joi, 5 martie 2009

Legea distrugerii

Distrugerea necesara si distrugerea abuziva


Distrugerea este o lege a naturii. Trebuie ca totul sa se distruga pentru a se naste din nou si a regenera. Tot ceea ce noi numim distrugere nu este decat o transformare ce are drept scop reinnoirea si imbunatatirea entitatilor vii.
Creatiile lui Dumnezeu sunt instrumente de care acesta se serveste pentru a-si atinge scopurile. Pentru a se hrani, fapturile vii se nimicesc intre ele, si aceasta in dublu scop: de a mentine in reproducere, ce ar putea deveni excesiva si de a utiliza ramasitele invelisului exterior drept hrana. Dar intotdeauna ceea ce se distruge este acest invelis exterior, si el nu este decat un accesoriu si nicidecum partea esentiala; cel indestructibil este principiul inteligent care sufera diferite metamorfoze in evolutia sa.
Distrugerea nu vine decat la timpul necesar. Orice distrugere anticipata impiedica dezvoltarea principiului inteligent; de aceea Dumnezeu a dat fiecarei fiinte nevoia de a trai si a se reproduce.
Omul trebuie sa caute sa-si prelungeasca viata pentru a-si indeplini sarcina; de aceea Dumnezeu i-a dat instinctul de conservare si acest instinct il sustine in incercarile sale - fara el, omul s-ar lasa foarte adesea descurajat. Vocea tainica care-l face sa respinga moartea ii spune ca mai poate face ceva pentru progresul sau. Cand il ameninta un pericol, acesta reprezinta un avertisment de a folosi ragazul acordat de Dumnezeu; dar ingratul o pune pe seama stelei sale norocoase decat pe seama creatorului sau.

Natura a asezat mijloacele de conservare alaturi de agentii distrugatori - remediul fata de rau - pentru a mentine echilibrul si a servi la contrapondere.
Nevoia de distrugere nu este aceeasi in toate lumile. Este proportionala cu starea mai mult sau mai putin materiala, dar inceteaza la o stare fizica si morala mai epurata. In lumile ceva mai avansate decat a noastra, conditiile de existenta sunt complet diferite.
Nevoia de distrugere se diminueaza la om pe masura ce spiritul predomina asupra materiei, de aceea vedem oroarea distrugerii urmata de dezvoltarea intelectuala si morala.
In starea sa actuala, omul nu are dreptul nelimitat de a distruge animalele. Acest drept este limitat de necesitatea asigurarii hranei si securitatii sale; abuzul nu a fost niciodata un drept.
Orice distrugere ce depaseste limitele nevoii, cum ar fi vanatoarea de placere, este o violare a legii lui Dumnezeu. Predominanta a bestialitatii asupra naturii spirituale. Animalele nu distrug decat pentru nevoile lor, dar omul, care are liberul arbitru, distruge fara necesitate; el va da socoteala de abuzul libertatii ce i-a fost acordata, caci el cedeaza in fata celor mai rele instincte.
Nici popoarele care imping la exces scrupulul la distrugerea animalelor, nu au un merit deosebit. Este un exces al unui sentiment laudabil prin el insusi, dar care devine abuziv, si al carui merit este neutralizat prin exagerari ale binelui de alte feluri. Exista la ele mai multa teama superstitioasa decat o adevarata bunatate.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Niciun comentariu: