Atributele divinitatii

Omul nu poate sa inteleaga natura intima a lui Dumnezeu. Cand spiritul sau nu va mai fi intunecat de materie si cand, prin perfectiune, se va apropia de El, atunci il va vedea si-l va intelege.
Inferioritatea facultatilor omului nu-i permite sa inteleaga natura intima a lui Dumnezeu. In copilaria umanitatii, omul il confunda adesea cu o fiinta careia ii atribuie lipsuri, dar pe masura ce simtul moral se dezvolta in om, gandirea sa patrunde mai bine in miezul lucrurilor si el isi face o idee mai justa si mai conforma cu o judecata sanatoasa, desi intotdeauna incompleta.
Omul intelege mai bine desavarsirile lui Dumnezeu pe masura ce se ridica deasupra materiei; le intrezareste prin gandire.

Atunci cand spunem ca Dumnezeu este etern, infinit, imuabil, unic, atotputernic, drept si bun in cel mai inalt grad, avem din punctul nostru de vedere - omenesc-, o idee completa despre atributele Lui.
Noi credem ca totul poate fi cuprins, dar stim bine ca exista lucruri mai presus de inteligenta omului celui mai inteligent, si pentru care limbajul nostru, marginit de ideile si senzatiile noastre, este incapabil sa le exprime.
Ratiunea ne spune, intr-adevar, ca Dumnezeu trebuie sa aiba aceste desavarsiri de nivel suprem, caci daca ar avea una singura mai putin perfecta sau daca n-ar fi de nivel suprem, El nu ar fi superior tuturor lucrarilor, si, in consecinta, nu ar fi Dumnezeu.
Pentru a fi mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu nu trebuie sa suporte nicio vicisitudine si sa nu posede niciuna dintre imperfectiunile pe care imaginatia le poate concepe.

Dumnezeu este etern: daca ar fi avut un inceput ar fi iesit din neant, care ar fi fost creat de o fiinta anterioara. Si asa din aproape in aproape ne indreptam spre infinit si eternitate.
Dumnezeu este imuabil: daca ar fi fost subiect al schimbarilor, legile ce guverneaza universul nu ar fi avut nicio stabilitate.
Dumnezeu este imaterial: adica natura sa difera de tot ceea ce numim materie, altfel nu ar fi imuabil, caci ar fi subiect al transformarii materiei.
Dumnezeu este unic: daca ar fi existat mai multi Dumnezei, nu ar fi fost nici unitate de vedere, nici unitate de dominatie in ordinea universului.
Dumnezeu este atotputernic: pentru ca este unic - daca nu ar fi avut putere absoluta, ar fi existat ceva mai puternic sau tot atat de puternic ca si El; nu ar fi fost facute lucrurile si cele ce ar fi fost facute ar constitui opera unui alt Dumnezeu.
Dumnezeu este drept si bun in cel mai inalt grad: intelepciunea providentiala a legilor divine se reveleaza in cele mai mici ca si in cele mai mari lucruri, si aceasta intelepciune ne permite sa nu ne indoim nici de dreptatea si nici de bunatatea sa.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Concordante biblice referitoare la creatie

"Oamenii si-au facut idei foarte divergente despre creatie, potrivit nivelului cunostintelor lor. Ratiunea aplecata spre stiinta a recunoscut neverosimilitatea anumitor teorii. Teoria oferita de spirite confirma opinia de mult timp admisa de catre oamenii cei mai luminati.
Obiectia ce se poate face acestei teorii este ca intra in contradictie cu textul cartilor sacre; dar o examinare serioasa faca sa se recunoasca faptul ca aceasta contradictie este mai mult aparenta decat reala, si ca rezulta din interpretarea data unui sens adesea alegoric.
Problema primului om in persoana lui Adam, ca unic stramos al omenirii, nu este singurul punct asupra caruia credintele religioase ar trebui sa se modifice. Miscarea pamantului a parut, intr-o anumita epoca, atat de opusa textului sacru, incat nu a existat persecutie in care teoria aceasta sa nu fi fost folosita ca pretext, si totusi pamantul se invarteste in ciuda tuturor anatemelor, lucru ce nu ar fi contestat nici astazi fara a ignora propria judecata.
Biblia spune de asemenea ca lumina a fost creata in sase zile si fixeaza data in jur de 4000 de ani inainte de era crestina. Inainte de aceasta pamantul nu exista; a fost scos din neant; textul este formal; iata ca stiinta pozitiva vine sa probeze contrariul. Formarea globului pamantesc este inscrisa in caractere imprescriptibile in lumea fosila si este dovedit ca cele sase zile ale creatiei sunt tot atat de bine perioade, fiecare putand insemna mai multe sute de mii de ani. Nu este pozitia unui sistem, a unei doctrine, a unei opinii izolate, este un fapt constatat ca si miscarea pamantului, si pe care teologia nu poate refuza sa-l admita, proba evidenta a erorii in care putem cadea luand ad litteram expresiile unui limbaj adeseori figurat.
Se poate conchide ca Biblia este o eroare? Nicidecum - doar ca oamenii s-au inselat in interpretarea ei.

Stiinta, cercetand prin arhivele pamantului, a admis ordinea in care diferitele fiinte au aparut pe suprafata lui, si aceasta ordine este in acord cu cea indicata de Geneza, cu diferenta ca aceasta opera, in loc de a fi iesit in mod miraculor din mainile lui Dumnezeu in cateva ore, s-a indeplinit, oricum din vointa sa, dar prin legea fortelor naturii, in cateva milioane de ani. Este atunci Dumnezeu mai putin mare sau mai putin puternic? Este astfel opera sa mai putin sublima neavand prestigiul instantaneitatii? Evident, nu. Ar trebui sa ne facem despre Divinitate o idee foarte redusa pentru a nu recunoaste atotputernicia sa in legile eterne pe care le-a stabilit in a conduce lumile. Stiinta, departe de a diminua opera divina, ne-o arata sub un aspect mai grandios si mai conform cu notiunile pe care le avem despre puterea si maretia lui Dumnezeu, in aceea ca a fost infaptuita fara abatere de la legile naturii.

Stiinta, ca si Moise de altfel, plaseaza omul ca fiind ultimul in ordinea creatiei fiintelor, dar Moise plaseaza potopul universal in anul 1654 de la facerea lumii, in timp ce geologia ne prezinta marele cataclism anterior aparitiei omului, dat fiind ca pana la acea data nu se gaseste in straturile primitive nicio urma de prezenta a sa, si nici a vreunui animal cu structura fizica asemanatoare; dar nimic nu dovedeste ca ar fi imposibil; cateva descoperiri au facut sa apara dubii in aceasta privinta - se poate deci, dintr-un moment in altul sa se obtina certitudinea materiala a anterioritatii speciei umane si atunci se va admite ca, si din aceste puncte de vedere, ca si din altele, textul biblic are un sens figurat. Problema este de a sti daca si cataclismul geologic este acelasi cu cel din vremea lui Noe; or, durata necesara formarii straturilor primitive nu permite a fi confundate, si din moment ce se vor regasi urmele existentei omului inainte de catasftrofa, se va demonstra ca Adam nu este primul om, iar facerea omului se pierde in noaptea timpului. Impotriva evidentei nu exista argumente, si va trebui sa se accepte aceasta, tot asa cum au fost acceptate miscarea pamantului si cele sase perioade ale formarii sale.

Existenta omului inainte de potopul universal este, intr-adevar, inca ipotetica, dar nu inseamna putin lucru. Admitand ca omul a aparut pe suprafata pamantului cu 4000 de ani inainte de Hristos, daca 1650 de ani mai tarziu specia umana a fost distrusa cu exceptia unei singure familii, rezulta ca popularea Terrei dateaza din vremea lui Noe, adica cu 2350 ani inaintea erei noastre. Or, in timp ce evreii emigrau in Egipt in secolul al optsprezecelea, ei gaseau tara foarte populata si foarte avansata ca civilizatie. Istoria dovedeste ca in aceasta epoca India si alte regiuni erau tot atat de infloritoare, fara a mai tine cont de cronologia anumitor popoare care trimit catre o epoca mult mai indepartata. Ar fi trebuit deci, ca intre secolele douazeci si patru si optsprezece, adica pe parcursul a 600 de ani, urmasii unui singur om sa fi putut popula toate tinuturile imense cunoscute atunci, presupunand ca altii nu o facusera pana atunci, si in acest scurt interval specia umana sa fi putut sa se ridice de la ignoranta absoluta a starii primitive la cel mai inalt grad de dezvoltare intelectuala, ceea ce contrazice toate legile antropologiei.

Diversitatea raselor vine in sprijinul acestei opinii. Climatul si obiceiurile produc fara indoiala modificari ale caracterului fizic, dar se cunoaste pana unde poate merge influenta acestor cauze, iar examenul fiziologic probeaza ca exista intre anumite rase diferente de constitutie mai profunde decat cele produse de climat. Incrucisarea raselor produce tipuri intermediare; tinde sa stearga caracterele extreme, dar nu le produce; nu creeaza decat varietati; or, pentru a se produce incrucisarea raselor, era nevoie sa existe rase distincte, si cum s-ar explica existenta lor daca li se atribuie o tulpina comuna si mai ales atat de apropiata in timp? Cum sa admiti ca in cateva secoleunii descendenti ai lui Noe s-au transformat in stramosi ai rasei etiopiene, de exemplu; o asemenea metamorfoza nu este mai admisibila decat ipoteza unei tulpini comune pentru lup si oaie, elefant si purice, pasare si peste. Inca o data, nimic nu ar sti sa prevaleze impotriva evidentei faptelor. Totul se explica, din contra, admitand existenta omului inainte de epoca ce i-a fost in mod obisnuit fixata; diversitatea stramosilor, Adam care traia acum 6000 de ani, populand un tinut nelocuit; potopul lui Noe ca o catastrofa partial confundata cu cataclismul geologic; tinand cont in sfarsit de forma alegorica in special in stil oriental, si care se regaseste in cartile sacre ale tuturor popoarelor.
De aceea este prudent a nu contesta cu foarte mare usurinta doctrinele ce pot mai devreme sau mai tarziu, ca de atatea ori, sa dea o dezmintire celor care le combat. Ideile religioase, departe de a se pierde, cresc odata cu stiinta."

Allan Kardec - Cartea spiritelor

Legea adoratiei

Adoratia este inaltarea gandului spre Dumnezeu. Prin adoratie, sufletul omului se apropie de Dumnezeu.
Adoratia este rezultatul unui sentiment innascut, ca si cel al Divinitatii. constiinta slabiciunii sale indeamna omul sa se plece in fata celui care-l poate proteja.
Nu au existat niciodata popoare lipsite de orice sentiment de adoratie pentru ca niciodata nu au existat popoare atee. Toate inteleg ca acolo, sus, deasupra lor, exista o fiinta suprema.
Adoratia face parte din legea naturii din moment ce este rezultatul unui sentiment innascut la om; de aceea se regaseste la toate popoarele, desi sub forme diferite.
Adevarata adoratie este in inima. In toate actiunile noastre, sa ne gandim ca ne priveste un stapan. Si adoratia exterioara este utila daca ea nu este un simulacru zadarnic. Este intotdeauna utila pentru a da un bun exemplu; dar cei care nu o fac decat din afectare si amor propriu, si a caror conduita dezminte pietatea lor aparenta, dau un exemplu mai mult rau decat bun, mai mult rau decat gandesc.

Dumnezeu prefera pe cei care-l adora din adancul inimii, cu sinceritate, facand binele si evitand raul, dar nu pe cei care cred ca-l cinstesc prin ceremonii ce nu-i fac mai buni pentru semenii lor.
Toti oamenii sunt frati si copii ai lui Dumnezeu; El cheama la sine pe toti cei care-i urmeaza legile, oricare ar fi forma sub care le exprima.
Cel care nu are decat aparenta pietatii este un ipocrit; cel la care adoratia nu este decat afectare si este in contradictie cu conduita sa, da un exemplu rau. Cel care face o profesiune din adorarea lui Hristos si este orgolios, invidios si gelos, fiind nemilos si implacabil cu aproapele, sau invidios pe binefacerile acestei lumi, acela are religia pe buze si nu in inima sa. Dumnezeu care vede totul, va spune: acela care cunoaste adevarul este de o suta de ori mai vinovat de raul ce-l face decat ignorantul salbatic al desertului, si va fi tratat in consecinta la ziua dreptatii.
Daca un orb ne rastoarna in trecere, noi il scuzam, dar daca exista un om care vede limpede, noi ne plangem si avem dreptate.

Putem fi blamabili de a practica o religie in care nu credem in adancul sufletului daca o facem din respect omenesc si pentru a nu scandaliza pe cei ce gandesc altfel...totul depinde de intentie. Cel ce nu are in vedere decat sa respecte credinta aproapelui, nu face rau - oricum face mai bine decat cel ce va ridiculiza caci va gresi din mila; insa cel ce practica o religie din interes sau ambitie este dispretuit in ochii Domnului si ai oamenilor. Lui Dumnezeu nu-i pot fi placuti cei ce nu au atitudine de umilinta in fata sa decat pentru a atrage aprobarea oamenilor.
Oamenii reuniti intr-o comuniune de ganduri si sentimente au mai multa putere in chemarea spiritelor bune. La fel atunci cand se reunesc pentru a-l adora pe Dumnezeu. Adoratia personala nu este mai putin buna, caci fiecare il poate adora pe Dumnezeu gandindu-se la El.

(prelucrare dupa Allan Kardec)