sâmbătă, 21 martie 2009

Materialism

Anatomistii, fiziologii si in general cei ce aprofundeaza stiintele naturii sunt des inclinati catre materialism. Fiziologul raporteaza totul la ceea ce vede. Orgoliul oamenilor ce cred ca stiu totul si nu admit ceva ce poate depasi intelegerea lor! Insasi stiinta lor le da infumurarea; ei gandesc ca natura nu poate avea nimic de ascuns pentru ei.
Materialismul nu este o consecinta a studiilor ce ar trebui, din contra, sa arate omului superioritatea inteligentei care guverneaza lumea - noi oamenii tragem aceasta falsa concluzie, pentru ca noi putem abuza de tot, chiar de cele mai bune lucruri. De altfel, neantul ne inspaimanta mai mult decat am voi sa para, si firile puternice sunt adesea mai mult laudaroase decat brave.
Majoritatea sunt materialisti pentru ca nu au nimic cu care sa umple abisul ce se casca in fata lor; daca li se arunca o ancora de salvare, ei se vor agata strans de ea.

"Printr-o aberatie a inteligentei, exista oameni care nu vad in fapturile organice decat actiunea materiei si raporteaza la ea toate actele noastre. Ei nu au vazut in corpul omenesc decat masina electrica; nu au studiat mecanismul vietii decat prin jocul organelor; au vazut adesea intinzandu-se prin ruptura un fir, si nu au vazut nimic altceva decat acest fir; au cautat daca ramane ceva, si cum nu au gasit decat materie devenita inerta, caci nu au vazut sufletul ce iesea si nu l-au putut sesiza, au conchis ca totul consta in proprietatile materiei si ca astfel dupa moarte nu exista decat neantul gandirii - trista consecinta daca ar fi fost asa, caci atunci binele si raul ar fi fost fara scop; omul ar fi fost cladit sa nu se gandeasca decat la el si sa puna deasupra tuturor satisfacerea placerilor sale materiale, legaturile sociale ar fi fost rupte, afectele cele mai sanatoase indepartate fara intoarcere. Din fericire, aceste idei sunt departe de a fi generale; se poate chiar spune ca ele sunt foarte circumscrise si nu constituie decat opinii individuale, caci nicaieri nu au fost ridicate la rangul de doctrina. O societate fondata pe aceste baze ar purta in sine germenele distrugerii sale si membrii sai s-ar sfasia intre ei ca animalele feroce.

Omul are in mod instinctiv gandul ca totul pentru el nu se sfarseste odata cu viata; el are oroare de neant; el se straduieste in zadar sa se opuna gandului despre viitor, cand vine momentul suprem, deoarece nu sunt putini cei care se intreaba ce se va alege de ei; caci ideea de a parasi viata fara intoarcere are in ea ceva dureros. Cine ar putea, intr-adevar, sa priveasca in fata cu indiferenta o despartire absoluta, eterna de tot ceea ce a iubit? Cine ar putea sa vada fara spaima deschizandu-se in fata sa abisul imens al neantului, unde ar fi inghitite pentru totdeauna toate talentele noastre, toate sperantele noastre si sa-si spuna: Cum! dupa mine, nimic, nimic mai mult decat vidul; totul este sfarsit, fara intoarcere; cateva zile si amintirea mea va fi stearsa din memoria celor ce-mi supravietuiesc; curand nu va mai ramane nicio urma din trecerea mea pe pamant; chiar si binele pe care l-am facut va fi uitat de ingratii pe care i-am indatorat; si nimic pentru a compensa acestea, nicio alta perspectiva decat aceea a corpului meu ros de viermi!
Acest tablou nu are ceva oribil, glacial? Religia ne arata ca nu poate fi asa, si ratiunea ne-o confirma; dar aceasta existenta viitoare, vaga si nedefinita, nu are nimic care sa satisfaca dragostea noastra de certitudine; este ceea ce, la unii insufla indoiala. Avem un suflet, fie, dar ce este acest suflet? Are o forma, o aparenta oarecare? Este o faptura limitata sau una nedefinita? Unii spun ca este un suflu al lui Dumnezeu, altii o scanteie, altii o parte a marelui TOT, principiul vietii si al inteligentei; dar stim noi oare ce sunt toate acestea? Ce importanta mai are sa ai un suflet daca dupa noi el se cufunda in imensitate ca si picaturile de apa in ocean! Pierderea individualitatii noastre nu este ca si neantul?

Religia ne invata de asemenea ca vom fi fericiti sau nefericiti, dupa binele sau raul pe care le vom face; dar ce este fericirea care ne asteapta la sanul lui Dumnezeu? Este o beatitudine, o contemplatie eterna, fara alta preocupare decat de a aduce laude Creatorului? Flacarile iadului sunt o realitate sau un simbol? Insasi biserica il accepta in aceasta ultima acceptie, dar care sunt aceste suferinte? Unde este acest loc de supliciu? Intr-un cuvant ce se face, ce se vede in aceasta lume care ne asteapta pe toti? Nimeni, se spune, nu a revenit pentru a ne da socoteala. Este o eroare, si misiunea spiritismului este tocmai de a ne lamuri asupra acestui viitor, de a ne face, pana intr-un anumit punct, sa-l atingem cu mana si ochiul, nu numai prin rationament, ci si prin fapte. Gratie comunicarilor spiritiste, aceasta nu mai este o prezumtie, o probabilitate asupra careia fiecare brodeaza dupa plac, pe care poetii o infrumuseteaza cu fictiunile lor sau raspandesc imagini alegorice care ne inseala, ci este realitatea ce ne apare, insasi entitatile de dincolo de moarte care vin sa ne descrie situatia lor, sa ne spuna ce fac, sa ne permita sa asistam pentru a povesti astfel peripetiile din noua lor viata si, prin acest mijloc, sa ne arate soarta inevitabila care ne este rezervata dupa meritele si faptele noastre rele. Exista aici ceva antireligios? Cu totul impotriva, de vreme ce incredulii gasesc aici credinta iar nepasatorii o reinnoire a fervorii si increderii. Spiritismul este deci cel mai puternic auxiliar al religiei. De vreme ce este acest lucru, Dumnezeu este cel care ingaduie, si il ingaduie tocmai pentru a reinsufleti sperantele noastre sovaielnice si pentru a ne readuce pe calea binelui din perspectiva viitorului."

Allan Kardec - Cartea spiritelor

2 comentarii:

Mugur spunea...

Foarte interesant! Multumesc frumos, Amira!

Amira spunea...

Eu iti multumesc.