Parinte Cleopa, ce intelegem prin fapta buna si cum putem sti ca faptele noastre sunt bune sau rele inaintea lui Dumnezeu?
Fapta cea buna este "roada dreptatii" (Filipeni 1, 11; Matei 5, 16; Iacob 3, 18). Fapta buna se mai zice si "roada vrednica de pocainta" (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20). Iisus Hristos a fost intru toate pilda de adevarata fapta buna (Ioan 10, 32; Fapte 10, 38). Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu (Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23). Nimeni nu se poate mantui numai cu faptele sale cele bune, daca nu va completa mila lui Dumnezeu neajungerile si datoriile sale cele sufletesti ( Efeseni 2, 8-9; II Timotei 1, 9; Tit 3, 4-5 ). Fiecare din noi trebuie sa stie ca toate faptele bune se infaptuiesc de Dumnezeu in cei credinciosi, deoarece "Dumnezeu este cel ce lucreaza" intru noi, atat ca sa voim, precum sa si savarsim faptele cele bune dupa a Lui bunavointa ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21 ).
Care este cea dintai virtute, considerata cea mai mare inaintea lui Dumnezeu?
Cea dintai si cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu (Matei 22, 37-38; Marcu 12, 30-31). Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh (Romani 5, 5; Galateni 5, 22; II Tesaloniceni 3, 5). A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine (Matei 22, 39).
Se poate mantui omul numai prin unele fapte bune, pentru ca nimeni nu poate implini toate faptele bune?
Mantuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit "sa pazim toate Lui" (Matei 28, 20). Sfantul Apostol Iacob arata ca "de vom calca o singura porunca, ne-am facut calcatori ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu" (Iacob 2, 10) . Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem clar ca suntem datori a pazi toate poruncile pentru a ne mantui. Dar, pentru ca Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32), "cine face fapte vrednice de pocainta" (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20), unul ca acela completeaza prin pocainta lipsa faptelor bune care trebuie sa le faca si prin adevarata pocainta se mantuieste. Acest lucru il arata Sfantul Isaac Sirul, zicand: "A te mahni in minte si a te cai covarseste pe toata osteneala trupului" ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 34 ). Iar cum ca ajunge si un singur suspin din adancul inimii spre mantuire arata dumnezeiasca Scriptura, zicand: "Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui" (Isaia 61, 3; II Corinteni 7,10). Alta mare si cuprinzatoare fapta buna spre mantuire este smerenia. Acest lucru il spune mai intai proorocul David, zicand: "Smeritu-m-am si m-am mantuit! " ( Psalm 114, 6 ). Il spune si Mantuitorul in fericirea cea dintai "Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor" (Matei 5, 3). Iar Sfantul Ioan Scararul, in Cuvantul 25 - Pentru smerita cugetare - zice: "N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit si degraba si in scurt Domnul m-a mantuit pe mine" (Filocalia, vol. IX). Tot acolo arata el ca "smerenia este poarta imparatiei cerurilor". Si Sfantul Isaac Sirul spune acelasi lucru: "Smerenia fara fapte bune poate multe pacate sa ierte, iar faptele cele bune fara de smerenie sunt ca niste nefolositoare" (Scolia 39 din Scara, la Cuvantul 25, Pentru smerita cugetare). La fel, in Psalmul 50 zilnic citim ca "Inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2). Iar dumnezeiescul parinte Efrem Sirul adauga si el: "Daca vei suspina, cela ce ai pacatuit, impreuna cu suspinul si greutatea balaurului a iesit si usurandu-ti-se mintea, pe norul nestiintei il izgoneste si se face intru alinare ochiul sufletului tau si indata pacea intra si il povatuieste pe el spre mantuire" (Tomul III, Cuvant pentru pocainta). Dupa a noastra slaba putere sa ne silim, deci, a ne impartasi noi din toate faptele bune, completand cu smerenia si cu mila Domnului toate lipsurile noastre.
Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti?
"Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii", spune Evagrie Ponticul (Filocalia, vol. I, pag. 74-77). Si iarasi: "Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor" (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor...). "Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor", zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ), iar Sfantul Teofan Zavoratul (sec.XIX ) spune ca "rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu".
Rugaciunea are trei trepte: treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.
In cate feluri se imparte rugaciunea dupa lucrare?
Dupa lucrare, rugaciunea se imparte in trei feluri si anume: rugaciunea de lauda, adica de preamarire; rugaciunea de multumire si rugaciunea de cerere.
Cand cunoaste cineva ca s-a rugat cu adevarat lui Dumnezeu?
Simtirea lui Dumnezeu in noi este rugaciune, chiar daca cineva nu rosteste nimic prin cuvinte. De aceea, cand cineva va duce cuvintele sale pana la simtirea nimii, unul ca acela va cunoaste cu incredintare ca s-a rugat lui Dumnezeu.
Cunoaste credinciosul cand trece de la o treapta a rugaciunii la alta?
Trecerea rugatorului de la rugaciunea de cantitate la cea de calitate, ca si cresterea lui in cea duhovniceasca, adica urcarea lui pe cele trei trepte ale urcusutui duhovnicesc, dupa mai multi Sfinti Parinti nu este cunoscuta de cel ce se roaga. Cresterea, adica sporirea in rugaciune se aseamana cu o planta ce creste fara sa stie si fara sa inteleaga clipa, sau momentul cresterii sale. Este asemenea unui copil ce creste, trecand de la o varsta la alta, fara sa stie timpul exact cand a sporit cresterea sa. Aceasta crestere si sporire a crestinului in rugaciune, ca si cresterea lui in cele duhovnicesti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al darului si al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsa aceasta crestere si sporire a sa, fie in rugaciune, fie in cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiasca, ca sa nu cada omul in parerea si inchipuirea de sine. (A se vedea Sbornicul, vol. I, Editura Manastirii Valaam). "Suirea catre desavarsire este necunoscuta in ravnitor" , zice un mare rugator. Totusi dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul arata unele semne prin care cineva poate sa priceapa in ce masura se afla, adica in care treapta sta. Iata ce zice el: "Omul cand se afla in lenevire, se infricoseaza de ceasul mortii; iar cand se va apropia de Dumnezeu, se teme de intampinarea judecatii. Iar cand cu totul va veni inainte intru dragoste, acestea doua se inghit, adica se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 38).
In general, credinciosii nostri se roaga putin, dar cu multa smerenie. Pot avea ei nadejde de mantuire cu rugaciune putina ? Dar cei bolnavi si care nu pot citi, cum trebuie sa se roage?
Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis: "Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, carora li se pare ca in multa lor vorbire vor fi ascultati. Deci, nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de ce aveti trebuinta, mai inainte de a cere voi de la El" (Matei 6, 7-8). Deci, i-a invatat sa se roage cu rugaciunea Tatal nostru. Asadar, insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a invatat pe noi rugaciunea scurta. Oricine va zice rugaciuni scurte, dar cu smerenie, cu umilinta si simtirea inimii, se va mantui. Sa ne aducem aminte de acel batran care, timp de patruzeci de ani, zicea aceasta scurta rugaciune: "Doamne eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu ma iarta" (Pateric, ed. 1930). La fel sa faca si bolnavii. Sa se roage lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte si sa multumeasca pentru boala.
Care este cel mai sfant loc si timp pentru rugaciune?
Oricare loc si orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa marturia care zice: "Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea" (Psalm 33, 1). Si iarasi: "In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul" (Psalm 102, 22). Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a se aduce jertfa cea de rugaciune (Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32). Iar timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna.
Care rugaciune este mai puternica? Cea orala, psalmul, acatistul, Tatal nostru sau rugaciunea lui Iisus?
Rugaciunea cea mai puternica este rugaciunea scurta, care se face din adancul inimii, cu suspine si lacrimi, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: "Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu" (Psalm 129,1 ). Cu aceasta rugaciune smerita s-au rugat talharul pe cruce ( Luca 23, 42 ); femeia canaaneanca (Matei 15, 22); apostolii, in vremea furtunii pe marea Galileii (Matei 8, 25); orbii din Ierihon (Matei 20, 30-33); leprosul (Marcu 1, 40-41 ), etc. Deci, cea mai puternica rugaciune este rugaciunea scurta cu suspinul inimii, dupa marturia ce zice: "Racnit-am din suspinarea inimii mele..." (Psalm 37, 8). Este buna si rugaciunea cea lunga, citirea Psaltirii, Ceaslovului etc., dar aceasta se potriveste mai ales celor sporiti in cele duhovnicesti, iar nu celor incepatori.
Ce fel de rugaciune recomandati credinciosilor ? Dar calugarilor si preotilor?
Credinciosilor mireni, de obicei le dau sfaturi sa nu le ramana rugaciunile de dimineata, de seara si din timpul mesei, iar in timpul zilei si la lucru le dau sa zica in taina rugaciunea lui Iisus si alte rugaciuni scurte. Apoi, le recomand mergerea cat mai des la Sfanta Biserica, rugaciunea Tatal nostru, Crezul, Psalmul 50, pe care sunt datori sa le stie pe de rost. Apoi, citirea Sfintei Scripturi si a altor carti sfinte. Celor mai ravnitori le dau sa citeasca Psaltirea, acatiste si alte rugaciuni din Ceaslov. Calugarilor din manastiri, care au ascultari grele, le recomand mai ales, paza mintii si rugaciunea lui Iisus, caci acestea au legatura intre ele ca trupul cu sufletul. Apoi, le recomand mergerea regulata la biserica, mai ales la Utrenie si Sfanta Liturghie. Celor ce nu pot veni la biserica din cauza ascultarilor, le randuiesc sa faca ascultare cu dragoste si sa citeasca cele sapte laude. Iar de nu pot sa le citeasca, sa aiba cat mai des pomenirea lui Iisus in mintea lor, sa faca toate cu bucurie si fara impotrivire, sa nu le ramana rugaciunile de dimineata si de seara, sa citeasca la Psaltire dupa putere, sa citeasca din invataturile Sfintilor Parinti, si mai ales Regulile mari ale vieti monahale de Sfantul Vasile cel Mare, precum si Cuvintele Sfantului Teodor Studitul. Acesti Sfinti Parinti ne invata ca "cine face ascultare cu dragoste si fara cartire in manastire, liturghie si mucenicie savarseste si intocmai ca mucenicii se va incununa" (Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 8).
Rugaciunea cu lacrimi a saracului sau a vaduvei, facuta din inima, poate fi considerata rugaciune puternica ca si rugaciunea lui Iisus?
Atat rugaciunea saracului si a vaduvei, cat si a monahului, daca se face cu umilinta, cu lacrimi si cu statornicie este puternica si roditoare de pocainta adevarata. Plansul "este bold de aur al sufletului", spune Sfantul Ioan Scararul (Cuvantul 7) , si "cela ce se roaga cu lacrimi de cainta pentru pacatele sale si cu durere in inima ca a intristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curateste de toata intinaciunea cea simtita si cea gandita, prin aceasta rugaciune, de va fi statornica "(Scara, Cuvantul 7). Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roaga cu intristarea mintii si a inimii, cu osandire de sine, cu mahnire si parere de rau pentru pacatele savarsite in viata, ajung la aceeasi masura de curatie, de luminare si de fericire duhovniceasca (Ibidem).
Ce importanta au lacrimile in rugaciune si cum putem dobandi darul lacrimilor?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti, lacrimile de dupa Sfantul Botez au mai mare putere decat Botezul. Caci Botezul curata pacatele cele facute de noi mai inainte, iar izvorul lacrimilor curata si pacatele de dupa Botez (Scara, Cuvantul 7, Pentru plans). La fel si Sfantul Isaac Sirul zice: "Lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a invrednicit sufletul intru pocainta sa "(Cuvantul 33; Filocalia, vol. X). Inca trebuie sa stim ca lacrimile cele bune, unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea mortilor, altele din frica muncilor iadului si a judecatii de apoi, (Ibidem). Mai sunt si altfel de lacrimi numite mijlocii, adica firesti si altele rele si patimase, anume cele din patima, din ura, din manie, din razbunare etc.
De cate feluri este plansul dupa Sfintii Parinti si care este plansul cel mai folositor?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti, plansul este de doua feluri. Intai, plansul cu lacrimi de pocainta, care este si cel mai bun. Al doilea plans este intristarea mintii dupa Dumnezeu, cu mahnire si suspine de cainta pentru cele gresite de om inaintea lui Dumnezeu (Scara Cuvantul 7).
Care este deosebirea intre plans si intristarea inimii si cum ajunge omul la cainta si mustrarea de sine ?
Deosebirea intre ele numai atata este ca plansul cel dintai este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adica mustrarea inimii, este fara lacrimi. Pentru a ajunge omul la cainta si la mustrarea de sine, mai intai trebuie a se sili cu mare cercare a constiitei sa ajunga a-si cunoaste neputinta, nimicnicia si greutatea pacatelor sale, si mai ales, robia patimilor sufletesti care-l stapanesc, cum ar fi: iubirea de sine, nesimtirea, trufia, ura, rautatea, tinerea minte de rau, fatarnicia si altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtiratatii lor. Daca omul va ajunge la adevarata cunostinta de sine, a ajuns la adevarata fericire, dupa marturia care zice: "Fericit este omul care-si cunoaste neputinta sa, ca cunostinta aceasta i se face lui temelie si radacina si incepatura de toata bunatatea" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 25).
Cum poate cineva sa sporeasca in rugaciunea cea duhovniceasca?
La aceasta raspundem ca fiecare crestin si monah poate sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale rugaciunii daca se va sili in toata vremea a se ruga, caci dascalul cel mai mare care invata si ajuta pe om sa sporeasca in rugaciune este insasi osteneala rugaciunii. Acest adevar il arata Sfantul Macarie cel Mare care zice: "Vrei sa dobandesti rugaciunea. Osteneste-te in rugaciune, ca Dumnezeu, vazand cu cata osteneala o cauti, iti va darui-o tie" ( Sbornicul, vol. I).
Ce este rugaciunea mintii si ce este rugaciunea inimii?
Rugaciunea mintii este rugaciunea cugetarii, cand mintea s-a deprins sa se reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei fara risipire. In vremea acestei rugaciuni, mintea se topeste, se uneste laolalta cu cuvintele scrise si le rosteste ca si cum le-ar fi cugetat ea insasi. Rugaciunea inimii este rugaciunea simtirii, cand prin luarea aminte inima se incalzeste si, ceea ce in rugaciunea mintii era gand, acum de la gand ajunge la simtire. Insa aici simtirea este ca nevoie si cerinta duhovniceasca. Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii in rugaciune. Pe aceasta treapta citirea poate sa inceteze, precum si staruinta gandului, dar sa se pastreze petrecerea in aceasta simtire cu semnele proprii ale rugaciunii. Asadar, din cele spuse pana aici, trebuie sa tinem minte ca "intelegerea si simtirea sunt puterile rugaciunii" dupa Sfantul Teofan Zavoratul.
Prin ce se deosebesc aceste doua rugaciuni una de alta si care este semnul ca a dobandit cineva rugaciunea cea curata a inimii?
Deosebirea rugaciunii mintii de a inimii consta in aceasta, ca cel ce se roaga cu mintea petrece in cap, iar cel ce se roaga cu inima petrece in inima, adica se pogoara cu mintea in inima. Caci numai atunci cand mintea se va uni cu inima ne putem astepta la o sporire in aducerea aminte de Dumnezeu si la simtirea lui Dumnezeu, dupa acelasi Sfant Teofan Zavoratul.
In ce consta unirea mintii cu a inimii?
Unirea mintii cu a inimii consta in unirea gandurilor celor duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii (Ibidem).
Care sunt roadele rugaciunii lui Iisus?
Primul rod al rugaciunii lui Iisus este instrainarea gandurilor mintii de la lucrurile cele frumoase ale lumii, dupa Sfantul Diadoh care zice: "Cela ce intra de-a pururi in inima sa, se instraineaza de toate cele frumoase ale viietii" ( Filocalia, vol. I, pag. 36l ). Al doilea rod al rugaciunii lui Iisus este "vedera grozaviei celei ticaloase a sufletului cu care s-a intinat prin simtiri si prin ganduri rele". Prin aceasta vedere castiga omul smerenie, plans, lacrimi, dupa marturia Sfantului Grigorie Palama. Al treilea rod al rugaciunii celei gandite a inimii este ca prin intoarcerea mintii in inima, atat mintea cat si inima omului se fac ca o oglinda curata in care nevoitorul isi cunoaste miscarile cele viclene ale gandurilor sale, si asa cheama pe Iisus spre ajutor (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28). Al patrulea rod al rugaciunii celei ganditoare a inimii este curatirea firii, precum si lucrarea pentru curatirea firii, data mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfantului Duh. Al cincilea rod al rugaciunii inimii este ca, intrand mintea in inima ca sa vorbeasca acolo cu Cuvantul cel inauntru asezat, nu ramane fara de mare bucurie si veselie duhovniceasca, dupa cum despre aceasta arata Iosif Vrinie si Nichita Monahul cel din singuratate. Al saselea rod al rugaciunii celei duhovnicesti este ca prin aceasta rugaciune se afla darul lui Dumnezeu cel ascuns in inima. Al saptelea rod al rugaciunii lui Iisus este ca prin pomenirea cea necurmata a numelui lui Iisus, se naste in suflet dragostea cea catre Hristos (A se vedea Paza celor cinci simtri, de Sfantul Nicodim Aghioritul). Alte roade ale rugaciunii celei gandite sunt si acestea: adunarea cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilinta, frica de Dumnezeu, pomenirea mortii, linistea inimii despre ganduri, concentrarea atentiei in inima si caldura cea duhovniceasca (A se vedea pe larg in Sbornicul vol. I).
Care este deosebirea intre rugaciunea mintii si lucrarea mintii?
Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva, intarindu-se cu atentia in inima, inalta de acolo rugaciune catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand, cineva stand cu luare aminte si cu pomenirea lui Dumnezeu in inima, taie orice alt gand care incearca sa patrunda in inima (Ibidem).
Este si o alta rugaciune catre Dumnezeu care se indeplineste prin lucrarea faptelor bune?
Da, este. Acest lucru ni-l arata Sfantul Pavel cand zice: "Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti"(Coloseni 3, 17). Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. De aceea si Sfantul Teodor Studitul, sfatuind pe ucenicii sai, le spunea ca "cel ce face fapte bune si ascultare cu smerenie si fara de cartire, liturghie si preotie savarseste" (Cuvantul 4, Despre dragostea in Hristos si despre sarguinta la cantarile si slujbele bisericesti, ed. 1940, pag. 59-65).
Dar rugaciunea care se face cu gura, are vreun temei in Sfanta Scriptura?
Atat rugaciunea pe care o facem cu buzele si cu limba, cat si aceea care o zicem cu glas tare, au destule marturii in Sfanta Scriptura. Astfel Sfantul Apostol Pavel zice: "Aduceti Domnului roada buzelor voastre" (Efeseni 6, 18). David proorocul, iarasi spune: "Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta" (Psalm 50, 16). In alt loc tot el spune: "Si L-am inaltat pe El cu limba mea" (Psalm 65, 16). Sau "Auzi Dumnezeule rugaciunea mea si strigarea mea la Tine sa vina" (Psalm 101, 1). In alt loc, iarasi zice: "Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat" (Psalm 141, 1). In toate acestea, despre rugaciunea gurii si a glasului se vorbeste.
Ce putere duhovniceasca are rugaciunea vorbita, orala, pe care o fac, in general, credinciosii?
Nu mare putere are rugaciunea facuta numai cu limba si cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului in vremea rugaciunii mai mult inima sa decat cuvintele gurii si ale limbii. Ca, auzi ce zice: "Da-mi, fiule, inima ta" (Pilde 23, 26). Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul si rugaciunea facuta cu gura, tare sau incet, ci mai ales suspinul si graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice: "Tie a grait inima mea" (Psalm 26, 13). Si iarasi: "Racnit-am din suspinarea inimii mele" (Psalm 37, 8). Iar marele prooroc Isaia, avand in vedere ca poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu si cu inima, zicea: "Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor" (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Sfantul Grigorie de Nyssa zice "ca rugaciunea gurii si a limbii este granita cea mai departata a rugaciunii" (Comentariu la viata lui Moise ). Alti Sfinti Parinti numesc rugaciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugaciunii celei duhovnicesti. Acestea avandu-le in vedere noi, sa ne rugam Prea Bunului Dumnezeu sa ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugaciunii verbale ca sa-L laudam si "sa cantam in inimile noastre Domnului". Cum pot crestinii de astazi sa indeplineasca porunca Sfantului Apostol Pavel care zice: "Neincetat sa va rugati"? (I Tesaloniceni 8, 17). Poate oricine a se ruga neincetat daca va umbla pururea inaintea lui Dumnezeu cu mintea si inima sa. Cu mainile poate sa lucreze, iar cu mintea si cu inima sa sa fie gandindu-se la Dumnezeu. Atat doar mai adaug, ca rugaciunea duhovniceasca, cea mai de capetenie aceasta este: sa fim noi nedespartiti cu mintea si cu inima de Dumnezeu, ori in ce vreme si ori in ce loc vom fi. Principalul in aceasta este sa avem noi intotdeauna simtirea, adica prezenta lui Dumnezeu. "Acest lucru inlocuieste toate randuielile de rugaciune si se socoteste o rugaciune neincetata", cum spune Sfantul Teofan Zavoratul (Sbornicul, vol. I, ms). Aceasta simtire si privire duhovniceasca cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul prooroc David cand a zis: "Pururea vedeam pe Dumnezeu inaintea mea ca sa nu ma clatesc..." (Psalm 15, 8). Asadar, trebuie sa intelegem ca viata omului credincios este o rugaciune neintrerupta, daca este el neincetat cu mintea la Dumnezeu.
Mai este vreo treapta a rugaciunii, dupa rugaciunea inimii?
Este rugaciunea cea duhovniceasea, contemplativa, in extaz, care se zice si vedere duhovniceasca si care se face mai presus de hotarul rugaciunii. Cel ce a ajuns la aceasta treapta nu se roaga cu rugaciunea, ci cu simtirea; sufletul lui simte lucrurile cele duhovnicesti. De aceasta vedere si rugaciune duhovniceasca de-abia unul din neam in neam se invredniceste, cu darul lui Dumnezeu (Filocalia, vol. X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 85).
Numai rugaciunea propriu-zisa se poate socoti rugaciune sau si alte lucrari dubovnicesti ale mintii?
Am aratat mai sus ca viata crestinului poate fi o rugaciune necontenita, prin lucrarea faptelor bune. Iar daca intrebi de lucrarile cele duhovnicesti ale mintii, care intra in hotarele sfintei rugaciuni si care se pot zice rugaciune, la aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfantului Isaac Sirul care zice: "Orice vorbire duhovniceasca ce se face in ascuns in mintea sau inima omului, toatagrija mintii cea buna dupa Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, rugaciune se hotaraste. Ori felurimea citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu mahnire intru Domnul, ori inchinari ale trupului, ori cantarea de psalmi prin rostire de stihuri, rugaciune este si rugaciune se socoteste" (Ibidem, Cuvantul 35).
Cum trebuie sa stea credinciosii la sfintele slujbe, si ce datorii au cei care merg la biserica?
Crestinii trebuie sa stea la sfintele slujbe ale Bisericii cu credinta, cu frica de Dumnezeu si cu luare aminte. Ei sunt datori, dupa putere, a se ruga fara raspandirea mintii si eu simtirea inimii. Datoriile crestinilor celor ce merg la Sfanta Biserica sunt acestea:
- Sa mearga la biserica regulat. Cine lipseste mai mult este oprit de la Sfintele Taine, afara de cel bolnav;
- Sa fie impacati cu toti oamenii si sa ceara iertare de la toti;
- Sa tina curatenie trupeasca cel putin doua zile mai inainte de a merge la biserica si o zi cel putin, dupa ce vin de la biserica;
- Sa mearga la slujba mai de dimineata spre a avea timp sa se inchine in liniste si sa asculte slujba Utreniei;
- Fiecare crestin sa duca dupa a sa putere un dar cat de mic Domnului, ca jertfa din osteneala mainilor sale;
- Sa dea pomelnicul din timp si sa ceara preotului sa i se scoata particele pentru cei vii si morti ai familiei;
- In biserica crestinii sa stea cu buna-cuviinta, barbatii in partea dreapta, iar femeile in partea stanga;
- Credinciosii sa fie imbracati curat si cat mai cuviincios, iar femeile sa aiba capul acoperit si chipul smerit;
- In timpul slujbei este pacat a se vorbi in Sfanta Biserica, afara de mare nevoie;
- Dupa ce s-a dat binecuvantare de Sfanta Liturghie credinciosii sunt datori sa stea fiecare la locul sau si sa nu se mai inchine pe la sfintele icoane;
- Sa asculte Sfanta Liturghie cu mare evlavie, silindu-se fiecare a urmari rugaciunile si cantarile la strana;
- Sa asculte cu luare aminte citirea Apostolului, a Sfintei Evanghelii, precum si cuvantul de invatatura - predica;
- Sa nu iasa afara din Sfanta Biserica mai inainte de terminarea Sfintei Liturghii, afara de mare nevoie;
- Credinciosii spovediti si pregatiti pentru Sfanta Impartasanie sa citeasca din timp rugaciunile necesare si sa-si ceara iertare de la toti cand se apropie de cele sfinte;
- Dupa Sfanta Impartasanie, credinciosii sunt datori sa asculte cu bucurie duhovniceasca rugaciunile de multumire, petrecand in acea zi cu bucurie duhovniceasca si pazindu-se de orice ispita;
- Parintii sunt datori sa-si duca si copiii la Sfanta Biserica si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos;
- Dupa terminarea sfintelor slujbe, crestinii sa se intoarca cu evlavie la casele lor, petrecand restul zilei in cugetarea si citirea celor sfinte si in cercetarea bolnavilor;
- Credinciosii sunt datori sa spuna si celorlalti de acasa ce au auzit si au invatat la Sfanta Biserica din cantarile, din citirile si predica rostita.
Acestea sunt cele mai importante datorii ale credincinsilor care merg in duminici si sarbatori la Sfanta Biserica.
Care este intelesul tainic, mistic si dogmatic al Sfintei Liturghii?
Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, in intelesul ei mistic ne pune noua inainte "intreaga comoara dogmatica si morala a Bisericii Ortodoxe". Primul si cel mai insemnat caracter al Sfintei Liturghii este acela ca jertfa liturgica este cu totul identica cu jertfa de pe Golgota, cu singura deosebire ca jertfa lui Hristos a fost sangeroasa, iar jertfa liturgica este nesangeroasa. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a savarsit o singura data si a avut destula putere sa ispaseasca toate pacatele lumii, in timp ce jertfa liturgica se savarseste necontenit pana la sfarsitul veacurilor, scopul ei principal fiind de a da fiecarui crestin in parte mantuirea intreaga castigata de Domnul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa sangeroasa. Sfanta Liturghie are caracter de jertfa si de cina. In cadrul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac prin harul Duhului Sfant in Trupul si Sangele Domnului, care apoi se impart in dar celor vrednici. De aceea Sfanta Impartasanie se mai numeste Euharistie, Cina Domnului, Paharul Binetuvantarii, ospatul Dragostei, Sfanta Cuminecatura etc. ( A se vedea pe larg Explicarea Sfintei Liturghii de N. Cabasila; Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952; Marturisirea Ortodoxa etc. ).
Sfanta Liturghie se aduce numai pentru iertarea celor pomeniti, vii si morti, sau si pentru iertarea si mantuirea tuturor oamenilor?
Sfanta Liturghie se aduce ca jertfa numai pentru cei dreptcredinciosi. In prima parte a Sfintei Liturghii pot sa stea la biserica si cei nebotezati, adica catehumenii. In cadrul Sfintei Liturghii "se fac rugaciuni de obste pentru mantuirea tuturor oamenilor" cum ne invata Sfantul Apostol Pavel. Nominal insa, la Sfanta Liturghie se pomenesc numai cei dreptcredinciosi si cei carora le ingaduie Sfintele Canoane, care nu au oprire canonica de a li se scoate miride (Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952, cap. 278; Pavila Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie).
Ce ne invata Sfintii Parinti despre efectele si importanta Sfintei Liturghii?
Nu este ceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru ca ea este lucrarea Mantuitorului si invierea oamenilor si partasania Lui cu noi. Sfanta Liturghie este mai presus decat toata rugaciunea si lauda si se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiasca, caci pentru ea este toata rugaciunea ce se face in Biserica si aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viietii noastre. (Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului). Sfanta Liturghie "este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul", numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta "are se impartasesc in chip nevazut" de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.
Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii si morti?
La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu si cei care se impotrivesc Adevarului cu stiinta si vointa. Nu pot fi pomeniti la Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii si copiii morti inaintea botezului ca si cei avortati (A se vedea Pidalionul si Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940).
Ce fapte bune ajuta sfanta rugaciune si ce fapte bune se nasc din sfanta rugaciune?
Pe rugaciune o ajuta mult milostenia, deoarece "milostenia este aripa a rugaciunii" (Scara, Cuvantul 28) . Iarasi, pe rugaciune o ajuta linistea si infranarea, dupa cuvantul ce zice: "Din samanta sudorii postului creste spicul intregii intelepciuni si linistea este varf al desavarsirii celor ce se roaga". Si iarasi: "cela ce de frumusetea rugaciunii s-a atins, va fugi de multime ca un asin salbatic" (Ibidem). Pe rugaciune o ajuta smerenia, deoarece, dupa Sfintii Parinti, "cela ce nu se socoteste pe sine ca este un pacatos, rugaciunea lui nu este primita la Dumnezeu", zice Sfantul Isaac Sirul. Si iarasi pe rugaciune o ajuta umilinta, dupa acelasi sfant parinte care zice ca "lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 33). Sunt inca multe alte fapte bune care ajuta sfanta rugaciune, dar acestea sunt cele mai importante. Iar faptele bune care se nasc si sporesc prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum: credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea etc. Cea mai mare virtute care odrasleste din sfanta rugaciune este insa dumnezeiasca dragoste, dupa cum spun cei mai multi Sfinti Parinti.
Ce este postul si de cate feluri este?
Postul este infranarea totala sau partiala a gandurilor rele si a simturilor trupului de placeri si de hrana buna si imbelsugata si mai ales de hrana cea de provenienta animala. Postul este o jertfa trupeasca care se cere a fi unita cu milostenia si cu darurile ce se aduc la Sfantul Altar. Postul impreuna cu milostenia, cu darurile aduse la Biserica, cu inchinarile si metaniile facute de credincios, toate laolalta alcatuiesc inchinarea datorata de trup, ca jertfa Domnului. Postul este randuit "pentru a smeri sufletul". Postul este infranare de toate mancarurile sau la caz de boala, numai de unele: infranarea de bauturi, de toate desfatarile lumesti si de toate poftele cele rele, trupesti. Postul este numit de Sfintii Parinti "aripa rugaciunii", care impreuna cu milostenia ridica pe om la tronul lui Dumnezeu. Postul ajuta pe crestin sa faca rugaciunea mai cu usurinta, impaca pe om cu Dumnezeu si ajuta mult la despatimirea sufletului, omorand poftele trupesti si mijlocind dobandirea harului Duhului Sfant. Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri: post desavarsit (total, negru), post de o zi, post de mancaruri de dulce, si post "imparatesc", adica mancare zilnica cu infranare, odata pe zi, nu pana la saturare.
Cei ce postesc de nevoie au vreo plata ? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele sau a lipsei, ce trebuie sa faca?
Cei care postesc de nevoie, daca vor multumi lui Dumnezeu pentru aceasta si nu vor carti inaintea Lui, vor avea plata pentru rabdarea lor, intrucat este scris: "In lupta aceasta grea aveti nevoie de multa rabdare" (I Timotei 6, 11). Si iarasi: "intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre" si "cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13). Cei care nu pot posti din cauza bolii sunt dezlegati de Sfintele Canoane sa manance unele mancaruri de dulce de care au nevoie. (Canoanele 8 si 10 ale Sfantului Timotei al Alexandriei; canonul 69 Apostolic, etc.) . Pentru cei care nu pot posti din cauza muncilor grele, nu am gasit in canoane dezlegarea postului pentru ei, doar de vor fi ostasi sau detinuti. Acestia, prin cainta si alte fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre aceasta dezlegare, cel mai bine se cuvine a intreba pe episcopul locului si pe preotul respectiv care, de la caz la caz, pot randui alte fapte bune in locul postului.
Care este cel mai mare si mai placut post inaintea lui Dumnezeu?
Nu orice post este post religios si placut lui Dumnezeu. Numai acela este post placut si bine primit care se face intru numele Domnului si dupa legea lui Dumnezeu, asa cum a primit-o Adam, cum au invatat-o proorocii si cum au practicat-o toti sfintii (Facere 2, 16-17; 3, 26; Levitic 19, 29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Exod 14, 18; Matei 4, 2 etc. . Sfantul Ioan Botezatorul a postit toata viata; Mantuitorul a aratat luminat ca sa postim si cum trebuie sa postim (Matei 6, 16-18; Luca 21, 24) ; Apostolii au postit si s-au rugat (Fapte 13, 3; 14, 23; I
Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 27). Asadar, cel mai mare si mai placut post este acela care se face dupa invatatura Sfintei Scripturi, adica sa fie insotit de smerenie, de milostenie, de curatenie, de pocainta, si unit cu postul cel duhovnicesc, infranarea simturilor si a gandurilor. Asa ne invata si Sfintii Parinti. "Postul cel adevarat, zice Sfantul Teodor Studitul, si bine primit lui Dumnezeu este infranarea de rautati..." .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu