Probe ale existentei lui Dumnezeu

Printr-o axioma pe care o aplicam stiintelor noastre se spune: nu exista efect fara cauza. Sa cautam cauza a tot ce nu este opera omului si ratiunea noastra ne va raspunde.
Pentru a crede in Dumnezeu, este suficient sa ne aruncam ochii asupra operelor creatiei. Universul exista, el are deci o cauza. A ne indoi de existenta lui Dumnezeu este ca si cum am nega ca orice efect are o cauza, si a avansa ideea ca din nimic s-a putut face ceva.
Noi oamenii avem sentimentul intuitiv al existentei lui Dumnezeu si il purtam in noi insine. Dumnezeu exista - de unde ne-ar veni acest sentiment daca el nu s-ar cladi pe nimic? Este inca o consecinta a principiului ca nu exista efect fara cauza.
Sentimentul intim al existentei lui Dumnezeu pe care-l avem in noi insine nu este actiunea educatiei sau produsul ideilor acumulate atat timp cat si salbaticii au acest sentiment. Daca sentimentul existentei unei fiinte supreme nu ar fi decat produsul unei invataturi, atunci el nu ar fi universal si nu ar exista, conform notiunilor stiintei, decat la cei care ar fi putut primi aceasta invatatura.

Trebuie sa existe o cauza prima a creatiei lucrurilor in proprietatile intime ale materiei. A atribui creatia primordiala a lucrurilor unor proprietati intime ale materiei inseamna a lua efectul drept cauza, caci aceste proprietati sunt ele insele un efect ce trebuie sa aiba cauza.
Exista si conceptia care atribuie creatia primordiala unei combinatii intamplatoare a materiei, altfel spus hazardului. Care om de bun simt poate privi hazardul ca o fiinta inteligenta? Armonia care regleaza resorturile universului pune in evidenta combinatii determinate si, prin aceasta, reveleaza o putere inteligenta. A atribui creatia primordiala hazardului ar fi un nonsens, caci hazardul este orb si nu poate produce efecte inteligente. Un hazard inteligent nu ar mai fi hazard.

Avem o vorba: "Intr-o opera se recunoaste creatorul". Sa privim opera si sa cautam creatorul. Orgoliul este cel ce zamisleste necredinta. Omul orgolios nu vrea nimic deasupra lui, deoarece se considera un spirit puternic. Biata fiinta, Dumnezeu te poate dobori cu o singura adiere!
Puterea unei inteligente se judeca prin operele sale; intrucat nicio fiinta umana nu poate crea ceea ce natura zamisleste, cauza prima este asadar o inteligenta superioara umanitatii. Oricat de grandioase ar fi minunile infaptuite de inteligenta umana - inteligenta ce are ea insasi o cauza - cu atat cauza prima trebuie sa fie mai grandioasa. Este acea inteligenta-cauza prima a tuturor lucrurilor, oricare ar fi numele sub care omul a desemnat-o.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)