vineri, 6 martie 2009

Legea societatii

Necesitatea vietii sociale


Viata sociala este o lege a naturii. Dumnezeu a facut omul pentru a trai in societate. Izolarea totala este contrara legii naturii. Oamenii cauta societatea din instinct si este nevoie ca toti sa participe la progres ajutandu-se reciproc.
Omul trebuie sa progreseze; singur, el nu o poate face, deoarece nu are toate facultatile necesare si de aceea ii este necesar contactul permanent cu ceilalti oameni. In izolare, el se abrutizeaza iar capacitatile ii slabesc.
Nici un om nu are facultati complete.Prin reunirea sociala, ei se completeaza unii pe ceilalti in asigurarea bunastarii si progresului. De aceea avand nevoie unii de altii, sunt facuti sa traiasca in societate si nu in izolare.

Viata de izolare. Legamantul tacerii

Izolarea absoluta este condamnabila chiar daca omul isi gaseste satisfactie in ea. Este o satisfactie de egoist. Lui Dumnezeu nu-i este pe plac o viata ce nu poate fi folositoare nimanui.
Oamenii care traiesc in izolare absoluta pentru a fugi de contactul vatamator cu lumea dau dovada de dublu egoism.
Nu este meritorie izolarea nici daca retragerea are ca scop o ispasire, prin impunerea unor grele privatiuni. A face mai mult bine decat a nu face rau, aceasta este cea mai buna ispasire. Evitand raul, omul cade in altul, de vreme ce uita legea dragostei si a caritatii.
Cei care fug de lume pentru a se consacra iertarii pacatosilor se ridica. Ei au dublul merit de a se situa deasupra bucuriilor materiale si de a face binele prin indeplinirea legii muncii.
Cei care cauta in retragere linistea ceruta de anumite activitati nu sunt egoisti. Aceasta nu este deloc retragere absoluta. Ei nu se izoleaza de societate, din moment ce lucreaza pentru ea.

Legamantul tacerii, recomandat de anumite secte inca din cea mai indepartata antichitate, este o prostie. De ce exista cuvantul si pentru ce a fost el dat de Dumnezeu? Dumnezeu condamna abuzul si nefolosirea facultatilor date de El. Totusi tacerea este utila pentru ca in tacere te reculegi; spiritul nostru devine mai liber si poate intra in comunicare cu alte spirite.
Fara indoiala, cei ce privesc aceste privatiuni voluntare ca pe niste acte de virtute au o intentie buna dar ei se inseala deoarece nu inteleg in totalitate adevaratele legi ale lui Dumnezeu.
Legamantul tacerii absolute, ca si legamantul izolarii, priveaza omul de relatiile sociale ce-i pot furniza ocaziile de a face binele si a indeplini astfel legea progresului.

Legaturile de familie

La animale, parintii si copiii nu se mai recunosc dupa ce ultimii nu mai au nevoie de ingrijire. Animalele traiesc o viata materiala si nicidecum o viata morala. Tandretea mamei pentru puii sai are ca principiu instinctul de conservare a speciei. Cand aceste vietuitoare pot sa se intretina singure, misiunea mamei e indeplinita, natura nemaicerandu-i nimic in plus; de aceea ea isi abandoneaza primii pui ocupandu-se de noii veniti.
Omul are o alta soarta decat animalele. De ce totusi mereu tendinta de a-l asemana acestora. Exista la el si alt lucru in afara nevoilor fizice: necesitatea progresului. Legaturile sociale sunt necesare progresului si legaturile de familie strang legaturile sociale. De aceea legaturile de familie sunt o lege a naturii. Dumnezeu a dorit ca oamenii sa invete astfel sa se iubeasca ca fratii.
Rezultatul slabirii legaturilor de familie este recrudescenta egoismului.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Niciun comentariu: