Despre egoism

Temelia tuturor viciilor este egoismul - de la el deriva totul. Daca analizam toate viciile, vom vedea ca la baza tuturor sta egoismul. Oricat vom lupta impotriva viciilor, nu vom reusi sa le extirpam cata vreme nu vom ataca raul de la radacina, cata vreme nu vom starpi cauza. Toate eforturile noastre trebuie sa tinda spre acest tel, caci acolo se afla adevarata plaga a societatii. Oricine doreste sa se apropie de viata de perfectiune morala trebuie sa starpeasca din inima sa orice sentiment de egoism, caci egoismul este incompatibil cu dreptatea, dragostea si caritatea - el neutralizeaza toate celelalte calitati.
Egoismul fiind fondat pe sentimentul interesului personal, pare foarte dificil a-l extirpa in intregime din inima noastra dar pe masura ce ne vom lumina, vom descoperi lucrarile spirituale si vom pune mai putin pret pe lucrurile materiale. Trebuie desfiintate institutile omenesti care intretin si excita egoismul. Aceasta depinde de educatie.

Egoismul reprezinta cel mai mare rau al nostru, dar el tine de inferioritatea spiritelor incarnate pe pamant si nicidecum de umanitatea insasi. Spiritele, epurandu-se prin incarnari succesive, isi pierd egoismul asa cum isi pierd si celelalte impuritati. Nu avem pe pamant niciun om eliberat de egoism si care practica mila? Exista mai multi decat ne inchipuim, dar ii cunoastem prea putin, deoarece virtutea nu cauta stralucirea amiezii; daca exista un om, de ce nu ar putea fi zece; daca exista zece, de ce nu ar fi mii, s.a.m.d.
Se pare ca egoismul e departe de a descreste, sporeste o data cu civilizatia ce pare sa-l excite si sa-l intretina. Cu cat raul este mai mare, cu atat este mai hidos. Va trebui ca egoismul sa produca mult rau pentru a face sa se inteleaga necesitatea extirparii sale. Cand oamenii se vor debarasa de egoismul ce-i stapaneste, atunci vor trai ca fratii, nemaifacandu-si niciun rau, ajutandu-se reciproc prin legatura fireasca de solidaritate. Atunci cel puternic va fi sprijinitorul si nu agresorul celui slab, si nu vom mai vedea oameni lipsiti de strictul necesar, deoarece toti vor practica legea dreptatii.

Dintre toate relele omenesti, cel mai greu de dezradacinat este egoismul deoarece tine de influenta materiei de care omul, inca foarte apropiat de originea sa, nu s-a putut elibera, si aceasta influenta este intretinuta de tot: legi, organizare sociala, educatie omeneasca. Egoismul va slabi o data cu predominatia vietii morale asupra vietii materiale si mai ales o data cu cunoasterea data noua de spiritism despre viitoarea noastra stare reala, nedenaturata de fictiuni alegorice. Spiritismul, atunci cand va fi identificat cu obiceiurile si credintele, va transforma obisnuintele, deprinderile si relatiile sociale. Egoismul se bazeaza pe importanta personalitatii, or, spiritismul face sa se vada lucrurile de la o astfel de inaltime incat sentimentul personalitatii dispare, ca sa spunem asa, inaintea imensitatii. Demontand importanta personalitatii, facand-o sa fie vazuta asa cum este, iata ce inseamna a combate egoismul.

Ofensiva egoismului celorlalti il face adesea pe om egoist, deoarece el simte nevoia de a se mentine in defensiva. Vederea faptului ca ceilalti se gandesc numai la ei si nu la el, il face sa se ocupe mai mult de propria persoana decat de ceilalti. Daca principiul caritatii si fraternitatii se va afla la baza tuturor institutiilor sociale, a raporturilor juridice dintre un popor si altul, dintr un individ si alt individ, omul se va gandi mai putin la propria persoana daca va vedea ca altii s-au gandit la el; atunci va suferi influenta exemplului si al contactului cu ceilalti.
In prezenta acestei revarsari de egoism, este nevoie de o adevarata virtute pentru a face abstractie de propria personalitate in profitul celorlalti, care adesea nu au pic de recunostinta. Celor care au aceasta virtute le este deschisa imparatia cerurilor; mai ales lor le este rezervata fericirea celor alesi - in ziua dreptatii oricine se va gandi numai la sine va fi indepartat si va suferi datorita nepasarii sale.

S-au facut fara indoiala eforturi laudabile pentru progresul umanitatii. Se incurajeaza, se stimuleaza, se onoreaza sentimentele mai mult decat in oricare epoca si totusi viermele egoismului constituie intotdeauna plaga sociala. Este un rau real ce se rasfrange asupra intregii lumi si caruia fiecare ii este mai mult sau mai putin victima, trebuie deci combatut asa cum se combate o maladie epidemica.
Pentru aceasta, trebuie sa se procedeze in maniera medicala: sa se mearga direct la sursa. Trebuie asadar sa se cerceteze in toate compartimentele organizarii sociale, de la familii pana la popoare, din locuinte modeste pana la palate, toate cauzele, toate influentele evidente sau ascunse, care provoaca, intretin si dezvolta sentimentul egoismului. Odata cauzele cunoscute, remediul va aparea de la sine; se va actiona doar pentru combaterea cauzelor, daca nu toate odata, cel putin partial, si putin cate putin veninul va fi eliminat. Vindecarea poate fi de lunga durata deoarece cauzele sunt numeroase, dar nicidecum imposibila.

Nu se va ajunge acolo decat curmand raul de la radacina, adica prin educatie; dar nu educatia care da oameni instruiti, ci acea educatie care face oameni de bine. Educatia, daca este bine inteleasa, reprezinta cheia progresului moral. Oricine urmareste atat copilul bogatului cat si pe cel al saracului chiar de la nastere si observa toate influentele periculoase ce actioneaza asupra lor ca urmare a slabiciunii, neglijentei si ignorantei celor ce-i indruma; si cum mijloacele utilizate pentru educatia lor duc la false valori, nu se mai mira ca intalneste in lume atatea obstacole. Daca s-ar face pentru morala tot atat cat pentru inteligenta s-ar vedea ca, exceptand naturile refractare, exista mai multe persoane decat s-ar crede care nu cer decat o cultura sanatoasa pentru a se obtine rezultate bune.

Omul doreste sa fie fericit, este un sentiment natural. De aceea el munceste fara incetare pentru a-si ameliora situatia pe pamant; el cauta cauzele suferintelor sale pentru a scapa de ele. Cand va intelege ca egoismul este una dintre aceste cauze, cea care naste orgoliul, ambitia, lacomia, invidia, ura, gelozia, de care este in fiecare moment ranit, de care este in fiecare moment ranit, care produce tulburare tuturor relatiilor sociale, provoaca disensiuni, distruge increderea, obliga la o permanenta defensiva fata de vecinul sau si face din prieten un inamic, atunci omul va intelege totodata ca acest viciu este incompatibil cu propria lui fericire, ba mai mult, chiar cu propria siguranta.
Egoismul este izvorul tuturor viciilor, asa cum caritatea este izvorul tuturor virtutiilor - a-l distruge pe primul si a-l dezvolta pe celalalt, acesta trebuie sa fie scopul tuturor eforturilor omului daca vrea sa-si asigure fericirea aici pe pamant ca si in viitor.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Fericirea si nefericirea relative

Omul nu se poate bucura de o fericire deplina pe pamant de vreme ce viata i-a fost data ca incercare sau ispasire. Totusi, depinde de el de a-si face mai suportabile lipsurile si de a fi astfel fericit cat este posibil pe pamant. De cele mai multe ori, omul este artizanul propriei nenorociri. Practicand legea lui Dumnezeu, isi pazeste binele de necazuri si capata o fericire atat de mare cat ii permite existenta sa grosiera.
Noi suntem pedepsiti inca din aceasta viata datorita infractiunii pe care am comis-o asupra legilor existentei corporale prin tot felul de necazuri ce reprezinta urmarea acestei infractiuni si a tuturor exceselor noastre. Daca ne intoarcem din aproape in aproape la originea a ceea ce numim nefericiri pamantene vom vedea ca acestea sunt, in mare parte, consecinta unei prime abateri de la drumul drept. Prin aceasta abatere, noi am deviat pe o cale gresita si in consecinta in consecinta cadem in nefericire.

Fericirea pamanteasca este relativa in functie de pozitia fiecaruia; ceea ce provoaca fericirea unuia duce la nefericirea altuia. Exista totusi o masura a fericirii comune pentru toti oamenii. Pentru viata materiala, ea este data de posesiunea necesarului; pentru viata morala, o buna constiinta si increderea in viitor.
Ceea ce este de prisos pentru unul nu devine necesar pentru altii si reciproc dupa pozitia fiecaruia - asta conform ideilor noastre materiale, prejudecatilor, ambitiei noastre si piedicilor ridicole pentru care viitorul va face dreptate atunci cand vom intelege viitorul.
Fara indoiala cel ce avea un castig de cincizeci de mii de lire si se trezeste cu el redus la zece mii se crede foarte nefericit, deoarece nu poate face o buna figura in societate, nu-si poate tine rangul, nu-si poate satisface toate capriciile. El isi inchipuie ca-i lipseste strictul necesar dar sincer, este el de plans cand alaturi de el sunt atatia care mor de foame si de frig si nu au o perna pe care sa-si odihneasca capul? Inteleptul pentru a fi fericit, priveste in sinea sa, si niciodata in afara - acest lucru ii inalta sufletul spre infinit.

Exista rele independente in modul de actiune si care il surprind chiar si pe omul cel mai drept. In acest caz, omul trebuie sa se resemneze si sa suporte fara murmur, daca doreste sa progreseze. El gaseste intotdeauna o consolare in propria constiinta care ii da speranta intr-un viitor mai bun, daca va face ceea ce trebuie pentru a-l obtine.
Uneori credem ca Dumnezeu favorizeaza obtinerea unor averi de catre persoane ce par ca nu le merita dar este o favoare doar in ochii celor care nu vad decat prezentul. Norocul este adeseori o incercare mai periculoasa decat mizeria.

Relele acestei lumi sunt datorate nevoilor artificiale create de noi. Cel ce stie sa-si limiteze dorintele si vede fara invidie ceea ce este mai presus de el se apara de deceptiile acestei vieti. Omul mai bogat este cel ce are mai putine nevoi.
Noi invidiem placerile celor ce ne par fericitii acestei lumi, dar oare stim ce le este rezervat? Daca se bucura doar pentru ei insisi inseamna ca sunt egoisti si atunci va veni si reversul. Sa-i plangem mai degraba. Dumnezeu permite uneori ca omul rau sa prospere, dar fericirea sa nu este de invidiat caci el va plati cu lacrimi amare. Daca cel drept este nefericit, aceasta este o proba de care i se va tine cont daca o va suporta cu curaj. Sa ne amintim cuvintele lui Iisus: "Fericiti cei care sufera, caci ei vor fi mangaiati".
Omul nu este cu adevarat nefericit decat atunci cand sufera de lipsa strictului necesar prntru viata si pentru sanatatea corpului. Aceasta lipsa este, poate, greseala noastra, atunci nu trebuie sa se faca raspunzator decat pe sine insusi; daca este greseala aproapelui, responsabilitatea cade asupra asupra celui ce a cauzat-o.

Prin existenta aptitudinilor naturale, Dumnezeu indica in mod evident vocatia noastra in aceasta lume. Multe rele pot proveni si din faptul ca nu ne urmam aceasta vocatie. Este adevarat, si deseori parintii sunt cei care din orgoliul sau avaritie fac ca proprii lor copii sa se abata de la calea stabilita de natura, si prin aceasta deviere, compromit fericirea copiilor; ei vor fi raspunzatori.
Deplasarea oamenilor in afara sferelor lor intelectuale este cu siguranta una dintre cauzele cele mai frecvente pentru deceptii. Inaptitudinea pentru cariera imbratisata este un izvor nesecat de reversuri; apoi amorul propriu, adaugandu-se, impiedica omul sa-si caute o sursa de existenta intr-o profesiune mai umila si ii arata sinuciderea drept remediu pentru a scapa de ceea ce el crede ca este o umilinta. Daca o educatie morala l-ar fi ridicat deasupra prejudecatilor prostesti ale orgoliului, el nu ar mai fi fost niciodata luat pe nepregatite. Noi spunem adeseori "nu exista meserie rea, sau munca dezonoranta" - dar o spunem pentru altii si nicidecum pentru noi.

Intr-o societate organizata dupa legea lui Hristos nimeni nu trebuie sa moara de foame. Cu o organizare sociala inteleapta si prevazatoare, omului nu-i poate lipsi strictul necesar decat din proprie greseala; dar chiar greselile proprii sunt adesea rezultatul mediului in care traieste. Cand omul va practica legea lui Dumnezeu, el va avea o ordine bazata pe dreptate si solidaritate si el insusi va fi mai bun.
Nimeni nu este fericit in totalitate, si cel pe care-l credem fericit ascunde tristeti sfasietoare; suferinta exista peste tot. Totusi, sunt mai numeroase clasele sociale denumite suferinde, deoarece pamantul este un loc al ispasirii.Ceea ce este rau in lume influenteaza adeseori ceea ce este bun si aceasta se petrece datorita slabiciunii celor buni; cei rai sunt intriganti si indrazneti, cei buni sunt timizi; cand vor dori, ei vor avea intaietate.

Omul este adesea artizanul suferintelor sale materiale dar chiar mai mult este si autorul suferintelor morale. Suferintele materiale sunt cateodata independente de vointa dar orgoliul ranit, ambitia nesatisfacuta, anxietatea, invidia, gelozia, toate pasiunile intr-un cuvant, reprezinta torturi ale sufletului.
Invidia si gelozia! Fericiti cei ce nu cunosc acesti viermi ai sufletului. Cu invidia si gelozia, niciun moment de liniste, de repaus posibil pentru cel atins de aceste rele: obiectele poftei sale, a urii si necazului sau i se infatiseaza ca niste fantome ce nu-i dau pace nicio clipa si-l urmaresc pana si in somn. Invidiosul si gelosul sunt intr-o stare de agitatie continua. Multe expresii infiereaza cu tarie efectele anumitor pasiuni. Se spune de exemplu: a plesni de orgoliu, a muri de invidie, a se usca de gelozie sau ciuda, a-si pierde pofta de mancare sau bautura, etc; acest tablou este foarte adevarat.

Omul este deseori nefericit doar din pricina importantei acordate lucrurilor pamantesti; vanitatea, ambitia si cupiditatea nesatisfacute reprezinta nefericirea lor. Daca s-ar situa deasupra cercului stramt al vietii materiale si si-ar inalta gandul spre infinitul caruia ii este destinat, atunci vicisitudinile ii vor parea meschine si puerile, ca si necazurile unui copil ce se plange de pierderea jucariei ce-i procura placerea suprema.
Cel ce nu vede fericirea decat in satisfacerea orgoliului si a poftelor grosiere este nefericit atunci cand nu si le poate satisface, in timp ce acela care nu cere nimic in plus este fericit cu ceea ce altora li se pare o calamitate.
Vorbim de omul civilizat, caci salbaticul avand necesitati si mai limitate nu este tulburat de aceleasi pasiuni si angoase; modul sau de a vedea lucrurile este cu totul diferit. In civilizatie, omul judeca nefericirea sa si o analizeaza; si aceasta cu cat este mai afectat, dar poate de asemenea sa judece si sa analizeze mijloacele de a o alina. Aceasta alinare o gaseste in sentimentul crestin ce-i da speranta intr-un viitor mai bun si in spiritism ce-i da certitudinea acestui viitor.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Civilizatia

Civilizatia este un proces incomplet - omul nu trece imediat de la copilarie la maturitate. Civilizatia are, ca toate lucrurile, nivelurile sale. O civilizatie incompleta este o stare de tranzitie ce cuprinde anumite rele, necunoscute in starea primitiva dar asta nu inseamna ca nu constituie un progres natural, necesar, ce aduce cu sine si remediul raului savarsit. Pe masura ce civilizatia se perfectioneaza, ea face sa inceteze unele din relele continute iar aceste rele vor disparea odata cu progresul moral.
Dintre doua popoare ajunse in culmea dezvoltarii sociale, se poate numi civilizat, in adevarata acceptiune a cuvantului, acela care da dovada de mai putin egoism, cupiditate si orgoliu; unde preocuparile sunt mai mult intelectuale si morale decat materiale; unde inteligenta se poate dezvolta cu mai multa libertate; unde exista mai multa bunatate, buna credinta, bunavointa si generozitate reciproca; unde prejudecatile de casta si de nastere sunt mai putin inradacinate, caci aceste prejudecati sunt incompatibile cu adevarata dragoste fata de aproapele tau; unde legile nu consacra niciun privilegiu si sunt aceleasi pentru toti, de la cel mai mic la cel mai mare; unde dreptatea si practicarea ei se exercita impartial - unde cel slab gaseste intotdeauna ajutor impotriva celui tare; unde viata omului, credintele si opiniile sale sunt cel mai respectate, unde exista mai putina nefericire si, in sfarsit, unde tot omul de buna credinta este intotdeauna sigur ca nu-i vor lipsi cele necesare.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)