duminică, 4 aprilie 2010

Hristos a inviat!


HRISTOS A INVIAT!

Astazi praznuim praznicul praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor. Astazi este bucurie duhovniceasca pretutindeni in lumea crestina. Astazi Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin invierea Sa. Cerul si pamintul dupa cuviinta sa se veseleasca, caci lumina Invierii Domnului a umplut de lumina cerul si pamintul si iadul si pe toti cei tinuti in legaturile mortii cu nadejdea invierii, la vesnica veselie i-au adus prin coborirea Mantuitorului in iad. Astazi Hristos, viata noastra a pus temelie noua neamului omenesc prin invierea Sa si a incununat toate minunile preaslavite facute de El pe pamant.

Astazi este ziua Invierii Domnului, biruinta impacarii, surparea razboiului, stricarea mortii si infringerea diavolului. Astazi dupa dreptate ni se cade sa repetam cuvintele profetului Isaia: Unde-ti este, moarte, biruinta ta? Unde-ti este, moarte, boldul tau? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astazi usile de arama le-a zdrobit Stapinul Iisus Hristos si pe insasi numirea mortii a schimbat-o, caci nu se mai numeste moarte, ci somn. Mai inainte de venirea lui Hristos si de iconomia Crucii, insusi numele mortii era foarte infricosat. Ca omul cel dintii, dupa ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost amenintat: Din pomul cunoasterii binelui si raului sa nu maninci, caci, in ziua in care vei minca din el, vei muri negresit (Facere 2, 17).

Constiinta ortodoxa se intreaba: a instiuit insusi Domnul nostru Iisus Hristos Duminica - Ziua invierii Sale, ca zi de sarbatoare a Bisericii? La aceasta, Sfanta Scriptura ne indreptateste sa spunem: da.

Si iata temeiul. Dumnezeu incheie prin Fiul Sau facut Om - Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Noul Sau Legamant. Incheie, cum spune Apostolul Pavel, un "testament mai bun", "un testament nou" (Evrei VIII, 6-8). Iisus Hristos, Arhiereu al Noului Testament, "Slujitor altarului si cor­tului celui adevarat, pe care l-a infipt Dumnezeu si nu omul" (Evrei VIII, 2), intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa. La Cina cea de Taina, savarsita in ajunul jertfei pe cruce, pentru ca in ea, in Cruce, isi are izvorul, Mantuitorul luand painea, multumind, a frant si le-a dat ucenici­lor zicand: "Luati, mancati acesta este trupul Meu care se da pentru voi; aceasta sa faceti spre pomenirea Mea." Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: "Acest pahar este legea cea noua, intru sangele Meu, care se varsa pentru voi" (Luca XXII, 19-20). Legea de pe Sinai, incheiata prin jertfa, prin "sangele Legamantului" (Iesire XXIV, 8), cuprindea intreg asezamantul religios al Vechiului Testament. Si Noul Legamant inche­iat in sangele lui Hristos, cuprinde intregul sau asezamant spiritual. Se intelege, in acest asezamant intra si sarbatoarea, timpul sau ziua de pomenire, de actualizare continua a Legamantului. Caci timpul este, cum s-a aratat, solidar cu faptul, cu evenimentul revelat. Iar Mantuito­rul incheind Legamantul Sau, a poruncit in acest scop: "Faceti aceasta intru pomenirea Mea".

Pomenirea - anamneza Domnului - a jertfei si invierii Sale, este cum se stie, identica cu "frangerea painii" (Luca XXII, 19; Fapte II, 42; XX, 7) cultul central al Noului Testament, numit si Dumne­zeiasca Euharistie, Liturghie. Or, e fapt atestat in Noul Testament, ca ziua in care Biserica, de la inceput, a praznuit pomenirea Domnului este ziua intai a saptamanii, adica Duminica. Aceasta data este consemnata in termeni clari, indeosebi in "Faptele Sfintilor Apostoli", unde citim: "In ziua intai a saptamanii, adunandu-ne noi sa frangem painea, Pavel, care avea de gand sa plece a doua zi, a inceput sa le vorbeasca si a prelungit cuvantul lui pana la miezul noptii" (XX, 7). Deci, pomenirea jertfei Domnului s-a savarsit de la inceput Duminica, si astfel, aceasta zi, intaia a saptamanii, sau a opta, devine ziua, "semnul" Noului Legamant.

Desigur, "pomenirea" Domnului cuprinde deodata: Cina cea de Taina, Jertfa Sa de pe cruce, invierea Sa. De aceea, crestinii din Bise­rica primara praznuiau, intr-un ciclu firesc: Pastile crucii si Pastile invierii. Cum se cunoaste, Cina cea de Taina s-a savarsit in seara premergatoare jertfei de pe cruce; si in cultul divin sarbatoarea incepe totdeauna in ajun, ca o pregatire a evenimentului, ca un mers spre el. Cina a avut loc deci, in seara zilei de joi 13 Nisan. Vineri 14 Nisan Dom­nul s-a jertfit pe cruce, iar in seara acelei zile, cand incepea Pastile iu­deilor, Domnul a fost asezat in mormant. Sambata - ziua a saptea a sap­taminii, atunci era si Pastile iudeilor - trupul Domnului s-a odihnit in mormant. Duminica ziua intai a saptamanii, la inceputul ei, Domnul a inviat (Matei XXVIII, 1; Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1). Aceste fapte mantuitoare, Cina, jertfa, culminad cu invierea Domnului, constituie impeuna, fiinta insasi a Noului Legamint si sarbatoarea crestina. Desigur intreaga viata Mantuitorului, incepand cu intruparea, intemeiaza Noul Testament; dar totul se condenseaza indeosebi in acest eveniment cen­tral, al jertfei si invierii Sale.

S-a observat ca sambata, Domnul s-a odihnit in mormant. Pentru crestini, aceasta "odihna" a Domnului semnifica incheierea "odihnei" prevazuta de Vechiul Legamant. Asa o si talmaceste Biserica Ortodoxa in randuiala slujbei din Sambata Mare: "Ziua de astazi mai inainte o a inchipuit cu taina, marele Moisi, zicand: si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea! Ca aceasta este Sambata cea binecuvantata aceasta este ziua odihnei intru care s-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu prin randuiala mortii dupa trup, odihnindu-se. Si la ce era iarasi intorcandu-se prin inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un Singur bun si iubitor de oameni". Cinstind Domnul, prin odihna Sa, astfel sambata, si Biserica praznuieste totdeauna in aceasta zi, pomenirea celor adormiti "intru nadejdea invierii si a vietii de veci".

Dar intrucat, in Hristos, jertfa, moartea si invierea Sa, una fac, se intelege ca "odihna" Domnului din ziua a saptea se deschide si se fina­lizeaza in ziua a opta, a invierii. Nu odihna in mormant a Domnului este momentul culminant al mantuirii, nici nu poate fi, ci invierea. Mai pro­fund vorbind, invierea este si adevarata odihna.

In acest sens vorbeste si Sfantul Pavel despre "odihna", despre "o alta zi de odihna" pe care o aduce Arhiereul Hristos: "Dumnezeu hota­raste din nou o zi, invata Apostolul, astazi rostind prin gura iui David dupa atata vreme, precum s-a zis mai sus: daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre. Caci daca Iosua i-ar fi odihnit, Dum­nezeu n-ar mai fi vorbit, dupa acestea, de o alta zi de odihna. Drept aceea s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu. Sa ne silim deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii" (Evrei IV, 7-11). Se intelege ca odihna de care vorbeste aici Sfantul Pavel, este odihna deplina pe care o da invie­rea Domnului. La aceasta se refera si Sfantul Evanghelist Ioan, cand in Descoperirea sa, scrie: "Fericiti cei morti, cei care de acum mor intru Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor vin cu ei" (Apoc. XIV, 13). In acest duh a inteles-o si Biserica. Sfantul Ioan Hrisostom, talcuind pe Sfantul Apostol Pavel, vorbeste de trei odihne: "intaia, aceea a Sambetei, in care Dumnezeu a incetat cu lucrurile Sale; a doua, aceea a Palestinei, in care intrand Iudeii, trebu­iau sa se odihneasca de ostenelile cele multe; si a treia, acea adevarata odihna, imparatia cerurilor, in care cei ce vor castiga-o, se vor bucura intr-adevar de ostenelile lor".

Aceasta este odihna lui Hristos, si pe care Domnul o impartasea in­ca din petrecerea Sa pamanteasca. Era odihna anticipata a imparatiei, cand Mantuitorul rostea: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni" (Matei XI, 28). Era odihna eliberarii de sclavia celui rau prin Hristos, Care putea spune: "Daca Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iata a ajuns la voi imparatia lui Dumnezeu" (Luca XI, 20). Era si este "odihna" acelui nou "astazi", pe care-l proclama Sfantul Pavel (Evrei IV, 7); acel "astazi" etern din Rugaciunea domneasca: "Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi"; ca si acel faga­duit de Domnul rastignitului cait - cand ii zice: "Astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca XXIII, 43). Este "astazi" al odihnei depline, al invierii. Pri­mei creatii i-a urmat moartea, celei de a doua, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu facut Om, i-a urmat invierea si viata, prin care si noi deve­nim vii.

Trebuie observat si marturisit ca invierea si ziua cand a avut loc acest fapt unic, adica, "intaia a saptamanii", a fost praznuita ca zi de sar­batoare, ca semn al Noului Legamant Testament, din momentul insusi al evenimentului. Din acel moment a luat, fiinta in constiinta ucenicilor realitatea radical noua a invierii, mutatia intr-o innoire a creatiei. Si asa cum sabatul a fost instituit dupa Pastile Vechiului Testament si in legatura cu aceasta sarbatoare, tot astfel Pastile Noului Testament in­stituie Duminica. Pentru aceea nicaieri, in Noul Testament, dupa inviere, nu se mai vorbeste de "tinerea" sambetei. Apostolii intrau uneori in zi de Sabat in sinagogi, dar numai pentru ca aflau atunci loc si prilej de propovaduire a Evangheliei (Fapte XIII, 5, 14, 44; XIV, 13; XVII, 2 s.a.).

Ziua lor, a Apostolilor si a Bisericii, ziua de cult, de sarbatoare, de intilnire cu Hristos Cel inviat, va fi aceea a invierii. Domnul insusi o instituie ca atare. In aceasta zi, dis-de-dimineata ca intr-un nou inceput, Domnul se arata mai intai Maicii Sale, dupa aceea Mariei Magdalena, femeilor mironosite, lui Simon Petru. Ii insoteste apoi pe Luca si Cleopa la Emaus unde le "frange si impartaseste painea", savarsind astfel Dumnezeiasca Euharistie - in aceasta zi a invierii. In aceeasi zi se arata si ucenicilor, fara Toma, impartasindu-le Duhul Sfant, arvuna bote­zului cu Duhul Sfant, Harul iertarii pacatelor, Harul apostoliei si al preo­tiei: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zi­cand aceasta a suflat asupra lor si le-a zis: luati Duh Sfant." (Ioan XX, 21-22). Astfel, in aceasta zi, Domnul vine in mijlocul lor, al ucenicilor Sai, acolo unde savarsise Cina cea de Taina si instituie acum si Taina preotiei lor. Deci, in aceasta zi, intai a saptamanii au loc: invierea, des­coperirea ei, instituirea Tainelor fundamentale; iar asemenea instituiau si ziua savarsirii lor, ca zi a Bisericii.

Cele ce urmeaza, nu fac decat sa confirme. Astfel, intrucat Toma, proniator lipsise de la intalnirea cu Domnul Cel inviat in ziua invierii, fara a mai da alte explicatii, spune: "Dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma impre­una cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijloc si a zis: "Pace voua" (XX, 26). In mod firesc ne intrebam: de ce ucenicii erau acum iarasi impreuna cu toti, in aceeasi zi, dupa opt zile-a opta zi si intaia totodata - in acelasi loc? Nu observam noi cum acea porunca in Vechiul Testament de "adunare, sfanta" si "odihna" in ziua intai si a opta la "sarbatoarea corturilor" (Levitic XXIII, 35, 36, 39), ucenicii o traiau acum in noua revelatie? Ziua invierii devenise deja ziua lor de sarbatoare, de intalnire cu Hristos in noul "cort" al invierii. O dovada in plus, in acest sens, o constituie faptul ca la Marea Tiberiadei, unde Mantuitorul se arata iarasi ucenicilor Sai, se aflau impre­una doar sapte ucenici, si erau la pescuit. Nu se adunasera pentru "sar­batoare", ci pentru munca obisnuita zilnica.

Iar la Cincizecime, deci tot in ziua intai a saptamanii, ucenicii erau din nou "toti impreuna la un loc" (Fapte II, 1) In aceasta zi are loc cela­lalt eveniment divin al Noului Testament: Pogorarea Duhului Sfant, prin Care Apostolii "se imbraca" cu putere de sus (Luca XXIV, 49), "se im­braca", adica Duhul Sfant care ii "umple" acum cu prezenta Sa, se manifesta si devine vizibil in ei, ii investeste cu semne evidente ale puterii Sale. Si ei cu "limba de foc", purced la zidirea "Trupului lui Hristos", a bisericii, in acea zi s-au si botezat "ca la trei mii de suflete". In aceasta zi a Pogorarii Sfantului Duh are loc botezul Bisericii in jertfa si invierea Domnului. Si de aceea in actul divin extraordinar al acelei zile a Cincizecimii isi are originea si cultul divin al Bisericii, constituit, cum se cunoaste, din: propovaduirea Evangheliei de catre Apostoli in comu­niunea fraterna, din "frangerea painii" si in atmosfera de rugaciune (Fapte II, 42). Savarsirea solemna a acestui cult divin avea loc, cum s-a aratat, in ziua intai a saptamanii (Fapte XX, 7).

Nu mai incape indoiala ca aceasta adunare repetata a Apostolilor, in ziua intai, incepand din ziua invierii, apoi a Bisericii, din ziua Cincizecimii si continuu, avea o consacrare speciala chiardin partea Mantuitorului. De aceea Sfantul Evanghelist Ioan o va si numi: "Ziua Domnului" (Apoc. I, 10), ziua domneasca, iar in latina: dies Dominica, Domini dies sau simplu - dominica - de unde in roma­neste: Duminica. De observat ca trecerea de la numirea de "ziua intai a saptamanii", cum o aflam in Sfintele Evarrghelii si Faptele Apostolilor, la "ziua Domnului", cum o numeste Sfantul Evanghelist Ioan s-a facut odata cu raspandirea Bisericii in imperiul roman si trecerea de la numi­rea zilelor saptamanii, dupa numerele de ordine, cum era traditia in sis­temul calendaristic al Evreilor (intai zi a saptamanii, a doua zi, a saptea zi), la numirea dupa corpurile ceresti din sistemul nostru solar (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, soarele si luna).

"Ziua Domnului" semnifica deodata si Ziua invierii Domnului a bi­ruintei Sale asupra mortii, dar eshatologic, si triumful deplin asupra raului - parusia, invierea tuturor si intalnirea cu Hristos in slava. Si acest din urma inteles Sfantul Pavel o numeste: "ziua Domnului nostru Iisus Hristos" (I Cor. I, 20), "Ziua Domnului" (I Tes. V, 2), sau simplu, "Ziua lui Hristos" (Filip. I, 6, 10; II, 16). Intrucat insa, in aceasta zi se savarsea cultul divin al Bisericii, "Liturghia Domnului" (Fapte XIII, 2), era o legatura intre "Liturghia Domnului" sau "masa Domnului", cum o numeste Sfantul Apostol Pavel (I Cor. XI, 20) si "Ziua Domnului" eshatologica, a aratarii Sale in slava. "Masa Domnului" savarsita in "Ziua Domnului" era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene­rale, a Parusiei. Sfantul Pavel insusi ii revela acest inteles: "Caci de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Dom­nului vestiti, pana cand va veni El" (I Cor. XI, 26). Iar Biserica va talcui pregatirea liturgica a invierii, a Parusiei prin cuvinte ca acestea: "Si ne da noua sa ne impartasim cu Tine mai cu adevarat in ziua cea nein­serata a imparatiei Tale" (Liturghia Sfantului Hrisostom). Duminica, prin praznuirea zilei Domnului si prin impartasirea din "masa Domnului" era de la inceput "un gaj al intrarii in odihna definitiva a lui Dumne­zeu". Trebuie sa mai amintim aici ca tot in ziua aceasta de "cult" a Bisericii se facea si colecta pentru ajutorarea celor in lipsa, indeosebi pentru cei din Ierusalim (I Cor. XVI, 1-3).

Instituita astfel de Mantuitorul Hristos si pazita cu sfintenie de Sfintii Apostoli, Duminica ramane ziua consacrata a Bisericii. Fata de unii eretici care propovaduiau intoarcerea la Legea Veche, Sfantul Pavel va invata energic: "Nimeni deci sa nu va judece pentru mancare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare, sau luna noua, sau la sambata" (Col. II, 16; Gal. IV, 10).

Barbatii numiti "apostolici", ucenici ai Sfintilor Apostoli vor apara si vor confirma si ei sarbatoarea Bisericii. Epistola zisa a lui Barnava, scrisa nu mult dupa anii saptezeci, arata: "De aceea, noi sarbatorim cu bucurie ziua a opta, dupa sambata, in care si Hristos a inviat si dupa ce s-a aratat, s-a inaltat te ceruri".

Didahia, sau invatatura celor doisprezece Apostoli invata, de ase­menea: "Cand va adunati in Duminica Domnului, frangeti painea si mul­tumiti, dupa ce mai intai v-ati marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata".

Si Sfantul Ignatie Teoforul (+107) episcop al Antiohiei, in drum spre Roma, spre martiriu, scrie catre Magnezieni pentru a-i feri de ra­tacirile acelorasi eretici combatuti si de Sfantul Pavel: "Asadar, cei care au trait in randuielile cele vechi si au venit la nadejdea cea noua, sa nu mai tina sambata, ci duminica, in care si viata noastra a rasarit, prin El (prin Iisus Hristos) si prin moartea Lui".

La numai cateva zeci de ani Sfantul Iustin Martirul (+163) arata, de asemenea, in "Apologia intai" adresata imparatului Antoninus Pius, ca "in asa-zisa zi a soarelui - adica, Duminica - se face adunarea tutu­ror celor ce traiesc la orase sau la sate si se citesc Memoriile Aposto­lilor sau scrierile profetilor. Apoi se aduce paine si vin si apa, iar intaistatatorul inalta deopotriva rugaciuni si multumiri. Si se da fiecaruia sa se impartaseasca din cele ce au fost consfintite prin Euharistie."

Tot atat de edificatoare este si marturia scriitorului bisericesc Tertulian (+ 220), care in scrierea "Despre rugaciune" arata: "Noi insa, pre­cum am primit, in ziua invierii Domnului, datori suntem sa ne pazim nu numai de neintelegeri, ci de orice grija (neliniste) si activitate, aminindu-ne si afacerile proprii, ca sa nu dam vreun prilej diavolului". Toate aceste marturisiri, in succesiune istorica neintrerupta, atesta fara umbra de indoiala ziua invierii, Duminica, drept ziua de sarbatoare si de cult a Bisericii.

S-a vorbit mult, din partea acelor crestini care sustin "Sabatul", despre decretul imparatului Constantin, cu privire la declararea dumi­nicii ca sarbatoare de odihna obligatorie, in imperiul roman. Este vorba despre Decretul din 3 martie, 321, prin care imparatul hotaraste ca "toti judecatorii, oraselor si mestesugarii sa se odihneasca in ziua venerabila a soarelui. De asemenea si locuitorii de la tara care se ocupa cu cultura campului sa nu piarda ocazia favorabila oferita in aceasta zi de Pronia divina". Este de la sine inteles ca nu imparatul instituia duminica, in secolul IV, ca sarbatoare crestina. Dar Constantin cel Mare care adusese, proniator, pacea Bisericii, legifera acum prin decret de Stat, ca zi de odihna in intreg imperiul, acea zi pe care crestinii o tinusera de la inceput. Insasi referirea din decretul imperial la Pronia divina de care trebuiau sa beneficieze toti, arata ca Sfantul Constantin avea in vedere istoria de pana atunci a Bisericii, intreg asezamantul ei, si el nu facea decat sa recunoasca si sa consfinteasca o stare de fapt.

Dintre obiectiunile aduse in sustinerea Sabatului, intrucat noi am ras­puns direct sau indirect pe parcursul lucrarii, in general la toate, soco­tim necesar sa staruim putin doar asupra acelei teze gresite, potrivit careia, dupa Vechiul Testament, pazirea sambetei este "un legamant ves­nic", in sprijinul acestei teze, se aduce spre exemplu textul urmator: "Sa pazeasca deci fiii lui Israel ziua odihnei, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic. Acesta este semn vesnic intre Mine si fiii lui Israel." (Iesire XXXI, 16-17).

Trebuie observat dintru inceput ca aceasta porunca este data "fiilor lui Israel, din neam in neam". Priveste deci pe slujitorii Vechiului Testament. Iar Vechiul Testament a fost pentru noi doar "o calauza catre Hristos" (Gal. III, 2-3). De ase­menea, este vorba de "ziua odihnei", deci de "odihna" in sine, nu de o anumita zi a saptamanii. In acelasi timp mentionam ca insusi cuvantul: vesnic, desemnat in limba ebraica prin "olam" are mai multe intele­suri: veac, eternitate, lume, semnificand astfel o durata care depaseste masura umana. Se stie ca si alte randuieli ale Vechiului Legamant, ca: "Jertfirea mielului pascal" (Iesire XII, 3), impreuna cu "sarbatoarea azimelor" (Iesire XII, 17), "arderea sfesnicului" in cortul adunarii (Iesire XXVII, 20-21), "scoaterea vitelului de jertfa din tabara si arderea in foc a pielei", "spalarea trupului si a hainelor" (Lev. XVI, 27-29) s.a., impuneau aceeasi "lege vesnica". Dar este de la sine inteles ca toate acestea nu se mai tin astazi. Iar niste randuieli desemnate drept "ves­nice", dar pentru faptura zidita in timp "sabatul a fost facut pentru om" - au putut fi schimbate de Cel vesnic - facut Om, pentru om. In acest sens, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului a si spus ca este "Domn al Sabatului", Domn al timpului.

Si in aceasta calitate divin-umana Domnul nostru Iisus Hristos a instituit cu adevarat un asezamant vesnic prin inviere, prin eliberarea nu dintr-o sclavie trecatoare, ci din pacat si din moarte. Iar in acest asezamant, sarbatoarea Bisericii este ziua invierii, a vietii netrecatoare Duminica. Si de aceea, timpul acestei zile crestinul il sfinteste nu numai ca timp al odihnei, ci mai ales ca timp al vietii, al innoirii vietii dobandite deja prin Sfantul Botez in jertfa si invierea Domnului, ca timp al propriei invieri pentru "Ziua Domnului".

Parintele Constantin Galeriu



Predica  la Invierea Domnului
Pr.Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,
Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pămîntul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pămîntul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pămînt.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrîngerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpînul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintîi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 17). Şi proorocul David zice prin Duhul Sfînt: Moartea păcătoşilor este cumplită (Psalm 33, 20). Dar nu numai moarte se numea despărţirea sufletului de trup, ci şi iad. Ascultă şi pe patriarhul Iacob, zicînd: Veţi pogorî bătrîneţele mele în iad (Facere 42, 38). Iar proorocul David zice: Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului (Psalm 48, 16).

Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi şi a înviat din morţi, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire şi somn se zice mutarea noastră din cele de aici. Ascultă însuşi pe Mîntuitorul, zicînd: Lazăr, prietenul nostru, a adormit şi merg să-l trezesc (Ioan 11, 11). Căci precum ne este nouă uşor a scula pe cel ce doarme, aşa şi Stăpînul nostru Cel de obşte poate învia pe cei morţi. Însă de vreme ce cuvîntul zis de Domnul era nou şi străin şi ucenicii nu l-au înţeles, mai arătat le-a zis: Lazăr a murit! (Ioan 11, 14).

Încă şi marele Apostol Pavel, dascălul lumii, scriind tesalonicenilor, zice: Despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Noi cei vii, care vom fi rămas pînă la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi (I Tesaloniceni 4, 13-15).

Aţi văzut, fraţilor, că pretutindenea moartea se numeşte adormire şi somn? Aţi văzut cît de strălucită este biruinţa Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăţi ni s-au dat. Prin înviere amăgirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viaţa cea de acum. Prin înviere către răsplata cea veşnică ne sîrguim. Prin înviere, cu trup fiind înfăşuraţi, de cei fără trup ne apropiem dacă vom voi. Astăzi biruinţele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea şi pe tiranul diavol l-a surpat, iar nouă cale către mîntuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm şi să ne veselim că Mîntuitorul a biruit moartea şi iadul şi pentru mîntuirea noastră pe toate le-a lucrat.

Iubiţi credincioşi,

În cele ce urmează dorim să arătăm pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu, precum şi păcătoşii, în ziua învierii cea de obşte de la sfîrşitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvîntul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însuşirile şi darurile sfinţilor şi ale drepţilor la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, şi Domnul a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43). Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subţirătăţii! Cei înviaţi vor avea trupuri uşoare, duhovniceşti, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor (I Corinteni 15, 42-44).

Dar fiindcă am amintit şi de trupurile păcătoşilor din vremea învierii, să ştiţi că mare deosebire vor avea trupurile celor răi de ale sfinţilor şi drepţilor în ziua judecăţii de apoi. Trupurile păcătoşilor vor arăta starea cumplită în care au trăit pe pămînt şi înfricoşatele pedepse ce îi aşteaptă, cînd le va zice Domnul: Duce-ţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41). Şi vor fi trupurile acestora înfricoşate la vedere şi pline de spaimă. În locul strălucirii se vor îmbrăca cu adînc de întuneric, care va semăna cu întunericul cel din afară al iadului. Şi după cum strălucirea fericiţilor va fi însoţită de frumuseţe preaminunată, tot aşa, trupurile păcătoşilor vor avea mare spaimă şi urîciune. Şi măcar că vor avea nestricăciune ca şi drepţii, această nestricăciune o vor avea pentru a se chinui veşnic în iad şi niciodată a se mistui.

Însă, dacă dorim să avem fericire veşnică la învierea de apoi, să nu fim fără de grijă, ci cu frică şi cutremur să slujim Preabunului nostru Dumnezeu pînă la ultima noastră suflare. Chiar dacă cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fără grijă în veacul de acum. Mîntuitorul ne spune că: Cine va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui (Matei 10, 22). Să luăm pildă de la corăbierii care vin cu corăbiile pline de multe bogăţii şi bunătăţi. Ei priveghează pururea, chiar cînd ajung la liman sînt cu mare grijă ca nu cumva să se lovească cu corabia de vreo stîncă şi să li se întîmple primejdie şi pagubă mare.

Auziţi ce zice dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur în această privinţă: "Să nu fim nepăsători şi nerecunoscători faţă de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem să fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decît înainte, trebuie să avem mare grijă pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtînd grijă pentru rob, de stăpîn să ne lenevim. Căci nevoinţa noastră duhovnicească este pentru toată viaţa".

Iubiţi credincioşi,

Zice Sfîntul Apostol Pavel: Oricine se luptă, se înfrînează de la toate (I Corinteni 9, 25). Iar Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: "Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat şi rodul postului. Căci este cu neputinţă şi osteneala postului a o lepăda şi rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevoinţelor, dar să nu treacă rîvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămînă evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut şi postul cel duhovnicesc, care este mai bun decît acela, iar acela pentru acesta s-a făcut".

Prin postul duhovnicesc înţelegem lucrarea faptelor bune, pe care sîntem datori să le facem toţi cei ce sîntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi credem în Hristos Cel înviat din morţi. În fruntea faptelor bune care ne ajută cel mai mult la mîntuirea sufletului este iubirea creştină. Fără iubire, fără iertare şi milostenie nu este mîntuire, nu sînt Paşti, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea păcatelor, nici pace în inimile noastre.

Iată o istorioară adevărată despre doi creştini certaţi unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere:
Doi oameni, buni prieteni creştini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la nişte lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat şi l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întîlniri familiare. Şi astfel s-a aşternut între ei o mare duşmănie. Deşi cel ocărît şi batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptăţit şi l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulţi, el totuşi n-a făcut aceasta şi dorea din toată inima să restabilească pacea şi prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înţeleagă, ci spre duşmănie îl pornea prin purtările şi vorbele sale cele rele.

A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paşti şi între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amîndoi în fiecare Duminică la Sfînta Biserică. În Sîmbăta Mare s-au spovedit amîndoi, urmînd să se împărtăşească la Sfînta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoştea bine ce se petrecea între ei, îl povăţuia de multe ori pe cel ce întreţinea starea de duşmănie, ca să-şi revizuiască gîndurile şi vorbele sale şi să-şi ceară iertare. Acelaşi îndemn şi canon stăruitor de pocăinţă i-a dat şi la spovedanie. Dar el, deşi s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopţii, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfînta Înviere. Unul a păşit pragul bisericii cu adîncă mîhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu şi-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate şi duşmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.

Slujba Învierii se desfăşura înălţător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfînta Biserică. Duios şi convingător a început la strană cîntarea: "Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Fiori puternici i-au zguduit sufletul şi trupul, lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obraz şi rotea ochii în toate părţile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere.

Chiar în acel moment, acela se strecura prin mulţime către dînsul, i-a ieşit înainte şi s-au îmbrăţişat, zicînd încet: "Hristos a înviat!" După răspunsul plin de dragoste al vecinului: "Adevărat a înviat!", a adăugat cu şi mai multe lacrimi în ochi: "Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întîmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfînta Înviere a lucrat puternic asupra mea şi m-a învăţat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creştineşte, nu-i omeneşte ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat şi aşteptat cu încredere acest ceas al împăcării. Astfel satana s-a prăbuşit, Hristos Domnul S-a preaslăvit prin lucrarea puternică a Învierii Sale, duşmănia s-a spulberat, pacea şi dragostea s-au reaşezat între ei la vremea cuvenită şi cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste au primit Sfînta Împărtăşanie. Domnul Cel pururea viu şi prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvîntat şi le-a întărit împăcarea, care n-a mai fost tulburată în timpul vieţii lor, deşi răutăciosul diavol căuta să-i tulbure din nou.

Cît de mult are de învăţat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reîntoarcere sinceră la Hristos a acestor două suflete şi de retrăire adevărată în El, prin biruinţa puternică a Sfintei Învieri! Cît de mult ar trebui noi să ne revizuim gîndurile, simţirile şi purtările şi să ne apropiem cu inima înfrîntă şi smerită, cu inima plină de credinţă şi dragoste de Potirul Sfintei Împărtăşanii, ca să-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu şi gata oricînd să se sălăşluiască între noi, precum spune aşa de limpede în Sfînta Sa Evanghelie: Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu, rămîne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56).

Vrem noi să ne hotărîm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vieţii pămînteşti şi cereşti. Pentru că numai uniţi cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea înţelege mai bine şi mai adînc adevăratul rost al vieţii noastre pămînteşti. Vom păşi sigur biruitori pe drumul sfintei desăvîrşiri morale şi spre slăvile nesfîrşitei vieţuiri în cele cereşti.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Paştile Domnului. Astăzi Hristos, Viaţa noastră, a biruit moartea, iadul şi pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porţile raiului şi ale Împărăţiei Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună şi preamăresc pe Dumnezeu.

Deci să lepădăm din casele şi inimile noastre toată răutatea, toată întristarea şi păcatul şi să primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormîntul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credinţă şi nădejde pe Mîntuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi înaintaşii noştri. Să ne sărutăm duhovniceşte frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alţii căci astăzi am dobîndit iertarea şi mîntuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-şi piardă credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi şi rămîne în veci cu noi, de vom rămîne în dragostea Lui şi-I vom păzi poruncile.

Cu această credinţă dătătoare de viaţă, care ne dă putere şi biruinţă, să cîntăm împreună cîntarea Învierii: "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Amin.




 

Obiceiuri, traditii

- masa de Paste : oua rosii , drob si friptura de miel , cozonac , pasca , cateva din bucatele traditionale pe care trebuie sa le avem pe masa .
- spalarea din dimineata Invierii  : intr-un recipient ( cana / lighean ) se pune un un rosu si o moneda de argint . Se toarna apa peste ele si toti membrii familiei trebuie sa se spele pe fata cu aceasta apa . Se spune ca o sa fi mai sanatos , o sa ai noroc .
- Pastele Blajinilor : se face slujba la cimitir , lumea vine cu mancare ca sa o imparta la ceilalti oameni . Se spune ca in aceasta zi , sufletele mortilor sunt libere si pot manca tot ce impartim .

- un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele sa se duca in clopotnita si sa spele limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neinceputa inseamna ca persoana care a scos-o din fantana sa nu vorbeasca pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si sa alerge feciorii la ele.
- in trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Cei gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor.
- in zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se aseaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa binecuvanteze bucatele din cosul pascal. Fiecare gospodar pregateste un astfel de cos acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei, dupa oranduiala stramosilor. In cos sunt asezate, pe o farfurie: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.
- in partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca, in locul globurilor, se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.
- la Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.
- in Maramures, zona Lapusului, dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc si ureaza gospodarilor "Sarbatori fericite". La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.
- in Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pentru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospodar se straduieste sa pregateasca o astfel de delicatesa, care este si simbolul belsugului.
- in Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti (vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel. In dimineata zilei de Paste, copiii se spala pe fata cu apa proaspata de la fantana in care si-au pus un ou rosu si fire de iarba verde.
- in Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, acestia sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat "hotii", cat si "pagubasii". Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.
- pe valea Crisului Alb, la Almas, toata suflarea comunei se aduna in curtea bisericii. Femeile si fetele din localitate se gatesc in straie de sarbatoare si vin in curtea bisericii, unde vopsesc si "impistritesc" (incondeiaza) oua. 
Pastele in lume

Anul acesta catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului în aceeaşi zi. Aşa că şi obiceiurile sunt mai multe şi diferite de la o ţară la alta. Iată câteva dintre ele:

- vecinii bulgari obişnuiesc să ciocnească un ou roşu de zidul Bisericii. Tot ei în ziua de Paşte, între membrii familiei aruncă un ou de la unul la celălalt. Se spune că cel care ajunge la finalul jocului cu oul întreg va avea noroc tot anul. În plus, cea mai în vârstă femeie din familie mângâie obrajii copiilor cu primul ou vopsit, pentru ca micuţii să fie fericiţi şi sănătoşi tot anul.
- in Corfu,  cu ocazia Paştelui, oamenii aruncă vase din ceramica de la balcon. „Oamenii aruncă vase de ceramica pline cu apă sau vin de la balcon - sunt mult mai zgomotoase dacă sunt pline. Cei care aruncă cele mai mari vase sunt răsplătiţi cu aplauzele", povesteşte europarlamentarul elen Sylvana Rapti. Spargerea ceramicii aduce noroc, aşadar „culegeţi de pe jos neapărat o bucată spartă de ceramică şi veţi avea noroc pentru tot restul anului", a mai spus Rapti. Spargerea vaselor simbolizează şi începutul primăverii şi faptul că recoltele vor fi culese în vase noi. 
- in unele zone din Germania, de Paşte, se ard brazii care au fost împodobiţi de Crăciun. Potrivit tradiţiei flăcările vor alunga ultimele semne ale iernii ca să facă loc primăverii. 
- incă din 1923, în unele zone din Franţa se organizează chiar în duminica Paştelui lupte între cocoşi. Cei din Blangy-sur-Ternoise au reluat tradiţia în urmă cu două decenii. Aşa că din 1991 şi până azi nu e Paşte fără dueluri între înaripate. Ringul se amplasează în baruri sau în cafenele. Luptătorii sunt pe categorii de greutate, ca la box, scrie La Voix du Nord. Duelul cocoşilor ţine fix cinci minute.  
- la fel ca şi în România, letonii au obiceiul de a vopsi şi ciocni ouă. „Unul din obiceiurile noastre este vopsitul oualelor cu ceapa şi frunze şi ciocnitul ouălelor. Cine are oul cu coaja cea mai rezistentă, vor trai cel mai mult", povesteşte europarlamentarul leton Roberts Zile. Un alt obicei în Letonia este legănatul din dimineaţa de Paşte: „Legănatul protejează împotriva muşcăturilor de tânţari şi a tăunilor din timpul verii", a mai spus oficialul. 
- pe lângă mâncărurile tradiţionale şi vopsitul ouălelor, baieţii slovaci stropesc fetele cu apă. "Prin acest obicei, băieţii vor să transfere o parte din puterea vitala a apei - unei fete. Aceasta tradiţie provine din trecut, când stramoşii slavilor se foloseau de simbolismul şi puterea magică a apei", a declarat Miroslav Mikolasik din Grupul Partidului Popular European, Slovacia. În schimb, la noi în Ardeal fetele sunt stropite cu parfum.Şi în Polonia există obiceiului udatului. Oamenii aruncă cu apa unii pe alţii ca să fie sănătoşi. Polonezii îşi decorează masa de Paşte cu frunze verzi. 
- concursurile de căutat ouă ascunse în iarbă sunt la ordinea zilei în Statele Unite. Copiii sunt cei mai fericiţi. Obiceiul se ţine la americanii de rând, dar şi la Casa Albă. În unele locuri competiţa este organizată pe grupe de vârste începând de la 3-4 anişori. Părinţii n-au voie să-i ajute pe micuţi.


Un comentariu:

SĂVINESTI-NEAMT spunea...

Domnul sa va bucure cu Invierea cea duhovnicească !