Omul nu se poate bucura de o fericire deplina pe pamant de vreme ce viata i-a fost data ca incercare sau ispasire. Totusi, depinde de el de a-si face mai suportabile lipsurile si de a fi astfel fericit cat este posibil pe pamant. De cele mai multe ori, omul este artizanul propriei nenorociri. Practicand legea lui Dumnezeu, isi pazeste binele de necazuri si capata o fericire atat de mare cat ii permite existenta sa grosiera.
Noi suntem pedepsiti inca din aceasta viata datorita infractiunii pe care am comis-o asupra legilor existentei corporale prin tot felul de necazuri ce reprezinta urmarea acestei infractiuni si a tuturor exceselor noastre. Daca ne intoarcem din aproape in aproape la originea a ceea ce numim nefericiri pamantene vom vedea ca acestea sunt, in mare parte, consecinta unei prime abateri de la drumul drept. Prin aceasta abatere, noi am deviat pe o cale gresita si in consecinta in consecinta cadem in nefericire.
Fericirea pamanteasca este relativa in functie de pozitia fiecaruia; ceea ce provoaca fericirea unuia duce la nefericirea altuia. Exista totusi o masura a fericirii comune pentru toti oamenii. Pentru viata materiala, ea este data de posesiunea necesarului; pentru viata morala, o buna constiinta si increderea in viitor.
Ceea ce este de prisos pentru unul nu devine necesar pentru altii si reciproc dupa pozitia fiecaruia - asta conform ideilor noastre materiale, prejudecatilor, ambitiei noastre si piedicilor ridicole pentru care viitorul va face dreptate atunci cand vom intelege viitorul.
Fara indoiala cel ce avea un castig de cincizeci de mii de lire si se trezeste cu el redus la zece mii se crede foarte nefericit, deoarece nu poate face o buna figura in societate, nu-si poate tine rangul, nu-si poate satisface toate capriciile. El isi inchipuie ca-i lipseste strictul necesar dar sincer, este el de plans cand alaturi de el sunt atatia care mor de foame si de frig si nu au o perna pe care sa-si odihneasca capul? Inteleptul pentru a fi fericit, priveste in sinea sa, si niciodata in afara - acest lucru ii inalta sufletul spre infinit.
Exista rele independente in modul de actiune si care il surprind chiar si pe omul cel mai drept. In acest caz, omul trebuie sa se resemneze si sa suporte fara murmur, daca doreste sa progreseze. El gaseste intotdeauna o consolare in propria constiinta care ii da speranta intr-un viitor mai bun, daca va face ceea ce trebuie pentru a-l obtine.
Uneori credem ca Dumnezeu favorizeaza obtinerea unor averi de catre persoane ce par ca nu le merita dar este o favoare doar in ochii celor care nu vad decat prezentul. Norocul este adeseori o incercare mai periculoasa decat mizeria.
Relele acestei lumi sunt datorate nevoilor artificiale create de noi. Cel ce stie sa-si limiteze dorintele si vede fara invidie ceea ce este mai presus de el se apara de deceptiile acestei vieti. Omul mai bogat este cel ce are mai putine nevoi.
Noi invidiem placerile celor ce ne par fericitii acestei lumi, dar oare stim ce le este rezervat? Daca se bucura doar pentru ei insisi inseamna ca sunt egoisti si atunci va veni si reversul. Sa-i plangem mai degraba. Dumnezeu permite uneori ca omul rau sa prospere, dar fericirea sa nu este de invidiat caci el va plati cu lacrimi amare. Daca cel drept este nefericit, aceasta este o proba de care i se va tine cont daca o va suporta cu curaj. Sa ne amintim cuvintele lui Iisus: "Fericiti cei care sufera, caci ei vor fi mangaiati".
Omul nu este cu adevarat nefericit decat atunci cand sufera de lipsa strictului necesar prntru viata si pentru sanatatea corpului. Aceasta lipsa este, poate, greseala noastra, atunci nu trebuie sa se faca raspunzator decat pe sine insusi; daca este greseala aproapelui, responsabilitatea cade asupra asupra celui ce a cauzat-o.
Prin existenta aptitudinilor naturale, Dumnezeu indica in mod evident vocatia noastra in aceasta lume. Multe rele pot proveni si din faptul ca nu ne urmam aceasta vocatie. Este adevarat, si deseori parintii sunt cei care din orgoliul sau avaritie fac ca proprii lor copii sa se abata de la calea stabilita de natura, si prin aceasta deviere, compromit fericirea copiilor; ei vor fi raspunzatori.
Deplasarea oamenilor in afara sferelor lor intelectuale este cu siguranta una dintre cauzele cele mai frecvente pentru deceptii. Inaptitudinea pentru cariera imbratisata este un izvor nesecat de reversuri; apoi amorul propriu, adaugandu-se, impiedica omul sa-si caute o sursa de existenta intr-o profesiune mai umila si ii arata sinuciderea drept remediu pentru a scapa de ceea ce el crede ca este o umilinta. Daca o educatie morala l-ar fi ridicat deasupra prejudecatilor prostesti ale orgoliului, el nu ar mai fi fost niciodata luat pe nepregatite. Noi spunem adeseori "nu exista meserie rea, sau munca dezonoranta" - dar o spunem pentru altii si nicidecum pentru noi.
Intr-o societate organizata dupa legea lui Hristos nimeni nu trebuie sa moara de foame. Cu o organizare sociala inteleapta si prevazatoare, omului nu-i poate lipsi strictul necesar decat din proprie greseala; dar chiar greselile proprii sunt adesea rezultatul mediului in care traieste. Cand omul va practica legea lui Dumnezeu, el va avea o ordine bazata pe dreptate si solidaritate si el insusi va fi mai bun.
Nimeni nu este fericit in totalitate, si cel pe care-l credem fericit ascunde tristeti sfasietoare; suferinta exista peste tot. Totusi, sunt mai numeroase clasele sociale denumite suferinde, deoarece pamantul este un loc al ispasirii.Ceea ce este rau in lume influenteaza adeseori ceea ce este bun si aceasta se petrece datorita slabiciunii celor buni; cei rai sunt intriganti si indrazneti, cei buni sunt timizi; cand vor dori, ei vor avea intaietate.
Omul este adesea artizanul suferintelor sale materiale dar chiar mai mult este si autorul suferintelor morale. Suferintele materiale sunt cateodata independente de vointa dar orgoliul ranit, ambitia nesatisfacuta, anxietatea, invidia, gelozia, toate pasiunile intr-un cuvant, reprezinta torturi ale sufletului.
Invidia si gelozia! Fericiti cei ce nu cunosc acesti viermi ai sufletului. Cu invidia si gelozia, niciun moment de liniste, de repaus posibil pentru cel atins de aceste rele: obiectele poftei sale, a urii si necazului sau i se infatiseaza ca niste fantome ce nu-i dau pace nicio clipa si-l urmaresc pana si in somn. Invidiosul si gelosul sunt intr-o stare de agitatie continua. Multe expresii infiereaza cu tarie efectele anumitor pasiuni. Se spune de exemplu: a plesni de orgoliu, a muri de invidie, a se usca de gelozie sau ciuda, a-si pierde pofta de mancare sau bautura, etc; acest tablou este foarte adevarat.
Omul este deseori nefericit doar din pricina importantei acordate lucrurilor pamantesti; vanitatea, ambitia si cupiditatea nesatisfacute reprezinta nefericirea lor. Daca s-ar situa deasupra cercului stramt al vietii materiale si si-ar inalta gandul spre infinitul caruia ii este destinat, atunci vicisitudinile ii vor parea meschine si puerile, ca si necazurile unui copil ce se plange de pierderea jucariei ce-i procura placerea suprema.
Cel ce nu vede fericirea decat in satisfacerea orgoliului si a poftelor grosiere este nefericit atunci cand nu si le poate satisface, in timp ce acela care nu cere nimic in plus este fericit cu ceea ce altora li se pare o calamitate.
Vorbim de omul civilizat, caci salbaticul avand necesitati si mai limitate nu este tulburat de aceleasi pasiuni si angoase; modul sau de a vedea lucrurile este cu totul diferit. In civilizatie, omul judeca nefericirea sa si o analizeaza; si aceasta cu cat este mai afectat, dar poate de asemenea sa judece si sa analizeze mijloacele de a o alina. Aceasta alinare o gaseste in sentimentul crestin ce-i da speranta intr-un viitor mai bun si in spiritism ce-i da certitudinea acestui viitor.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu