Teama de moarte

Teama de moarte este pentru multe persoane o cauza de nedumerire. Este un neajuns ca avem aceasta teama. Sa cautam in convingerea noastra din tinerete dupa care exista un rai si un iad, si in certitudinea noastra ca vom merge in iad deoarece ni s-a spus ca ceea ce exista in natura este pacat mortal pentru suflet. Atunci, cand devenim maturi, daca avem un pic de judecata, noi nu mai putem admite aceasta, si devin atei sau materialisti. Lucrurile acestea ne fac sa credem ca in afara vietii prezente nu exista nimic. Cat despre cei care au persistat in credintele lor din copilarie, ei reduc aceasta teama la focul etern ce trebuie sa-i arda fara a-i nimici.
Moartea nu inspira celui drept nicio teama, deoarece credinta ii da certitudinea viitorului; speranta il face sa astepte o viata mai buna, si caritatea cu care a practicat legea ii da siguranta ca nu va intalni in lumea cealalta o fiinta de care sa se rusineze.

Omul carnal, atasat mai mult de viata corporala decat de cea spirituala, are pe pamant griji si bucurii materiale; fericirea sa consta in indeplinirea trecatoare a tuturor dorintelor. Sufletul sau, preocupat si afectat in mod constant de vicisitudinile vietii se afla intr-o stare de neliniste si de suferinta continua. Moartea il sperie deoarece el se indoieste de viitorul sau si pentru ca isi lasa pe pamant toate bucuriile si toate sperantele.
Omul moral, care s-a ridicat deasupra nevoilor artificiale create de pasiuni, are, aici pe pamant, bucurii necunoscute omului materialist. Moderatia dorintelor da spiritului calmul si seninatatea. Fericit de binele pe care-l face, nu exista pentru el motive de deceptie, iar supararile aluneca peste sufletul sau fara sa-i lase o amprenta dureroasa.
Anumite persoane vor gasi aceste sfaturi de cautare a fericirii pe pamant putin banale. Sunt multi care spun asa dar sunt ca acei bolnavi carora medicul le prescrie regim: ar dori sa se vindece fara tratament continuand sa aiba indigestie.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)