Sclavia

Orice stapanire absoluta a unui om de catre alt om este contrara legii lui Dumnezeu. Sclavia este un abuz al fortei; ea va disparea odata cu progresul, asa cum vor disparea putin cate putin toate abuzurile.
Legea omeneasca ce consacra sclavia este o lege impotriva naturii, de vreme ce ea asimileaza omul cu animalul si il degradeaza atat moral cat si fizic.
Raul este intotdeauna rau si toate sofismele noastre nu vor face ca o fapta rea sa devina o fapta buna dar responsabilitatea raului savarsit este legata de posibilitatile avute de a intelege raul. Cel ce profita de pe urma legii sclaviei este intotdeauna vinovat de o violare a legii naturii; de aceea, ca si in alte cazuri, culpabilitatea este relativa. Sclavia fiind trecuta printre obiceiurile anumitor popoare, omul a putut profita de buna-credinta ca de un lucru ce i se parea natural Dar indata ce ratiunea sa dezvoltata si mai ales luminata, de crestinism i-a aratat in sclav pe egalul sau in fata lui Dumnezeu, el nu mai are scuza.

Inegalitatea naturala a aptitudinilor plaseaza anumite neamuri sub stapanirea altora mai inteligente dar pentru a le inalta, nicidecum pentru a le abrutiza si mai mult prin servitudine. Oamenii au privit prea mult timp anumite neamuri omenesti ca pe niste animale de povara dotate cu brate si maini si despre care au crezut ca au dreptul sa le vanda ca pe niste vite. Ei se cred de un sange mai pur, nebuni ce nu vad decat materia! Nu sangele este mai mult sau mai putin pur, ci spiritul.
Exista oameni care-si trateaza sclavii cu omenie, cauta sa nu le lipseasca nimic si gandesc ca libertatea i-ar putea expune la si mai multe privatiuni. Acestia isi inteleg mai bine interesele; ei au tot atat de mare grija de boii si caii lor, ca sa obtina un profit mai mare din afacere. Ei nu sunt la fel de vinovati ca cei ce maltrateaza sclavii; in schimb, dispun de acestia ca de o marfa, privandu-i de dreptul de a fi liberi.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)