Rugaciunea

Rugaciunea este placuta intotdeauna lui Dumnezeu cand este spusa din inima, caci intentia este totul pentru El. Rugaciunea din inima e preferabila celei pe care o putem citi, oricat de frumoasa ar fi, daca am citit-o mai mult cu buzele decat cu gandul. Rugaciunea este placuta lui Dumnezeu cand este spusa cu credinta, fervoare si sinceritate - dar sa nu credem ca El este miscat de rugaciunea omului vanitos, orgolios si egoist, si mai putin daca ea nu este un act de cainta sincera si de adevarata umilinta.
Rugaciunea este un act de adoratie. A te ruga lui Dumnezeu inseamna a te gandi la El, a te apropia de El, a intra in comunicare cu el. Prin rugaciune se propun trei lucruri: lauda, cererea, multumirea.
Cel ce se roaga cu ravna si incredere este mai puternic in fata tentatilor raului si Dumnezeu ii trimite spiritele bune pentru a-l ajuta. Este un ajutor ce nu a fost niciodata refuzat daca a fost cerut cu sinceritate.

Sunt anumite persoane care se roaga mult si totusi au un caracter rau, sunt geloase, invidioase, artagoase, lipsite de bunavointa si indulgenta iar cateodata chiar vicioase. Esentialul nu este sa ne rugam mult, ci sa ne rugam bine. Aceste persoane cred ca tot meritul consta in lungimea rugaciunii si inchid ochii la propriile lor defecte. Rugaciunea este, pentru ele, o ocupatie, o umplere a timpului si nicidecum o analiza a sinelui. Remediul este ineficace, fiind folosita numai forma exterioara.
Dumnezeu stie sa discearna binele de rau; rugaciunea nu ascunde greselile. Cel care cere de la Dumnezeu iertarea greselilor sale nu o obtine decat schimbandu-si conduita. Faptele bune sunt cele mai bune rugaciuni, caci faptele valoreaza mai mult decat vorbele.

Ne putem ruga cu folos pentru ceilalti. Spiritul celui ce se roaga actioneaza prin vointa sa de a face bine. Prin rugaciune, el atrage spre sine spiritele bune, care-l ajuta in binele pe care vrea sa-l infaptuiasca.
Noi avem in noi insine, prin gandire si vointa, o putere de actiune ce se intinde mult dincolo de limitele sferei noastre corporale. Rugaciunea pentru ceilalti este un act al acestei vointe. Daca este arzatoare si sincera, ea poate chema in ajutorul sau spirite bune pentru a sugera ganduri bune si pentru a da corpului si sufletului puterea de care au nevoie. Daca rugaciunea inimii este totul, cea a buzelor nu este nimic.

Incercarile noastre sunt in mana lui Dumnezeu si ele trebuie duse pana la capat, caci atunci Dumnezeu tine intotdeauna cont de supunerea noastra. Rugaciunea cheama la noi spiritele bune care ne dau puterea de a le suporta cu curaj si incercarile ni se par atunci mai putin grele. Rugaciunea nu este niciodata inutila cand este bine facuta; ea da forta si este deja un mare rezultat. "Ajuta-te si Cerul te va ajuta". Dumnezeu nu poate schimba ordinea naturii dupa placul fiecaruia, caci ceea ce este un mare rau din punctul nostru de vedere meschin si al vietii noastre efemere, este adesea un mare bine in ordinea generala a universului. Cate rele nu exista al caror autor este omul, datorita lipsei de prevedere si greselilor sale? El este pedepsit pentru pacatul sau.
Totusi, cererile indreptatite sunt deseori indeplinite asa cum gandim. Noi credem ca Dumnezeu nu ne-a ascultat, deoarece nu a facut un miracol pentru noi, in timp ce El ne ajuta numai prin mijloacele naturale ce noua ni se par un efect al hazardului sau forta a lucrurilor; deseori El ne suscita gandirea necesara pentru ca noi insine sa iesim din necaz.

Este folositor sa ne rugam pentru morti si pentru spiritele suferinde. Rugaciunile noastre pot duce la alinarea suferintelor acestora.
Rugaciunea nu poate avea ca efect schimbarea planurilor lui Dumnezeu, in schimb poate sa miste sufletul pentru care se face rugaciunea in incercarea de a-l usura, deoarece ea este o marturie a interesului ce i se acorda si pentru ca nefericitul este intotdeauna usurat cand gaseste suflete caritabile ce-i compatimesc durerile. Pe de alta parte, prin rugaciune el este impins la cainta si la dorinta de a face ceea ce trebuie pentru a fi fericit; in acest sens i se poate usura chinul, daca si din partea sa exista bunavointa. Aceasta dorinta de imbunatatire starnita de rugaciune atrage alaturi de spiritul suferind spirite bune, care vin sa-l lumineze, sa-l consoleze si ii dau speranta. Iisus se ruga pentru "oile ratacite"; el ne arata astfel ca vom fi vinovati daca nu o vom face pentru cei ce au cea mai mare nevoie.

Hristos a spus oamenilor: "Iubiti-va unii pe altii". Acest indemn include pe cel referitor la folosirea tuturor mijloacelor posibile de a marturisi dragostea, fara a intra in detaliu privind modul de atingere a acestui scop. Daca este adevarat ca nimic nu poate abate Creatorul de la aplicarea dreptatii, nu este mai putin adevarat ca rugaciunea pe care i-o adresam celui mort ce ne inspira dragoste, este pentru acesta o dovada de amintire ce nu poate decat sa contribuie la alinarea suferintelor sale si sa-l consoleze, de indata ce el marturiseste cea mai mica pocainta, dar numai atunci este ajutat. Niciodata nu ii este dat sa ignore faptul ca un suflet simpatic s-a ocupat de el, ii este dat alintatorul gand ca intermedierea i-a fost utila. Rezulta in mod necesar de partea sa un sentiment de recunostinta si afectiune pentru cel ce i-a dat aceasta proba de atasament sau de compatimire. In consecinta, dragostea recomandata de Hristos oamenilor nu a facut decat sa sporeasca intre ei; manifesta asadar supunere fata de legea dragostei si unirii tuturor fapturilor, lege divina ce trebuie sa conduca la unitate, scop si final al spiritului.

Putem sa ne rugam spiritelor bune, care sunt mesagerii lui Dumnezeu si executorii vointei sale, dar puterea lor este conforma cu superioritatea lor si este determinata intotdeauna de stapanul tuturor lucrurilor, fara a carui permisiune nimic nu se face. De aceea rugaciunile ce li se adreseaza nu sunt eficace decat daca sunt placute lui Dumnezeu.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)