Iubeste-ma asa cum esti tu

Intalnirea unui ateu cu Dumnezeu - Gavril Barnut

Un interviu cu un om simplu, Gavril Barnut, care, in cuvinte simple, descrie ceea ce au relatat foarte multi oameni care s-au aflat in moarte clinica. Aceste experiente le gasiti si sub denumirea "near death experience (NDE). Recomand si cartile doctorului Raymond Moody - "Lumina vietii de dincolo" si "Viata dupa viata". De asemenea cartea scrisa de dr. Aurel Popescu-Balcesti, "Enigma vietii si a mortii" este foarte interesanta.

Swami Kryananda - Despre lumea astrala

Eram in Dumnezeu si Dumnezeu in noi

Craciunul in inchisorile sistemului ateu totalitar

Gheorghe Constantin Nistoroiu

“Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi”. (Athanasie Berzescu)

Naşterea Sfântului Prunc înfăşat în dantelăria colindelor, aduse şi scrobite de Îngeri, a fost şi este slăvită şi vestită de toate vârstele, în toate locurile: de la zarva uliţei la entuziasmul sălilor de concert, de la coliba săracului la conacul bogatului, de la chilia umilă a călugărului la somptuoasa catedrală a ierarhului, de la schimnicul pustiei la atenee sau alte edificii culturale, de la reşedinţele regale la încremenitele deportări, de la sânul familiei la sinistrele celule ale fioroaselor temniţe atee.

Deţinuţii politici ascundeau în ei sufletul copilăriei aninat de stele când la răspântiile albe se întâlnau cetele de juni şi prichindei chiuind cu urături şi strigături. În gerul încremenit al penitenciarelor, scânteile sufletelor celor închişi se aprindeau în miezul lor tainic de lumină, lăcrimând mireasma de colind a Crăciunului.

A venit şi-aici Crăciunul,
Să ne mângâie surghiunul;

cade albă nea
peste viaţa mea,
peste suflet ninge.

Cade albă nea
peste viaţa mea
care-aici se stinge.

Tremură albastre stele
peste dorurile mele;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.

Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.

Maica Domnului curată
Adă veste minunată!
Zâmbetul tău drag,
înflorească-n prag
ca o zi cu soare!

Zâmbetul tău drag
îl aşteaptă-n prag
cei din închisoare.
Peste fericiri apuse,
tinde-ţi mila Ta, Iisuse.

Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori,
pieptul lor suspină,
de sfânta-Ti Lumină.

Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori.

(Radu Gyr – A venit şi-aici Crăciunul)

Deţinuţii politici, îngheţaţi, flămânzi, zdrenţăroşi şi bătuţi, păreau nişte stafii îngrozite ce bântuiau lumea închisorilor. Complet izolaţi de lume tremurau în celulele mici, care striveau puterile lor sufleteşti şi trupeşti. Cu atât mai gravă era povara când în temniţă sălăşluia un suflet de crin, de copil. Avem o astfel de mărturie a Dr. Flor Strejnicu din Cisnădie-Sibiu.

  

“Crăciunul anului 1941, când abia împinisem 15 ani, l-am petrecut în închisoarea Sibiu, pe atunci loc de detenţie pentru minori. Ocupam noi minorii, două celule mari, cu paturi suprapuse, în care eram înghesuiţi aproximativ 40 de Fraţi de Cruce…”Vorbitorul” era o dată pe săptămână, Duminica. Aveam voie să scriem o dată pe lună acasă…  

Îmi aduc aminte şi acum de una dintre scrisorile trimise mamei mele în preajma Crăciunului.

Mamă dragă,
Dintre gratii, printre lacrimi şi suspine,
Sărutând nebun, zăbrele, cred că te sărut pe tine;
Dar de-odată fierul rece-l simt pe buze: vai, ce grea
Este soarta ce desparte pe copil de mama sa.

Acel Crăciun la 15 ani, mi-a marcat toate aducerile aminte”.

(Flor Strejnicu, Creştinismul Mişcării Legionare. Ed. Imago, Sibiu, 2001, p. 133).

Se deschidea fereastra dimineaţa pentru a pătrunde printre gratiile îngheţate toată asprimea gerului. Când se închidea, deţinuţii îşi puneau doar cămaşa, permisă, iar peste ea zeghea, ce era atât de rară că semăna cu gratiile de la fereastră. Totuşi în ajunul Crăciunului, creştinii simţeau căldura Naşterii Domnului, ca şi cum ar fi fost încălziţi de cele nouă cojoace ale Dochiei.

“Iisus a fost totuşi prezent în celule: în colindele murmurate, în srânsul mâinilor, în glasurile tremurânde care rosteau urarea: ‘La mulţi ani!’. Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor, a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Naşterii:

‘Îngerii cu păstorii măresc,/ iar magii cu steaua călătoresc…’
Şi la întrebarea: ‘Cine-i? Cine-i’?

A venit răspunsul şoptit: ‘Părintele Imbrescu, de la Biserica Boteanu din Bucureşti’.”

(Părintele Zosim Oancea – Închisorile unui preot ortodox. Ed. Christiana, Bucureşti, 2004, p. 95).

După momentele sublime de tăcere şi de încărcătură emoţională pe care s-a urcat ca pe o scară de mătase, gândul de mulţumire la ceruri, sclipirile Bradului temerar se aud cântate de aceeaşi voce serafică:

O, brad frumos, ce sfânt erai
În altă sărbătoare,
Mă văd copil cu păr bălai
Şi ochii de cicoare.

Revăd un alb şi sfânt cămin
Şi chipul mamei sfinte,
Imagini de Crăciun senin
Mi-apar şi azi ‘nainte.

Un brad cu daruri şi lumini
În amintiri s-arată.
Prin vis zâmbeşte ca un crin
Copilul de-altădată.

Azi nu mai vine Moş Crăciun
Ca-n noaptea de cenuşă,
Ci doar durerile-mi s-adun’
Să-mi plângă după uşă.

Trosneşte lacătul de fier,
Se stige câte-o viaţă,
S-aude glas de temnicer
Pe lespedea de gheaţă.

Omătul spulberat de vânt
Se cerne prin zăbrele
Şi-mi pare temniţa mormânt
Al tinereţii mele.

(Radu Gyr – O, brad frumos, cit. de Părintele Zosim Oancea. Op. cit. p. 97).

Naşterea Domnului la penitenciarul Suceava în anul 1948 insemna foamete, mizerie, boala, chinurile, injuriile, loviturile, suferinţa ce se adunau toate într-o durere ce străbătea până-n temelii firavele, plăpândele dar frumoasele fiinţe inchise, ce-şi mototoleau nădejdea în voia lui Dumnezeu, în temniţa Securităţii din Suceava. Nici una dintre ele nu putea sărbători Naşterea Pruncului, decât înecate de lacrimile dorului de acasă. Colindul fredonat pe rând, la zăbrelele celulei, era îngânat de un cântec de leagăn.

Dormi copilul mamii, nani, nani,
A plecat şi ultimul lăstun.
Ruginiră plopii şi tufanii
Şi din temniţa ce-i surpă anii,
Nu s-a mai întors tăticul bun.

Toate se împleteau în Sărbătoare, Colindul, suferinţa, lacrimile şi dorul de cei dragi:

“Nu voi uita niciodată clipele de duioşie şi înălţare sufletească, când, din fiecare celulă de fete, începând cu apusul soarelui şi până la stingere, ocupantele ieşeau pe rând la geamul celulei şi cântau. Nu mi s-a părut vreodată un cântec mai dulce, mai suav, mai înălţător spre cer, decât vocea acestor privighetori închise după gratii. Ceea ce a impresionat până la lacrimi pe toţi arestaţii erau cântecele de leagăn pe care le cântau mamele ai căror copii nu mai ştiau de ele”.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării. Ed. Scara, Bucureşti, 2001, p. 61).

Naşterea Sfântului Prunc în lagărul de prizonieri de la Mănăstârca din anul 1948

În lagărele de muncă răspândite pe tot cuprinsul Rusiei sovietice erau în afara prizonierilor de război şi legionari, fie dintre cei paraşutaţi din Vestul Europei, fie condamnaţi ca duşmani ai comunismului. Astfel sunt cunoscute numele lui Nicu Popescu-Vorkuta, care şi-a scris cutremurătoarele mărturii în cartea “Un legionar dincolo de cercul polar, “Mărturiile părintelui Dimitrie Bejan”, “Oranki-Amintiri din captivitate“ , sau cele ale profesorului Eugen Raţiu.

“…În lagăr la Mănăstârca, în toate bordeiele ardeau feştile, între ramurile pinilor, pe care atârnau jucării confecţionate din placaj şi carton. Pentru cine erau toate aceste nimicuri? Inimile celor ce împodobiseră bradul le închinaseră copiilor care, în colţul de sub icoană, alături de mămica lor, îl implorau pe Moş Crăciun să-l aducă pe tăticul înapoi.

În bordeiul 15 ne adunam şi, lângă bradul din colţ, la lumina opaiţului, cântam colindele Pruncului născut în Betleemul Iudeii. Uşor, liniştit, ca într-o poveste spusă de bunic, se depăna firul sfintelor amintiri. Ultimul colind aducea rouă în ochii tuturor robiţilor:

Sub fereastra amintirii ne-adunăm,
Sufletul de altădată-l colindăm.

Cad nămeţii şi pierim
Fără cruce, fără ţară, velerim!
Trec în caravană magii dorului,
Peste fruntea rece-a luptătorului.

Brazii ard în vatra vechiului cătun,
Noi pornim colindul unui nou Crăciun.
Gândul nostru-n gândul ţării să-mpletim
Flor de gheaţă-ntr-o cunună, velerim!”

 (Dimirie Bejan-Oranki – Amintiri din captivitate. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1995)

După sfârşiul pedepsei, legionarii care au supravieţuit au fost repatriaţi. Numai că la gară nu-i aştepta nimeni alţii decât securiştii spre a-i aresta sub învinuiri închipuite şi tocmite de ei. Nicu Popescu-Vorkuta, Eugen Raţiu şi mulţi alţii, şi-au început detenţia pe vremea lui Carol al II-lea, au continuat-o în lagărele naziste, apoi în guberniile ruseşti şi din nou acasă (în temniţă), în patria pe care au slujit-o cu drag şi jertfă.

Crăciunul anului 1949 în închisoarea Piteşti

Cu fulgii de zăpadă înfăşuraţi în gândurile reci, cu discuţiile de nemulţumire atârnând ca nişte ţurţuri pe duşumeaua glaciară aidoma lespedei de afară mulţi deţinuţi îşi trăiau ultimile zvârcoliri. În piepturile mai tinere însă, sufletele evadau din temniţe.

“În Ajunul Crăciunului, povesteşte Ioan Ianolide, mă mărturisisem, la semnalul dat în ţeava caloriferului dintr-o celulă unde era un preot… Bucurii mă inundau în cele din adâncuri, înţelesuri noi se desluşeau şi cerurile se deschideau uimitor:

O, brad frumos,
Copil bălai, Crăciun şi brad
S-au stins în alte zile,
Azi numai lacrimile cad
Pe-ngălbenite file…

În bezna temniţei mă frâng
Sub grele lespezi mute,
Şi-mpovărat de doruri plâng
Pe amintiri pierdute.

Omătul spulberat de vânt
Se cerne prin zăbrele
Şi-mi pare lespedea momânt
Al tinereţii mele…”.

(Ioan Ianolide – Intoarcerea la Hristos. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 262).

Naşterea Domnului la temniţa Copiilor din Târgşor în iarna lui 1949

Deşi ferestrele celulelor erau astupate cu scândură, în sufletele mocnite de durere ale condamnaţilor fără vină, mai licărea într-un ungher câte un bob de jar.

“Într-una din cele două camere ale ‘izolării’, se înfiripase un cor dirijat de viitorul preot Ion Fulea din Sibiu, poveseşte Luca Călvărăsan (arestat ca elev al Frăţiilor de Cruce).

Colindele acestuia străbăteau pereţii despărţitori ai camerelor de ‘închisoare în închisoare’ -izolarea-, asfel încât puteau fi auzite de cei de ‘afară’. Răspunsul celor din urmă n-a întârziat. Grigore Istrate compusese ‘Pluguşorul de la Târgşor’, unicat al producţiilor lirice carcerale, care a început să răsune peste toată temniţa. Deosebit de impresionant a fost şi faptul că oamenii din sat au venit cu daruri pentru elevii din închisoare”.

(Luca Călvărăsan – Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele. 2 vol. Editura Bucura Sibiu, 1998, p. 210).

Sărbătoarea prin reeducare, a Naşterii Sfântului Prunc în Decembrie 1950, la temuta închisoare Piteşti

Dacă până atunci torturile administrate cu destulă uşurinţă de venerabilii stăpâni erau “acceptate”, în Ajunul sărbătorii, degradarea absolută a intrat în sfera patologicului, atingând paroxismul satanizării. În fiecare celulă persista permanent o putoare dezgustătoare, de continuă vomă. În Noaptea Albă a Crăciunului, temnicerii aşterneau cruzimea beznei lor mârşave peste tot, cu vacarm şi loviri. Fiecare deţinut s-a retras în intimitatea lui imaginându-se în preajma celor dragi de acasă. Visul sau reveria, n-a durat însă mult…

”În dimineaţa Crăciunului (mărturiseşte Dumitru Bordeianu), îndată ce a sunat deşteptarea la ora şase, Zaharia, unul din torţionarii-pedagogi ai reeducării a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineaţă să luăm poziţie fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină şi scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare…

Doamne! Ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare!”

(Dumitru Bordeianu, op. cit. p.198)

Crăciunul la cea mai fioroasă temniţă – Aiud, în anul 1952

Deşi aveau toate pârghiile puterii, ba mai mult erau sprijiniţi de bolşevicii stăpâni pe ţară, deşi întraga Elită creştină se afla în închisorile din ţară, totuşi ateii comunişti tremurau şi ei, că flacăra creştină nu numai că nu se stinsese, dar devenise un ditamai vulcanul, care arunca lava sa fierbinte de jertfă peste tot în jurui. Temnicerii din ordinul mai marilor lor, în preajma sărbătorilor, deveneau mai “atenţi”: confiscau obiectele cu simboluri creştine, înjurau mai des, loveau mai aprig, izolau continuu, năpusteau întunericul peste tot, tocmeau şi premiau delatorii, interziceau închinarea şi chiar rugăciunea, dar spiritul de sacrificiu al multora nu-l putea opri.

Athanasie Berzescu în amintirile legate de Crăciunul anului 1952, ne mărturiseşe:

“…În sfârşit semnalul de colinde s-a dat. Noi toţi cei din celulă, patru la număr, cu expresia feţei din copilărie, cu inima svâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinşi scânteind în noapte, începem colindul ‘O, ce Veste minunată!’, continuând pe aceeaşi melodie cu ‘A venit şi-aici Crăciunul’, colindul lui Radu Gyr.

Gardienii băteau disperaţi cu pumnii şi cu picioarele în uşi, ameninţându-ne şi ordonându-ne să încetăm…Populaţia Aiudului s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiţi colindul, ca la urmă să cânte şi ei cu noi… Am trăit şi am simţit adânc aceste momente sublime. În acele clipe puteau să se deschidă uşile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic.

Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi.

Numai temniţa posacă
a-mpietrit sub promoroacă.
Stăm în bezna grea,
pentru noi nu-i stea,
cerul nu se-aprinde.

Pentru osândiţi
Îngerii grăbiţi
Nu aduc colinde.

(Flor Strejnicu,, op. cit. p.143)

 Naşterea lui Iisus Hristos în mina Cavnic a anului 1952

Febra pregătirilor de sărbătoare era în toi. Nu, nu-i vorba de creştini-deţinuţi, ci de gardienii şi stăpânii lor: o stare de alarmă prelungită, percheziţie generală mult timp şi afară pe ger dezbrăcaţi la piele, izolarea în celule separate a celor mai neînfricaţi cu lanţuri la picioare, hrana mai proastă şi mai rară, carceră şi bătaie la discreţie, noaptea exerciţii de alarmă…Ordinile severe veneau mult mai de sus, ca măsuri de “prevenire” a manifestărilor religioase.

“Când am intrat în mină (spune Ion Ioanid), în galeriile întunecate care ne deveniseră prietene, toată mina a început să răsune de colindele pe care le cântam. Mai ales vocile preoţilor, printre care a lui Popa Scai sau basul extraordinar al unui legionar ardelean, pe nume Ciumău, cutremurau galeriile. Când am ieşit din corfe la orizontul 200 unde lucram noi, din cerime atârna o creangă de brad, împodobită cu panglici colorate. O puseseră acolo artificierii civili. Pe măsură ce deţinuţii descărcau corfele, creştea numărul vocilor din corul condus de Popa Scai. Mai bine de o jumătate de oră nimeni n-a plecat la locul lui de muncă şi s-au cântat colindele cunoscute de tot românul, dar şi cele cunoscute numai de lumea închisorilor…”

(Ion Ioanid, Inchisoarea noastră cea de toate zilele, vol. I. Ed. Albatros, Bucureşti, 1991, p. 118).

Crăciunul exilului

La iniţiativa diplomatului Traian Popescu, legionarii auto-exilaţi în Spania au găsit mijlocul de a atrage atenţia celorlalte ţări asupra atrocităţilor comise de regimul comunist în România. Astfel, au fost editate la Madrid 54 serii de vignete filatelice cu caracter istoric, religios, comemorativ, toate având acelaşi tematică-obiectivă: lupta anticomunistă. Aceste vignete circulau pe corespondenţă alături de timbrele oficiale ale ţării de unde se făcea expediţia, din 10 Mai 1954 până-n 25 Decembrie 1969. Desenul, aparţinând pictoriţei românce Olga Vasilovschi, reprezintă o celulă de închisoare şi silueta unui deţinut cu lanţuri şi greutăţi la picioare, pe care apar simbolurile comuniste, secerea şi ciocanul.

Ansamblul înruchipează neamul românesc încătuşat de comunism. Printre gratiile ferestrei se strecoară lumina stelei de la Betleem, iar sub blânda ei mângâiere deţinutul rememorează tradiţiile româneşti ale Crăciunului de altădată. Pe fiecare vignetă stă scris în română, engleză, franceză şi spaniolă, “Crăciunul 1963 în Europa de Est”…

(Traian Popescu/Flor Strejnicu, Din lupta exilului românesc din Spania împotriva comunismului. Ed. Imago, Sibiu, 1994).

Noaptea de Crăciun pentru cea mai vitează partizană Lenuţa Faina

Elena Lenuţa Faina a fost Liderul de necontestat al Mişcării Feminine de Rezistenţă. Curajul, devotamentul, iscusinţa, bărbăţia aş-i putea spune cu care făcea faţă oricărei situaţii, groaza răspândită în rândul Securităţii, de a-i scăpa mereu printre degete a făcut-o celebră şi de temut. Onoarea cu care a suportat închisoarea a făcut-o demnă de admirat şi vrednică de cinstire.

“Era în anul 1952. În Ajunul Crăciunului (mărturiseşte Eroina noastră), la ora 12 noaptea a venit Securitatea să mă aresteze. Dormeam în acelaş pat cu fata bădiei Oancea. Aceasta era mai tânără decât mine, dar şi ea brunetă cu părul împletit în două codiţe, semăna mult cu mine. Când uşa s-a deschis cu zgomot mare, a apărut în prag Dordea, un prieten al familiei noastre, care locuia în Sibiu şi ştia unde mă ascundeam. Mic de statură şi cam slăbuţ avea în spatele lui trei căpitani voinici. Le era frică să nu trag în ei cu vreo armă automată. S-au pomenit în faţă cu două fete asemănătoare. Mi-am dat seama că că nu ştiau pe care s-a someze şi le-am spus ‘Eu sunt Elena Faina’.”

(Lacrima Prigoanei vol. 2. Ed. Gama, 1997, p.167)

Naşterea Pruncului Sfânt la penitenciarul din Târgu-Ocna

“Ea o iarnă liniştită,- îşi va aminti mai târziu Ioan Ianolide – cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la Schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. Ele au fost auzite în ceruri, ele au adus cerurile pe pământ şi cred că Dumnezeu se va milostivi de lumea asta şi pentru sufletele acelea mari şi credincioase din Târgu-Ocna.

În camera 4 erau atunci aşezaţi, printre alţii, arhimandritul Gherasim Iscu, lângă el un evreu şi fost politruc sovietic, acum sionist, în fine, Ion, prietenul meu din Piteşti, care era foarte bolnav. Pe parta dreaptă a camerei, într-un pat era Valeriu, fratele meu cel mai drag.

Ion şi părintele Gherasim se găseau în stare gravă. Valeriu se refăcuse un pic şi, după pravila de rugăciune obişnuită, se concentra acum să compună câteva poezii testamentare. De asemenea dorea ca în seara aceasta să alcătuiască un colind special pentru Târgu-Ocna.

Cu sfială m-am apropiat de părintele Gherasim ca să văd cum îi este. M-a simţit şi a deschis ochii mari, negri, adânci:

 - Ai venit?… Mă bucur… Eram departe, în locuri de verdeaţă, de cântec de mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferinţă prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Şi acesta e un dar al Domnului. Nu ştiu cum să-I mulţumesc… Nu ştiu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie…

S-a oprit puţin, a respirat adânc, apoi a reluat:

- Aici va fi într-o zi pelerinaj… “

Din acea camera 4 a Penitenciarului Tirgu Ocna a pornit catre noi Colindul celui ce avea sa dea marturie Neamului sau cel nemuritor intru Naşterea Sfântului Prunc:

Pe malul Trotuşului
Cântă robii Domnului,
Înjugaţi la jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferinţă multă
Şi-i cu lacrimi împletită.

În inima robului,
Domnu-Şi face ieslea Lui,
În noaptea Crăciunului.

Flori de crin din ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Şi din flori picură rouă.

Stă un copilaş în zare
Şi priveşte cu mirare
La fereastra de-nchisoare.

Lângă micul copilaş
S-a oprit un îngeraş,
Ce-i şopteşte drăgălaş:
“Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare,
Unde-i Domnu-ntemniţat”.

Şi copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.

(Valeriu Gafencu – Colind, citat de Monahul Moise în “Sfântul închisorilor”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p.304).

sursa: AlterMedia

Cugetari si citate ortodoxe I

 Dumnezeu

Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umana; daca ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu. (Evagrie din Pont)
Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins si apropiat prin iubire, dar niciodata prin gândire. (Norul Necunostintei)
Tocmai neputinta de a-L întelege în toata întregimea Lui este aceea care ne face sa-L întelegem pe Dumnezeu în toata maretia Sa. (Tertullian)
Dumnezeu este în afara tuturor, neramânând în afara; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fara înaltare; este mai jos de toate, fara coborâre; este în toate si, totodata, deasupra tuturor. (Fericitul Augustin)
Daca n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu. (Sfântul Efrem Sirul)
Cunoastem firea divina prin lucrarile Sale. (Sfântul Vasile cel Mare)
Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. (Sfântul Ioan Damaschin)
Dumnezeu este Ratiune si pricina întregii miscari neîncetate si toate ratiunile îsi au în El stabilitatea neclintita si dinamismul fara de sfârsit. (Nichita Stithatul)
Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârsitul oricarui bine. (Sfântul Marcu Ascetul)
În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscuta, Cuvânt negrait si Viata necuprinsa. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Dumnezeu este asemenea unui cerc ale carui margini nu sunt nicaieri, iar al carui centru este pretutindeni. (Fericitul Augustin)
A numi pe Dumnezeu nu este nimic altceva decât a arata prin cuvinte unele din însusirile Sale. (Origen)
Dumnezeu este al tuturor. (Sfântul Ioan Scararul)
Dumnezeu este iubire. (Sfânta Scriptura)
Fata Mea nu vei putea sa Mi-o vezi ! (Sfânta Scriptura)
Eu sunt Cel Ce sunt. (Sfânta Scriptura) 

Iisus Hristos

Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa poata deveni dumnezeu. (Sfântul Irineu )
Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca sa cunoasca si sa înteleaga omul cât de mult îl iubeste Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
Misterul Întruparii Cuvântului poarta în sine semnificatia întregii creatii sensibile si inteligibile. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Cuvântul lui Dumnezeu S-a facut om, pentru ca tu sa înveti de la un om cum poate omul deveni dumnezeu. (Sfântul Clement Alexandrinul)
Sfanta Treime nu este prezenta doar în învatatura lui Hristos, ci e lucratoare în tot ce face El. (pr. Dumitru Staniloae)
În Hristos, locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
De Tatal ne apropiem prin Fiul. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Iisus Se face ascultator Tatalui, vindecând propria noastra neascultare (...) si devine pentru noi modelul unei ascultari fara de care nu exista mântuire. (Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus ne-a împacat, prin Sine, cu Tatal si între noi. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

În Hristos, Dumnezeu devine partas la conditia omului, pentru ca acesta sa aiba posibilitatea trecerii spre El. (pr. Ion Bria)
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat si, prin aceasta, a început recapitularea noastra în Sine. (Sfântul Irineu)
N-ar fi fost mântuiti toti oamenii de Hristos, daca nu i-ar fi luat pe toti asupra sa. (Origen)
La Iisus poti privi, fara sa încetezi sa-i privesti si pe ceilalti. (Cresbron)
Ceea ce Si-a asumat Hristos, aceea a si vindecat. (firea umana - n.n.) (Dicton patristic)
Facâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoastere firea umana golita. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Iisus Hristos, Temlul Cuvântului. (Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus este Dumnezeu pe pamânt si om în cer. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Asa cum, când împreunezi doua lumânari, una se vede în cealalta, tot astfel cred ca se întâmpla cu cel care primeste înlauntrul sau pe Domnul Iisus. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
(Iisus) ... n-a spus nimic fara parabole. (Sfânta Scriptura)
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adica la deplina lui comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. (pr. Dumitru Staniloae)
Credinta în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, este si credinta în Sfânta Treime. (Serghei Bulgakov)
Iisus Hristos, ipostasul supremei afectiuni si ratiuni, intra cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legatura interumana, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire. (pr. Dumitru Staniloae)
Iisus Hristos este Noul Adam, Ce înnoieste continuu lumea întreaga. (Sfântul Grigorie Palama)
Natura omeneasca, prin Hristos, s-a înaltat la cer. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Învierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci si a firii Sale umane îndumnezeite. (Hristu Andrutsos)
Hristos S-a întrupat pentru o opera universala, reintegrând si aducând toate lucrurile în Sine. (Sfântul Irineu)
(Prin Hristos) ... tot pamântul a fost eliberat din întunericul amagirii. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Iisus Hristos ne sugereaza ca El este centrul infinit al relatiilor interpersonale, care elibereaza omul de sub domnia determinismului si individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l înalta si introduce în sfera de viata a comuniunii lui Dumnezeu în Treime. (pr. Dumitru Popescu)
Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata deveni purtator de duh. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Fiti însetati de Hristos si El va va împlini cu dragostea Sa. (Sfântul Isaac Sirul)
Un singur Cuvânt a spus Tatal si anume pe Fiul Sau si pe Acesta-L spune mereu în tacerea vesnica. Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tacerea sufletului. (Sfântul Ioan al Crucii)
Precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia. (Sfânta Scriptura)
Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea. (Sfânta Scriptura)
Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. (Sfânta Scriptura)
Hristos, Taina lui Dumnezeu. (...) În El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii. (Sfânta Scriptura)
Acesta e Omul ! (Sfânta Scriptura)  

Sfântul Duh

Sfântul Duh împlineste vointa comuna a Celor Trei, fiind trimis de Tatal si transmis de Fiul. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
În Pogorârea Duhului Sfânt este întrega Treime Care vine spre noi, îsi face lacasul în noi. (Paul Evdokimov)
Duhul Sfânt se identifica în chip tainic cu persoanele umane (...). În El, vointa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne daruieste harul pe dinauntru, aratându-Se chiar în persoana noastra, atâta vreme cât vointa noastra omeneasca ramâne în acord cu vointa dumnezeiasca si conlucreaza cu ea, dobândind harul (...). Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împaratia lui Dumnezeu adusa în inimi de catre Sfântul Duh înca din aceasta viata de acum, caci Sfântul Duh este asezata peste Hristos si peste toti crestinii chemati sa domneasca împreuna cu El în veacul ce va sa fie. Atunci, Aceasta Persoana dumnezeiasca necunoscuta, Care nu-Si are chipul într-un alt ipostas, Se va arata în persoanele
îndumnezeite : caci multimea sfintilor va fi chipul Sau. ( Vladimir Lossky)
Duhul Sfânt nu e absent din nici o faptura si, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de ratiune. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Duhul lui Dumnezeu este sustinatorul tuturor lucrurilor, ele neexistând prin sine, ci unele în altele. (pr. Dumitru Popescu)
Sfântul Duh desavârseste plenitudinea unitatii în diversitate si a diversitatii în unitate. (Olivier Clement)
Iisus ne-a descoperit adevarul, iar Duhul ne calauzeste la el. (Patriarhul Fotie)
El le calauzeste pasii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se straduiesc si îi lumineaza pe cei care se purifica. ( Sfântul Vasile cel Mare)
De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în Împaratia lui Dumnezeu. (Sfânta Scriptura)  

SfântaTreime

Fiul si Sfântul Duh sunt cele doua mâini ale Tatalui. (Sfântul Irineu)
Teologia dinainte de Niceea, a vazut în Tatal, izvorul existentei, în Fiul, rationalitatea, sensul care structureaza si rânduieste totul, iar în Sfântul Duh, dinamismul care face ca întreaga creatie sa tinda spre plenitudine. (Olivier Clement)
Când începi sa numeri Treimea, parasesti adevarul. (Fericitul Augustin)
Noi gasim în propria noastra constiinta marturii atat de stralucitoare despre existenta unitatii în trei ipostaze (eu, tu, noi), încât aceasta dogma devine o necesitate pentru gândire si punctul de plecare al oricarei metafizici. Dogma Sfintei Treimi nu este numai o formula doctrinara, ci o experienta crestina vie. ( Serghei Bulgakov)
În Sfânta Treime exista o comuniune si o distinctie care depasesc posibilitatile cuvântului si întelegerii, (...) o paradoxala diversitate în unitate si o unitate în diversitate. (Sfântul Grigorie de Nyssa)
Persoana se exprima în renuntarea de a exista pentru ea însasi. (...) Persoanele Sfintei Treimi nu Se afirma pe Ele Însele, ci una pe alta. (Vladimir Lossky)
Totul este savârsit de la Tatal, prin Fiul, în Duhul Sfânt. (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Treimea nu se reduce la o esenta divina abstracta si impersonala, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-si extind iubirea Lor peste noi si în noi, în Hristos Care patimeste pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheama de asemenea sa înaintam cu ajutorul Sau spre o umanitate asemenea umanitatii Sale : o umanitate care vrea sa sufere pentru ceilalti ca sa-i înnobileze, ca sa faca bucurie Tatalui ceresc, dându-I bucuria de a vedea ca înaintam prin iubirea dintre noi spre iubirea fata de El. (pr. Dumitru Staniloae)
Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vietii si al rationalitatii, (...) culminatia smereniei si a jertfei iubirii. (pr. Dumitru Staniloae)
Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeiesti este singura explicatie pentru actul crearii. (pr. Dumitru Staniloae)
Sfânta Treime este suprema taina a existentei. (pr. Dumitru Staniloae)
Nadejdea mea este Tatal, Scaparea mea este Fiul, Acoperamântul meu este Sfântul Duh. Treime Sfânta, slava Tie ! (Sfântul Ioanichie)  

Sfânta Cruce

Mântuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârsit îmbratisându-ne. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Crucea este poarta tainelor. (Sfântul Isaac Sirul)
Crucea are multe întelesuri (...) trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepatrunsa de nimic din cele existente. (Sfântul Dionisie Areopagitul)
Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (...) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând al suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. (pr. Nicolae Steinhardt)
Crucea, (...) mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori. (Acatistul Sfintei Cruci)
Orice fapta buna este o cruce. (Sfântul Marcu Ascetul)
Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea în paradis. (pr. Dumitru Staniloae)
Crucea, geometric si simbolic vorbind, e semnul întretaierii celor doua planuri, e unirea dintre spiritual si material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si pamânteana. Ea ne rezuma, ne recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune în dubla - paradoxala, perpendiculara, fundamentala - noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer. (pr. Nicolae Steinhardt)
Singurul raspuns, mereu acelasi si, totusi, radical nou pentru fiecare fiinta umana, ne este oferit de taina care constituie fondul însusi, inima revelatiei crestine - Taina Crucii. (pr. Alexander Schmemann)
Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate. (Sfântul Isaac Sirul)
Crucea, (...) izvor de tamaduire, (...) usa Tainelor, (...) arma pacii, (...) veselia sufletului meu. (Acatistul Sfintei Cruci)
În acest semn, vei învinge ! (Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce cu aceasta inscriptie)  

Providenta

Omul trebuie sa colaboreze în mod continuu si liber cu harul dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dupa fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrarile Sale, este în toate. (Sfântul Atanasie cel Mare)
Dumnezeu, în Sine, este o unitate nedistincta. El Îsi iese din Sine pentru scopurile lumii. (Sabelie)
Nici un folos nu vine din lucrarea omului, fara înrâurirea de sus. (Petru Damaschin)
Fiecare din noi e ajutat de celalalt în mod providential. (Sfântul Marcu Ascetul)
De ar fi cineva chiar si Petru sau Pavel sau Iacov sau Ioan si i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, usor ar fi învins; s-ar împiedica si ar cadea. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dumnezeu, nu doar ca nu lasa sa fim ispititi peste puterile noastre, dar ne si ajuta, chiar în ispita, ne sprijina si ne
întareste, daca noi facem ce se cuvine din partea noastra si nu ne lipseste bunavointa, nadejdea în El si rabdarea. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi. (Sfântul Grigorie de Nazianz)
Am vazut case si m-am gândit la arhitect; am vazut lumea si am înteles Pronia; am vazut corabia fara cârmaci scufundânduse; am vazut oamenii neispravind nimic fara Dumnezeu; (...) am înteles ca toate exista prin rânduiala Domnului. ( Sfântul Efrem Sirul)
Fara îndoiala ca Dumnezeu rânduieste faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi însine. (Sfântul Vasile cel Mare)
Corect este sa se spuna ca toate lucrurile sunt în Dumnezeu si nu Dumnezeu în toate lucrurile. (Fericitul Augustin)
Chiar daca noi ne departam de Dumnezeu, Dumnezeu ramâne aproape de noi. (Sfântul Ioan Gura de Aur)