinte înainte de a merge în armata, Parintele i-a spus sa fie serios si sa nu-si faca de lucru cu fete pâna la casatorie. În armata fiind, acesta n-a ascultat povata Parintelui si a avut o aventura cu o fata pe care n-a mai întâlnit-o dupa aceea. Venit din armata s-a angajat gestionar la o întreprindere. Magazia pe care o gestiona a fost sparta, iar paguba i-a fost imputata lui, în urma cercetarilor urmând a merge si la închisoare, negasindu-se adevaratii hoti. Disperat, acesta merge din nou la Parintele, prefacându-se ca vine pentru prima data si i­-a povestit necazul. Parintele l-a recunoscut, dar amintindu-i ce-i spusese înainte de armata îi reproseaza ca nu l-a ascultat si i-a spus: “Tu nu stii, dar fata aceea a facut crima (avort) si tu te duci acum la puscarie nu pentru lipsa din gestiune, ci ca sa plalesti crima ei!” (Maica Adriana - schitul Cornet)

(n.edit. sa ne gândim acum cât mai are de ispasit poporul român, daca tinem cont ca din 1989 pâna acum s-au facut 20 milioane de pruncucideri, cam un milion pe an!)

Din comuna Daesti - jud. Vâlcea, a venit într-o zi la Parintele o femeie care avea trei fete. Mama fetelor luase un batrân pentru a avea grija de el, dar si-a batut joc de el si i-a luat toata averea. Între timp femeia aude de existenta Parintelui Arsenie, care atunci era la manastirea Sâmbata de Sus si se hotaraste sa-i ceara ajutorul pentru casatoria fiicelor ei. Ajungând la manastire, slujba fiind în plina desfasurare la Altarul de vara si terminându-se slujba, Parintele a chemat-o din multimea de oameni spunându-i ca are trei fete si ca daca le va casatori, toate trei vor muri pentru pacatul savârsit cu acel batrân. Netinând însa cont de sfatul primit, fetele au murit pe rând, dupa casatorie. (D-na M.A.)

Ne spunea odata: “Vin oameni la mine pentru ca au necazuri. Le spun: Ziceti dupa mine «Asa ne trebuie!». Nu vroia sa zica nici unul, dar asta-i adevarul. Daca nu vrem de buna voie, vrem de nevoie. Trebuie sa platim pentru pacatele noastre… Ce ne da, asa ne trebuie” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

I-a spus Parintele cuiva care avea un mare necaz: “Ce te mai minunezi de necazul asta al tau, caci al 14-lea stramos al tau a facut cutare pacat”- si i-a spus ce pacat a facut. E drept ca în Evanghelie spune ca se lasa numai pâna la al 3-lea neam. Dar pacatul pe care l-a facut, înaintasii lui n-au putut sa-l ispaseasca, au facut în schimb alte pacate, si radacina pacatului de acolo s-a tras.

A venit o femeie la Parintele, la Draganescu, sa-i ceara sfat privind împartirea averii. Parintele i-a spus sa se duca sa se împace cu sora ei. Trei ore Parintele i-a tot spus acest lucru, dar ea o tinea una si buna: “Nu o iert. Nu ma împac”. Dupa 3 ore lumea a început sa vocifereze, caci toti venisera sa primeasca sfatul Parintelui. Când a plecat, dupa ce s-a închinat la icoane, Parintele a întrebat-o pentru ultima data: “O ierti pe sora ta?”. “Nu o iert ” “Daca n-o ierti te va calca o masina”. Lucru ce s-a si întâmplat dupa o vreme. (Balan Silvica - Fagaras)

Eu am venit în decembrie 1963 la manastire si în 1968-’70 l-am cunoscut pe Parintele. Prima data am auzit de Parintele Arsenie de la un cetatean din Idici, Ionel, care mergea la Prislop. Ne povestea ca Parintele Arsenie i-a dat o putere mare spunându-i: “Daca este cineva bolnav si crede în Dumnezeu si vrea sa se faca bine, numai sa te gândesti la mine si eu îl ajut“.

Ionel a mers odata la Prislop si i-a spus Parintele Arsenie:
- Mai Ionele, tu ai tot venit aici si n-am stat înca de vorba. Ar fi bine sa stam putin de vorba.
- Parinte, eu as mai sta, dar daca nu ma duc acasa mama se supara, gândeste ca am patit ceva.
- Lasa ca îi dau eu un telefon.
Asta a fost duminica. Luni au mers sa faca un gard si au sapat gropi unde au pus apoi stâlpii de gard si pe la ora 10 zice Parintele Arsenie:
- Eu ma duc sa dau un telefon la mama ta.
Si dupa ce a plecat Parintele vine o maicuta si Ionel o întreaba:
- Maica, voi aveti telefon aici?.
- Nu avem.
A stat acolo, a lucrat si gândea ca Parintele s-a dus cu calul sau cu caruta pâna în Silvasul de Sus, unde avea cineva telefon. Dar dupa o jumatate de ora Parintele a venit. În Silvasul de Sus nu putea ajunge si întoarce într-o jumatate de ora. Parintele i-a zis:
- Am vorbit cu mama ta si i-am spus ca joi te duci acasa.
Ajungând acasa joi, mama sa era în fata portii si râdea. El credea ca mama lui este suparata ca a stat atât de mult, dar ea era vesela si primul lucru ce i-a spus a fost:
- L-am vazut si eu pe Parintele tau. Luni pe la 10 mi-a venit un somn de n-am putut sa mai stau treaza si m-am dus si m-am culcat. Imediat am adormit si a venit Parintele si mi-a spus care-i treaba.
Ea a fost încredintata ca ceea ce a visat si ce i-a spus Parintele e adevarat si asa a fost. Deci Parintele i-a spus în vis totul, ca la telefon.

Eu am un frate preot care se ducea mereu la Parintele Arsenie si acum se duce mereu la Prislop, la mormânt. Odata Parintele le-a spus: „Când îmi dati “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine “telefonul” , dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gândeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva îi cere ajutor. (Ierod. Ieronim Coldea)

Era la noi unul Toader, caruia Parintele i-a zis ca are în pod niste carti de la pocaiti si sa le dea jos, sa le distruga. Toader a recunoscut ca are într-adevar aruncate prin pod acele carti. Apoi Parintele i-a zis ca, drept rasplata ca l-a scapat de acele carti, sa-l duca duminica la manastire pe vecinul lui Gheorghe. Acesta era un om gras care mereu spunea ca el este un om tare, puternic. Cu greu a reusit Toader sa-l duca pe Gheorghe la manastire. Dupa Liturghie, Parintele a iesit din biserica si i-a luat pe cei doi, ducându-i spre lacuri pâna au ajuns lânga un bolovan rotund, foarte mare si i-a spus lui Gheorghe sa-l ridice. N-a reusit nici împreuna cu Toader, nici macar sa-l miste putin din loc. “Pai întoarce-l mai, daca esti asa de tare”, zice Parintele. Apoi s-a aplecat si l-a întors el. Lui Gheorghe i s-a facut frica când a vazut. “În primul rând sa te rogi la Dumnezeu si nu sa spui ca esti tare”, i-a zis Parintele. “Sa ai credinta tare!”(Paraschiva Anghel, Dejani)

Într-o zi de “Duminica Ortodoxiei” Parintele vorbea despre Cruce, despre icoane si altele. Erau si doi pocaiti în acea multime venita din toata tara care spuneau ca icoanele sunt chipuri cioplite si ca e pacat sa te închini lor. Erau departe de Parintele, dar acesta a strigat: “Tu, ala de acolo. Taci din gura ca-ti cos gura cu drotul!”. Si a continuat a vorbi despre icoane. Aceia iar au comentat între ei, iar Parintele a zis: “Ma, n-ati înteles? Va cos gura cu drotul!”. Aceia au înteles ca despre ei este vorba si au plecat. Erau din Uragus. Celor ce se uitau dupa ei le-a spus: “Nu va mai uitati dupa ei ca si pe voi va voi vedea în curând umblând pe alte carari”. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Parintele Arsenie nu-i suferea pe pocaiti. Odata a stat mai mult de vorba cu unul din ei si apoi ne-a spus: “Câte i-am spus. Pe aici a intrat, pe aici a iesit. N-a tinut nimic minte din toate ce i-am spus”. Parintele Arsenie zicea:”sectele sunt proorocul mincinos”. (Nelu Bica, 76 de ani)

Zicea sa nu ne prindem mintea cu sectantii pentru ca nu putem sa reusim cu ei, caci sunt atât de înraiti încât: “Mie, au sarit si mi-au rupt cartea”. Parintele a hotarât sa le argumenteze din Biblie si ei daca au vazut ca nu pot sa-i raspunda au sarit sa-i rupa cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)

Niste oameni din Vistea l-au invitat pe Parintele sa faca vecernia în Vistea de Sus. Erau multi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Parintele a zis: “Dar ce vad aici? O multime de persoane care nu-si pot face Sfânta Cruce. Sa iasa toti afara!”. Încet-încet, desi se codeau, au iesit. Le-a spus Parintele: “Eu va cunosc pe voi caci aveti pecetea satanei pe frunte si va arat cu degelul”. Dupa ce au iesit toti, Parintele si-a rostit cuvântul. (Beleaua Ileana, Recea)

Pocaitilor le spunea ca, daca nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului si în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mâna! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

În ‘48 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Parintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunati si catolicii si ortodocsii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o cearta de nu se mai întelegea om cu om. Ai nostri (ortodocsii), cautau sa-i lamureasca, ceilalti se opuneau si bineînteles a iesit un scandal mare în Biserica. Parintele parca nu avea nici un cuvânt sa-i lamureasca. A iesit afara din biserica, si nu departe era o padure si a chemat lupii din padure, si a început sa-i mângâie, asa cum Daniil îi mângâia pe lei. Si cineva a zis “Mai, Parintele asta Arsenie a chemat lupii din padure?! Ia vedeti, ce face acolo?”. Si când au iesit din biserica a început sa-i mângâie si a zis: “Mai, si cu lupii astia ma înteleg, numai cu voi nu ma pot întelege” si din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Parintele si-a spus cuvântul si revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

Doi ingineri, sot si sotie din fabrica unde am lucrat si eu, au divortat din vina parintilor lui. Când l-a vazut pe Parintele Arsenie, femeia (Elena G.) a început sa plânga si sa-i spuna de situatia ei, ca a divortat de sotul ei din vina socrilor si ca are si o fetita si nu stie ce sa faca. Parintele Arsenie îi spune, zâmbind: “Lasa, ma, nu mai plânge, ca dupa 7 ani, va veti împaca”. Nu stiu daca inginera l-a crezut sau nu pe Parintele Arsenie, pentru ca 7 ani, nu sunt 7 zile sau 7 saptamâni, sau 7 luni, ci …7 ani. Cert este ca exact la 7 ani s-au împacat, au mai facut un copil, iar astazi traiesc în pace si buna armonie. (Bogdan Juncu - Fagaras)

În 1939 ma aflam la Mânastirea Brâncoveanu, de Izvorul Tamaduirii. Vad si acum acea scena când o femeie îsi ducea în brate copilul handicapat, apropiindu-se de Parintele Arsenie. Parintele, înainte de a o întreba cum o cheama si de unde este, i-a zis: “Ei, ce sa-ti fac maica draga. Ai zamislit acest copil în noaptea de Pasti. Asa este?”. “Asa“ a zis femeia.

Au venit doi concubini la Parintele sa-l ispiteasca, întrebându-l daca se potrivesc. Le-a spus Parintele: “Ma, tu du-te la sotia ta, ca ai patru copii. Iar tu du-te la sotul tau, ca ai trei copii“. Au ramas aceia uimiti: De unde stie!? (Pr. Nicolae Boboia)

Un coleg de serviciu, Radu C., s-a dus la Parintele Arsenie pentru ca avea mari probleme cu sotia lui, fiind foarte nervoasa. Si i-a spus Parintelui Arsenie ca nu stie ce sa mai faca cu ea. Parintele îi spune:
- Ma, câti copii aveti?
- Unul Parinte, ca viata îi grea si nu am cu ce sa-i cresc.
- Ma, nu unu-doi, ci patru-cinci copii sa ai ma, ai înteles?!
Omul a plecat suparat fara sa spuna un cuvânt, si când a ajuns în dreptul usii bisericii sa dea sa iasa afara, Parintele i-a strigat tare:
- Lasa ma copiii sa vina, nu unu-doi, ci patru-­cinci ma, ca daca nu, va înnebuni, ma. Sa tii minte ce ti-am spus!
Desigur ca acest avertisment l-a îngrozit. Ajuns acasa, i-a spus nevestei ce i-a spus Parintele. Astazi, au cinci copii, iar sotia lui este cât se poate de linistita, de calma, se înteleg foarte bine si au si cu ce sa îi hraneasca pe copii. Au tot ce le trebuie. (Bogdan Juncu - Fagaras)

S-a dus la Parintele o femeie însarcinata care nu vroia sa aiba copii. Parintele i-a zis: “Daca tu nu faci copilul asta, fata asta, omori mama a doi preoti”. Peste vreo 20 de ani fata a nascut la rândul ei doi gemeni. Nu am aflat daca au ajuns preoti, dar sigur asa este. (Taflan Maria, com. Mândra)

Ne spunea Parintele: “Daca vreti sa aveti copii curati, sa aveti împreunare cu barbatul numai marti si joi, pentru ca celelalte sunt zile oprite; sa nu fiti bauti. Odata ce ai ramas gravida sa nu mai ai împreunare cu barbatul. Nici cât timp alaptezi”.

Fata mea cea mica avea un suflet bun, dar nu se putea lega de nimeni. Si cântareata si desteapta, cunostea baieti buni, dar la toti le gasea vina. Îmi spunea: “Mama, stau de vorba cu el cât stau si de-abia astept sa plece, sa nu-l mai vad”. M-am dus la Parintele la biserica Draganescu si i-am spus ca fata mea are 30 de ani si nu se poate lega de nici un baiat si l-am întrebat daca sa se mai casatoreasca sau nu. Mi-a spus ca o sa se casatoreasca. S-a casatorit, dar acela era betiv si dupa o luna a batut-o; era hotarâta sa divorteze, dar am fost sa-l întreb si pe Parintele care mi-a zis: “Sa-l lase! Câti betivi care se lasa de baut ai vazut? Poti sa-i numeri pe degete!”. Fata spunea ca îi este mila de el, ca va ajunge un mare betiv si va dormi prin santuri amarât ca vai de capul lui. Si ne-am rugat pentru el si s-a rugat si Parintele Arsenie ca s-a lasat de baut si de fumat si nu mai era nici rau ca înainte, ca un câine. Acum e foarte cumsecade. Dupa 6 ani au avut o fetita. (Parashiva Anghel, Dejani)

Parintele Arsenie se bucura foarte mult de tineri, sa-i uneasca, sa-i binecuvânteze, sa le dea povete ce sa faca ca sa aiba copilasi curati, sa mearga pe calea lui Dumnezeu. Pentru asta a luptat mult Parintele. Mi-a zis odata: “M-am silit mult si cu rugaciunea si cu predica si cu toate, dar tot n-am putut face ce-am vrut eu. Omul asculta, dar tot cum stie el face”. (Cismas Gheorghe, Fagaras)

O vecina avea un copil handicapat si s-a gândit sa se duca la Parintele Arsenie la biserica Draganescu. Parintele Arsenie i-a zis cu blândete: “Ce vreti mai de la mine sa va spun?”. I-a spus de copil si Parintele i-a raspuns: “Ginerele a trait cu soacra-sa. De aceea a dat Dumnezeu palma aceasta. Du-te acasa si mai adu pe lume un copil ca sa aiba cine sa aiba grija de amarâtul acela”. Si a mai nascut o fata. (Dobrin Rosalia, Arpasu de Jos)

Era clarvazator Parintele! Spunea la femei: tu ai umblat rau sau ai facut avorturi. O vecina de aici, nu avea copii, se simtea dreapta. Zicea: “Eu copii n-am avut asa ca n-am facut pacate, am stiut un singur barbat”. Ea nu s-a cununat însa cu barbatul ei: “Barbatul se mutase la mine si am stiut ca asta e barbatu’ meu”. Si s-a dus si ea la manastire cu gândul ca Parintele nu are ce sa-i spuna. Era multa lume acolo si a aratat-o Parintele cu degetul si i-a spus: “Tu traiesti cu barbatul tau în faradelege, în curvie”, ca ea n-a fost cununata cu el si a divortat. A gasit-o mai pacatoasa ca toate. (Mailat Elena, 87 de ani, Dejani)

Dânsul era împotriva avorturilor. I-a spus unuia: “Du-te repede acasa, ca nevasta ta vrea sa mearga acuma sa-si faca chiuretaj (avort), du-te repede ca înca o prinzi si sa nu faca pacatul acesta”.

A mers odata la sfintia sa o femeie cu un copil bolnav, si i-a zis femeii: “Copilul asta te chinuieste cât ceilalti 9 pe care i-ai omorât”. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

În privinta avorturilor era mai aspru! A fost cineva la Parintele si a zis:
- Parinte, am necazuri, copiii fac asa si asa.
- Ce te miri ma, câti copii ai?
- Doi parinte
- Ceilalti pâna la cinci unde sunt? Pe cei care erau buni i-ai omorat si i-ai tinut pe astia care te chinuie.

S-a dus un barbat la Parintele:
- Parinte, ma bate copilul.
- Ma, tu gândeste-te ce i-ai facut lui când era el în pântece. Acuma îti da înapoi! 

Deci copiii se aduc pe lume în curatenie. Iubea copiii, dar le spunea la parinti ca pentru faptele lor o sa fie copilul bolnav. Pacatele parintilor le trag ei, copiii. Le spunea ce pacat au facut si ce sa faca pentru a-l ispasi mai usor. Vorbea pe întelesul tuturor. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)

Povestea o batrânica ca atunci când a murit mitropolitul Mladin (era bolnav) dupa chinuri mari, a venit multa lume la manastire deoarece a fost foarte îndragit, alaturi de Parintele Serafim Popescu si Parintele Arsenie. Înaltul Mladin spunea predici foarte frumoase despre Maica Domnului si venea multa lume sa asculte. Când acesta a murit, Parintele Arsenie era la Draganescu, controlat de Securitate. Si batrâna povesteste ca a luat o plasa cu mere si altele, ca sa dea de pomana. Dupa înmormântare a vazut undeva, mai la margine, un batrân mai amarât si i-a spus: “Uite, ia astea pentru sufletul lui Mladin.” Omul i-a zis “Multam” si a plecat cu tot cu plasa. Ea nu intentiona sa-i dea si plasa, care era greu de gasit, era tesuta din lâna. Da, daca omul nu i-a dat-o, i-a lasat-o si nici nu l-a mai vazut pe acolo. Dupa cam un an, femeia s-a dus la Parintele Arsenie, la Draganescu. Dupa ce a spovedit-o, Parintele a scos de sub scaun o traista si i-a spus: “Ia-ti traista!” (Pr. Ciprian Negrean)

Stiti cum a ajuns piatra aceea mare de la Manastirea Sâmbata? Un om din Calbor s-a dus la Parintele ca sa-l roage sa faca niste slujbe pentru sotia lui care era la pat, grav bolnava. Dar când a ajuns, Parintele i-a luat-o înainte si i-a spus:
- Mai omule, ia vino-ncoace. Te duci acasa si nevasta ta ce te va astepta în portita…
- Pai e-n pat Parinte… e în pat, e bolnava.
- Asculta ce-ti spun eu. Ea te asteapta în portita. Tu ai o piatra mare în curte. Am nevoie de piatra asta. Pui boii la car si o pui în car.
- Dar cine o pune în car?
- Tu cu nevasta, unul de un cap, celalalt de altul.
- Dar Parinte, are sute de kile!
- Mai, de ce nu vrei sa întelegi? Crezi în Dumnezeu? Puterea lui Dumnezeu te ajuta.
S-a dus acasa, a pus boii si a pus mâna pe piatra cu toata încrederea, au ridicat-o, au pus-o în car si au dus-o la Sâmbata. (Lazar Rudolf- Rudi, Ucea de Sus)

O femeie din familia noastra a mers la Parintele si nu prea avea curaj sa se apropie de el sa-i spuna pentru ce a mers si a stat, a stat si dintr-o data a zis Parintele: “Hai tu Leano, hai ca tu ai nacaz”. A început sa plânga si îi era frica sa se duca. “Hai ca sunt aici femei foarte pacatoase si mint, dar le-am spus eu adevarul” si s-a dus acolo si i-a spus: “Parinte uite, am baiatul ala bolnav de…” iar Parintele i-a raspuns: “Sa stii ca daca mai traieste pâna la 7 ani si nu moare, atunci sa stii ca mai traieste în continuare”. Traieste pâna astazi! (Pria Ludovica, 80 de ani)

Regelui Mihai i-a spus ca pentru nelegiuirile tatalui sau va pierde coroana. (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

Am avut o matusa care era foarte bolnavicioasa, a avut vreo 5 operatii la stomac. Unchiul era un om cât un munte si a mers la Parintele într-o zi si i-a zis: “Parinte, am amarul asta de femeie, se mai face bine?” si Parintele îi spune: “Vezi tu, brazii aia din vârful muntelui, aia cad mai repede decât tufele astea care se ascund asa de vânt, totdeauna vântul bate-n brazi nu-n tufe“, n-a durat mult si unchiul a paralizat, 3 ani a stat pe pat, apoi a murit si matusa a trait 80 si ceva de ani; era numai o mâna de femeie, foarte energica si foarte puternica si bineînteles ca îl pomenea mereu pe Parintele Arsenie.

Când predica odata, acolo în padure, a început sa se faca de ploaie, cum vine ploaia la munte, repede; toata lumea a început sa se miste pe acolo cu umbrelele. Parintele le-a spus: “Puneti mai umbrelele, ca nu ploua“. Era furtuna, dar acolo nu ploua. Parintele avea si puterea asta de la Dumnezeu, sa stapâneasca natura.

Unui om din Sâmbata de Sus i-a zis Parintele: “Tu când mori o sa fii anuntat”. Si el zice: “Dar cine ma va anunta”. “Lasa ca o sa vezi tu atunci”. Dupa vreo 20 de ani a venit la manastire ca paznic si o data spune: “Ma duc pâna la Parintele ca nu ma simt chiar bine, sa ma ajute putin”. Si când s-a dus, Parintele l-a recunoscut si i-a spus: “Sa te pregatesti de o cale lunga”, dar el n-a întrebat ce fel de cale si când a venit acasa mi-­a zis: “N-o fi asta anuntul de care mi-a spus Parintele?” Peste 2 saptamâni a murit omul. (Ierod. Ieronim Coldea)

Erau la manastire doi oameni, Gheorghe si Gheorghe, cu acelasi nume; pe drum, unul din ei aprinse o tigara de la celalalt si Parintele când i-a întâlnit le-a zis: “Gheorghe a dat, Gheorghe a luat” si au ramas oamenii asa mirati. Nu accepta patimile astea!

A venit odata un om batrân, mai necajit, a venit cu putina faina si cu un pomelnic si bani. Si zice: “Am adus si eu Parinte, sa-mi faci si mie o rugaciune”; “O, mosule, du faina acasa si banii si adu pomelnicul”.

În Brasov, mi-a spus cineva ca e o femeie care deschide cartea si de fiecare data când am vrut sa ma duc la ea, s-a întâmplat câte ceva de nu m-am putut duce. Si Parintele mi-a spus: “Unde ai vrut sa te duci? La o femeie care stie si spune? Sa nu lasi Biserica pe femei si pe ghicituri si altele de felul acesta. La biserica sa te duci.” (Streza Maria)

L-am cautat pe Parintele la Draganescu cu o problema mare. Si a zis Parintele: “Stiu ca aveti un necaz mare, dar nu trebuie sa va suparati, stiu ca baiatul vostru este închis. Sa nu va fie teama, el nu are vina nici în valoare de 50 de bani, el a fost mult mai în urma ca ceilalti”. Doar un avocat din Pitesti, singurul, la rugamintea mea l-a sustinut pe fiul nostru, dupa puterea lui. Nici un avocat nu vroia. A fost un proces cu usile închise (Popa Gica a fost presedintele Congresului de Judecata, care l-a judecat si condamnat pe Ceausescu la moarte. Atunci îi judeca pentru ani grei de puscarie pe cei care erau împotriva lui Ceausescu si apoi îl judeca si pe Ceausescu!). (Serban Ioan - Voila)

Tatal meu povesteste ca într-o duminica dimineata a pornit, împreuna cu înca cineva, spre manastirea Sâmbata de Sus, cu bicicletele; însa drumul este lung si greu din satul sau natal, Hârseni. Plecasera si cam târziu de cum procedau de obicei si sperau sa ajunga macar la predica. Din satul Lisa, urcusul fiind si mai greu, aveau tendinta de a renunta, însa simteau un îndemn sa se sileasca înca. Parintele terminase Sfânta Liturghie si le spusese oamenilor ca o sa mai întârzie cu predica caci trebuie sa mai ajunga cineva de pe drum. De abia dupa ce au ajuns, a început predica. Bunica, care era de fata la slujba, s-a mirat mult când a vazut pe cine a asteptat Parintele cu predica.

Tot tatal meu povesteste, ca a fost de fata când s-a întors de pe front un tânar, pe care-l spovedise Parintele cu o luna înainte de a pleca si îi spusese sa vina la împartasit dupa o luna de la întoarcerea de pe front. Marturiseste ca avea mantaua toata ciuruita de gloante si din buzunarul de la piept a scos un glont pe care i l-a aratat Parintelui si i-a spus ca se oprise acolo. Parintele i-a raspuns: “Dumnezeu nu se lasa împuscat de gloante!”(Maica Adriana Serb - Schitul Cornet)

continuarea AICI

Fragmente din cartile aparute la Ed. Agaton:

Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca
Noi marturii despre parintele Arsenie Boca

Alte marturii despre parintele Arsenie Boca

Mai puteti citi:

Marturii despre Parintele Arsenie Boca I

Marturii despre Parintele Arsenie Boca II

Marturii despre Parintele Arsenie Boca III

Arsenie Boca - Despre rugaciune

Intalnirea unui ateu cu Dumnezeu - Gavril Barnut

Un interviu cu un om simplu, Gavril Barnut, care, in cuvinte simple, descrie ceea ce au relatat foarte multi oameni care s-au aflat in moarte clinica. Aceste experiente le gasiti si sub denumirea "near death experience (NDE). Recomand si cartile doctorului Raymond Moody - "Lumina vietii de dincolo" si "Viata dupa viata". De asemenea cartea scrisa de dr. Aurel Popescu-Balcesti, "Enigma vietii si a mortii" este foarte interesanta.

Cugetari si citate ortodoxe I

 Dumnezeu

Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umana; daca ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu. (Evagrie din Pont)
Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins si apropiat prin iubire, dar niciodata prin gândire. (Norul Necunostintei)
Tocmai neputinta de a-L întelege în toata întregimea Lui este aceea care ne face sa-L întelegem pe Dumnezeu în toata maretia Sa. (Tertullian)
Dumnezeu este în afara tuturor, neramânând în afara; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fara înaltare; este mai jos de toate, fara coborâre; este în toate si, totodata, deasupra tuturor. (Fericitul Augustin)
Daca n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu. (Sfântul Efrem Sirul)
Cunoastem firea divina prin lucrarile Sale. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. (Sfântul Ioan Damaschin)
Dumnezeu este Ratiune si pricina întregii miscari neîncetate si toate ratiunile îsi au în El stabilitatea neclintita si dinamismul fara de sfârsit. (Nichita Stithatul)
Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârsitul oricarui bine. (Sfântul Marcu Ascetul)
În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscuta, Cuvânt negrait si Viata necuprinsa. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Dumnezeu este asemenea unui cerc ale carui margini nu sunt nicaieri, iar al carui centru este pretutindeni. (Fericitul Augustin)
A numi pe Dumnezeu nu este nimic altceva decât a arata prin cuvinte unele din însusirile Sale. (Origen)
Dumnezeu este al tuturor. (Sfântul Ioan Scararul)
Dumnezeu este iubire. (Sfânta Scriptura)
Fata Mea nu vei putea sa Mi-o vezi ! (Sfânta Scriptura)
Eu sunt Cel Ce sunt. (Sfânta Scriptura) 

Iisus Hristos

Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa poata deveni dumnezeu. (Sfântul Irineu )
Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca sa cunoasca si sa înteleaga omul cât de mult îl iubeste Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
Misterul Întruparii Cuvântului poarta în sine semnificatia întregii creatii sensibile si inteligibile. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Cuvântul lui Dumnezeu S-a facut om, pentru ca tu sa înveti de la un om cum poate omul deveni dumnezeu. (Sfântul Clement Alexandrinul)
Sfanta Treime nu este prezenta doar în învatatura lui Hristos, ci e lucratoare în tot ce face El. (pr. Dumitru Staniloae)
În Hristos, locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
De Tatal ne apropiem prin Fiul. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Iisus Se face ascultator Tatalui, vindecând propria noastra neascultare (...) si devine pentru noi modelul unei ascultari fara de care nu exista mântuire. (Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus ne-a împacat, prin Sine, cu Tatal si între noi. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

În Hristos, Dumnezeu devine partas la conditia omului, pentru ca acesta sa aiba posibilitatea trecerii spre El. (pr. Ion Bria)
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat si, prin aceasta, a început recapitularea noastra în Sine. (Sfântul Irineu)
N-ar fi fost mântuiti toti oamenii de Hristos, daca nu i-ar fi luat pe toti asupra sa. (Origen)
La Iisus poti privi, fara sa încetezi sa-i privesti si pe ceilalti. (Cresbron)
Ceea ce Si-a asumat Hristos, aceea a si vindecat. (firea umana - n.n.) (Dicton patristic)
Facâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoastere firea umana golita. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Iisus Hristos, Temlul Cuvântului. (Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus este Dumnezeu pe pamânt si om în cer. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Asa cum, când împreunezi doua lumânari, una se vede în cealalta, tot astfel cred ca se întâmpla cu cel care primeste înlauntrul sau pe Domnul Iisus. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
(Iisus) ... n-a spus nimic fara parabole. (Sfânta Scriptura)
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adica la deplina lui comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. (pr. Dumitru Staniloae)
Credinta în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, este si credinta în Sfânta Treime. (Serghei Bulgakov)
Iisus Hristos, ipostasul supremei afectiuni si ratiuni, intra cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legatura interumana, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire. (pr. Dumitru Staniloae)
Iisus Hristos este Noul Adam, Ce înnoieste continuu lumea întreaga. (Sfântul Grigorie Palama)
Natura omeneasca, prin Hristos, s-a înaltat la cer. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Învierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci si a firii Sale umane îndumnezeite. (Hristu Andrutsos)
Hristos S-a întrupat pentru o opera universala, reintegrând si aducând toate lucrurile în Sine. (Sfântul Irineu)
(Prin Hristos) ... tot pamântul a fost eliberat din întunericul amagirii. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Iisus Hristos ne sugereaza ca El este centrul infinit al relatiilor interpersonale, care elibereaza omul de sub domnia determinismului si individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l înalta si introduce în sfera de viata a comuniunii lui Dumnezeu în Treime. (pr. Dumitru Popescu)
Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata deveni purtator de duh. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Fiti însetati de Hristos si El va va împlini cu dragostea Sa. (Sfântul Isaac Sirul)
Un singur Cuvânt a spus Tatal si anume pe Fiul Sau si pe Acesta-L spune mereu în tacerea vesnica. Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tacerea sufletului. (Sfântul Ioan al Crucii)
Precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia. (Sfânta Scriptura)
Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea. (Sfânta Scriptura)
Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. (Sfânta Scriptura)
Hristos, Taina lui Dumnezeu. (...) În El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii. (Sfânta Scriptura)
Acesta e Omul ! (Sfânta Scriptura)  

Sfântul Duh

Sfântul Duh împlineste vointa comuna a Celor Trei, fiind trimis de Tatal si transmis de Fiul. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
În Pogorârea Duhului Sfânt este întrega Treime Care vine spre noi, îsi face lacasul în noi. (Paul Evdokimov)
Duhul Sfânt se identifica în chip tainic cu persoanele umane (...). În El, vointa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne daruieste harul pe dinauntru, aratându-Se chiar în persoana noastra, atâta vreme cât vointa noastra omeneasca ramâne în acord cu vointa dumnezeiasca si conlucreaza cu ea, dobândind harul (...). Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împaratia lui Dumnezeu adusa în inimi de catre Sfântul Duh înca din aceasta viata de acum, caci Sfântul Duh este asezata peste Hristos si peste toti crestinii chemati sa domneasca împreuna cu El în veacul ce va sa fie. Atunci, Aceasta Persoana dumnezeiasca necunoscuta, Care nu-Si are chipul într-un alt ipostas, Se va arata în persoanele
îndumnezeite : caci multimea sfintilor va fi chipul Sau. ( Vladimir Lossky)
Duhul Sfânt nu e absent din nici o faptura si, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de ratiune. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Duhul lui Dumnezeu este sustinatorul tuturor lucrurilor, ele neexistând prin sine, ci unele în altele. (pr. Dumitru Popescu)
Sfântul Duh desavârseste plenitudinea unitatii în diversitate si a diversitatii în unitate. (Olivier Clement)
Iisus ne-a descoperit adevarul, iar Duhul ne calauzeste la el. (Patriarhul Fotie)
El le calauzeste pasii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se straduiesc si îi lumineaza pe cei care se purifica. ( Sfântul Vasile cel Mare)
De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în Împaratia lui Dumnezeu. (Sfânta Scriptura)  

SfântaTreime

Fiul si Sfântul Duh sunt cele doua mâini ale Tatalui. (Sfântul Irineu)
Teologia dinainte de Niceea, a vazut în Tatal, izvorul existentei, în Fiul, rationalitatea, sensul care structureaza si rânduieste totul, iar în Sfântul Duh, dinamismul care face ca întreaga creatie sa tinda spre plenitudine. (Olivier Clement)
Când începi sa numeri Treimea, parasesti adevarul. (Fericitul Augustin)
Noi gasim în propria noastra constiinta marturii atat de stralucitoare despre existenta unitatii în trei ipostaze (eu, tu, noi), încât aceasta dogma devine o necesitate pentru gândire si punctul de plecare al oricarei metafizici. Dogma Sfintei Treimi nu este numai o formula doctrinara, ci o experienta crestina vie. ( Serghei Bulgakov)
În Sfânta Treime exista o comuniune si o distinctie care depasesc posibilitatile cuvântului si întelegerii, (...) o paradoxala diversitate în unitate si o unitate în diversitate. (Sfântul Grigorie de Nyssa)
Persoana se exprima în renuntarea de a exista pentru ea însasi. (...) Persoanele Sfintei Treimi nu Se afirma pe Ele Însele, ci una pe alta. (Vladimir Lossky)
Totul este savârsit de la Tatal, prin Fiul, în Duhul Sfânt. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Treimea nu se reduce la o esenta divina abstracta si impersonala, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-si extind iubirea Lor peste noi si în noi, în Hristos Care patimeste pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheama de asemenea sa înaintam cu ajutorul Sau spre o umanitate asemenea umanitatii Sale : o umanitate care vrea sa sufere pentru ceilalti ca sa-i înnobileze, ca sa faca bucurie Tatalui ceresc, dându-I bucuria de a vedea ca înaintam prin iubirea dintre noi spre iubirea fata de El. (pr. Dumitru Staniloae)
Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vietii si al rationalitatii, (...) culminatia smereniei si a jertfei iubirii. (pr. Dumitru Staniloae)
Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeiesti este singura explicatie pentru actul crearii. (pr. Dumitru Staniloae)
Sfânta Treime este suprema taina a existentei. (pr. Dumitru Staniloae)
Nadejdea mea este Tatal, Scaparea mea este Fiul, Acoperamântul meu este Sfântul Duh. Treime Sfânta, slava Tie ! (Sfântul Ioanichie)  

Sfânta Cruce

Mântuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârsit îmbratisându-ne. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Crucea este poarta tainelor. (Sfântul Isaac Sirul)
Crucea are multe întelesuri (...) trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepatrunsa de nimic din cele existente. (Sfântul Dionisie Areopagitul)
Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (...) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând al suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. (pr. Nicolae Steinhardt)
Crucea, (...) mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori. (Acatistul Sfintei Cruci)
Orice fapta buna este o cruce. (Sfântul Marcu Ascetul)
Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea în paradis. (pr. Dumitru Staniloae)
Crucea, geometric si simbolic vorbind, e semnul întretaierii celor doua planuri, e unirea dintre spiritual si material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si pamânteana. Ea ne rezuma, ne recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune în dubla - paradoxala, perpendiculara, fundamentala - noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer. (pr. Nicolae Steinhardt)
Singurul raspuns, mereu acelasi si, totusi, radical nou pentru fiecare fiinta umana, ne este oferit de taina care constituie fondul însusi, inima revelatiei crestine - Taina Crucii. (pr. Alexander Schmemann)
Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate. (Sfântul Isaac Sirul)
Crucea, (...) izvor de tamaduire, (...) usa Tainelor, (...) arma pacii, (...) veselia sufletului meu. (Acatistul Sfintei Cruci)
În acest semn, vei învinge ! (Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce cu aceasta inscriptie)  

Providenta

Omul trebuie sa colaboreze în mod continuu si liber cu harul dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dupa fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrarile Sale, este în toate. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Dumnezeu, în Sine, este o unitate nedistincta. El Îsi iese din Sine pentru scopurile lumii. (Sabelie)
Nici un folos nu vine din lucrarea omului, fara înrâurirea de sus. (Petru Damaschin)
Fiecare din noi e ajutat de celalalt în mod providential. (Sfântul Marcu Ascetul)
De ar fi cineva chiar si Petru sau Pavel sau Iacov sau Ioan si i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, usor ar fi învins; s-ar împiedica si ar cadea. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dumnezeu, nu doar ca nu lasa sa fim ispititi peste puterile noastre, dar ne si ajuta, chiar în ispita, ne sprijina si ne
întareste, daca noi facem ce se cuvine din partea noastra si nu ne lipseste bunavointa, nadejdea în El si rabdarea. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi. (Sfântul Grigorie de Nazianz)
Am vazut case si m-am gândit la arhitect; am vazut lumea si am înteles Pronia; am vazut corabia fara cârmaci scufundânduse; am vazut oamenii neispravind nimic fara Dumnezeu; (...) am înteles ca toate exista prin rânduiala Domnului. ( Sfântul Efrem Sirul)
Fara îndoiala ca Dumnezeu rânduieste faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi însine. (Sfântul Vasile cel Mare)
Corect este sa se spuna ca toate lucrurile sunt în Dumnezeu si nu Dumnezeu în toate lucrurile. (Fericitul Augustin)
Chiar daca noi ne departam de Dumnezeu, Dumnezeu ramâne aproape de noi. (Sfântul Ioan Gura de Aur)

Legea dreptatii

Sentimentul de dreptate exista in natura incat ne revoltam la gandul unei nedreptati. Progresul moral dezvolta fara indoiala acest sentiment dar nu ti-l da. Dumnezeu l-a asezat in inima omului si de aceea gasim adesea la oamenii simpli conceptii mai precise despre dreptate decat la cei care au o multime de cunostinte.
Dreptatea este o lege a naturii. Ea este amestecata adeseori cu pasiuni ce alterneaza acest sentiment, asa cum se intampla cu majoritatea celorlalte sentimente naturale, facand ca lucrurile sa fie vazute dintr-o perspectiva falsa. De aceea oamenii inteleg atat de diferit si unul vede drept ceea ce altuia i se pare nedrept.

Dreptatea consta in respectul drepturilor fiecaruia. Ceea ce determina aceste drepturi sunt: legea omeneasca si legea naturala. Oamenii facand legi corespunzatoare traditiilor si caracterului lor, aceste legi au stipulat drepturi ce variaza potrivit progresului cunostintelor. Legile noastre de azi, fara a fi perfecte sunt diferite de cele din Evul Mediu; acele drepturi invechite ce ni se par monstruoase, pareau juste si naturale in acea epoca. Dreptul stabilit de catre oameni nu este intotdeauna conform dreptatii; de altfel el nu guverneaza decat anumite raporturi sociale, in timp ce, in viata privata exista o multime de acte ce tin numai de un tribunal al constintei.

Suportul dreptatii fondate pe legea naturala, a fost stabilit de Hristos: sa dorim altora ceea ce am dori pentru noi insine. Dumnezeu a asezat in inima omului regulile adevaratei dreptati, prin dorinta fiecaruia de a-si vedea respectate drepturile. In incertitudinea legata de modul de actiune fata de semenul sau intr-o circumstanta oarecare, cand omul se intreaba cum ar vrea sa fie tratat intr-o imprejurare asemanatoare, Dumnezeu nu poate sa-i dea un ghid mai sigur decat propria constiinta.
Criteriul adevaratei dreptati consta, intr-adevar, in a dori pentru ceilalti ce ti-ai dori tie, si nu a dori pentru tine ce ai dori pentru ceilalti, ceea ce nu este intru totul acelasi lucru. In toate timpurile si in toate circumstantele, omul a cautat intotdeauna sa se prevaleze de dreptul sau personal: sublimul religiei crestine consta in faptul ca a luat dreptul personal drept temei pentru dreptul semenului.

Nevoia omului de a trai in societate antreneaza obligatii specifice. Prima dintre ele este de a respecta drepturile semenilor sai. Cel ce va respecta aceste drepturi va fi intotdeauna drept. In lumea noastra unde atatia oameni nu practica legea dreptatii, fiecare foloseste represaliile, ceea ce duce la tulburare si confuzie in societate. Viata sociala da drepturi si impune datorii in mod reciproc.
Limita dreptului recunoscut semenului sau este limita dreptului personal, in aceeasi circumstanta si reciproc.
Drepturile naturale sunt aceleasi pentru toti oamenii, de la cel mai neinsemnat pana la cel mai puternic; Dumnezeu nu a facut pe unii dintr-un lut mai pur decat pe ceilalti, toti sunt egali in fata Lui. Aceste drepturi sunt eterne; cele stabilite de om pier odata cu institutiile sale. Fiecare cunoaste forta sau slabiciunea si va sti intotdeauna sa aiba un fel de respect pentru cel ce-l va merita datorita virtutii si intelepciunii sale.
Este foarte important de stabilit acest lucru, pentru ca persoanele ce se considera superioare sa-si cunoasca indatoririle si sa-si merite respectul. Subordonarea nu va fi compromisa daca autoritatea va fi data intelepciunii.
Caracterul omului care va practica dreptatea in deplinatatea sa va fi cu adevarat drept, ca si Iisus deoarece va practica in aceeasi masura dragostea de aproape si mila, fara de care nu exista dreptate adevarata.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Sacrificiile

Utilizarea sacrificiilor umane s-a practicat din cele mai vechi timpuri. Omul a crezut ca astfel de practici puteau fi placute lui Dumnezeu deoarece nu-l intelegea pe Dumnezeu ca izvor al bunatatii. La popoarele primitive materia domina spiritul, oamenii nu abandonau instinctele brutale, erau in general cruzi, deoarece nu aveau inca dezvoltat simtul moral. Apoi, oamenii primitivi trebuie sa fi crezut in mod natural ca o creatura insufletita avea mai mare pret in ochii lui Dumnezeu decat un corp material. Aceasta i-a facut sa sacrifice mai intai animale, si mai tarziu oameni, deoarece conform falsei lor credinte gandeau ca pretul sacrificiului era in raport cu importanta victimei. In viata materiala, cea pe care o practicam in majoritate, daca vrem sa oferim un dar cuiva, il alegem de o asemenea valoare dupa cum vrem sa-i aratam persoanei mai multa consideratie si mai mult atasament. La fel trebuie sa fie si cu oamenii ignoranti in privinta lui Dumnezeu.

Sacrificile umane isi au originea in ideea falsa de a fi pe placul lui Dumnezeu. Oamenii au abuzat de ea sacrificand pe dusmanii lor, chiar si pe dusmanii lor personali. De altmiteri, Dumnezeu nu a cerut niciodata sacrificii, nici animale si nici omenesti; El nu poate fi adorat prin distrugerea inutila a propriei creatii.
Sacrificiile umane, chiar indeplinite cu o intentie pioasa, nu au fost placute niciodata lui Dumnezeu. Oamenii fiind ignoranti puteau crede ca realizau un act laudabil sacrificand pe unul din semenii lor; in acest caz, Dumnezeu nu o atribuia decat gandului si nu faptei. Oamenii, imbunatatindu-se, trebuiau sa-si recunoasca greselile si sa dezaprobe aceste sacrificii ce contraveneau ideii de spirite luminate; luminate deoarece spiritele erau atunci acoperite cu un val material. Dar, prin liberul arbitru, ele puteau sa aiba o intelegere a originii si finalitatii lor, si multe intelegeau deja, prin intuitie, raul ce-l faceau, dar asta nu inseamna ca savarseau mai putin rau pentru a-si satisface propriile porniri.

Ce trebuie sa gandim despre razboaiele numite sacre? Sentimentul ce impinge popoarele fanatice la exterminarea totala a celor ce nu impartasesc aceeasi credinta, pentru a se face placute lui Dumnezeu, ar parea sa aiba aceeasi origine ca si cel ce le incita odinioara la sacrificarea semenilor lor.
Popoarele si indivizii sunt indemnati de spiritele rele si ajungand la razboi cu semenii lor, actioneaza impotriva vointei lui Dumnezeu, care spune ca trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Toate religiile, sau mai degraba toate popoarele, adorand un acelasi Dumnezeu, indiferent de numele ce-l poarta, duc razboaie de exterminare deoarece religia lor este diferita sau n-a atins nivelul credintei popoarelor luminate. Popoarele sunt scuzabile ca nu cred cuvantul celui ce a fost animat de Spiritul Domnului si trimis de el insusi, mai ales daca nu l-a vazut si nu au fost martorii faptelor sale; si cum vrem sa creada in acest cuvant de pace, cand noi mergem si le punem armele in maini. Ele trebuie mai intai sa se lumineze si de aceea este bine sa le facem cunoscuta invatatura lui Dumnezeu prin convingere si blandete, si nicidecum prin forta si sange. De ce am vrea ca strainii sa ne creada pe cuvant cand actele noastre dezmint doctrina pe care o predicam?

Dumnezeu judeca intentia omului iar fapta are mica importanta pentru El. In mod evident, este mai placut lui Dumnezeu de a vedea oferindu-i-se fructe decat sangele victimei. Dar, rugaciunea spusa din adancul inimii este de o mie de ori mai placuta lui Dumnezeu decat toate ofrandele pe care i le putem aduce.
Dumnezeu binecuvanteaza intotdeauna pe cei care fac binele, iar a ajuta pe saraci si pe cei indurerati este cel mai bun mijloc de a-l cinsti. Dumnezeu nu dezaproba ceremoniile pe care le facem pentru rugaciune, dar sunt multi bani ce ar putea fi folositi mult mai util. Dumnezeu iubeste simplitatea in toate. Omul se ataseaza de suprafata si nu de inima; este un spirit cu vederi inguste.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Cunoasterea de sine

Mijlocul cel mai eficace de a ne imbogati in aceasta viata si a rezista tentatiei spre rau este sa urmam vorbele inteleptului din antichitate "cunoaste-te pe tine insuti".
Intelegem intreaga intelepciune a acestei maxime dar dificultatea consta tocmai in cunoasterea de sine. Care ar fi mijlocul de a o atinge?

La sfarsitul fiecarei zile, sa ne intrebam constiinta, sa trecem in revista ceea ce am facut si sa ne intrebam daca nu am omis vreuna dintre indatoriri, daca nimeni nu se plange de mine. Astfel ajungem sa ne cunoastem si sa vedem ceea ce trebuie schimbat la noi.
In fiecare seara, sa ne reamintim toate actiunile din cursul zilei si sa ne intrebam ce am facut bine sau ce am facut rau, rugand pe Dumnezeu si pe ingerul nostru pazitor sa ne lumineze, vom obtine o mare putere pe drumul perfectionarii noastre - Dumnezeu ne va ajuta.
Sa ne intrebam ce am facut si in ce scop am actionat in anumite circumstante, daca am facut unele lucruri pentru care ne-ar blama altii, daca am intreprins o actiune pe care incercam sa nu o recunoastem.

Sa ne intrebam inca o data: daca intrand in lumea spiritelor, unde nimic nu se poate ascunde, mi-ar placea ca Dumnezeu sa ma intrebe daca ma tem de ceea ce am facut? Sa examinam ceea ce am putut face impotriva lui Dumnezeu, apoi impotriva aproapelui nostru si in sfarsit impotriva noastra insine. Raspunsurile vor constitui o linistire a constiintei noastre sau clarificarea raului ce trebuie vindecat.

Cunoasterea de sine este deci cheia imbunatatirii individuale. Dar cum sa judecam? Exista de asemenea o iluzionare a orgoliului ce diminueaza greselile si le face scuzabile. Avarul se crede un simplu econom si prevazator, orgoliosul crede ca nu are decat demnitate. Totusi, avem un mijloc de control ce nu ne poate insela niciodata. Cand suntem nehotarati asupra valorii uneia dintre actiunile noastre, sa ne intrebam cum am califica-o daca ar fi infaptuita de o alta persoana. Daca am condamna-o la altul, ea nu va fi justificata nici pentru noi, caci Dumnezeu nu are doua masuri pentru dreptate. Sa cautam astfel sa stim ce gandesc altii, sa nu neglijam nici opinia inamicilor nostri, caci acestia nu au niciun interes in ascunderea adevarului si adesea Dumnezeu ii aseaza alaturi de noi ca o oglinda pentru a ne avertiza cu o mai mare sinceritate decat o fac prietenii.

Cel ce are vointa ferma de a se imbunatati, isi cerceteaza constiinta pentru a elimina inclinatiile rele, asa cum inlatura buruienile din gradina; daca isi face bilantul zilei sale morale, asa cum negustorul face socoteala pierderilor si beneficiilor sale, va avea de castigat. Daca isi spune ca ziua sa a fost buna, poate dormi linistit si poate astepta fara teama desteptarea intr-o alta viata.
Sa ne punem asadar, intrebari clare si precise si sa nu cautam sa le complicam - pot fi folosite cateva minute pentru a cuceri o fericire eterna.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Rugaciunea

Rugaciunea este placuta intotdeauna lui Dumnezeu cand este spusa din inima, caci intentia este totul pentru El. Rugaciunea din inima e preferabila celei pe care o putem citi, oricat de frumoasa ar fi, daca am citit-o mai mult cu buzele decat cu gandul. Rugaciunea este placuta lui Dumnezeu cand este spusa cu credinta, fervoare si sinceritate - dar sa nu credem ca El este miscat de rugaciunea omului vanitos, orgolios si egoist, si mai putin daca ea nu este un act de cainta sincera si de adevarata umilinta.
Rugaciunea este un act de adoratie. A te ruga lui Dumnezeu inseamna a te gandi la El, a te apropia de El, a intra in comunicare cu el. Prin rugaciune se propun trei lucruri: lauda, cererea, multumirea.
Cel ce se roaga cu ravna si incredere este mai puternic in fata tentatilor raului si Dumnezeu ii trimite spiritele bune pentru a-l ajuta. Este un ajutor ce nu a fost niciodata refuzat daca a fost cerut cu sinceritate.

Sunt anumite persoane care se roaga mult si totusi au un caracter rau, sunt geloase, invidioase, artagoase, lipsite de bunavointa si indulgenta iar cateodata chiar vicioase. Esentialul nu este sa ne rugam mult, ci sa ne rugam bine. Aceste persoane cred ca tot meritul consta in lungimea rugaciunii si inchid ochii la propriile lor defecte. Rugaciunea este, pentru ele, o ocupatie, o umplere a timpului si nicidecum o analiza a sinelui. Remediul este ineficace, fiind folosita numai forma exterioara.
Dumnezeu stie sa discearna binele de rau; rugaciunea nu ascunde greselile. Cel care cere de la Dumnezeu iertarea greselilor sale nu o obtine decat schimbandu-si conduita. Faptele bune sunt cele mai bune rugaciuni, caci faptele valoreaza mai mult decat vorbele.

Ne putem ruga cu folos pentru ceilalti. Spiritul celui ce se roaga actioneaza prin vointa sa de a face bine. Prin rugaciune, el atrage spre sine spiritele bune, care-l ajuta in binele pe care vrea sa-l infaptuiasca.
Noi avem in noi insine, prin gandire si vointa, o putere de actiune ce se intinde mult dincolo de limitele sferei noastre corporale. Rugaciunea pentru ceilalti este un act al acestei vointe. Daca este arzatoare si sincera, ea poate chema in ajutorul sau spirite bune pentru a sugera ganduri bune si pentru a da corpului si sufletului puterea de care au nevoie. Daca rugaciunea inimii este totul, cea a buzelor nu este nimic.

Incercarile noastre sunt in mana lui Dumnezeu si ele trebuie duse pana la capat, caci atunci Dumnezeu tine intotdeauna cont de supunerea noastra. Rugaciunea cheama la noi spiritele bune care ne dau puterea de a le suporta cu curaj si incercarile ni se par atunci mai putin grele. Rugaciunea nu este niciodata inutila cand este bine facuta; ea da forta si este deja un mare rezultat. "Ajuta-te si Cerul te va ajuta". Dumnezeu nu poate schimba ordinea naturii dupa placul fiecaruia, caci ceea ce este un mare rau din punctul nostru de vedere meschin si al vietii noastre efemere, este adesea un mare bine in ordinea generala a universului. Cate rele nu exista al caror autor este omul, datorita lipsei de prevedere si greselilor sale? El este pedepsit pentru pacatul sau.
Totusi, cererile indreptatite sunt deseori indeplinite asa cum gandim. Noi credem ca Dumnezeu nu ne-a ascultat, deoarece nu a facut un miracol pentru noi, in timp ce El ne ajuta numai prin mijloacele naturale ce noua ni se par un efect al hazardului sau forta a lucrurilor; deseori El ne suscita gandirea necesara pentru ca noi insine sa iesim din necaz.

Este folositor sa ne rugam pentru morti si pentru spiritele suferinde. Rugaciunile noastre pot duce la alinarea suferintelor acestora.
Rugaciunea nu poate avea ca efect schimbarea planurilor lui Dumnezeu, in schimb poate sa miste sufletul pentru care se face rugaciunea in incercarea de a-l usura, deoarece ea este o marturie a interesului ce i se acorda si pentru ca nefericitul este intotdeauna usurat cand gaseste suflete caritabile ce-i compatimesc durerile. Pe de alta parte, prin rugaciune el este impins la cainta si la dorinta de a face ceea ce trebuie pentru a fi fericit; in acest sens i se poate usura chinul, daca si din partea sa exista bunavointa. Aceasta dorinta de imbunatatire starnita de rugaciune atrage alaturi de spiritul suferind spirite bune, care vin sa-l lumineze, sa-l consoleze si ii dau speranta. Iisus se ruga pentru "oile ratacite"; el ne arata astfel ca vom fi vinovati daca nu o vom face pentru cei ce au cea mai mare nevoie.

Hristos a spus oamenilor: "Iubiti-va unii pe altii". Acest indemn include pe cel referitor la folosirea tuturor mijloacelor posibile de a marturisi dragostea, fara a intra in detaliu privind modul de atingere a acestui scop. Daca este adevarat ca nimic nu poate abate Creatorul de la aplicarea dreptatii, nu este mai putin adevarat ca rugaciunea pe care i-o adresam celui mort ce ne inspira dragoste, este pentru acesta o dovada de amintire ce nu poate decat sa contribuie la alinarea suferintelor sale si sa-l consoleze, de indata ce el marturiseste cea mai mica pocainta, dar numai atunci este ajutat. Niciodata nu ii este dat sa ignore faptul ca un suflet simpatic s-a ocupat de el, ii este dat alintatorul gand ca intermedierea i-a fost utila. Rezulta in mod necesar de partea sa un sentiment de recunostinta si afectiune pentru cel ce i-a dat aceasta proba de atasament sau de compatimire. In consecinta, dragostea recomandata de Hristos oamenilor nu a facut decat sa sporeasca intre ei; manifesta asadar supunere fata de legea dragostei si unirii tuturor fapturilor, lege divina ce trebuie sa conduca la unitate, scop si final al spiritului.

Putem sa ne rugam spiritelor bune, care sunt mesagerii lui Dumnezeu si executorii vointei sale, dar puterea lor este conforma cu superioritatea lor si este determinata intotdeauna de stapanul tuturor lucrurilor, fara a carui permisiune nimic nu se face. De aceea rugaciunile ce li se adreseaza nu sunt eficace decat daca sunt placute lui Dumnezeu.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Neantul. Viata viitoare

In toate timpurile, omul s-a preocupat de viitorul sau de dupa moarte. Oricata importanta ar da el vietii prezente, nu se poate impiedica sa nu constate cat este ea de scurta si mai ales precara, de vreme ce poate fi retezata in orice clipa si el nu e niciodata sigur de ziua de maine. Ce va deveni dupa momentul fatal? Problema este grava, caci nu e vorba de cativa ani, ci de eternitate. Daca cel ce urmeaza sa-si petreaca mai multi ani intr-o tara straina se nelinisteste pentru situatia pe care o va avea, cum sa nu ne preocupam deci, de situatia pe care o vom avea parasind aceasta lume, de vreme ce este pentru totdeauna?
Ideea de neant are ceva ce repugna ratiunii. Omul cel mai nepasator in timpul vietii, odata ajuns la momentul suprem, se intreaba ce va deveni el, si in mod involuntar spera.

A crede in Dumnezeu fara a admite viata viitoare este un nonsens. Sentimentul unei existente mai bune exista in forul interior al tuturor oamenilor: Dumnezeu nu l-a asezat aici in zadar. Viata viitoare implica pastrarea individualitatii noastre dupa moarte; ar fi important pentru noi, in adevar, de a supravietui corpului daca esenta noastra morala ar trebui sa se piarda in oceanul infinitului? Consecintele pentru noi ar fi una cu neantul.
Omul, in mod instinctiv, are groaza de neant pentru ca neantul nu exista. Tot omul are sentimentul instinctiv al vietii viitoare - pentru ca inainte de incarnarea sa, spiritul cunostea toate aceste lucruri, iar sufletul pastreaza o vaga amintire despre ceea ce stia si a vazut in starea de spirit.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Pedepse si recompense

Intuitia pedepselor si a bucuriilor viitoare

Intalnim la toate popoarele credinta in pedepsele si recompensele din viata viitoare. Aceasta credinta provine din presentimentul realitatii dat omului de spiritul incarnat in el caci, stim prea bine, nu in zadar o voce interioara ne vorbeste. Greseala noastra consta in a nu o asculta suficient. Daca ne-am gandi mai des si mai profund, am deveni cu siguranta mai buni.
In momentul mortii, sentimentul dominant difera de la om la om: indoiala la scepticii invederati, teama la cei vinovati, speranta la oamenii de bine. Cat despre sceptici, sunt mai putini decat credem; multi sunt facuti de catre spiritele puternice in orgoliu; dar in momentul mortii, nu mai sunt atat de fanfaroni.

Consecintele vietii viitoare reprezinta responsabilitatea actelor noastre. Ratiunea si dreptatea ne spun ca, la impartirea fericirii la care fiecare om aspira, oamenii buni si raufacatorii nu vor fi confundati. Dumnezeu nu poate dori ca unii sa se bucure fara pedeapsa de binefaceri pe care altii le obtin cu efort si perseverenta.
Ideea ca Dumnezeu ne daruieste dreptatea si bunatatea sa prin intelepciunea legilor sale nu ne permite sa credem ca atat cel drept cat si raufacatorul sunt la fel in ochii sai; nici nu ne indoim ca ei nu-si vor primi intr-o zi, unul recompensa, celalalt pedeapsa pentru binele sau raul ce-l vor fi facut. De aceea, sentimentul innascut de dreptate pe care il avem ne da intuitia pedepselor si recompenselor viitoare.

Interventia lui Dumnezeu in acordarea pedepselor si recompenselor

Dumnezeu se ocupa de toate fapturile pe care le-a creat, oricat de mici ar fi ele; nimic nu este neinsemnat pentru bunatatea sa.
Dumnezeu are legile sale ce regleaza toate actiunile noastre; daca le violam, este greseala noastra. Fara indoiala, atunci cand un om comite un exces, Dumnezeu nu-l judeca pentru a-i spune, de exemplu: "Ai fost lacom, vreau sa te pedepsesc". Nu, El a stabilit o limita, bolile si deseori moartea sunt consecinta excesului; iata pedeapsa; ea reprezinta rezultatul infractiunii fata de lege. Asa este in toate.

Toate actiunile noastre sunt supuse legii lui Dumnezeu; nu exista niciuna, oricat de nesemnificativa ni s-ar parea care sa nu aiba urmari. Daca suportam consecintele violarii legilor divine, noi nu primim decat ceea ce meritam, facandu-ne astfel artizanii fericirii sau nefericirii noastre in viitoarea viata.
Acest adevar este redat semnificativ in citatul urmatoar: "Un tata a dat copilului sau educatie si instructie, adica mijloacele de a sti sa se conduca. El i-a cedat un teren si i-a spus: Iata regula de urmat si toate instrumentele necesare pentru a face acest teren fertil si a-ti asigura existenta. Eu ti-am dat instructiunile pentru a intelege aceasta regula; daca le urmezi, terenul tau va produce mult si-ti va aduce si odihna la batranete; daca nu le urmezi, nu va produce nimic si vei muri de foame. Spunandu-i acestea, l-a lasat sa faca dupa capul lui."
Oare nu este adevarat ca acest camp va produce in raport cu ingrijirile date culturii si ca orice neglijenta va fi in detrimentul recoltei? La batranete, fiul va fi deci fericit sau nefericit, dupa cum a urmat sau nu regula trasata de tatal sau. Dumnezeu este si mai prevazator, caci ne averizeaza in fiecare moment daca facem bine sau rau - El ne trimite spirite pentru a ne inspira dar noi nu le ascultam. Mai exista in plus si aceasta diferenta, ca Dumnezeu da intotdeauna omului posibilitatea sa-si repare greselile trecute in noile sale existente, in timp ce fiul despre care s-a vorbit nu mai are alta daca si-a utilizat fara folos timpului.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Calamitati distrugatoare

Dumnezeu loveste omenirea prin tot felul de calamitati pentru a o face sa avanseze mai repede. Distrugerea este necesara regenerarii morale ale spiritelor care obtin in fiecare noua existenta un nou grad de perfectiune. Trebuie vazut sfarsitul pentru a-i aprecia rezultatele. Noi nu le judecam decat din punctul nostru de vedere personal, si le numim calamitati datorita prejudiciului ce ni-l produc; dar aceste tulburari sunt adesea necesare pentru a urgenta o stare de lucruri mai buna si a realiza in cativa ceea ce ai fi necesitat secole.
Dumnezeu intrebuinteaza si alte mijloace decat calamintatile distrugatoare pentru imbunatatirea umanitatii. Le intrebuinteaza zilnic, de vreme ce ne da fiecaruia mijloacele de a progresa prin cunoasterea binelui si a raului. Noi suntem cei care nu profitam; si atunci suntem pedepsiti in orgoliul nostru si facuti sa ne simtim slabiciunea.

In aceste calamitati pier atat omul de bine cat si cel pervers. In timpul vietii, omul raporteaza totul la corpul sau, dar dupa moarte el gandeste altfel. Viata corpurilor este nesemnificativa - un secol din lumea noastra este ca un fulger in eternitate. Deci, suferintele pe care le induram cateva luni sau cateva zile nu inseamna nimic, este doar o invatatura pentru noi si care serveste in viitor.
Spiritele, iata lumea reala, preexistand si supravietuind tuturor - ele sunt copiii lui Dumnezeu si obiectul intregii sale preocupari; corpurile nu sunt decat deghizari sub care ele apar in lume. In marile calamitati care decimeaza omenirea, este ca si cum o armata aflata in razboi isi vede vesmintele uzate, zdrentuite sau pierdute. Generalul are mai multa grija de soldatii sau decat de hainele lor.

Daca se considera viata prin ceea ce este si cat este ea de scurta in raport cu infinitul, i se va da mai putina importanta. Aceste victime vor gasi intr-o alta existenta o larga compensatie pentru suferintele lor daca stiu sa le suporte fara murmur.
Ca moartea soseste printr-o calamitate sau printr-o cauza obisnuita, nu inseamna o deosebire atunci cand ne-a batut ceasul. Singura diferenta este ca intr-o calamitate numarul mortilor este mult mai mare. Daca am putea sa ne ridicam gandirea astfel incat sa dominam umanitatea si sa imbratisam totul, aceste calamitati atat de teribile nu ne vor mai aparea decat niste furtuni trecatoare in destinul lumii.
Calamitatile schimba cateodata starea unei regiuni dar binele rezultat de aici nu este resimtit decat de generatiile viitoare.

Calamitatile sunt incercari ce dau omului ocazia de a-si exersa inteligenta, de a-si arata perseverenta si supunerea fata de vointa lui Dumnezeu si il pun sa-si dovedeasca sentimentele de abnegatie, de dezinteres, de dragoste fata de aproapele sau, daca nu este dominat de egoism.
Omului ii este partial harazit sa se impotriveasca acestor calamitati care-l afecteaza. Multe calamitati sunt urmarea neprevederii sale. Pe masura ce omul acumuleaza cunostinte si experienta, se poate impotrivi, adica le poate preveni daca stie sa cerceteze cauzele.
Dar printre relele care fac umanitatea sa sufere exista si unele generale aflate in hotararile Providentei, si ale caror repercursiuni le simte fiecare individ, mai mult sau mai putin. Acestor calamitati omul nu se poate opune, ramanandu-i doar resemnarea in fata vointei lui Dumnezeu. Totusi, aceste rele sunt adeseori agravate de nepasarea omului.

Printre calamitatile naturale si independente de om, trebuie puse in primul rand ciuma, foamea, inundatiile, intemperiile fatale recoltelor pamantului. Dar oare omul nu a gasit in stiinta, in lucrarile de constructii, in perfectionarea agriculturii, in asolamente si irigatii, in studiul conditiilor igienice, mijloacele de a neutraliza sau a atenua dezastrele?
Ce nu ar face, asadar, omul pentru bunastarea sa materiala daca va sti sa profite de toate resursele inteligentei sale, si cand la grija pentru conservarea personala va sti sa adauge sentimentul unei adevarate compasiuni pentru semenii sai?

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Atributele divinitatii

Omul nu poate sa inteleaga natura intima a lui Dumnezeu. Cand spiritul sau nu va mai fi intunecat de materie si cand, prin perfectiune, se va apropia de El, atunci il va vedea si-l va intelege.
Inferioritatea facultatilor omului nu-i permite sa inteleaga natura intima a lui Dumnezeu. In copilaria umanitatii, omul il confunda adesea cu o fiinta careia ii atribuie lipsuri, dar pe masura ce simtul moral se dezvolta in om, gandirea sa patrunde mai bine in miezul lucrurilor si el isi face o idee mai justa si mai conforma cu o judecata sanatoasa, desi intotdeauna incompleta.
Omul intelege mai bine desavarsirile lui Dumnezeu pe masura ce se ridica deasupra materiei; le intrezareste prin gandire.

Atunci cand spunem ca Dumnezeu este etern, infinit, imuabil, unic, atotputernic, drept si bun in cel mai inalt grad, avem din punctul nostru de vedere - omenesc-, o idee completa despre atributele Lui.
Noi credem ca totul poate fi cuprins, dar stim bine ca exista lucruri mai presus de inteligenta omului celui mai inteligent, si pentru care limbajul nostru, marginit de ideile si senzatiile noastre, este incapabil sa le exprime.
Ratiunea ne spune, intr-adevar, ca Dumnezeu trebuie sa aiba aceste desavarsiri de nivel suprem, caci daca ar avea una singura mai putin perfecta sau daca n-ar fi de nivel suprem, El nu ar fi superior tuturor lucrarilor, si, in consecinta, nu ar fi Dumnezeu.
Pentru a fi mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu nu trebuie sa suporte nicio vicisitudine si sa nu posede niciuna dintre imperfectiunile pe care imaginatia le poate concepe.

Dumnezeu este etern: daca ar fi avut un inceput ar fi iesit din neant, care ar fi fost creat de o fiinta anterioara. Si asa din aproape in aproape ne indreptam spre infinit si eternitate.
Dumnezeu este imuabil: daca ar fi fost subiect al schimbarilor, legile ce guverneaza universul nu ar fi avut nicio stabilitate.
Dumnezeu este imaterial: adica natura sa difera de tot ceea ce numim materie, altfel nu ar fi imuabil, caci ar fi subiect al transformarii materiei.
Dumnezeu este unic: daca ar fi existat mai multi Dumnezei, nu ar fi fost nici unitate de vedere, nici unitate de dominatie in ordinea universului.
Dumnezeu este atotputernic: pentru ca este unic - daca nu ar fi avut putere absoluta, ar fi existat ceva mai puternic sau tot atat de puternic ca si El; nu ar fi fost facute lucrurile si cele ce ar fi fost facute ar constitui opera unui alt Dumnezeu.
Dumnezeu este drept si bun in cel mai inalt grad: intelepciunea providentiala a legilor divine se reveleaza in cele mai mici ca si in cele mai mari lucruri, si aceasta intelepciune ne permite sa nu ne indoim nici de dreptatea si nici de bunatatea sa.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)