Munca este o lege a naturii pentru ce ea este o necesitate. Mai mult, civilizatia obliga omul la munca deoarece prin ea isi sporeste nevoile si placerile sale. Prin munca nu trebuie inteles numai ocupatiile materiale. Spiritul munceste asemenea corpului. Orice ocupatie utila este o munca.
Munca este o consecinta a naturii corporale a omului. Este o ispasire si in acelasi timp un mijloc de a-si perfectiona inteligenta. Fara munca omul ar fi ramas intr-o stare de inteligenta infantila, pentru ca el isi datoreaza hrana, securitatea si bunastarea doar muncii si activitatii sale. Celui ce are corpul slab, Dumnezeu i-a dat inteligenta pentru a suplini; dar intotdeauna exista o munca.
Totul lucreaza in natura. Animalele muncesc ca si oamenii, dar munca lor, ca si inteligenta lor, este limitata la grija propriei conservari. Iata de ce la ele, munca nu aduce progresul, in timp ce la om ea are un dublu scop: conservarea trupului si dezvoltarea gandirii ce este tot o necesitate care il inalta pe om. Cand spunem ca lucrul animalelor este limitat la grija conservarii lor, intelegem scopul pe care si-l propun lucrand. Dar ingrijindu-se fara stirea lor doar de asigurarea propriilor necesitati materiale, nu inseamna ca ele concura mai putin la scopul final al naturii, desi nu intotdeauna rezultatul este evident.
In lumile mai perfectionate, omul nu este supus acelorasi necesitati de a munci. Natura muncii este relativa dupa natura necesitatilor; mai putine necesitati materiale, mai putina munca materiala - dar omul nu ramane inactiv si inutil, caci lipsa de ocupatie ar fi un supliciu in loc sa fie o binecuvantare.
Omul care poseda suficiente bunuri pentru a-si asigura existenta nu este absolvit de legea naturii; poate doar de lucrul material dar nu si de obligatia de a se face util prin mijloacele sale, de a perfectiona inteligenta sa sau pe cea a altora, ceea ce tot munca este. Daca omul caruia Dumnezeu i-a dat suficiente bunuri pentru a-si asigura existenta, nu este constrans sa se hraneasca cu sudoarea fruntii, obligatia de a fi util semenilor sai este cu atat de mare cu cat indestularea materiala ii da mai mult timp liber pentru a face binele.
Exista oameni aflati in imposibilitate de a lucra si a caror existenta ar parea inutila dar Dumnezeu e drept. El nu condamna decat pe cel a carui existenta este in mod voit inutila; caci acestia depind de munca altora. El vrea ca fiecare sa se faca util dupa posibilitatile sale.
Legea naturii impune copiilor obligatia de a munci pentru parintii lor asa cum parintii trebuie sa munceasca pentru copii. De aceea Dumnezeu a facut din dragostea filiala si din dragostea parinteasca un sentiment al naturii astfel ca, prin aceasta afectiune reciproca, membrii unei aceleasi familii simt ca trebuie sa se ajute reciproc - adica un lucru adesea necunoscut in societatea noastra.
Limita lucrului. Repausul
Repausul este si el o lege a naturii. El serveste la refacerea puterii corpului si este tot atat de necesar pentru a lasa un plus de libertate inteligentei spre a se ridica deasupra materiei.
Limita lucrului depinde de limita puterilor; in rest, Dumnezeu lasa omul liber.
Fapta celor care abuzeaza de autoritatea lor pentru a impune inferiorilor o munca in exces, este una dintre cele mai rele. Orice om, avand puterea de a comanda, este raspunzator de munca in exces impusa inferiorilor sai, caci el incalca legea lui Dumnezeu.
Omul are dreptul la batranete la repaus. Obligatia este conforma puterilor sale. Unii batrani, desi neputinciosi, sunt nevoiti sa munceasca pentru a trai. Trebuie sprijinit cel slab. In lipsa familiei, societatea trebuie sa-i tina locul - este legea caritatii.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Munca este o consecinta a naturii corporale a omului. Este o ispasire si in acelasi timp un mijloc de a-si perfectiona inteligenta. Fara munca omul ar fi ramas intr-o stare de inteligenta infantila, pentru ca el isi datoreaza hrana, securitatea si bunastarea doar muncii si activitatii sale. Celui ce are corpul slab, Dumnezeu i-a dat inteligenta pentru a suplini; dar intotdeauna exista o munca.
Totul lucreaza in natura. Animalele muncesc ca si oamenii, dar munca lor, ca si inteligenta lor, este limitata la grija propriei conservari. Iata de ce la ele, munca nu aduce progresul, in timp ce la om ea are un dublu scop: conservarea trupului si dezvoltarea gandirii ce este tot o necesitate care il inalta pe om. Cand spunem ca lucrul animalelor este limitat la grija conservarii lor, intelegem scopul pe care si-l propun lucrand. Dar ingrijindu-se fara stirea lor doar de asigurarea propriilor necesitati materiale, nu inseamna ca ele concura mai putin la scopul final al naturii, desi nu intotdeauna rezultatul este evident.
In lumile mai perfectionate, omul nu este supus acelorasi necesitati de a munci. Natura muncii este relativa dupa natura necesitatilor; mai putine necesitati materiale, mai putina munca materiala - dar omul nu ramane inactiv si inutil, caci lipsa de ocupatie ar fi un supliciu in loc sa fie o binecuvantare.
Omul care poseda suficiente bunuri pentru a-si asigura existenta nu este absolvit de legea naturii; poate doar de lucrul material dar nu si de obligatia de a se face util prin mijloacele sale, de a perfectiona inteligenta sa sau pe cea a altora, ceea ce tot munca este. Daca omul caruia Dumnezeu i-a dat suficiente bunuri pentru a-si asigura existenta, nu este constrans sa se hraneasca cu sudoarea fruntii, obligatia de a fi util semenilor sai este cu atat de mare cu cat indestularea materiala ii da mai mult timp liber pentru a face binele.
Exista oameni aflati in imposibilitate de a lucra si a caror existenta ar parea inutila dar Dumnezeu e drept. El nu condamna decat pe cel a carui existenta este in mod voit inutila; caci acestia depind de munca altora. El vrea ca fiecare sa se faca util dupa posibilitatile sale.
Legea naturii impune copiilor obligatia de a munci pentru parintii lor asa cum parintii trebuie sa munceasca pentru copii. De aceea Dumnezeu a facut din dragostea filiala si din dragostea parinteasca un sentiment al naturii astfel ca, prin aceasta afectiune reciproca, membrii unei aceleasi familii simt ca trebuie sa se ajute reciproc - adica un lucru adesea necunoscut in societatea noastra.
Limita lucrului. Repausul
Repausul este si el o lege a naturii. El serveste la refacerea puterii corpului si este tot atat de necesar pentru a lasa un plus de libertate inteligentei spre a se ridica deasupra materiei.
Limita lucrului depinde de limita puterilor; in rest, Dumnezeu lasa omul liber.
Fapta celor care abuzeaza de autoritatea lor pentru a impune inferiorilor o munca in exces, este una dintre cele mai rele. Orice om, avand puterea de a comanda, este raspunzator de munca in exces impusa inferiorilor sai, caci el incalca legea lui Dumnezeu.
Omul are dreptul la batranete la repaus. Obligatia este conforma puterilor sale. Unii batrani, desi neputinciosi, sunt nevoiti sa munceasca pentru a trai. Trebuie sprijinit cel slab. In lipsa familiei, societatea trebuie sa-i tina locul - este legea caritatii.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu