Popoare degenerate

Istoria ne arata o multime de popoare care, dupa socurile ce le-au tulburat, au recazut in barbarie. Unde este progresul in acest caz? Cand casa ne este amenintata de ruina, noi o daramam pentru a construi una mai solida si mai comoda; dar pana la reconstruirea ei, domneste tulburarea si confuzia.
Inca un exemplu: erai sarac si locuiai intr-o cocioaba; devii bogat si o parasesti pentru a locui intr-un palat. Apoi, un parlit, asa cum erai tu, vine sa-ti ia locul in cocioaba si este foarte multumit pentru ca inainte nu avea adapost. Ei bine! spiritele ce s-au incarnat in acest popor degenerat nu sunt aceleasi care il alcatuiau in vremea maretiei sale; spiritele de atunci, care erau avansate, s-au dus in "locuinte" mai bune si au progresat in timp ce altele, mai putin avansate, le-au luat locul, pe care la randul lor il vor parasi.
Exista si neamuri care se impotrivesc progresului din pricina naturii lor. Acestea se disting, in fiecare zi, in mod fizic. Sufletele ce vor anima aceste neamuri vor veni ca si toate celelalte pentru perfectionare trecand prin alte existente; Dumnezeu nu dezmosteneste pe nimeni.
Oamanii cei mai civilizati au fost salbatici si antropofagi. Noi insine am fost fiinte primitive inainte sa fim ceea ce suntem.

Omenirea progreseaza prin indivizii care se imbunatatesc si se lumineaza treptat. Cand numarul lor sporeste, ei ajung in frunte si ii antreneaza si pe ceilalti. Din cand in cand rasar printre ei si oameni de geniu care dau avant, apoi oameni cu autoritate, instrumente ale lui Dumnezeu, care in cativa ani fac omenirea sa avanseze cat in cateva secole.
Progresul popoarelor face de asemenea sa iasa in relief justetea reincarnarii. Oamenii de bine fac eforturi laudabile pentru a face sa avanseze o natiune din punct de vedere moral si intelectual. Natiunea transformata va fi mai fericita in aceasta lume ca si in alta. Dar in timpul drumului sau lent de-a lungul secolelor, mii de indivizi mor in fiecare zi. Care este soarta tuturor celor care sucomba pe parcurs? Inferioritatea lor relativa ii priveaza oare de fericirea rezervata ultimilor sositi? Sau fericirea lor este relativa? Justitia divina nu va admite o asemenea nedreptate. Prin pluralitatea existentelor, dreptul la fericirii este egal pentru toti, caci nimeni nu este dezmostenit de progres; intrucat cei care au trait in epoca barbariei pot reveni in vremurile civilizatiei, la acelasi popor sau la altul. Rezulta de aici ca toti profita de mersul ascendent.

Progresul nu va reuni niciodata toate popoarele intr-o singura natiune. Ar fi imposibil, data fiind diversitatea climatelor in care traiesc popoarele, obiceiurilor si nevoilor specifice. De aceea le vor trebui intotdeauna legi potrivite acestor obiceiuri si nevoi, insa, compasiunea nu cunoaste granite si nu face distinctie intre culorile oamenilor.
Cand legea lui Dumnezeu va reprezenta pretutindeni temeiul legilor omenesti, atat popoarele cat si fiintele individuale vor practica caritatea unele fata de altele. Atunci ele vor trai fericite si in pace, caci nimeni nu va mai incerca sa faca rau vecinului sau si nici sa traiasca pe spinarea lui.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Legea progresului

Starea naturii

Starea naturala si legea naturala nu reprezinta acelasi lucru. Starea naturala este starea primitiva. Civilizatia este incompatibila cu starea naturala, in timp ce legea naturala contribuie la progresul umanitatii.
Starea naturala este copilaria umanitatii si punctul de plecare al dezvoltarii sale intelectuale si morale. Legea naturala, dimpotriva, guverneaza intreaga omenire iar fiintele omenesti se amelioreaza pe masura ce inteleg mai bine aceasta lege.
In starea primitiva omul are mai putine nevoi, nu se confrunta cu framantarile ce apar intr-o stare mai avansata. Unii privesc starea primitiva drept cea mai mare fericire de pe pamant. Este fericirea primitivului. Exista oameni care nu inteleg nimic altceva. Inseamna a fi fericit in maniera animalelor. La fel, copiii sunt mai fericiti decat oamenii realizati.
Omul nu se mai poate intoarce la natura primitiva. El trebuie sa progreseze fara incetare si nu se poate intoarce in starea copilariei. Daca progreseaza este pentru ca asa vrea Dumnezeu. A gandi ca se poate intoarce la conditia sa primitiva inseamna a nega legea progresului.

Drumul progresului

Omul se dezvolta pe sine in mod natural dar nu toti progreseaza in acelasi timp si in acelasi fel. Cei mai avansati ajuta progresul celorlalti prin contact social. Progresul moral este o consecinta a progresului intelectual dar nu il urmeaza intotdeauna imediat.
Cum poate conduce progresul intelectual la cel moral? - facand sa se inteleaga binele si raul; atunci omul poate alege. Dezvoltarea liberului arbitru urmeaza dezvoltarii inteligentei si sporeste responsabilitatea actelor. Si totusi popoarele cele mai luminate sunt adesea si cele mai pervertite pentru ca progresul complet este scopul, insa popoarele, ca si indivizii, nu-l ating decat pas cu pas. Pana sa se dezvolte in ei simtul moral, oamenii pot chiar sa se serveasca de inteligenta pentru a face rau. Morala si inteligenta sunt doua forte ce nu se echilibreaza decat in timp.
Omul nu poate opri mersul progresului, dar poate sa-l impiedice uneori. Sunt oameni care sunt tentati sa opreasca mersul progresului si sa faca omenirea sa regreseze dar acestia sunt doar biete fapturi pe care Dumnezeu le va pedepsi. Ele vor fi maturate de torentul pe care vor sa-l stavileasca. Progresul fiind o conditie a naturii umane, nu sta in puterea nimanui de a i se opune.
Pentru perfectionarea umanitatii exista un progres regulat si lent ce rezulta din forta lucrurilor. Dar, cand un popor nu avanseaza destul de repede, Dumnezeu ii provoaca, intr-o vreme sau alta, un soc fizic sau moral care il transforma.

Omul nu poate ramane in permanenta in ignoranta, deoarece trebuie sa atinga telul stabilit de Providenta. El se lumineaza prin forta lucrurilor. Revolutionarile morale, ca si cele sociale, se infiltreaza putin cate putin in idei. Ele germineaza timp de secole, apoi deodata stralucesc si fac sa se prabuseasca edificiul macinat al trecutului ce nu mai este in armonie cu noile nevoi si aspiratii.
Omul nu intelege prin aceste framantari decat dezordinea si confuzia care-l afecteaza in interesele materiale. Cel ce-si ridica gandirea mai presus de propria individualitate admira proiectele Providentei ce face ca din rau sa se iveasca binele. Este uraganul ce asaneaza atmosfera dupa ce in prealabil a ravasit-o.
Daca privim in ansamblu, omul avanseaza de vreme ce intelege mai bine ceea ce este rau si in fiecare zi isi corecteaza abuzurilor. Este nevoie de un exces al raului pentru a ne face sa intelegem necesitatea binelui si a reformelor.

Cele mai mari obstacole in calea progresului sunt orgoliul si egoismul, vorbind doar de progresul moral, caci progresul intelectual se face zilnic. La prima vedere pare a se acorda acestor vicii o mare importanta, dezvoltandu-se ambitia si dragostea de bogatii care, la randul lor, imping omul spre cautari ce-i lumineaza spiritul. Astfel, totul se socoteste in lumea morala ca si in lumea fizica, si chiar din rau se poate ivi binele.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Cruzimea

Sentimentul de cruzime este instint de distrugere in ceea ce are el mai rau. Daca distrugerea este cateodata o necesitate, cruzimea nu este niciodata; ea este intotdeauna rezultatul unei naturi rele.
La popoarele primitive cruzimea este caracterul dominant. La aceste popoare, materia predomina spiritul. Ele se abandoneaza instinctelor animalice, si cum nu au alte nevoi decat cele trupesti, ele nu se gandesc decat la conservarea personala, lucru care le face sa fie in general crude. Semnintiile a caror dezvoltare este imperfecta se afla sub dominatia spiritelor imperfecte, pana cand popoare mai avansate reusesc sa distruga sau sa slabeasca aceasta influenta.
Simtul moral nu este dezvoltat dar asta nu inseamna ca este absent, caci acesta exista in principiu la toti oamenii. Acest simt moral face mai tarziu ca fapturile sa devina bune si omenoase. El exista deci, la omul primitiv, dar intocmai cum sursa miresmei se afla in germenele florii inainte ca ea sa infloreasca.

Toate facultatile exista in om in stare latenta; ele se dezvolta dupa cum circumstantele ii sunt sau nu favorabile. Dezvoltarea excesiva a unora neutralizeaza dezvoltarea altora. Surescitarea instinctelor materiale sufoca simtul moral, asa cum dezvoltarea simtului moral diminueaza putin cate putin facultatile pur animalice.
Cum se face ca in sanul civilizatiei avansate se gasesc cateodata fiinte la fel de crude ca fiarele? Tot asa cum pe un arbore incarcat cu fructe bune se gasesc si stricaciuni. Aceste fiinte salbatice au civilizatia doar ca vesmant, sunt lupi rataciti in mijlocul oilor. Spirite de ordin inferior si foarte inapoiate se pot incarna printre oamenii avansati in speranta de a progresa ele insele; dar daca incercarea este prea grea, natura lor primitiva le doboara.

Umanitatea progreseaza si de aceea oamenii dominati de instinctul raului vor disparea putin cate putin dintre oamenii buni, tot asa cum neghina se separa de semintele bune dupa vanturare, dar pentru a renaste sub un alt invelis. Si cum vor avea mai multa experienta, vor intelege mai bine ce e rau si ce e bine.
Un exemplu in acest sens il reprezinta plantele si animalele pentru care omul a gasit stiinta perfectionarii si la care el dezvolta noi calitati. Doar dupa mai multe generatii perfectionarea devine completa. Aceasta este imaginea diferitelor existente ale omului.

(prelucrarea dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)