Binele si raul

Morala este regula bunei conduite, adica o distinctie intre bine si rau. Ea este bazata pe respectarea legii lui Dumnezeu. Omul se comporta bine cand face totul in vederea si pentru binele tuturor, caci atunci el respecta legea lui Dumnezeu.
Binele reprezinta tot ceea ce e conform cu legea lui Dumnezeu, iar raul tot ceea ce-l indeparteaza de El. Astfel, a face bine inseamna a ne conforma legii lui Dumnezeu; a face raul inseamna a incalca aceasta lege.
Omul poseda mijloacele de a distinge binele de rau atunci cand crede in Dumnezeu si cand doreste sa stie. Dumnezeu ne-a dat inteligenta tocmai pentru ca omul sa discearna binele de rau.
Omul, subiect al erorii, se poate insela in aprecierea binelui si raului, crezand ca face bine atunci cand de fapt face rau. Asta se poate intampla daca nu tinem cont de ceea ce a spus Iisus: "Vegheati sa se faca sau sa nu se faca un lucru ca si cum ar fi vorba despre voi; aceasta este totul. Si nu va veti insela."

Cand mancam prea mult, aceasta ne face rau. Ei bine! Dumnezeu este cel ce ne da masura pentru ceea ce ne trebuie. Cand o depasim, suntem pedepsiti. Acelasi lucru este in toate. Legea naturala traseaza omului limita nevoilor sale; cand o depaseste, el este pedepsit prin suferinta. Daca omul ar asculta in toate faptele sale aceasta voce care ii spune destul, ar evita cea mai mare parte dintre relele pe care le pune pe seama naturii.
Totul este in natura lucrurilor, vorbind de raul moral. Se pune intrebarea daca Dumnezeu putea sa creeze umanitatea in conditii mai bune. Spiritele au fost create simple si ignorante. Dumnezeu lasa omului alegerea drumului; cu atat mai rau pentru el daca o apuca pe cel gresit; pelerinajul sau va fi mai lung. Daca nu ar exista munti, omul nu ar putea intelege ca exista urcusuri si coborasuri, si daca nu erau pietrele, el nu putea intelege ca exista corpuri dure. E nevoie ca spiritul sa acumuleze experienta si pentru aceasta trebuie sa cunoasca binele si raul; de aceea exista o unire intre spirit si corp.

Diferitele pozitii sociale creeaza nevoi ce nu sunt egale pentru toti oamenii. Aceste pozitii diferite exista in natura conform progresului. Acest lucru nu este un obstacol pentru legea naturala ce se aplica in toate si pentru toti.
Legea lui Dumnezeu este aceeasi pentru toti. Binele este intotdeauna bine si raul este intotdeauna rau, oricare ar fi statutul social al omului; diferenta consta in gradul de responsabilitate.
Oare salbaticul care cedand in fata instinctului de a se hrani cu carne omeneasca este vinovat? Ni s-a spus ca raul depinde de vointa. Omul este mai vinovat pe masura ce cunoaste mai mult ceea ce face.
Circumstantele dau binelui si raului o gravitate relativa. Omul comite adesea greseli ca urmare a pozitiei si locului sau in societate, dar care nu sunt scuzabile. Responsabilitatea este in raport cu mijloacele de a intelege binele si raul. Astfel omul iluminat care comite o simpla nedreptate este mai vinovat in ochii lui Dumnezeu decat salbaticul ignorant care se lasa prada instinctelor sale.

Cateodata raul pare sa fie o consecinta a fortei lucrurilor. Asa de exemplu, in anumite cazuri, nevoia de distrugere chiar a propriului semen. In aceasta situatie nu este un rau mai mic, desi este necesar - aceasta necesitate dispare pe masura ce sufletul se epureaza trecand de la o existenta la alta si atunci, omul nu este mai putin vinovat cand comite raul, ca doar intelege mai bine.
Raul cade asupra celui care il provoaca. Astfel, omul care este condus de rau datorita pozitiei sociale data de semenii sai este mai putin vinovat decat cei care sunt cauza; caci fiecare va purta vina nu numai pentru raul ce-l va face, ci si pentru cel provocat.
Cel ce nu face rau dar care profita de raul facut de un altul, este vinovat in aceeasi masura; este ca si cum l-ar fi comis. A profita de rau este ca si cum ai participa la el. L-ar fi putut respinge inainte de comitere; dar ca raul fiind facut, s-a folosit de el, inseamna de fapt ca l-a aprobat si ca l-ar fi facut el insusi daca ar fi putut sau ar fi incercat.

Dorinta de rau este cateodata tot atat de reprobabila ca raul insusi. Depinde de situatie. Exista virtutea de a rezista cu premeditare raului iscat de dorinta de a face rau, mai ales cand exista posibilitatea de a-ti satisface aceasta dorinta. Dar daca aceasta nu este decat prilejul care lipseste, atunci dorinta este vinovata.
Nu este suficient de a nu face rau pentru a fi placut lui Dumnezeu si pentru a ne asigura o stare de viitor. Omul trebuie sa faca binele pe masura puterilor sale; caci fiecare dintre noi va raspunde de tot raul ce se va fi facut din cauza binelui pe care nu-l vom face.
Nu exista persoane care sa nu poata face binele; doar egoismul nu gaseste niciodata ocazia. E suficient sa fim in legatura cu alti oameni pentru a gasi prilejul de a face binele, si in fiecare zi din viata se da posibilitatea oricui sa nu fie orb din egoism. A face binele nu inseamna numai a fi caritabil, inseamna a fi folositor pe masura puterilor noastre ori de cate ori ajutorul nostru poate fi necesar.

Mediul in care se afla anumite persoane reprezinta pentru acestea sursa primara a multor vicii si crime. Dar aceasta este o incercare aleasa de spirit in stare de libertate; el a dorit sa se expuna tentatiilor pentru a obtine meritul rezistentei.
Cand omul este intr-un fel aruncat in atmosfera viciului, raul devine pentru el o chemare dar nu o chemare irezistibila. In mijlocul acestei atmosfere de viciu, se pot gasi cateodata mari virtuti. Sunt spirite care au avut puterea de a rezista si care au avut in acelasi timp misiunea de a exercita o influenta benefica asupra semenilor lor.
Meritele binelui consta in dificultate; nu exista merit cand facem bine fara suferinta si cand nu ne costa nimic. Dumnezeu tine cont mai mult de saracul care isi imparte singura bucata de paine decat de bogatul care da din prisosul sau. Si Iisus a spus-o.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)