Constiinta este o miscare a gandirii, este ceva intim apartinand omului. Omul nu are dreptul sa puna piedici libertatii de constiinta si nici libertatii de gandire. Numai lui Dumnezeu ii apartine dreptul sa judece constiinta. Daca omul regleaza prin legile sale raporturile dintre oameni, Dumnezeu, prin legile sale naturale, regleaza raporturile omului cu El.
A constrange oamenii sa actioneze altfel decat gandesc inseamna a-i face ipocriti. Libertatea constintei este una din caracteristicile adevaratei civilizatii si a progresului.
Orice credinta este respectabila cand este sincera si conduce la practicarea binelui. Credintele condamnabile sunt cele care ne conduc la rau. Este adevarat ca actiunile pot fi reprimate, dar credinta intima ramane de neatins.
A reprima actele exterioare ale unei credinte cand aceste acte aduc un prejudiciu oarecare celorlalti nu inseamna deloc a prejudicia libertatea constiintei, caci aceasta reprimare lasa credintei intreaga sa libertate.
In cazul in care se propaga doctrine daunatoare, fara a prejudicia aceasta libertate a constintei, putem incerca sa-i aducem pe calea adevarului pe cei rataciti prin false principii. Sa notam exemplul lui Iisus - prin blandete si convingere, nu prin forta, ceea ce ar fi mai rau decat credinta celui pe care dorim sa-l convingem. Daca exista ceva permis a se impune, acesta este binele si fraternitatea; dar nu credem ca mijlocul de a le face admise este de a actiona cu violenta - convingerea se impune.
Toate doctrinele au pretentia de a fi unica expresie a adevarului. Prin ce trasaturi se poate recunoaste cea cu dreptul de a se numi astfel? Ar fi cea care face omul mai bun si mai putin ipocrit, adica cea care practica legea dragostei si a caritatii in cea mai mare puritate si cu cea mai larga aplicare. Prin acest semn vom recunoaste daca o doctrina este buna, caci orice doctrina ce ar avea drept consecinta semanarea dezbinarii si stabilirea unei deosebiri intre copiii lui Dumnezeu nu poate fi decat falsa si daunatoare.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
A constrange oamenii sa actioneze altfel decat gandesc inseamna a-i face ipocriti. Libertatea constintei este una din caracteristicile adevaratei civilizatii si a progresului.
Orice credinta este respectabila cand este sincera si conduce la practicarea binelui. Credintele condamnabile sunt cele care ne conduc la rau. Este adevarat ca actiunile pot fi reprimate, dar credinta intima ramane de neatins.
A reprima actele exterioare ale unei credinte cand aceste acte aduc un prejudiciu oarecare celorlalti nu inseamna deloc a prejudicia libertatea constiintei, caci aceasta reprimare lasa credintei intreaga sa libertate.
In cazul in care se propaga doctrine daunatoare, fara a prejudicia aceasta libertate a constintei, putem incerca sa-i aducem pe calea adevarului pe cei rataciti prin false principii. Sa notam exemplul lui Iisus - prin blandete si convingere, nu prin forta, ceea ce ar fi mai rau decat credinta celui pe care dorim sa-l convingem. Daca exista ceva permis a se impune, acesta este binele si fraternitatea; dar nu credem ca mijlocul de a le face admise este de a actiona cu violenta - convingerea se impune.
Toate doctrinele au pretentia de a fi unica expresie a adevarului. Prin ce trasaturi se poate recunoaste cea cu dreptul de a se numi astfel? Ar fi cea care face omul mai bun si mai putin ipocrit, adica cea care practica legea dragostei si a caritatii in cea mai mare puritate si cu cea mai larga aplicare. Prin acest semn vom recunoaste daca o doctrina este buna, caci orice doctrina ce ar avea drept consecinta semanarea dezbinarii si stabilirea unei deosebiri intre copiii lui Dumnezeu nu poate fi decat falsa si daunatoare.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu