Legea conservarii obliga la satisfacerea necesitatilor corpului. Fara putere si sanatate munca este imposibila.
Bunastarea este o dorinta naturala. Dumnezeu nu interzice decat abuzul, acesta fiind contrar conservarii. Cautarea bunastarii nu este o crima daca aceasta bunastare nu este obtinuta pe spinarea altora si nu ne imputineaza fortele morale si fizice.
Privatiunile voluntare, in vederea unei ispasiri de asemenea voluntare nu au vreun merit. Facand bine altora, vom fi mai meritosi. Exista totusi si privatiuni voluntare meritorii - privarea de lucrurile inutile, deoarece detaseaza omul de materie si sporeste sufletul. Meritoriu este de a rezista tentatiei ce impinge spre excese sau placerea lucrurilor inutile; de a ne limita stict la cele necesare pentru a da si celor ce nu au. Daca privatiunea nu este decat un simulacru, atunci este o batjocura.
Viata de mortificare ascetica a fost practicata inca din antichitate la diferite popoare. Daca ea nu serveste decat celui care o practica si il impiedica sa faca bine, atunci e egoism, oricare ar fi pretextul care-o infrumuseteaza. A te priva si a muncii pentru altii - aceasta este adevarata mortificare potrivit milei crestine.
Despre abtinerea de la anumite alimente prescrisa la diferite popoare nu este intemeiata. Tot ceea ce serveste omului pentru a se hrani fara a-i prejudicia sanatatea este permis, dar legislatorii au putut interzice anumite alimente intr-un scop util si, pentru a da mai mult credit legilor lor, le-au prezentat ca venind de la Dumnezeu.
Conform constitutiei noastre fizice, carnea hraneste carnea, astfel omul se prapadeste. Legea conservarii ne obliga sa ne intretinem fortele si sanatatea pentru legea muncii. Prin urmare trebuie sa ne hranim potrivit structurii noastre.
Abstinenta de la hrana animala sau de alt fel, ca ispasire este meritorie daca privatiunea este in folosul altora; dar Dumnezeu nu poate vedea o mortificare daca nu exista privatiune serioasa si utila; de aceea se spune ca cei care se priveaza doar in aparenta sunt ipocritii.
Sa ne intrebam daca un lucru este util. Ceea ce este inutil nu poate fi placut lui Dumnezeu si ceea ce este vatamator ii este intotdeauna neplacut. Deci, mutilarile operate pe corpurile oamenilor sau ale animalelor sunt inutile. Dumnezeu nu este sensibil decat la sentimentele ce inalta sufletul spre el; numai aplicand legea sa si nu incalcand-o ne vom putea elibera de coaja pamanteana.
Suferintele din aceasta lume ne inalta prin felul in care sunt suportate dar nu se intampla la fel cu cele impuse in mod voluntar. Singurele suferinte care inalta sunt cele naturale, caci ele vin de la Dumnezeu; suferintele voluntare nu servesc la nimic daca nu fac ceva pentru binele celorlalti. Cei ce-si scurteaza viata prin asprime supraomeneasca - asa cum fac bonzii, fachirii si unii fanatici din multe secte - nu avanseaza pe drumul lor. Mai degraba ar trebui sa lucreze pentru binele semenilor lor. Daca l-ar intreba pe nevoias, daca l-ar consolo pe cel ce plange, daca ar munci pentru cei infirmi, daca ar indura privatiuni pentru usurarea celor nefericiti, atunci viata lor ar fi utila si placuta lui Dumnezeu. Daca, in suferintele voluntare pe care le indura, nu are in vedere doar binele, atunci este egoism; daca se sufera pentru ceilalti, este caritate - acestea sunt invataturile lui Hristos.
Instinctul de conservare a fost dat tuturor fapturilor tocmai pentru a preveni pericolele si suferintele. Sa ne biciuim spiritul si nicidecum trupul, sa ne umilim trufia, sa ne inabusim orgoliul asemanator unui sarpe care ne musca mana, si vom face mai mult pentru imbunatatirea noastra decat prin asprimi.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Bunastarea este o dorinta naturala. Dumnezeu nu interzice decat abuzul, acesta fiind contrar conservarii. Cautarea bunastarii nu este o crima daca aceasta bunastare nu este obtinuta pe spinarea altora si nu ne imputineaza fortele morale si fizice.
Privatiunile voluntare, in vederea unei ispasiri de asemenea voluntare nu au vreun merit. Facand bine altora, vom fi mai meritosi. Exista totusi si privatiuni voluntare meritorii - privarea de lucrurile inutile, deoarece detaseaza omul de materie si sporeste sufletul. Meritoriu este de a rezista tentatiei ce impinge spre excese sau placerea lucrurilor inutile; de a ne limita stict la cele necesare pentru a da si celor ce nu au. Daca privatiunea nu este decat un simulacru, atunci este o batjocura.
Viata de mortificare ascetica a fost practicata inca din antichitate la diferite popoare. Daca ea nu serveste decat celui care o practica si il impiedica sa faca bine, atunci e egoism, oricare ar fi pretextul care-o infrumuseteaza. A te priva si a muncii pentru altii - aceasta este adevarata mortificare potrivit milei crestine.
Despre abtinerea de la anumite alimente prescrisa la diferite popoare nu este intemeiata. Tot ceea ce serveste omului pentru a se hrani fara a-i prejudicia sanatatea este permis, dar legislatorii au putut interzice anumite alimente intr-un scop util si, pentru a da mai mult credit legilor lor, le-au prezentat ca venind de la Dumnezeu.
Conform constitutiei noastre fizice, carnea hraneste carnea, astfel omul se prapadeste. Legea conservarii ne obliga sa ne intretinem fortele si sanatatea pentru legea muncii. Prin urmare trebuie sa ne hranim potrivit structurii noastre.
Abstinenta de la hrana animala sau de alt fel, ca ispasire este meritorie daca privatiunea este in folosul altora; dar Dumnezeu nu poate vedea o mortificare daca nu exista privatiune serioasa si utila; de aceea se spune ca cei care se priveaza doar in aparenta sunt ipocritii.
Sa ne intrebam daca un lucru este util. Ceea ce este inutil nu poate fi placut lui Dumnezeu si ceea ce este vatamator ii este intotdeauna neplacut. Deci, mutilarile operate pe corpurile oamenilor sau ale animalelor sunt inutile. Dumnezeu nu este sensibil decat la sentimentele ce inalta sufletul spre el; numai aplicand legea sa si nu incalcand-o ne vom putea elibera de coaja pamanteana.
Suferintele din aceasta lume ne inalta prin felul in care sunt suportate dar nu se intampla la fel cu cele impuse in mod voluntar. Singurele suferinte care inalta sunt cele naturale, caci ele vin de la Dumnezeu; suferintele voluntare nu servesc la nimic daca nu fac ceva pentru binele celorlalti. Cei ce-si scurteaza viata prin asprime supraomeneasca - asa cum fac bonzii, fachirii si unii fanatici din multe secte - nu avanseaza pe drumul lor. Mai degraba ar trebui sa lucreze pentru binele semenilor lor. Daca l-ar intreba pe nevoias, daca l-ar consolo pe cel ce plange, daca ar munci pentru cei infirmi, daca ar indura privatiuni pentru usurarea celor nefericiti, atunci viata lor ar fi utila si placuta lui Dumnezeu. Daca, in suferintele voluntare pe care le indura, nu are in vedere doar binele, atunci este egoism; daca se sufera pentru ceilalti, este caritate - acestea sunt invataturile lui Hristos.
Instinctul de conservare a fost dat tuturor fapturilor tocmai pentru a preveni pericolele si suferintele. Sa ne biciuim spiritul si nicidecum trupul, sa ne umilim trufia, sa ne inabusim orgoliul asemanator unui sarpe care ne musca mana, si vom face mai mult pentru imbunatatirea noastra decat prin asprimi.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu