Libertatea constiintei

Constiinta este o miscare a gandirii, este ceva intim apartinand omului. Omul nu are dreptul sa puna piedici libertatii de constiinta si nici libertatii de gandire. Numai lui Dumnezeu ii apartine dreptul sa judece constiinta. Daca omul regleaza prin legile sale raporturile dintre oameni, Dumnezeu, prin legile sale naturale, regleaza raporturile omului cu El.

A constrange oamenii sa actioneze altfel decat gandesc inseamna a-i face ipocriti. Libertatea constintei este una din caracteristicile adevaratei civilizatii si a progresului.
Orice credinta este respectabila cand este sincera si conduce la practicarea binelui. Credintele condamnabile sunt cele care ne conduc la rau. Este adevarat ca actiunile pot fi reprimate, dar credinta intima ramane de neatins.
A reprima actele exterioare ale unei credinte cand aceste acte aduc un prejudiciu oarecare celorlalti nu inseamna deloc a prejudicia libertatea constiintei, caci aceasta reprimare lasa credintei intreaga sa libertate.

In cazul in care se propaga doctrine daunatoare, fara a prejudicia aceasta libertate a constintei, putem incerca sa-i aducem pe calea adevarului pe cei rataciti prin false principii. Sa notam exemplul lui Iisus - prin blandete si convingere, nu prin forta, ceea ce ar fi mai rau decat credinta celui pe care dorim sa-l convingem. Daca exista ceva permis a se impune, acesta este binele si fraternitatea; dar nu credem ca mijlocul de a le face admise este de a actiona cu violenta - convingerea se impune.

Toate doctrinele au pretentia de a fi unica expresie a adevarului. Prin ce trasaturi se poate recunoaste cea cu dreptul de a se numi astfel? Ar fi cea care face omul mai bun si mai putin ipocrit, adica cea care practica legea dragostei si a caritatii in cea mai mare puritate si cu cea mai larga aplicare. Prin acest semn vom recunoaste daca o doctrina este buna, caci orice doctrina ce ar avea drept consecinta semanarea dezbinarii si stabilirea unei deosebiri intre copiii lui Dumnezeu nu poate fi decat falsa si daunatoare.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Libertatea de a gandi

Exista in om ceva ce scapa oricarei constrangeri si datorita caruia el se bucura de o libertate absoluta. Aceasta este gandirea. Datorita ei, omul se bucura de o libertate fata limite, caci gandirea nu cunoaste ingradiri. I se poate opri zborul, dar nu poate fi distrusa.
Omul este responsabil in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu singur putand-o cunoaste, o condamna sau o absolva in fata justitiei.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Legea libertatii

Omul nu se poate bucura, in nicio situatie in care ar ajunge, de o libertate absoluta deoarece noi toti avem nevoie unii de altii, atat cei mici cat si cei mari. Singura conditie in care omul s-ar putea bucura de o libertate absoluta ar fi ca pusnic intr-un desert. De indata ce doi oameni stau impreuna, ei au datoria sa se respecte si nu mai au, in consecinta, libertate absoluta.
Obligatia de a respecta drepturile celorlalti nu ia omului dreptul de a-si apartine siesi pentru ca este un drept ce tine de natura.
Cum se impaca opiniile liberale ale anumitor oameni cu despotismul practicat adesea de ei insisi asupra subordonatilor lor sau manifestat in modul cum gandesc? Ei nu au inteligenta legii naturale, dar aceasta este contrabalansata de orgoliu si de egoism. Ei inteleg cum trebuie sa se poarte, adica principiile lor nu sunt doar o comedie jucata din calcul rece, si totusi nu o fac.
Cu cat exista mai multa inteligenta pentru a intelege un principiu, cu atat este mai putin scuzabil sa nu-l aplici tu insuti. Omul simplu, dar sincer, este mai avansat pe calea lui Dumnezeu decat cel ce vrea sa para ceea ce nu este.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Razboaiele

Cauza care impinge pe om la razboi este predominatia naturii animale asupra naturii spirituale si satisfacerea pasiunilor. In starea primitiva popoarele nu cunosc decat dreptul celui mai tare; de aceea pentru ele razboiul este o stare normala. Pe masura ce omul progreseaza, razboiul devine mai putin frecvent, deoarece i se ecita cauzele.
Razboiul va disparea de pe fata pamantului cand oamenii vor intelege dreptatea si vor aplica alegea lui Dumnezeu; atunci toate popoarele se vor infrati.
Scopul Providentei de a fi facut razboiul necesar a fost libertatea si progresul. Razboiul trebuie sa aiba ca efect libertatea dar cateodata rezulta aservirea dar aservirea momentana pentru a grupa popoarele, spre a le face sa progreseze mai repede.
Cel care provoaca razboiul in propriul profit este cu adevarat vinovat si ii vor trebui multe existente pentru a ispasi toate omorurile pe care le-a provocat, caci va raspunde de fiecare om caruia i-a cauzat moartea pentru a-si satisface ambitia.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)