Toate virtutile au meritul lor deoarece toate reprezinta semne ale progresului pe calea binelui. Cea mai meritorie virtute este cea bazata pe caritatea cea mai dezinteresata. Exista virtute ori de cate ori exista o impotrivire voluntara la chemarea pornirilor rele; dar sublimul virtutii consta in sacrificiul interesului personal pentru binele aproapelui fara gand de recompensa.
Exista oameni care fac binele in mod spontan, fara sa aiba de invins un sentiment contrariu si persoane ce trebuie sa lupte cu propria natura pentru a o depasi. Cei care nu lupta cu ei insisi sunt cei la care progresul a fost realizat; de aceea sentimentele bune nu-i costa niciun efort si actiunile lor par atat de naturale; binele pentru ei a devenit o obisnuinta. Trebuie sa-i onoram ca pe batranii osteni ce si-au cucerit gradele.
Deoarece noi suntem inca departe de perfectiune, aceste exemple ne mira prin contrast, le admiram cu atat mai mult cu cat sunt mai rare. In lumile mai avansate decat a noastra, ceea ce la noi este o exceptie, acolo e o regula. Sentimentul de bine exista acolo in mod spontan, deoarece lumile sunt locuite doar de spirite bune si o singura rea intentie ar fi acolo o monstruoasa exceptie. De aceea acolo oamenii sunt fericiti; tot asa va fi si pe pamant cand omenirea se va fi transformat si cand va intelege si practica caritatea in adevarata ei acceptiune.
Cu exceptia pacatelor si viciilor asupra carora nimeni nu ar putea sa se insele, semnul cel mai distinctiv al imperfectiunii este interesul personal. Calitatile morale sunt adesea precum poleiala unui obiect de arama care nu rezista probei. Un om poate avea calitati reale ce-l fac, pentru toata lumea, un om de bine; dar aceste calitati, desi reprezinta un progres, nu suporta intotdeauna aceste incercari si este suficient sa se atinga coarda interesului personal pentru a face sa se arate adevaratul lui fond. Adevaratul dezinteres este insa un lucru atat de rau pe pamant incat este admirat ca un adevarat fenomen atunci cand este intalnit.
Atasamentul fata de lucrurile materiale este un semn arhicunoscut de inferioritate, deoarece cu cat mai mult un om tine la bunurile acestei lumi, cu atat mai putin isi intelege destinul; din contra, prin dezinteres el dovedeste ca vede viitorul dintr-o perspectiva inalta.
Dintre doi oameni bogati, unul nascut in opulenta fara a cunoaste vreodata lipsurile si altul care datoreaza soarta muncii sale, care isi folosesc bogatiile exclusiv pentru propria satisfactie, mai vinovat este cel care a cunoscut suferintele, caci el stie ce inseamna sa suferi, el cunoaste durerea si nu face nimic sa o usureze altora, adeseori nici nu si-o mai aminteste.
Cel care acumuleaza fara incetare, fara a face bine nimanui, poate gasi scuza ca aduna pentru a lasa mai mult mostenitorilor sai - acesta este un compromis cu reaua constiinta.
Sa luam alt caz: doi avari: unul isi refuza strictul necesar si moare in mizerie cu toata averea sa; cel de-al doilea este avar doar pentru ceilalti, dar este risipitor pentru sine insusi - in timp ce el da inapoi in fata celui mai mic sacrificiu pentru a face un serviciu sau un lucru util, nu precupeteste nimic pentru a-si satisface gusturile si pasiunile. Cel mai vinovat dintre cei doi este cel ce se bucura de placerile vietii; el este mult mai egoist decat avar; celalalt si-a primit deja o parte din pedeapsa.
Nu este criticabil faptul de a dori cu orice pret bogatia daca acest lucru este dat de dorinta de a face bine, din contra, sentimentul este laudabil fara indoiala, doar daca este pur. Dar oare dorinta aceasta este intru totul dezinteresata si nu ascunde dorinta de rasplata personala? Cea dintai persoana careia i se doreste binele, nu este adesea propriul sine?
Daca studiem pacatele altora pentru a le critica si divulga, suntem vinovati, caci lipseste caritatea. Daca o facem pentru profitul personal a le evita noi insine, cateodata poate fi util. Nu trebuie uitat ca indulgenta pentru pacatele aproapelui este una dintre virtutile caritatii. Inainte de a le reprosa celorlalti imperfectiunile avute, sa vedem daca si ceilalti pot spune despre noi acelasi lucru. Sa ne straduim asadar sa avem calitatile opuse defectelor criticate de noi la altii, caci este mijlocul de a ne face superiori. Daca ei ne reproseaza ca suntem avari, sa fim generosi; daca ne eticheteaza drept orgoliosi, sa fim umili si modesti; pentru duri, sa fim blanzi; pentru a ne purta copilareste, sa fim maturi in toate actiunile noastre - intr-un cuvant, sa facem in asa fel incat sa nu ne poata atribui aceasta spusa a lui Iisus: Vede paiul din ochiul vecinului si nu vede barna din ochiul sau.
Uneori exista vinovatie si in cercetarea flagelurilor societatii si in dezvaluirea lor - depinde de sentimentul ce ne indeamna sa o facem; daca scriitorul nu are in vedere decat producerea scandalului, aceasta este o satisfactie personala pe care si-o procura prezentand imagini ce constituie mai degraba un rau exemplu decat unul bun. Spiritul aproba, dar poate fi pedepsit pentru acest fel de placere ce consta in a descoperi raul. Daca scriitorul prezinta lucruri bune, o face in profitul nostru, daca face rau, aceasta este o problema de constiinta ce-l priveste. De altmiteri, daca tine sa-si probeze sinceritatea, este treaba lui sa-si apere preceptul prin propriul sau exemplu.
Anumiti autori au publicat opere foarte frumoase si morale ce au ajutat progresul umanitatii, dar de care ei insisi nu au profitat de loc. Morala fara actiune este ca samanta fara lucrul pamantului. Ce beneficiu avem de la samanta daca nu o facem sa fructifice pentru a ne hrani - autorilor respectivi nu li se va tine cont, ca spirite, de binele savarsit de operele lor. Acesti oameni sunt mai vinovati, deoarece aveau inteligenta necesara pentru a intelege; nepracticand sfaturile date altora, au renuntat sa le culeaga fructele.
Cel ce face binele nu este criticabil de a avea constiinta acestui bine si de a-si marturisi siesi acest lucru. De vreme ce poate avea constiinta raului facut, el trebuie sa aiba si constiinta binelui, astfel incat sa stie daca actioneaza corect. Numai punand toate actiunile sale in balanta legii lui Dumnezeu, si mai ales in balanta legii dreptatii dragostei si caritatii se va putea spune daca ele sunt bune sau rele. Deci el, nu trebuie criticat pentru recunoasterea faptului ca a trimfat asupra relelor tendinte si pentru multumirea pe care o incearca. Daca ar face-o din vanitate, atunci ar cadea in alt pacat.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Exista oameni care fac binele in mod spontan, fara sa aiba de invins un sentiment contrariu si persoane ce trebuie sa lupte cu propria natura pentru a o depasi. Cei care nu lupta cu ei insisi sunt cei la care progresul a fost realizat; de aceea sentimentele bune nu-i costa niciun efort si actiunile lor par atat de naturale; binele pentru ei a devenit o obisnuinta. Trebuie sa-i onoram ca pe batranii osteni ce si-au cucerit gradele.
Deoarece noi suntem inca departe de perfectiune, aceste exemple ne mira prin contrast, le admiram cu atat mai mult cu cat sunt mai rare. In lumile mai avansate decat a noastra, ceea ce la noi este o exceptie, acolo e o regula. Sentimentul de bine exista acolo in mod spontan, deoarece lumile sunt locuite doar de spirite bune si o singura rea intentie ar fi acolo o monstruoasa exceptie. De aceea acolo oamenii sunt fericiti; tot asa va fi si pe pamant cand omenirea se va fi transformat si cand va intelege si practica caritatea in adevarata ei acceptiune.
Cu exceptia pacatelor si viciilor asupra carora nimeni nu ar putea sa se insele, semnul cel mai distinctiv al imperfectiunii este interesul personal. Calitatile morale sunt adesea precum poleiala unui obiect de arama care nu rezista probei. Un om poate avea calitati reale ce-l fac, pentru toata lumea, un om de bine; dar aceste calitati, desi reprezinta un progres, nu suporta intotdeauna aceste incercari si este suficient sa se atinga coarda interesului personal pentru a face sa se arate adevaratul lui fond. Adevaratul dezinteres este insa un lucru atat de rau pe pamant incat este admirat ca un adevarat fenomen atunci cand este intalnit.
Atasamentul fata de lucrurile materiale este un semn arhicunoscut de inferioritate, deoarece cu cat mai mult un om tine la bunurile acestei lumi, cu atat mai putin isi intelege destinul; din contra, prin dezinteres el dovedeste ca vede viitorul dintr-o perspectiva inalta.
Dintre doi oameni bogati, unul nascut in opulenta fara a cunoaste vreodata lipsurile si altul care datoreaza soarta muncii sale, care isi folosesc bogatiile exclusiv pentru propria satisfactie, mai vinovat este cel care a cunoscut suferintele, caci el stie ce inseamna sa suferi, el cunoaste durerea si nu face nimic sa o usureze altora, adeseori nici nu si-o mai aminteste.
Cel care acumuleaza fara incetare, fara a face bine nimanui, poate gasi scuza ca aduna pentru a lasa mai mult mostenitorilor sai - acesta este un compromis cu reaua constiinta.
Sa luam alt caz: doi avari: unul isi refuza strictul necesar si moare in mizerie cu toata averea sa; cel de-al doilea este avar doar pentru ceilalti, dar este risipitor pentru sine insusi - in timp ce el da inapoi in fata celui mai mic sacrificiu pentru a face un serviciu sau un lucru util, nu precupeteste nimic pentru a-si satisface gusturile si pasiunile. Cel mai vinovat dintre cei doi este cel ce se bucura de placerile vietii; el este mult mai egoist decat avar; celalalt si-a primit deja o parte din pedeapsa.
Nu este criticabil faptul de a dori cu orice pret bogatia daca acest lucru este dat de dorinta de a face bine, din contra, sentimentul este laudabil fara indoiala, doar daca este pur. Dar oare dorinta aceasta este intru totul dezinteresata si nu ascunde dorinta de rasplata personala? Cea dintai persoana careia i se doreste binele, nu este adesea propriul sine?
Daca studiem pacatele altora pentru a le critica si divulga, suntem vinovati, caci lipseste caritatea. Daca o facem pentru profitul personal a le evita noi insine, cateodata poate fi util. Nu trebuie uitat ca indulgenta pentru pacatele aproapelui este una dintre virtutile caritatii. Inainte de a le reprosa celorlalti imperfectiunile avute, sa vedem daca si ceilalti pot spune despre noi acelasi lucru. Sa ne straduim asadar sa avem calitatile opuse defectelor criticate de noi la altii, caci este mijlocul de a ne face superiori. Daca ei ne reproseaza ca suntem avari, sa fim generosi; daca ne eticheteaza drept orgoliosi, sa fim umili si modesti; pentru duri, sa fim blanzi; pentru a ne purta copilareste, sa fim maturi in toate actiunile noastre - intr-un cuvant, sa facem in asa fel incat sa nu ne poata atribui aceasta spusa a lui Iisus: Vede paiul din ochiul vecinului si nu vede barna din ochiul sau.
Uneori exista vinovatie si in cercetarea flagelurilor societatii si in dezvaluirea lor - depinde de sentimentul ce ne indeamna sa o facem; daca scriitorul nu are in vedere decat producerea scandalului, aceasta este o satisfactie personala pe care si-o procura prezentand imagini ce constituie mai degraba un rau exemplu decat unul bun. Spiritul aproba, dar poate fi pedepsit pentru acest fel de placere ce consta in a descoperi raul. Daca scriitorul prezinta lucruri bune, o face in profitul nostru, daca face rau, aceasta este o problema de constiinta ce-l priveste. De altmiteri, daca tine sa-si probeze sinceritatea, este treaba lui sa-si apere preceptul prin propriul sau exemplu.
Anumiti autori au publicat opere foarte frumoase si morale ce au ajutat progresul umanitatii, dar de care ei insisi nu au profitat de loc. Morala fara actiune este ca samanta fara lucrul pamantului. Ce beneficiu avem de la samanta daca nu o facem sa fructifice pentru a ne hrani - autorilor respectivi nu li se va tine cont, ca spirite, de binele savarsit de operele lor. Acesti oameni sunt mai vinovati, deoarece aveau inteligenta necesara pentru a intelege; nepracticand sfaturile date altora, au renuntat sa le culeaga fructele.
Cel ce face binele nu este criticabil de a avea constiinta acestui bine si de a-si marturisi siesi acest lucru. De vreme ce poate avea constiinta raului facut, el trebuie sa aiba si constiinta binelui, astfel incat sa stie daca actioneaza corect. Numai punand toate actiunile sale in balanta legii lui Dumnezeu, si mai ales in balanta legii dreptatii dragostei si caritatii se va putea spune daca ele sunt bune sau rele. Deci el, nu trebuie criticat pentru recunoasterea faptului ca a trimfat asupra relelor tendinte si pentru multumirea pe care o incearca. Daca ar face-o din vanitate, atunci ar cadea in alt pacat.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu