Adoratia este inaltarea gandului spre Dumnezeu. Prin adoratie, sufletul omului se apropie de Dumnezeu.
Adoratia este rezultatul unui sentiment innascut, ca si cel al Divinitatii. constiinta slabiciunii sale indeamna omul sa se plece in fata celui care-l poate proteja.
Nu au existat niciodata popoare lipsite de orice sentiment de adoratie pentru ca niciodata nu au existat popoare atee. Toate inteleg ca acolo, sus, deasupra lor, exista o fiinta suprema.
Adoratia face parte din legea naturii din moment ce este rezultatul unui sentiment innascut la om; de aceea se regaseste la toate popoarele, desi sub forme diferite.
Adevarata adoratie este in inima. In toate actiunile noastre, sa ne gandim ca ne priveste un stapan. Si adoratia exterioara este utila daca ea nu este un simulacru zadarnic. Este intotdeauna utila pentru a da un bun exemplu; dar cei care nu o fac decat din afectare si amor propriu, si a caror conduita dezminte pietatea lor aparenta, dau un exemplu mai mult rau decat bun, mai mult rau decat gandesc.
Dumnezeu prefera pe cei care-l adora din adancul inimii, cu sinceritate, facand binele si evitand raul, dar nu pe cei care cred ca-l cinstesc prin ceremonii ce nu-i fac mai buni pentru semenii lor.
Toti oamenii sunt frati si copii ai lui Dumnezeu; El cheama la sine pe toti cei care-i urmeaza legile, oricare ar fi forma sub care le exprima.
Cel care nu are decat aparenta pietatii este un ipocrit; cel la care adoratia nu este decat afectare si este in contradictie cu conduita sa, da un exemplu rau. Cel care face o profesiune din adorarea lui Hristos si este orgolios, invidios si gelos, fiind nemilos si implacabil cu aproapele, sau invidios pe binefacerile acestei lumi, acela are religia pe buze si nu in inima sa. Dumnezeu care vede totul, va spune: acela care cunoaste adevarul este de o suta de ori mai vinovat de raul ce-l face decat ignorantul salbatic al desertului, si va fi tratat in consecinta la ziua dreptatii.
Daca un orb ne rastoarna in trecere, noi il scuzam, dar daca exista un om care vede limpede, noi ne plangem si avem dreptate.
Putem fi blamabili de a practica o religie in care nu credem in adancul sufletului daca o facem din respect omenesc si pentru a nu scandaliza pe cei ce gandesc altfel...totul depinde de intentie. Cel ce nu are in vedere decat sa respecte credinta aproapelui, nu face rau - oricum face mai bine decat cel ce va ridiculiza caci va gresi din mila; insa cel ce practica o religie din interes sau ambitie este dispretuit in ochii Domnului si ai oamenilor. Lui Dumnezeu nu-i pot fi placuti cei ce nu au atitudine de umilinta in fata sa decat pentru a atrage aprobarea oamenilor.
Oamenii reuniti intr-o comuniune de ganduri si sentimente au mai multa putere in chemarea spiritelor bune. La fel atunci cand se reunesc pentru a-l adora pe Dumnezeu. Adoratia personala nu este mai putin buna, caci fiecare il poate adora pe Dumnezeu gandindu-se la El.
(prelucrare dupa Allan Kardec)
Adoratia este rezultatul unui sentiment innascut, ca si cel al Divinitatii. constiinta slabiciunii sale indeamna omul sa se plece in fata celui care-l poate proteja.
Nu au existat niciodata popoare lipsite de orice sentiment de adoratie pentru ca niciodata nu au existat popoare atee. Toate inteleg ca acolo, sus, deasupra lor, exista o fiinta suprema.
Adoratia face parte din legea naturii din moment ce este rezultatul unui sentiment innascut la om; de aceea se regaseste la toate popoarele, desi sub forme diferite.
Adevarata adoratie este in inima. In toate actiunile noastre, sa ne gandim ca ne priveste un stapan. Si adoratia exterioara este utila daca ea nu este un simulacru zadarnic. Este intotdeauna utila pentru a da un bun exemplu; dar cei care nu o fac decat din afectare si amor propriu, si a caror conduita dezminte pietatea lor aparenta, dau un exemplu mai mult rau decat bun, mai mult rau decat gandesc.
Dumnezeu prefera pe cei care-l adora din adancul inimii, cu sinceritate, facand binele si evitand raul, dar nu pe cei care cred ca-l cinstesc prin ceremonii ce nu-i fac mai buni pentru semenii lor.
Toti oamenii sunt frati si copii ai lui Dumnezeu; El cheama la sine pe toti cei care-i urmeaza legile, oricare ar fi forma sub care le exprima.
Cel care nu are decat aparenta pietatii este un ipocrit; cel la care adoratia nu este decat afectare si este in contradictie cu conduita sa, da un exemplu rau. Cel care face o profesiune din adorarea lui Hristos si este orgolios, invidios si gelos, fiind nemilos si implacabil cu aproapele, sau invidios pe binefacerile acestei lumi, acela are religia pe buze si nu in inima sa. Dumnezeu care vede totul, va spune: acela care cunoaste adevarul este de o suta de ori mai vinovat de raul ce-l face decat ignorantul salbatic al desertului, si va fi tratat in consecinta la ziua dreptatii.
Daca un orb ne rastoarna in trecere, noi il scuzam, dar daca exista un om care vede limpede, noi ne plangem si avem dreptate.
Putem fi blamabili de a practica o religie in care nu credem in adancul sufletului daca o facem din respect omenesc si pentru a nu scandaliza pe cei ce gandesc altfel...totul depinde de intentie. Cel ce nu are in vedere decat sa respecte credinta aproapelui, nu face rau - oricum face mai bine decat cel ce va ridiculiza caci va gresi din mila; insa cel ce practica o religie din interes sau ambitie este dispretuit in ochii Domnului si ai oamenilor. Lui Dumnezeu nu-i pot fi placuti cei ce nu au atitudine de umilinta in fata sa decat pentru a atrage aprobarea oamenilor.
Oamenii reuniti intr-o comuniune de ganduri si sentimente au mai multa putere in chemarea spiritelor bune. La fel atunci cand se reunesc pentru a-l adora pe Dumnezeu. Adoratia personala nu este mai putin buna, caci fiecare il poate adora pe Dumnezeu gandindu-se la El.
(prelucrare dupa Allan Kardec)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu